Un proiect în continu? devenire. E firesc s? ne întreb?m: ?i pân? când? Mai întâi a fost Cuvîntul. ?i cuvântul acesta s-a rostit pe sine – AUM! Mantra primordial? prin care divinitatea ?i-a anun?at sie?i existen?a. Încercând s? afle cine este s-a pornit Crea?ia.
Pe P?mânt are chipul lui OM. Cuvântul primordial ce ascunde în el proiectul întregii deveniri a crea?iei terrane. Se g?se?te numai în dou? limbi – româna ?i sanscrita. Prin rostire de sine se autodezv?luie autogerminativ. Sub aceast? înf??i?are apare drept un produs finitoefemer al biosexsualit??ii. Dar el este mult mai mult, este AUM p?mântean, chipul eternoinfinit??ii în tridimensionalul temporal.
Pân? a ajuns la actuala configura?ie a parcurs vreo dou?zeci ?i dou? de cicluri. În fiecare dintre ele a construit o civiliza?ie material?, care exprima gradul s?u de evolu?ie. La cap?tul ei s-a autodistrus pentru a o lua de la început. De ce?
Întruchipare a universului s?u tridimensional, omul are structur? trinitar? – intelect, psihic ?i somme. Prin intelect este legat la spiritualitatea lui AUM – mintea unic?. Prin some e legat la P?mântul ce îl ?ine captiv (gravita?ia) spre a evolua în acest univers. Rostul lui – s?-l dezvolte ?i perfec?ioneze continuu pe psihe (sufletul). Prin acest suflet el îl însufle?e?te pe AUM. Genera?ie de genera?ie, p?mântul alimenteaz? cu suflete divinul. Asta îi permite s? se manifeste ca o fiin??. F?r? aportul omului AUM ?i-ar pierde motiva?ia autocunosc?toare (germenul Crea?iei) ?i ar fi existen?? în sine, adic? nonexisten??. Omul reprezint? fermentul viului – îns??i via?a! Sufletul este cel care pofte?te ?i ca urmare adun?, depunând în trup, ceea ce îi influen?eaz? fiziologia. Func?ionalitatea ei determin? st?rile suflete?ti prin care psihe se comport? ca un releu ce se deschide ori opacizeaz? creierul fa?? de mintea unic? (cunoa?terea). În starea de furie spunem c? ni se întunec? mintea, vedem negru în fa?a ochilor. În starea de staz? (extaz) este posibil? revela?ia.
Via?a (viul) înseamn? însufle?ire, manifestare a sufletului. M?sura evolu?iei omului nu e dat?, a?a cum se crede, de nivelul de în?elepciune atins, materializat în grandoarea f?ptuirile sale. Ci de complexitatea, acurate?ea ?i puritatea sa sufleteasc?. Fiecare civiliza?ie anterioar? s-a sinucis la momentul în care a atins limita de evolu?ie a lui psihe în ciclul respectiv. În momentul în care sufletul ajunsese în pragul sucomb?rii datorit? înnegririi, ca rezultat al tr?irii sale p?c?toase ce-l ab?tea de la calea luminoas?, natural? a devenirii. Exista riscul impurific?rii lui AUM prin alimentarea, în continuare, cu suflete impure.
Creierul uman – lotusul cu o mie de petale – este instrumentul de racordare la mintea unic?. Putem avea atâta în?elepciune cît? minte încape în el. În actualul s?u stadiu folosim numai o parte dintre petale (circa 30%) din capacitatea sa. Some e cel prin care se face unirea cu p?mântul. Inima e componenta sa esen?ial?. Prin ea se manifest? psihe sub forma iubirii. M?sura dezvolt?ri psihice e dat? de gradul de exprimare a omului ca izvorâtor de iubire. Cum e sângele pentru OM e iubirea pentru AUM!
Iubirea pulseaz? ?i “oxigeneaz?” întreaga tr?ire psihic?. Ea face posibil actul procre?rii, în urma c?ruia r?sar noi suflete. Prin iubire se închide circuitul divin al însufle?irii. La na?tere, sufletul scoborâtor din morfogenez? are puritate angelic?. La moartea individului, el este înnegurat de impurit??ile adunate de pe circuitul însufle?irii. Tr?irea uman? e modalitatea prin care se autorealizeaz? însufle?irea divin? ?i se men?ine la nivel func?ional. Fiin?a uman? este un “rinichi” ce purific?, prin decantarea în some, însufle?irea. Acesta este rostul mor?ii fizice, al destrup?rii. Containerul cu impurit??i se desprinde ?i este îngropat în p?mânt, unde e reciclat.
Evolu?ia intelectual? a omului ?i a societ??ii (culturalizare) este cea care determin? dispari?ia civiliza?iei. Prin cunoa?terea de sine omul se emancipeaz?, elibereaz? (îndep?rteaz?) de divinitate ?i ajunge s? se cread? egalul lui AUM. Progresiv cu aceasta î?i cre?te gradul de impurificare. Tocmai spre a fi ferit de aceast? autodistrugere îi era interzis accesul la Pomul Cunoa?terii. Faza ultim? a evolu?iei terrane are ca punct critic momentul în care s-a umplut „vidanja” ?i d? pe-afar?. Ra?ionalul scap? de sub controlul iubirii ?i devine ira?ionalitate. ?i aceast? erup?ie a ira?ionalit??ii provoac? implozia autodistrug?toare.
Se reia ciclul de la cap?t prin apari?ia unui nou om – purificator al însufle?irii în cadrul unui alt strat de civiliza?ie, ce se depune peste cele anterioare. Omul în?elept e un slab vidanjor divin. Cu cât este mai involuat intelectual, din ne?tiin??, omul p?c?tuie?te mai grav – adun? impurit??ile însufle?irii -, adic? este un harnic purificator. Prin omul cult ?i neiubitor se adun? supraimpuritatea, ce provoac? implozia “rinichiului” divin. În?eleptul e cel care pune supraacumularea sa de cunoa?tere în serviciul iubirii, autopurificându-se. Nemaip?c?tuind ?i punându-se în serviciul celorlal?i poate atinge sfin?enia, devenind un suflet aproape pur. El reintr? în circuitul pulsatoriu universal al însufle?irii ca un animator al ei. Prin în?elept omul face saltul de la “gunoier” divin la cel de energizator, dinamizator al însufle?irii.
Deci, cum am mai afirmat, civiliza?ia uman?, în expresia sa terran?, e indispensabil? pentru divinitate. În lipsa omului, AUM nu ar avea însufle?ire (absen?a viului) ?i nici nu s-ar putea autocunoa?te. Nu ar fi posibil? fiin?area ?i fiin?a, deci ar fi nonexisten??. De aceea, Facerea biblic? e, mai degrab?, decât facerea omului o na?tere din sine a divinului prin Crea?ie. ?i cum divinul e Unicul ?i Totul, crea?ia e de fapt autocrea?ie. Facerea omului e component? esen?ial? a autocrea?iei ?i prin Adam abia a început. Mitul este, îns?, valabil doar în universul nostru tridimensional. Omul e reflectarea divinit??ii în tridimensionalitate. În infinitatea dimensional? AUM are o infinitate de chipuri ?i de fiin??ri. În universul nostru crea?ia ca o cosmogonie a lui Teos (teogonie) este, în fapt, o antropogonie. Fiin?a suprem? e ajutat? în aceast? facere a omului de c?tre alte entit??i (divinit??i), probabil din multiversurile apropiate. De?i aproape ?i departe sunt la fel de relative ca mare – mic, tot –nimic etc. Oricum ele sunt conlocuitoare ale universului nostru, la fel cum ?i noi fiin??m, simultan, ?i în uni ?i bidimensional.
În mitologia sumerian? omul actual e rezultatul voin?ei unor fiin?e fabuloase – anunaki (Anu ?i Ki), nefilimi – cu dimensiune zeiasc?, dar totu?i muritoare, spre a le fi servitor (dup? Sitchin – lucr?tor în minele de aur). Enki amestec? sângele unei zeit??i muritoare cu lut din care modeleaz? primul om, c?ruia, mai apoi, îi ata?az? suflet. Cum acesta nu se putea reproduce, modelul e îmbun?t??it, prin misterioase muta?ii genetice ?i din pântecul so?iei sale, Ninki, apare Adipa, din care este f?cut? ?i femeia. Inmul?indu-se peste m?sur?, omul e alungat din Eden ?i l?sat s? tr?iasc? dup? propria voin??. Probabil nemul?umit de perfoman?ele produsului de serie al noului prototip, Enki se împerecheaz? cu muritoarea Isthar (Inona, Isis) ?i îl procreaz? pe Toth – întemeietor al civiliza?iei egiptene, care apoi se va reîntrupa în Hermes Trismegistul.
Zeul suprem al aztecilor, Quaetzalcoatl, îl creaz? pe om ?i îl distruge de patru ori pentru a se apropia de varianta satisf?c?toare. În final, merge în iad de unde ia oase pe care le macin?, iar din pulberea peste care a picurat sânge de-al s?u falusian modeleaz? noul om.
În hinduism oamenii s-au n?scut din Brahma, fiind împ?r?i?i în caste func?ie de p?r?ile corpului din care au provenit. Din cap s-au n?scut brahmanii de rangul cel mai înalt, iar din gura sa – preo?ii. Din mâna dreapt? au ap?rut r?zboinicii ?i din stânga so?iile lor. Din coapse agricultorii ?i negustorii, iar din partea inferioar? a picioarelor – muncitorii. Dup? aceast? facere (probabil epuizant?) zeul a intrat în repaus. Cam la fel cum se întâmpl? ?i cu zeul biblic care, dup? ce în ziua a ?asea îl face pe om, se odihne?te.
La greci, Prometeu e cel care îl modeleaz? pe om din p?mânt amestecat cu ap?, dându-i chip de zeu. De la Athena prime?te în?elepciune. Mai târziu, spre a se r?zbuna pe titan c? furase focul, Zeus îi d?ruie?te omului femeia muritoare, f?urit? de c?tre Hefaistos, care se numea Pandora.
Modalit??ile de facere a omului în gnostica sethian? ?i cea cre?tin? le-am prezentat în capitolul “Roata vie?ii” din lucrarea Antropoteism.
În toate modelele antropogonice prezentate omul cu civiliza?ia sa e precedat de teogonii. Ni?te fiin?e fabuloase, dar totu?i muritoare (vârste de zeci de mii de ani) – zeit??i, titani, ciclopi, eroi, uria?i – i-au preexistat ca locuitori ai P?mântului. Informa?ia la îndemân? nu permite o stratificare distinct? a acestora în succesiunea ciclurilor civilizatorii terrane. Acestea s-au succedat genetic unele din altele. Prin dispari?ia civiliza?iilor nu s-a produs o întrerupere în devenirea fiin?ei terrane. Supravie?uitori ai civiliza?iei disp?rute au n?scut urma?i, care au creat civiliza?ia urm?toare. Pentru genera?ia nou n?scut? creatorii lor p?reau zei, fiind mitiza?i. Aceste “zeit??i” aveau, îns?, manifest?ri antropoteice, fiind cât se poate de probabil fiin?e umane. Tocmai acest lucru ar vrea s? ne spun?, poate, Hesiod prin cele cinci vârste ale omului. Fiin?ele din universurile superioare dimensional au capacitate de a lua întrup?rile dorite ori de a fiin?a destrupat ca entit??i spirituale. Fiin?a terran? (omul) are, îns?, pe toat? durata vie?uirii trup unic. Doar prin murire p?mântean? se elibereaz? de acest some, care îl ?ine legat gravita?ional, îl face dependent (na?tere, locuire, hr?nire, dezvoltare biologic? ?i înv??are, reproducere, f?ptuire) de planeta sa. Nu este exlus ca vârstele omului s? nu fie o alegorie a dec?derii sale de la str?lucirea aurifer? la rugina fierului. A?a cum cosmonau?ii poart? costume speciale pentru a supravie?ui dincolo de atmosfer?, probabil condi?iile de pe Terra în diferite perioade geologice (luminozitate, radia?ie etc) au necesitat protec?ia lui some cu ni?te costume adecvate din aur, argint, bronz ori fier. În m?sura în care evolu?ionismul darwian e tot mai contestat de c?tre ?tiin?? avem dreptul la alte ipoteze. De pild?, nu este exclus ca pân? la biologismul carnal (animal) întruparea uman? s? fi fost rezultat al “biologismului” mineral (?tim atât de pu?ine despre cristal) ori a celui de tip vegetal. Sistemul nervos are forma unui pom.
Periplul facerii omului a durat milioane de ani ?i nu s-a încheiat. Exist? texte maia?e care vorbesc despre o alt? încercare de a-l face pe om din lemn. Probabil spre a se hr?ni prin fotosintez? – copaci gânditori ?i iubitori cu chip de om? “P?pu?ile” din lemn vorbeau, se înmul?eau, dar nu aveau suflet (ca ?i „zeii”?), nu în?elegeau ?i nu ascultau de creatori. Au fost nimicite prin potop. Deci nu este exclus s? fi existat ?i alte încerc?ri de alt tip. Apoi, unele realiz?ri actuale ale ingineriei genetice chiar dau de gândit. Este cunoscut experimentul ?tiin?ific american prin care un grup de biochimi?ti au realizat o gen? artificial? pe care au inoculat-o unei bacterii în speran?a cre?rii viului. Ce s? mai vorbim despre celebra “himer?” – celul? jum?tate om, jum?tate plant? (tutun).
În aceast? punere în oper? a fabulosului proiect de facere a omului e implicat Creatorul – Fiin?a Spiritual? Suprem? ?i Unic?, dar ?i Z?mislitorul, modelatorii (ziditorii). În Biblia talmudic? creatorul este Yahweh (Domnul), dar ?i Elohim – grupul de fiin?e divine, constructoare, modelatoare ale lumii. Dup? chipul ?i asemenea lor trebuia s? fie Adam. Aceast? facere nu pute fi, îns?, instantanee. Ea presupunea devenirea, prin sine, a lui Adam c?tre “asemenea nou?”. Acea zi a sasea înseamn?, deja, milioanele de ani de la declan?area antropogenezei. Adam, de?i de?inea toat? cunoa?terea, nedispunând de exerci?iul valorific?rii ei era idiotul perfect, incon?tient de goliciunea sa nu atât trupeasc? cât, mai ales, intelectual?. Era atât de aproape de mintea cosmic?, dar creierul s?u nu era apt s? se racordeze la ea ?i s?-i absoarb? con?inutul. Devenirea presupunea umplerea golului (goliciunii) cu cunoa?tere. În rai, unde primea totul de-a gata, el doar vegeta ca o legum?. Nici nu se putea înmul?i spre a face posibil? “produc?ia” de suflete prin care divinitatea î?i însufle?ea crea?ia terran?. Cum însufle?irea înseamn? p?c?tuire – absorb?ie a impurului spre a conserva sacralitatea, apari?ia Evei, ini?iatoarea p?catului, era organic?. Mu?când m?rul ?i devenind con?tient de sine Adam o alege pe Eva în locul Tat?lui. Neascultându-l, se dezice practic de zeu ?i comite, atfel, cel mai cumplit p?cat. Absoarbe în sine tot impurul ?i pentru a se goli (deversa undeva) trebuia s? devin?, trupe?te, muritor. Prin p?c?tuirea trupeasc? ?i poten?a z?mislitoare a femeii s-a rezolvat „defec?iunea” adamu-lui primordial. Cunoa?terea prin efort propriu, f?ptuirea, procreerea ?i murirea au configurat calea evolu?iei umanului spre împlinirea destinului (rostului) s?u – acela de men?inere a purit??ii sacrului, f?r? de care ar fi fost imposibil? perfec?iunea Crea?iei. Adamii antedeluvieni (de dinainte de potop), datorit? nivelului sc?zut al emancip?rii, tr?iau aproape în comuniune cu zeul. Credeau atât de orbe?te în el încât erau gata s?-i sacrifice ?i unicul fiu (Avraam). P?c?tuirea lor se f?cea prin fapte m?runte, era lent? ?i progresiv?. Trecea o perioad? lung? de timp pân? când sufletul se înnegrea ?i trebuia deversat în somme (trup), realizând apoi desprinderea de el (murirea). De aceea, vârsta lor era în jur de un mileniu, adic? cel pu?in de zece ori mai lung? decât a omului contemporan. Ce s? mai zicem de cea a predecesorilor s?i, zeit??ile p?mântene!
Pe m?sura evolu?iei sale intelectuale, din cuno?tiin?ele acumulate omul î?i construie?te propria sfer? existen?ial? – antroposfera. În interiorul ei cultura devine depozitul ?i izvorul cunoa?terii. Cu ajutorul ei omul î?i dezl?n?uie poten?a creatoare, demiurgia sa tinzând s? o înlocuiasc? pe cea a divinului. Cultura e îns? un amalgam de cuno?tiin?e disparate, incomplete ?i în mare m?sur? false. Aceasta face ca manifestarea demiurgiei umane, tot mai lipsit? de sacra în?elepciune, s? se manifeste ira?ional, adic? autodistructiv. Emanciparea, ca îndep?rtare de zeu devine ateizare. De?i evoluat, omul repet? p?catul de moarte al adam-ului primordial. Cam în aceast? situa?ie se afla, probabil, civiliza?ia Atlantidei în momentul producerii imploziei. Omul devenise atât de p?c?tos, negru la suflet, încât nu î?i mai putea împlini menirea purificatoare. Dup? eliberare, prin murirea individual?, sufletele intrau atât de contaminate în circuitul divin al însufle?irii încât periclitau sacralitatea. Primenirea în mas?, prin dispari?ia civiliza?iei devenise inevitabil?. ?i acest lucru l-a f?cut potopul.
Prin Noe apare o nou? genera?ie de oameni, str?mo?i ai actualei noastre civiliza?ii. Oricât de curat ar fi fost c?pitanul de pe Arc?, el aducea cu sine si transmitea urma?ilor ?i unele dintre sechelele atlan?ilor. Acestea au provocat muta?ii în codul genetic prin care durata de via?? a fost reprogramat? s? fie de circa zece ori mai mic?. Noul om se n??tea cu un anumit grad de ateizare (impuritate), care determina umplerea ‘vidanjei” într-un timp mult mai scurt, ceea ce impunea decontaminarea ei prin murire. Dup? numai câteva milenii noua civiliza?ie (noetic?) producea modul de via?? de tip Sodoma ?i Gomora. Îndep?rtarea de zeu ?i perversiunile sexuale riscau s? deturneze sensul procrea?iei de la menirea sa. Cum zeul, prin curcubeu, se împ?case cu oamenii ?i promisese ca o nou? reformare a omului s? nu o mai fac? prin potop, purific? respectivele cet??i prin foc ?i îl trimite prin Iisus pe Fiul s?u spre a încerca mântuirea prin iubire. Cunoa?terea îndrumat? de iubire trebuia s? fac? din oameni fiin?e nu doar cunosc?toare, ci ?i în?elepte. Adic? apte s? recunoasc?, în?eleag? calea dreapt? a divinit??ii ?i s? o urmeze. De?i scopul nu a fost integral atins, numai o parte a lumii a devenit cre?tin? ?i nici aceea nu se ?tie cât de sincer?, preluând p?catele omenirii asupra sa ?i apoi murind Mesia ?i-a îndeplinit misiunea. S-a produs o anume “deratizare” a sufletului uman, salvând civiliza?ia de la o nou? dispari?ie. Anticipând acest succes limitat al noii interven?ii ?i nevoia unui timp în care iubirea s? lucreze restaurator divinitatea a anun?at o a doua venire a lui Messia.
Aceast? schematic? proiec?ie asupra succesiunilor de civiliza?ii ne sugereaz? tentativa unei prognoze asupra viitorului fiin?ei umane. Care e sensul acestei deveniri a omului, cum se va configura în continuate aceast? procesualitate antropotizatoare? Antropogonia e un suport germinativ al teogoniei ?i respectiv al cosmogoniei? Cu fiecare nou? descoperire, fizica particulelor elementare ne înt?re?te presim?irea unui ultim temei al lumii reprezentat de “cuante vii”. Probabil c? în urma unor succesiuni de interven?ii mesianice omul va atinge, în propor?ie de mas?, stadiul în?elepciunii. El va alimenta însufle?irea cu suflete din ce în ce mai pure. Se va diminua, astfel, pân? la dispari?ie rolul s?u „deratizator” în men?inerea sacralit??ii. Nu va mai fi nevoie de o alt? “produc?ie” de suflete, procreerea va înceta ?i îndeplinindu-?i misiunea va disp?rea omul? Tendin?a de denaturare a sexualit??ii, prin scoaterea la lumin? a unor practici apar?in?toare cândva promiscuit??ii, în zilele noastre ar putea sus?ine aceast? temere.
Literatura spiritualist? vorbe?te de existen?a pe planet? în locuri aproape inaccesibile a unor uria?e trupuri umane pietrificate. Numite somati acestea sunt spirite vii, ce eman? în jur o formidabil? energie psihic? cu efect binef?c?tor, dar ?i care poate ucide. “Fiin?ele pietrificate” au vârste de mii de ani, putând fi ni?te arhaici reprezentan?i ai fiec?reia dintre civiliza?iile anterioare, acum disp?rute. Având în vedere manifest?rile energetice din anumite perioade ale anului, ?i Sfinxul din Bucegi ar putea fi un asemenea somati. Prin ei civiliza?ia terran? primordial? a ajuns pân? la noi, f?cându-ne contemporani cu ancestralitatea. Nu este exclus ca aceste fabuloase fiin?e pietrificate s? aib? rol determinant în configurarea acelei misterioase sfere noetice a P?mântului. Ei s-ar comporta ca ni?te genitori planetari.
Aceasta ar putea fi misiunea terran? final? a omului? Ultima civiliza?ie va fi format? din asemenea somati – suflete pietrificate. Omul, cu fin?ialitatea sa, va fi încorporat în trupul planetar, producându-se o antropotizare a Terrei. Având noesis, some din nou p?mântean (Adam era din p?mânt) ?i în final ?i psihe (suflet) ea s-ar manifesta ca o fiin?? fabuloas? – zeitate prin care al?turi de celelalte zeit??i planetare fiin?eaz? sistemul solar, galaxia ?i mai departe universul. Cre?tinismul deja opereaz? cu o viziune antropotizatoare asupra divinului. În prelungirea acestuia, privit din afara sa Universul nostru ar putea ar?ta ca un om, iar numele chipului s?u ar fi Iisus?
Poate c? a venit vremea s? reconsider?m valoarea acestui trup stric?cios, din care murirea face un simplu hoit. S?-i red?m demnitatea al?turi de psihe ?i nous. În?elepciunea vedic? ne avertizeaz? înc? de acum câteva mii de ani: „Sunt condamna?i la întuneric cei care venereaz? numai trupul ?i la întuneric ?i mai mare cei care venereaz? numai spiritul. Cei care venereaz? atât trupul cât ?i spiritual, prin trup înving moartea, iar prin spirit ating nemurirea.“ Poate c? nu e prea îndep?rtat momentul în care vom fi stupefia?i descoperind cât? via?? (în?elepciune) se ascunde într-un cristal. Animismul la care azi ne raport?m cu un zâmbet superior ne-ar putea oferi mari surprize. Dec?derea fiin?ei umane, exprimate prin pervertirea în?elepciunii în f?ptuire demiurgic?, s-a datorat, în cea mai mare m?sur?, faptului c? omul actual ?i-a pierdut magia. Aceasta nu era altceva decât abilitate personal? de a folosi în?elepciunea. Recuperarea în?elepciunii (utilizarea a cât mai multora dintre cele o mie de petale ale lotusului) va fi, indubutabil, înso?it? de redobândirea puterilor magice. ?i atunci desocultarea misterului, f?ptuirea miracolului, care ast?zi ne descump?ne?te, va deveni fapt cotidian la îndemâna oricui.