S-a dovedit cât este de neproductiv s? ne învârtim în jurul unor celebre argumente ce î?i propun s? demonstreze, cu posibilit??ile umanului, existen?a divinului. Pascal ne avertizeaz? c?, dac? credem în Dumnezeu ?i el nu exist? nu avem nimic de pierdut, dar dac? nu credem ?i el exist? atunci pierdem ?i cerul. Formularea lui Anselm preluat? ?i de c?tre Descartes, potrivit c?reia zeul exist? în mod necesar doar pentru c? nu ne putem imagina o entitate mai mare sau mai perfect?, a fost desfiin?at? de c?tre Kant prin argumentul de bun sim? c? existen?a nu e un atribut al lucrului; acesta, pentru a avea atribute, trebuind mai întâi s? existe. Nici alte celebre “argumente” dinspre logica modal?, bazate pe formul?ri eliptice, ale c?ror concluzii sunt con?inute în premise nu ne ajut? prea mult.
Pân? ?i str?dania de-o via?? a eminentului matematician ?i logician – Godel, considerat cel mai mare geniu de la Aristotel încoace, de a fundamenta argumentul ontologic al divinit??ii sufer? de incompletitudine. Bazându-?i teorema pe paisprezece axiome ne propune s? fim de acord c?:
* Dumnezeu e acel maximum dincolo de care nimic nu mai poate fi conceput;
* fiind parte din în?elegerea conceptual? despre Dumnezeu, îl putem concepe ?i mai m?re? ca parte din realitate ?i nu doar din concept;
* ?i dac? se poate imagina o fiin?? dincolo de care ceva mai m?re? nu poate fi imaginat, atunci fiin?a exist? ?i e Dumnezeu.
Toate respectivele încerc?ri, în loc s? îl caute pe zeu în fiin?a uman?, se întemeiaz? pe prejudecata existen?ei acestuia în afara Crea?iei, prefigurându-se dou? entit??i distincte – fiin?a suprem? (cauza) ?i omul dec?zut (consecin?a). F?r? a fi geniali, nu putem s? nu ne întreb?m: dac? mintea uman? e în stare, prin în?elegere ?i intui?ie, s? formuleze ipoteze ?i s? efectueze calcule prin care poate cuprinde ori m?car presim?i divinul, atunci creierul în existen?a corporalit??ii ?i func?ion?rii sale, nu e oare parte a divinului? Sau dac? omul, atât de pre ocupat de zeu, nu este m?car o ipostaz?, fa?et? a Totului?
Ca Indefinit, divinitatea se presimte pe sine drept esen?? cunosc?toare ?i se deduce din sine pân? la om. Aceast? autodezv?luire dinspre Inaccesibil (sacru) spre sensibil e similar? opera?ionaliz?rii în sociologie – deducerea din abstract c?tre concret. Sacrul devine divinitate, divinitatea spirit, spiritul idee, ideea informa?ie, informa?ia concept, conceptul “obiect mental”, iar acesta denominalizându-se progresiv devine corp, unul dintre ele, legat de zidirea Lumii, fiind, s? zicem, c?r?mida. Prin aceast? devenire întru om, divinitatea se des t?inuie ontic, î?i decripteaz? taina fiin?ei sale.
Fiin?a uman? procedeaz? în sens invers, ca entitate cunosc?toare presimte Indefinitul (Ne?tiutul) ?i se induce pe sine dinspre experen?ial (concretul profan) înspre sacrul abstract (Neatinsul). În construc?ia divinului opereaz? o axiomatizare în cadrul c?reia porne?te de la un temei concret (c?r?mizi de lut) peste care zide?te rânduri peste rânduri din “c?r?mizi” mai cuprinz?toare, dar mai informale ?i mai nepalpabile (concepte). M?rul ?i para devin fructe, fructele devin aliment, alimentele devin hran?, hrana devine energie, energia devine mi?care, mi?carea vitez? etc. De la lucruri (corpuri) se ajunge la obiecte, mase, mase punctuale, molecule, atomi, particule elementare, “obiecte” mentale, idee, spirit, Dumnezeu. Prin cunoa?terea ?i f?ptuirea uman? – gnosticitate divin?, Fiin?a se re creaz? continuu pe sine întru devenirea ontic?, în universul tridimensional, împlinindu-se la fel cum pruncul devine copil ?i acesta adult.
Exist? o infinitate de universuri poate nu membran?, ci prismatice. La cap?tul fiec?ruia, exprimându-i dimensionalitatea, e o fa?et? a divinului configurat în alte Fiin?e prismatice. Fiecare e o deformare a Totului, provocat? de dimensiunea urm?toare, care are rol limitator (cenzur?). În cazul universului nostru terran, tridimensionalitatea sa e deformat? de a patra, care este temporalitatea. Ea face ca Totul (divinul) s? fie transfigurat deformat ca o „ar?tare” (fanie) conferit? de aparen?a sim?urilor umane. Limitele noastre dimensionale ne fac s?-l presim?im doar sensibil, s? con?tientiz?m c? e deformat ?i s? încerc?m s? ne dep??im posibilit??ile, c?utându-l dincolo de datul nostru. De aceea, divinul din noi e o aparen??, iar drumul nostru c?tre El e des?elenirea c?ii dinspre Aparen?? c?tre Mister. Tr?ind în lumea aparentului omul e o fanie a divinului ?i în egocentrismul s?u “local” se autoproclam? ca fiind dup? chipul ?i asem?narea lui Dumnezeu. El îns? nu e întruchipare a misterului divin, ci a tridimensionalit??ii sale, doar presim?ire a veritabilei Fiin?e divine. La rându-i, divinitatea ne presimte, probabil, în maniera în care ne reprezent?m noi pe o coal? de hârtie ori pe o linie sau într-un punct. De aceea ?i omul ?i divinul ar putea fi gândite drept presim?iri ale unuia de c?tre cel?lalt. În fa?a divinului ap?rem, probabil, cam la fel cum apar neuronii raportat la fiin?a omeneasc?. La rându-ne, neuron divin (diferen?ial? divin?), îl presim?im cam în aceea?i manier? în care suntem percepu?i de c?tre acesta. Rela?ia noastr? cu divinul e, în fapt, rela?ia sa cu sine ca Mister întru Aparen??. Infinito-eternitatea misterului raportat? la posibilitatea noastr? tridimensional? de cuprindere e aparen?a. A?a cum în fiecare celul? e cuprins? întreaga informa?ie genetic?, omul, o fanie a divinului, e o fanie care, prin datul ontogenetic, î?i poate dep??i condi?ia deoarece îl are în sine pe însu?i Absolutul. Asta îi confer?, genetic, poten?ialitatea de a-?i dep??i relativitatea existen?ial? terran? ?i a se identifica cu El.
Veritabila identificare a Aparentului cu Misterul se realizeaz? prin intui?ie vibratorie – tr?irea Fiin?ei sub forma etosului credin?ei ?i iubirii. Credin?a e decantarea multiplului fenomenal prin cuminecare – împ?rt??ire a comunului (contopire) în Unic. Iubirea este acea misterioas? a ?asea for?? de atrac?ie ce metamorfozeaz? reflectarea abiotic? universal? în fecunda?ie spa?io-temporal?, ce face posibil viul în varietatea formelor sale terestre ?i extraterestre. Viul poate fi definit drept întâlnire a genotipiei aprioricului armonic indefinit cu fenotipia devenirii sale specific dimensionale. Genetica acrediteaz? relativa identitate cu sine a cromozomului masculin unic – Y de la Adam, la Noe ?i în continuare pân? în zilele noastre. Diversitatea actual? a umanului, exprimat? în lan?urile genetice, e c?utat? în ADN-eul mitrochondrial. Cele trei rase nu î?i datoreaz? ascenden?a în Shet, Ham ?i Iafet ( purt?tori ai aceluia?i cromozom Y), ci în nurorile lui Noe – ele fiind responsabile de actuala zestre genetic? a umanit??ii. Deci, omul descinde din Tat?l (suflarea divin?) prin Adam aproape neschimbat sub aspectul cromozomului Y (b?rbatul), diversitatea genetic? fiind conferit? de muta?iile cromozomului X, feminin!
Cealalt? cale de apropierea întru mister dinspre tridimensional e logic? ?i se întemeiaz? pe rela?ionare. Aceasta, la nivel terran, e exprimat? în limbaj matematic, nonverbal (situarea în context) ?i verbal. Insinuându-se ra?ional ?i estetic în ordinea Logosului, umanul î?i confirm? unicitatea cu divinul. Dac? vorba e o liter? a infinitului alfabet divin, iar rostirea e gramatica, atunci prin gr?ire uman? se construie?te lumea la fel cum Dumnezeu, din ?i prin Cuvânt a zidit cosmosul. În cadrul aceleea?i unicit??i Fiin?a uman? e un fractar al Fiin?ei divine.
Dac? omul ar fi o entitate con?inut? în fiin?a divinului ?i nu o unicitate cu aceasta ne-am situa în postura celebrului paradox al lui Russel despre existen?a unei mul?imi a tuturor mul?imilor. Omul doar chip al divinului ar însemna c? Dumnezeu e un chip special al tuturor chipurilor care nu se con?ine. La întrebarea dac? el se con?ine în aceast? totalitate s-ar r?spunde în dou? moduri. Exist? un chip al tuturor chipurilor care se con?ine în aceast? totalitate ?i dac? se con?ine se neag? afirma?ia ini?ial?, ceea ce e o contradic?ie. Exist? un chip al tuturor chipurilor care nu se con?ine ?i atunci nu se mai define?te, ceea ce este iar??i contradic?ie.
Interpretarea formulei relativit??ii la viteze superluminice în cazul unei mase infinite, prin dilatarea timpului ?i comprimarea spa?iului la extrem duce la ipoteza atingerii unui moment al devenirii în timpul absolut – intrarea în eternitate, când spa?iul tinde c?tre zero – dispari?ia fenomenului. Ajungem în situa?ia paradoxal? de a putea vorbi de un zero etern. Acest zero îns? înmagazineaz? în el o energie colosal?, inimaginabil?. Putem numi aceast? stare infinitul mare, care echivaleaz? cu neantul – exprimat paradoxal drept eternitatea care nu exist?. Teoretic, entitatea aflat? în apropierea aceastei st?ri a fost presim?it? înc? din anul 1964, dar atestarea ei experimental? a devenit posibil? numai în zilele noastre, cînd s-a putut atinge experimental viteze luminice. Aceast? entitate a fost numit? bosonul Higgs sau „particula lui Dumnezeu”. Are masa de o sut? treizeci de ori mai mare decât a protonului ?i prezen?a ei face posibil? explicarea ?i punerea în eviden?? a universului material. F?r? mas? particulele ar c?l?tori la nesfâr?it prin cosmos, dar nu ar putea constitui atomi ?i deci ne-am afla în fa?a unui existent ce nu exist?. Aceast? stare, integrând numai informa?ie, am putea-o numi Ideea Absolut? ori Spirit. Lumea ideilor poate tocmai în acest mod s-ar descrie – un câmp de energie cuantic? etern ?i insesizabil. Actuala descriere a cosmosului imagineaz? un moment Alfa al Începutului, în care, datorit? suprasatura?iei concentra?ionale, dep??indu-se energetic punctul critic „marea singularitate” explodeaz? sub forma a ceea ce s-a numit big bang. Respectivul model matematic are la baz? celebra teorie generalizat? a relativit??ii, apar?inând lui Einstein ?i teoria standard a particulelor elementare. Urmele acestui moment originar le-ar reprezenta radia?ia cosmic? remanenta de fond, pe baza c?reia s-a apreciat c? universul e în expansiune.
Imediat dup? explozie ar fi ap?rut un “ocean” de neutroni electroni, protoni, antielectroni (pozitroni), fotoni ?i neutrino care, la temperatura de circa zece miliarde de grade, combinându-se formeaz? deuteriul ?i pe m?sura r?cirii se nasc progresiv ?i celelalte elemente din tabelul periodic, clasificate potrivit greut??ii moleculare (mol). În acest creuzet al timpului absolut ele s-au organizat pe parcursul a miliarde de ani lumin?, configurând „semin?ele” grupurilor actuale de galaxii. S-a crezut c? odat? cu apari?ia maselor mari, urmare a interac?iunii lor ?i apari?iei gravita?iei, astrele se vor atrage unele c?tre altele, ap?rând o for?? de frânare ce va opri expansiunea. Dar nu s-a confirmat a?teptarea, din contr? expansiunea universului este accelerat?, se b?nuie?te, de for?a de respingere a unei misterioase entit??i, denumite „energia neagr?”.
Se poate afirma c?, în fond, aceast? teorie explic? cum Ideea Absolut? (Spiritul) – nonexistentul în eternitatea timpului na?te din sine lumea. Lumea apare drept o fiin?are a absolutului etern pe care îl numim Dumnezeu. Aceast? devenire este Fiin?a divin?.
La cel?lalt cap?t, potrivit aceleea?i interpret?ri, având în vedere viteza ?i masa apropiate de zero, umanul ajunge în starea opus?. Timpul se comprim? c?tre zero, ceea ce face ca tridimensionalitatea sa “înghe?at?” s? par? c? se deplaseaz? c?tre infinit. Fenomenul uman, prin dilatarea spa?ial? î?i dep??e?te temporalitatea. Dincolo de ceea ce numim dispari?ia sa, cu temporalitate zero ?i energie zero, omul r?mâne o infinit? spa?ialitate. Putem numi aceast? stare infinitul mic. Exprimat la extrem, fiecare om devine o stare ondulatorie f?r? durat?, imagine ce se apropie de ceea ce se întâmpl? în microcosmos. Heisemberg descoper? c? la nivel subcuantic nu se poate m?sura cu certitudine, simultan, pozi?ia ?i viteza unei particule, concentrarea asupra uneia o afecteaz? pe cealalt?. Deoarece, la un ?ir de observ?ri, pozi?ia particulei apare mereu alta se las? impresia c? aceasta este simultan pretutindeni. A numit aceast? stare nedeterminare, ea creând aparen?a unei spa?ialit??i infinite induse de c?tre om. Aceast? continuitate spa?ial? a fost demonstrat? ?i experimental; s-a constatat c? dou? segmente rezultate prin t?ierea unei corzi cuantice interac?ioneaz?, transmi?ându-?i una celeilalte starea, indiferent de distan??.
Înseamn? c?, cel pu?in ipotetic, se poate ajunge într-o stare în care Tu, Doamne e?ti etern f?r? s? exi?ti, iar eu sunt infinit în non timp. La extrem spus, Tu ai temporalitate absolut?, iar eu spa?ialitate absolut?. ?i dac? Tu e?ti eternitatea, iar eu infinitatea înseamn? c? suntem dou? dimensiuni ale Absolutului. Zero-spa?ialitatea ?i infinit-temporalitatea s-a întâlnit cu spa?io-infinitatea ?i zero-temporalitatea. Infinitul mare s-a contopit cu infinitul mic sau macrocosmosul s-a identificat cu microcosmosul în Absolut. Altfel spus, suntem aceea?i fiin??. Adic? Fiin?a îns??i. Destinul T?u ?i al meu este s? ne c?ut?m unul pe cel?lalt, ca dou? contrarii ale Unicului, spre a putea fiin?a într-o devenire ce are drept genez? eternitatea Ta contopit? cu infinitatea mea. Pentru a exista fiecare c?ut?m ce ne lipse?te. Zero-temporalitatea mea m? împinge c?tre Tine, iar zero-spa?ialitatea Te împinge c?tre mine; suntem doi poli care se atrag pentru ca existentul s? fie posibil. Numai prin unire Tu po?i ie?i din nonspa?ialitate ?i eu din nontemporalitate.
Dac? Tu ai creat din Tine universul, a c?rui evolu?ie (trecere) prin abiotic, biotic ?i noetic (semantic) ajunge la mine, la fel procedeaz? ?i Fiin?a uman?. Omul a fost în stare s? recreeze imaginativ dinspre sine modelul universului T?u. Teoria stringurilor (corzilor) încearc? s? integreze într-o accep?ie unic? toate descoperirile din micro ?i macrocosm, realizând o unificare a acestora. Particulele sunt luate drept o infinitate de corzi mici din care existentul (materia) eman? precum melosul (armonia) din corzile muzicale. Deci universul T?u devine un cumul de legi ce se supun limbajului ?i interpret?rii matematice, unde ordinea Ta se întâlne?te cu ordinea min?ii umane. Introducându-se, pe rând, noi dimensiuni spa?iale, pe care omul nu le mai poate percepe, s-au structurat cinci teorii ale stringurilor. Deasupra lor, unificatoare, aflându-se “teoria M a supergravita?iei”. Ea se valideaz? pe constatarea c?, introducând a unsprezecea dimensiune, toate celelalte dimensiuni anterioare cap?t? sens. Potrivit acestei viziuni tot cosmosul material e o structur? unic? de forma unor “membrane”.
În acest spa?iu misterios (inimaginabil) plutesc un num?r, greu exprimabil cifric, de universuri, printre care ?i al nostru tridimensional. În plutirea lor aceste universuri-membran? se ciocnesc unele de altele, generând big bang-uri ce stau la baza na?terii altor universuri. Se reproduce cumva, la hiperscar?, mi?carea braunian?, ce se manifest? îns? asemenea unor valuri în cadrul c?rora coexist? universuri paralele. Aceast? proiec?ie mental? a permis omului crearea ?i în laborator a unor astfel de universuri.
Deocamdat?, Doamne, Fiin?a uman? se afl?, experen?ial, la intersectia macro ?i microcosmosului. Trupe?te apar?inem microcosmosului caracterizat de viteze relativ mici (metri pe secund?) ?i foarte mici, iar spiritual, macrocosmosului hipervitezelor (peste trei sute de mii km/s). Am putea spune c? energo-informa?ional facem leg?tura între cele dou? extremit??i. Accesul la nivel subcuantic ne este îns? limitat de faptul c? îns??i prezen?a noastr? mental?, afecteaz?, perturb? aceast? lume (efectul de observator). Pe de alt? parte, în existen?a terran?, datorit? tridimensionalit??ii ?i temporalit??ii specifice, fiziologic suntem limita?i din punctul de vedere al capacit??ii de informa?ie pe care o putem percepe ?i înmagazina. Aceast? cenzur?, numit? „limita Bekenstein”, exprim? poten?a creierului nostru. Capacitatea a fost m?surat? în bi?i ?i ea nu ne permite s? distingem ?i alte universuri. Aceast? stare nu trebuie îns? privit? drept o fatalitate. Suntem o civiliza?ie a fotonului (electromagnetism), dar pe m?sura avans?rii c?tre civiliza?ia neutronului (energetica nuclear?) se deschid noi perspective. Speran?ele avans?rii fizice, cu înc? un pas, c?tre Tine, Doamne, ar putea fi legate de comportamentul curios al neutronului în apropierea temperaturii zero absolut. Cercet?rile ?i experimentele cu „neutroni înghe?a?i”, fundamentate pe rela?ia de nedeterminare a lui Heisemberg, deschid posibilit??i înc? neb?nuite, mai ales având în vedere c? sunt singurele particule care interac?ioneaz? sensibil. Dac? determin?m viteza particulei cu o eroare nul? atunci pozi?ia sa e determinat? cu o eroare infinit? ?i ea s-ar afla oriunde în cosmos. Neutronul ultrarece, comportându-se ca orice mas?, dup? ce se afl? la circa doi metri de suprafa?a P?mântului, datorit? gravita?iei, î?i schimb? direc?ia. Exist? un moment în care viteza e nul? ?i atunci el se poate afla în orice punct – poate evada în universuri paralele; se poate spune c? umple cosmosul. Acolo interac?ioneaz? cu alte particule ?i dup? inversarea vitezei, putându-i determina starea, ipotetic am putea ob?ine informa?ii care deocamdat? ne sunt inaccesibile. Neutronii pot deveni instrumente de investigare în afara universului nostru observabil.
Nu ?tiu, Doamne, cât? dreptate au cei care Te plaseaz? înaintea ?i în afara crea?iei Tale, f?când din aceasta un apendice, iar pe Tine îngropându-te în pâcla misterului. Biblia, prin capitolul ei central Facerea, exprim? nivelul imagina?ional al timpului în care a fost scris?. Acela era stadiul la care ajunsese cunoa?terea ?i evolu?ia mental? a omului. Cunoa?terea contemporan? a f?cut îns? un salt, putem spune uria?, în unificarea Ta cu Crea?ia în ceea ce întruchipeaz? Totul sau Unicul. Antropoteismul este sinteza acestei deveniri întru Tine dinspre om ?i autodezv?luiri dinspre Tine întru om. Ra?ionalitatea Ta este realitatea lumii condensate în creierul uman, iar inteligen?a acestuia e realitatea devenirii Tale autocunosc?toare în universul tridimensional. Cunoa?terea uman? a f?cut progrese semnificative în a Te germina autodezv?luitor ?i calea des?vâr?irii ei e ghidat? de teleologia misterului. Cunoa?tem multe aspecte ale relev?rii f?pturii Tale energo-materiale, dar ne afl?m abia la început în presim?irea dimensiunii Tale informa?ionale. ?tim înc? pu?ine despre mintea uman? ?i procesualitatea revel?rii.
Descoperirea ?i în?elegerea particulei “neutrino” ar putea reprezenta, în sfâr?it, încununare ?i o nou? speran?? în str?dania omenirii de a Te apropia. Presim?irea natural-intuitiv? a Fiin?ei divine, ce ne men?ine în prizonieratul inexprimabilului, ar putea c?p?ta oarece expresivitate cognitiv?. Numit ?i particul? fantom?, acesta a fost, mai întâi, anticipat ca solu?ie ipotetic? pentru a explica deficitul de energie observat în urma dezintegr?rii radioactive beta. Detectat sub forma a patru izotopi, este neutru electric ?i are o energie de circa un milion de miliarde electronvol – cât un milion de protoni. Este cea mai veche particul?, datând de la începuturile big bang-ului ?i e atât de numeroas? încât formeaz? radia?ia cosmic? de fond. Mesageri cosmici primari, care ?i-au p?strat identitatea deoarece interac?ioneaz? slab, în sensul c? nu sunt devia?i de câmpul magnetic ?i nici absorbi?i de materie, ar putea fi particula care face leg?tura cu Dumnezeu. Au mas? foarte mic? ?i prin oscila?ie se transform? dintr-o form? de neutrini în alta, putând avea chiar aspect ondulatoriu. Aceste propriet??i, împreun? cu suspectarea lui c? ar dep??i viteza luminii, ar putea face din neutrino temeiul explic?rii energo-informa?ionale a gândului. Ca radia?ie vibratorie acesta este deopotriv? und? ce se propag?, dar ?i suportul (purt?torul) unor infocuante pulsatorii – relevatori de semnifica?ie, care ar configura ideea. ?i dac? reu?im s? explic?m Ideea, pân? la Spirit ?i la Tine parc? nu ni se mai pare a?a departe, Doamne. Iar dac? putem s? Te definim în perfec?iunea, omniprezen?a, atotputernicia ?i omni?tien?a Ta, firesc, înseamn? c? suntem ca Tine ori chiar Tu!
Ne na?tem cu presim?irea Ta – instinct ?i via?a noastr? e drumul c?ut?rii Tale. De aceea înainte de a Te afla ra?ional încerc?m s? ajungem la Tine cu inima, prin credin??. Dac? îns? nu Te presim?im în inim? r?mânem total în afara Ta ?i atunci e?ti pierdut. Presim?irea Ta, e ancora noastr? existen?ial?.
Suntem nelini?tea ce-?i bântuie insomnia singur?t??ii, Doamne!
Pân? ?i str?dania de-o via?? a eminentului matematician ?i logician – Godel, considerat cel mai mare geniu de la Aristotel încoace, de a fundamenta argumentul ontologic al divinit??ii sufer? de incompletitudine. Bazându-?i teorema pe paisprezece axiome ne propune s? fim de acord c?:
* Dumnezeu e acel maximum dincolo de care nimic nu mai poate fi conceput;
* fiind parte din în?elegerea conceptual? despre Dumnezeu, îl putem concepe ?i mai m?re? ca parte din realitate ?i nu doar din concept;
* ?i dac? se poate imagina o fiin?? dincolo de care ceva mai m?re? nu poate fi imaginat, atunci fiin?a exist? ?i e Dumnezeu.
Toate respectivele încerc?ri, în loc s? îl caute pe zeu în fiin?a uman?, se întemeiaz? pe prejudecata existen?ei acestuia în afara Crea?iei, prefigurându-se dou? entit??i distincte – fiin?a suprem? (cauza) ?i omul dec?zut (consecin?a). F?r? a fi geniali, nu putem s? nu ne întreb?m: dac? mintea uman? e în stare, prin în?elegere ?i intui?ie, s? formuleze ipoteze ?i s? efectueze calcule prin care poate cuprinde ori m?car presim?i divinul, atunci creierul în existen?a corporalit??ii ?i func?ion?rii sale, nu e oare parte a divinului? Sau dac? omul, atât de pre ocupat de zeu, nu este m?car o ipostaz?, fa?et? a Totului?
Ca Indefinit, divinitatea se presimte pe sine drept esen?? cunosc?toare ?i se deduce din sine pân? la om. Aceast? autodezv?luire dinspre Inaccesibil (sacru) spre sensibil e similar? opera?ionaliz?rii în sociologie – deducerea din abstract c?tre concret. Sacrul devine divinitate, divinitatea spirit, spiritul idee, ideea informa?ie, informa?ia concept, conceptul “obiect mental”, iar acesta denominalizându-se progresiv devine corp, unul dintre ele, legat de zidirea Lumii, fiind, s? zicem, c?r?mida. Prin aceast? devenire întru om, divinitatea se des t?inuie ontic, î?i decripteaz? taina fiin?ei sale.
Fiin?a uman? procedeaz? în sens invers, ca entitate cunosc?toare presimte Indefinitul (Ne?tiutul) ?i se induce pe sine dinspre experen?ial (concretul profan) înspre sacrul abstract (Neatinsul). În construc?ia divinului opereaz? o axiomatizare în cadrul c?reia porne?te de la un temei concret (c?r?mizi de lut) peste care zide?te rânduri peste rânduri din “c?r?mizi” mai cuprinz?toare, dar mai informale ?i mai nepalpabile (concepte). M?rul ?i para devin fructe, fructele devin aliment, alimentele devin hran?, hrana devine energie, energia devine mi?care, mi?carea vitez? etc. De la lucruri (corpuri) se ajunge la obiecte, mase, mase punctuale, molecule, atomi, particule elementare, “obiecte” mentale, idee, spirit, Dumnezeu. Prin cunoa?terea ?i f?ptuirea uman? – gnosticitate divin?, Fiin?a se re creaz? continuu pe sine întru devenirea ontic?, în universul tridimensional, împlinindu-se la fel cum pruncul devine copil ?i acesta adult.
Exist? o infinitate de universuri poate nu membran?, ci prismatice. La cap?tul fiec?ruia, exprimându-i dimensionalitatea, e o fa?et? a divinului configurat în alte Fiin?e prismatice. Fiecare e o deformare a Totului, provocat? de dimensiunea urm?toare, care are rol limitator (cenzur?). În cazul universului nostru terran, tridimensionalitatea sa e deformat? de a patra, care este temporalitatea. Ea face ca Totul (divinul) s? fie transfigurat deformat ca o „ar?tare” (fanie) conferit? de aparen?a sim?urilor umane. Limitele noastre dimensionale ne fac s?-l presim?im doar sensibil, s? con?tientiz?m c? e deformat ?i s? încerc?m s? ne dep??im posibilit??ile, c?utându-l dincolo de datul nostru. De aceea, divinul din noi e o aparen??, iar drumul nostru c?tre El e des?elenirea c?ii dinspre Aparen?? c?tre Mister. Tr?ind în lumea aparentului omul e o fanie a divinului ?i în egocentrismul s?u “local” se autoproclam? ca fiind dup? chipul ?i asem?narea lui Dumnezeu. El îns? nu e întruchipare a misterului divin, ci a tridimensionalit??ii sale, doar presim?ire a veritabilei Fiin?e divine. La rându-i, divinitatea ne presimte, probabil, în maniera în care ne reprezent?m noi pe o coal? de hârtie ori pe o linie sau într-un punct. De aceea ?i omul ?i divinul ar putea fi gândite drept presim?iri ale unuia de c?tre cel?lalt. În fa?a divinului ap?rem, probabil, cam la fel cum apar neuronii raportat la fiin?a omeneasc?. La rându-ne, neuron divin (diferen?ial? divin?), îl presim?im cam în aceea?i manier? în care suntem percepu?i de c?tre acesta. Rela?ia noastr? cu divinul e, în fapt, rela?ia sa cu sine ca Mister întru Aparen??. Infinito-eternitatea misterului raportat? la posibilitatea noastr? tridimensional? de cuprindere e aparen?a. A?a cum în fiecare celul? e cuprins? întreaga informa?ie genetic?, omul, o fanie a divinului, e o fanie care, prin datul ontogenetic, î?i poate dep??i condi?ia deoarece îl are în sine pe însu?i Absolutul. Asta îi confer?, genetic, poten?ialitatea de a-?i dep??i relativitatea existen?ial? terran? ?i a se identifica cu El.
Veritabila identificare a Aparentului cu Misterul se realizeaz? prin intui?ie vibratorie – tr?irea Fiin?ei sub forma etosului credin?ei ?i iubirii. Credin?a e decantarea multiplului fenomenal prin cuminecare – împ?rt??ire a comunului (contopire) în Unic. Iubirea este acea misterioas? a ?asea for?? de atrac?ie ce metamorfozeaz? reflectarea abiotic? universal? în fecunda?ie spa?io-temporal?, ce face posibil viul în varietatea formelor sale terestre ?i extraterestre. Viul poate fi definit drept întâlnire a genotipiei aprioricului armonic indefinit cu fenotipia devenirii sale specific dimensionale. Genetica acrediteaz? relativa identitate cu sine a cromozomului masculin unic – Y de la Adam, la Noe ?i în continuare pân? în zilele noastre. Diversitatea actual? a umanului, exprimat? în lan?urile genetice, e c?utat? în ADN-eul mitrochondrial. Cele trei rase nu î?i datoreaz? ascenden?a în Shet, Ham ?i Iafet ( purt?tori ai aceluia?i cromozom Y), ci în nurorile lui Noe – ele fiind responsabile de actuala zestre genetic? a umanit??ii. Deci, omul descinde din Tat?l (suflarea divin?) prin Adam aproape neschimbat sub aspectul cromozomului Y (b?rbatul), diversitatea genetic? fiind conferit? de muta?iile cromozomului X, feminin!
Cealalt? cale de apropierea întru mister dinspre tridimensional e logic? ?i se întemeiaz? pe rela?ionare. Aceasta, la nivel terran, e exprimat? în limbaj matematic, nonverbal (situarea în context) ?i verbal. Insinuându-se ra?ional ?i estetic în ordinea Logosului, umanul î?i confirm? unicitatea cu divinul. Dac? vorba e o liter? a infinitului alfabet divin, iar rostirea e gramatica, atunci prin gr?ire uman? se construie?te lumea la fel cum Dumnezeu, din ?i prin Cuvânt a zidit cosmosul. În cadrul aceleea?i unicit??i Fiin?a uman? e un fractar al Fiin?ei divine.
Dac? omul ar fi o entitate con?inut? în fiin?a divinului ?i nu o unicitate cu aceasta ne-am situa în postura celebrului paradox al lui Russel despre existen?a unei mul?imi a tuturor mul?imilor. Omul doar chip al divinului ar însemna c? Dumnezeu e un chip special al tuturor chipurilor care nu se con?ine. La întrebarea dac? el se con?ine în aceast? totalitate s-ar r?spunde în dou? moduri. Exist? un chip al tuturor chipurilor care se con?ine în aceast? totalitate ?i dac? se con?ine se neag? afirma?ia ini?ial?, ceea ce e o contradic?ie. Exist? un chip al tuturor chipurilor care nu se con?ine ?i atunci nu se mai define?te, ceea ce este iar??i contradic?ie.
Interpretarea formulei relativit??ii la viteze superluminice în cazul unei mase infinite, prin dilatarea timpului ?i comprimarea spa?iului la extrem duce la ipoteza atingerii unui moment al devenirii în timpul absolut – intrarea în eternitate, când spa?iul tinde c?tre zero – dispari?ia fenomenului. Ajungem în situa?ia paradoxal? de a putea vorbi de un zero etern. Acest zero îns? înmagazineaz? în el o energie colosal?, inimaginabil?. Putem numi aceast? stare infinitul mare, care echivaleaz? cu neantul – exprimat paradoxal drept eternitatea care nu exist?. Teoretic, entitatea aflat? în apropierea aceastei st?ri a fost presim?it? înc? din anul 1964, dar atestarea ei experimental? a devenit posibil? numai în zilele noastre, cînd s-a putut atinge experimental viteze luminice. Aceast? entitate a fost numit? bosonul Higgs sau „particula lui Dumnezeu”. Are masa de o sut? treizeci de ori mai mare decât a protonului ?i prezen?a ei face posibil? explicarea ?i punerea în eviden?? a universului material. F?r? mas? particulele ar c?l?tori la nesfâr?it prin cosmos, dar nu ar putea constitui atomi ?i deci ne-am afla în fa?a unui existent ce nu exist?. Aceast? stare, integrând numai informa?ie, am putea-o numi Ideea Absolut? ori Spirit. Lumea ideilor poate tocmai în acest mod s-ar descrie – un câmp de energie cuantic? etern ?i insesizabil. Actuala descriere a cosmosului imagineaz? un moment Alfa al Începutului, în care, datorit? suprasatura?iei concentra?ionale, dep??indu-se energetic punctul critic „marea singularitate” explodeaz? sub forma a ceea ce s-a numit big bang. Respectivul model matematic are la baz? celebra teorie generalizat? a relativit??ii, apar?inând lui Einstein ?i teoria standard a particulelor elementare. Urmele acestui moment originar le-ar reprezenta radia?ia cosmic? remanenta de fond, pe baza c?reia s-a apreciat c? universul e în expansiune.
Imediat dup? explozie ar fi ap?rut un “ocean” de neutroni electroni, protoni, antielectroni (pozitroni), fotoni ?i neutrino care, la temperatura de circa zece miliarde de grade, combinându-se formeaz? deuteriul ?i pe m?sura r?cirii se nasc progresiv ?i celelalte elemente din tabelul periodic, clasificate potrivit greut??ii moleculare (mol). În acest creuzet al timpului absolut ele s-au organizat pe parcursul a miliarde de ani lumin?, configurând „semin?ele” grupurilor actuale de galaxii. S-a crezut c? odat? cu apari?ia maselor mari, urmare a interac?iunii lor ?i apari?iei gravita?iei, astrele se vor atrage unele c?tre altele, ap?rând o for?? de frânare ce va opri expansiunea. Dar nu s-a confirmat a?teptarea, din contr? expansiunea universului este accelerat?, se b?nuie?te, de for?a de respingere a unei misterioase entit??i, denumite „energia neagr?”.
Se poate afirma c?, în fond, aceast? teorie explic? cum Ideea Absolut? (Spiritul) – nonexistentul în eternitatea timpului na?te din sine lumea. Lumea apare drept o fiin?are a absolutului etern pe care îl numim Dumnezeu. Aceast? devenire este Fiin?a divin?.
La cel?lalt cap?t, potrivit aceleea?i interpret?ri, având în vedere viteza ?i masa apropiate de zero, umanul ajunge în starea opus?. Timpul se comprim? c?tre zero, ceea ce face ca tridimensionalitatea sa “înghe?at?” s? par? c? se deplaseaz? c?tre infinit. Fenomenul uman, prin dilatarea spa?ial? î?i dep??e?te temporalitatea. Dincolo de ceea ce numim dispari?ia sa, cu temporalitate zero ?i energie zero, omul r?mâne o infinit? spa?ialitate. Putem numi aceast? stare infinitul mic. Exprimat la extrem, fiecare om devine o stare ondulatorie f?r? durat?, imagine ce se apropie de ceea ce se întâmpl? în microcosmos. Heisemberg descoper? c? la nivel subcuantic nu se poate m?sura cu certitudine, simultan, pozi?ia ?i viteza unei particule, concentrarea asupra uneia o afecteaz? pe cealalt?. Deoarece, la un ?ir de observ?ri, pozi?ia particulei apare mereu alta se las? impresia c? aceasta este simultan pretutindeni. A numit aceast? stare nedeterminare, ea creând aparen?a unei spa?ialit??i infinite induse de c?tre om. Aceast? continuitate spa?ial? a fost demonstrat? ?i experimental; s-a constatat c? dou? segmente rezultate prin t?ierea unei corzi cuantice interac?ioneaz?, transmi?ându-?i una celeilalte starea, indiferent de distan??.
Înseamn? c?, cel pu?in ipotetic, se poate ajunge într-o stare în care Tu, Doamne e?ti etern f?r? s? exi?ti, iar eu sunt infinit în non timp. La extrem spus, Tu ai temporalitate absolut?, iar eu spa?ialitate absolut?. ?i dac? Tu e?ti eternitatea, iar eu infinitatea înseamn? c? suntem dou? dimensiuni ale Absolutului. Zero-spa?ialitatea ?i infinit-temporalitatea s-a întâlnit cu spa?io-infinitatea ?i zero-temporalitatea. Infinitul mare s-a contopit cu infinitul mic sau macrocosmosul s-a identificat cu microcosmosul în Absolut. Altfel spus, suntem aceea?i fiin??. Adic? Fiin?a îns??i. Destinul T?u ?i al meu este s? ne c?ut?m unul pe cel?lalt, ca dou? contrarii ale Unicului, spre a putea fiin?a într-o devenire ce are drept genez? eternitatea Ta contopit? cu infinitatea mea. Pentru a exista fiecare c?ut?m ce ne lipse?te. Zero-temporalitatea mea m? împinge c?tre Tine, iar zero-spa?ialitatea Te împinge c?tre mine; suntem doi poli care se atrag pentru ca existentul s? fie posibil. Numai prin unire Tu po?i ie?i din nonspa?ialitate ?i eu din nontemporalitate.
Dac? Tu ai creat din Tine universul, a c?rui evolu?ie (trecere) prin abiotic, biotic ?i noetic (semantic) ajunge la mine, la fel procedeaz? ?i Fiin?a uman?. Omul a fost în stare s? recreeze imaginativ dinspre sine modelul universului T?u. Teoria stringurilor (corzilor) încearc? s? integreze într-o accep?ie unic? toate descoperirile din micro ?i macrocosm, realizând o unificare a acestora. Particulele sunt luate drept o infinitate de corzi mici din care existentul (materia) eman? precum melosul (armonia) din corzile muzicale. Deci universul T?u devine un cumul de legi ce se supun limbajului ?i interpret?rii matematice, unde ordinea Ta se întâlne?te cu ordinea min?ii umane. Introducându-se, pe rând, noi dimensiuni spa?iale, pe care omul nu le mai poate percepe, s-au structurat cinci teorii ale stringurilor. Deasupra lor, unificatoare, aflându-se “teoria M a supergravita?iei”. Ea se valideaz? pe constatarea c?, introducând a unsprezecea dimensiune, toate celelalte dimensiuni anterioare cap?t? sens. Potrivit acestei viziuni tot cosmosul material e o structur? unic? de forma unor “membrane”.
În acest spa?iu misterios (inimaginabil) plutesc un num?r, greu exprimabil cifric, de universuri, printre care ?i al nostru tridimensional. În plutirea lor aceste universuri-membran? se ciocnesc unele de altele, generând big bang-uri ce stau la baza na?terii altor universuri. Se reproduce cumva, la hiperscar?, mi?carea braunian?, ce se manifest? îns? asemenea unor valuri în cadrul c?rora coexist? universuri paralele. Aceast? proiec?ie mental? a permis omului crearea ?i în laborator a unor astfel de universuri.
Deocamdat?, Doamne, Fiin?a uman? se afl?, experen?ial, la intersectia macro ?i microcosmosului. Trupe?te apar?inem microcosmosului caracterizat de viteze relativ mici (metri pe secund?) ?i foarte mici, iar spiritual, macrocosmosului hipervitezelor (peste trei sute de mii km/s). Am putea spune c? energo-informa?ional facem leg?tura între cele dou? extremit??i. Accesul la nivel subcuantic ne este îns? limitat de faptul c? îns??i prezen?a noastr? mental?, afecteaz?, perturb? aceast? lume (efectul de observator). Pe de alt? parte, în existen?a terran?, datorit? tridimensionalit??ii ?i temporalit??ii specifice, fiziologic suntem limita?i din punctul de vedere al capacit??ii de informa?ie pe care o putem percepe ?i înmagazina. Aceast? cenzur?, numit? „limita Bekenstein”, exprim? poten?a creierului nostru. Capacitatea a fost m?surat? în bi?i ?i ea nu ne permite s? distingem ?i alte universuri. Aceast? stare nu trebuie îns? privit? drept o fatalitate. Suntem o civiliza?ie a fotonului (electromagnetism), dar pe m?sura avans?rii c?tre civiliza?ia neutronului (energetica nuclear?) se deschid noi perspective. Speran?ele avans?rii fizice, cu înc? un pas, c?tre Tine, Doamne, ar putea fi legate de comportamentul curios al neutronului în apropierea temperaturii zero absolut. Cercet?rile ?i experimentele cu „neutroni înghe?a?i”, fundamentate pe rela?ia de nedeterminare a lui Heisemberg, deschid posibilit??i înc? neb?nuite, mai ales având în vedere c? sunt singurele particule care interac?ioneaz? sensibil. Dac? determin?m viteza particulei cu o eroare nul? atunci pozi?ia sa e determinat? cu o eroare infinit? ?i ea s-ar afla oriunde în cosmos. Neutronul ultrarece, comportându-se ca orice mas?, dup? ce se afl? la circa doi metri de suprafa?a P?mântului, datorit? gravita?iei, î?i schimb? direc?ia. Exist? un moment în care viteza e nul? ?i atunci el se poate afla în orice punct – poate evada în universuri paralele; se poate spune c? umple cosmosul. Acolo interac?ioneaz? cu alte particule ?i dup? inversarea vitezei, putându-i determina starea, ipotetic am putea ob?ine informa?ii care deocamdat? ne sunt inaccesibile. Neutronii pot deveni instrumente de investigare în afara universului nostru observabil.
Nu ?tiu, Doamne, cât? dreptate au cei care Te plaseaz? înaintea ?i în afara crea?iei Tale, f?când din aceasta un apendice, iar pe Tine îngropându-te în pâcla misterului. Biblia, prin capitolul ei central Facerea, exprim? nivelul imagina?ional al timpului în care a fost scris?. Acela era stadiul la care ajunsese cunoa?terea ?i evolu?ia mental? a omului. Cunoa?terea contemporan? a f?cut îns? un salt, putem spune uria?, în unificarea Ta cu Crea?ia în ceea ce întruchipeaz? Totul sau Unicul. Antropoteismul este sinteza acestei deveniri întru Tine dinspre om ?i autodezv?luiri dinspre Tine întru om. Ra?ionalitatea Ta este realitatea lumii condensate în creierul uman, iar inteligen?a acestuia e realitatea devenirii Tale autocunosc?toare în universul tridimensional. Cunoa?terea uman? a f?cut progrese semnificative în a Te germina autodezv?luitor ?i calea des?vâr?irii ei e ghidat? de teleologia misterului. Cunoa?tem multe aspecte ale relev?rii f?pturii Tale energo-materiale, dar ne afl?m abia la început în presim?irea dimensiunii Tale informa?ionale. ?tim înc? pu?ine despre mintea uman? ?i procesualitatea revel?rii.
Descoperirea ?i în?elegerea particulei “neutrino” ar putea reprezenta, în sfâr?it, încununare ?i o nou? speran?? în str?dania omenirii de a Te apropia. Presim?irea natural-intuitiv? a Fiin?ei divine, ce ne men?ine în prizonieratul inexprimabilului, ar putea c?p?ta oarece expresivitate cognitiv?. Numit ?i particul? fantom?, acesta a fost, mai întâi, anticipat ca solu?ie ipotetic? pentru a explica deficitul de energie observat în urma dezintegr?rii radioactive beta. Detectat sub forma a patru izotopi, este neutru electric ?i are o energie de circa un milion de miliarde electronvol – cât un milion de protoni. Este cea mai veche particul?, datând de la începuturile big bang-ului ?i e atât de numeroas? încât formeaz? radia?ia cosmic? de fond. Mesageri cosmici primari, care ?i-au p?strat identitatea deoarece interac?ioneaz? slab, în sensul c? nu sunt devia?i de câmpul magnetic ?i nici absorbi?i de materie, ar putea fi particula care face leg?tura cu Dumnezeu. Au mas? foarte mic? ?i prin oscila?ie se transform? dintr-o form? de neutrini în alta, putând avea chiar aspect ondulatoriu. Aceste propriet??i, împreun? cu suspectarea lui c? ar dep??i viteza luminii, ar putea face din neutrino temeiul explic?rii energo-informa?ionale a gândului. Ca radia?ie vibratorie acesta este deopotriv? und? ce se propag?, dar ?i suportul (purt?torul) unor infocuante pulsatorii – relevatori de semnifica?ie, care ar configura ideea. ?i dac? reu?im s? explic?m Ideea, pân? la Spirit ?i la Tine parc? nu ni se mai pare a?a departe, Doamne. Iar dac? putem s? Te definim în perfec?iunea, omniprezen?a, atotputernicia ?i omni?tien?a Ta, firesc, înseamn? c? suntem ca Tine ori chiar Tu!
Ne na?tem cu presim?irea Ta – instinct ?i via?a noastr? e drumul c?ut?rii Tale. De aceea înainte de a Te afla ra?ional încerc?m s? ajungem la Tine cu inima, prin credin??. Dac? îns? nu Te presim?im în inim? r?mânem total în afara Ta ?i atunci e?ti pierdut. Presim?irea Ta, e ancora noastr? existen?ial?.
Suntem nelini?tea ce-?i bântuie insomnia singur?t??ii, Doamne!