În fa?a unor grave amenin??ri ori provoc?ri cruciale ale istoriei, organicitatea popoarelor activeaz? ultima ?i cea mai redutabil? arm? natural? de autoap?rare – na?ionalismul. Apari?ia manifest?rilor na?ionaliste e un semn r?u; la orice popor e un simptom grav, declan?at de faptul c? asupra sa planeaz? o mare primejdie ?i se manifest? ca voin?? de supravie?uire. Este etichetat drept retrograd, reac?ionar, dar el nu este altceva decât însu?i sistemul imunitar al unei na?ii ?i se autoactiveaz? în mod natural, neputând fi în?bu?it. Cei care nu sunt amenin?a?i de nimic nu au cum ?i de ce s? fie na?ionali?ti. Na?ionalismul e considerat o mi?care reac?ionar?, conservatorism extrem ce se opune progresului, dar reac?iunea e un r?spuns, o reac?ie la cei care atenteaz? la binele ?i la existen?a ta ca na?ie. Un popor, amenin?at cu pieirea, dac? nu mai e în stare s? î?i activeze m?car acest ultim mecanism – na?ionalismul nu mai are nicio speran??, e atât de bolnav încât dispari?ia sa devine iminent?. Na?ionalismul e cel mai profund instinct ?i form? disperat? de autoap?rare, dar ?i cea mai puternic? replic?. De aceea cotropitorii ?i opresorii popoarelor, indiferent cine sunt, se tem de el. Vinova?i pentru r?bufnirile na?ionaliste sunt îns? cei care atenteaz? la fiin?a popoarelor!
La noi poate fi urm?rit, ca instinct de neam, înc? de pe vremea dacilor; imediat dup? ocupa?ia roman? s-a manifestat în forma sa cea mai violent?, timp de vreo dou? secole, fapt nemaiîntâlnit în istorie, prin acele incursiuni f?cute din teritoriile libere pân? în inima Balcanilor ?i uneori pân? dincolo de Panonia. Nu s-a temperat decât dup? ce exponen?i din neamul lor au ajuns s? îmbrace purpura imperial? la Roma ori la Constantinopol, învingându-i în final pe romani ?i preluându-le imperiul pentru vreo ?ase sute de ani. Dar despre aceste m?re?e fapte din trecut nu se scap? o vorbuli?? ?i poate înc? nu s-au n?scut cei care vor scrie istoria adev?rat?.
Noi, cei care descindem din st?pânii lumii, am ajuns ni?te nimeni chiar la noi acas?. S-a proclamat de undeva c? dacii au disp?rut ?i cu asta gata! De peste o mie de ani ni se bag? în cap aceast? imens? gogori?? ?i, de?i noi, dacii, ne întâlnim zilnic unii cu al?ii, mergem ?i horim în costumele noastre str?vechi, ne vorbim limba ?i cre?m a?a de frumos în ea, tr?im în tradi?ia ?i obiceiurile str?vechi, ne însufle?im la s?rb?torile, pe care nu le mai ?tim ca zalmoxiene, numite acum p?gâne, am ajuns s? credem c? suntem altcineva. Adic? aceia care ne spun ei c? suntem!
Mai încoace c?tre modernitate s-a f?cut vizibil prin ie?irea în prim plan a lui …escu – Eminescu, Antonescu, Ceau?escu, ca un semn al trezirii con?tiin?ei de sine, al ie?irii din amor?eal? ?i dormitare. Era o form? disperat? prin care românii balcanici în noile state devenite monoetnice î?i strigau spre a fi lua?i în seam? existen?a ?i identitatea. “Escu armân!”, adic? “Eu sunt roman!” ori “Escu cre?tin al lui Cristolu!” – “Eu sunt cre?tin al lui Cristos!”. Aceast? trezire e invocat? chiar prin imnul nostru na?ional: “De?teapt?-te române din somnul cel de moarte…”. R?spunzând acestei chem?ri de la 1848 s-a activat în perioada interbelic?, ca o presim?ire a marelui dezastru care se apropia, cunoscuta pleiad? de apostoli ai românismului – R?dulescu Motru, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Zelea Codreanu, Eliade, Cioran, Noica, Mircea Vulc?nescu, Blaga, ca s? enum?r numai câ?iva.
Dup? marea p?c?leal? din Decembrie ’89, românii încep s? se trezeasc? ?i s? constate c? raiul occidental e numai pentru elita compradore oligarhizat?, iar capitalismul o form? de deposedare de bog??iile na?ionale ?i de sclavizare a cet??eanului ?i a ??rii. Cei pleca?i în afar? v?d cum se tr?ie?te acolo ?i pot face compara?ie cu mizeria ?i jaful din ?ar?, muncile umilitoare la care sunt supu?i, sentimentul desr?d?cin?rii duc la acumularea de frustr?ri; înstr?ina?i ?i nedori?i la masa boga?ilor, ie?i?i din utopie, vor acumula suficient? nemul?umire ?i revolt? încât întor?i acas?, dup? ce Europa i-a tratat ca cet??eni de mâna a doua, s? î?i reevalueze a?tept?rile, radicalizeze opiniile ?i comportamentul. Slug?rnicia liderilor no?tri de pe toate palierele ierarhice ?i perceperea lor ca vându?i str?in?t??ii, trad?tori ai intereselor na?ionale în favoarea pozi?iilor privilegiate care s? le permit? avantaje ?i foloase personale ilicite va amplifica reac?ia de respingere fa?? de spectrul politic corupt ?i de solidarizare a pl?titorilor de taxe care munesc cinstit ?i sunt supu?i la tot felul de biruri nejustificate.
Colapsul valorilor ?i modului de via?? tradi?ional, oficializarea unei subculturi a mediocrit??ii ?i necinstei, abdicarea Bisericii de la rolul ei unificator ?i înt?ritor spiritual ?i alunecarea c?tre materialism prin agonisirea de averi, degradarea institu?iilor statale ce ap?r? cet??eanul ?i garanteaz? libert??ile, instabilitatea ?i infestarea mediului de afaceri cu practici mafiote, opulen?a sfid?toare ?i accederea în sferele de putere ?i decizie a aristocra?iei ?ig?ne?ti cu mentalit??ile ei, jaful retroced?rilor ilegale în Ardeal vor amplifica starea general? de frustrare ?i anomie cu efecte asupra condi?iilor generale de via??, st?rii de siguran?? ?i securitate individual? ?i colectiv?. Lor li se adaug? amenin??rile dinspre exterior ale unei Ungarii ce tinde s? se îndep?rteze de comunitatea european? pentru a fi în tab?ra cealalt? fa?? de Romania, spre a-?i promova nestingherit? inten?iile revizioniste prin incitarea maghiarilor ardeleni la autonomie ?i poate secesiune. Expansionismul Rusiei c?tre gurile Dun?rii ?i extremismul na?ionalismului ucrainean ar putea reînsufle?i idealul refacerii unit??ii na?ionale, coagula sim?irea ?i voin?a românilor pentru ap?rarea ?i recuperarea teritoriilor ce le-au apar?inut istoric. Dac? manifest?rile anterioare ale na?ionalismului autohton au îmbr?cat culorile legionarismului, antonescianismului ?i ceau?ismului noua lui manifestare se prefigureaz? a lua forma rena?terii zalmoxianismului.
Românismul de odinioar? probabil va îmbr?ca haina ancestral? a dacismului – expresie a unei con?tiin?e na?ionale istorice nu doar a prezentului, ci mai ales a trecutului fondat? pe amintirea Marii Dacii – acea spa?ialitate dinspre Începuturi când eram al doilea neam dup? cel al inzilor. Nu teritorialitatea e îns? cea mai important?, ci spiritualitatea. Ea va magnetiza ?i românimea care înconjoar? frontierele, precum ?i emigra?ia. Dar va fi un na?ionalism plasat în afara paradigmei, unul împ?ciuitor al iert?rii ?i unificator, care nu va fi îndreptat împotriva cuiva, nici m?car a inamicilor tradi?ionali.
Se vorbe?te adeseori despre noi c? am fi ie?it din istorie. Nimic mai fals! Am fost o închidere care s-a deschis ?i reîntoarcerea la sine pe spiral? înseamn? încheierea unui ciclu, adic? revenirea dacilor acas? dup? ce au construit lumea ?i aceast? zidire a lor se cheam? istorie. Da, dacii, ne?tiu?i, au f?cut ?i mai fac înc?, sub înf??i?area noastr? de ast?zi, istorie! Mul?i dintre cei care, plini de orgoliu, se împ?uneaz? cu titlul de ctitori ai istoriei universale sunt ni?te bie?i pigmei, chiar dac? î?i zic culturi majore, iar lumea se plocone?te în fa?a civiliza?iilor de care sunt a?a de mândri. Civiliza?iile, fiind legate de materie, oricât de str?lucitoare, nu sunt decât poleial?, ni?te construc?ii imperfecte ?i efemere. Lumea de la origini ?i pân? ast?zi nu e decât o procesualitate zalmoxian?, avându-i ca actori pe daci înfr??i?i cu inzii. Toat? diversitatea de popoare ale planetei sunt s?mân?a lor, care a rodit în culoarea geografic? a locului în care au r?s?rit ?i se definesc prin graiul timpului în care s-au exprimat. Pe P?mânt nu exist? decât o singur? limb? – sanscrita sau logosul ancestral al dacilor ?i inzilor, restul numai graiuri. Acestea sunt deform?ri terrano-temporale ale logosului originar.
Hecateu ne spune c? amazoanele vorbeau limba trac?. Sibylla când, ajutat? de uimitoarea ei în?elepciune hiperboreean?, le prevestea elenilor, ce o considerau din alt? ?ar?, viitorul, tot în str?mo?easca noastr? limb? primea revela?iile. Pliniu îi numea pe geto-daci arimanii albi, arimini sau aramei, dar al?ii sunt cei care î?i spun c? vorbeau aramaica! Limba român? e marginalizat? ?i desconsiderat? acum, îns? ea ascunde o mare enigm?. Când vor ap?rea cercet?torii ei adev?ra?i, lumea va avea o surpriz? colosal?. Nu ar fi exclus s? constate c? ea este, haide s?-i spunem impropriu, o paleolatin? vorbit? cu mii de ani înaintea prip??irii pe aici pe la noi a polisurilor grece?ti ori a na?terii m?re?ei Rome. Când se vor recupera onomatopeele ?i arhaismele acum pierdute ale limbii noastre se va putea constata c? mare parte din fondul de cuvinte române?ti e din sanscrit? ori, mai corect zis, dacic. Se va pune, în sfâr?it, pumnul în gur? celor care se întrec, ast?zi, s? vorbeasc? de fondul romanic, fondul grecesc ori de cel slav al limbii române. Dup? mintea lor pervers?, limba asta atât de minunat? e f?cut? din cârpeli ale graiurilor altora care nici nu existau în vremea când, prin ea, p?mântenii vorbeau cu zeii!
Inamicii dacit??ii folosesc drept argument categoric inexisten?a alfabetului ?i a scrisului în aceast? limb?. Dar alfabetul exist?, numai c? nu e scris, ci cusut, ?esut pe costumele populare, puansonat pe colaci ?i pe pâinea cea de toate zilele, d?ltuit în lemnul clopotni?elor ?i turlelor bisericilor, pe stâlpii caselor ori ai por?ilor, încrustat în ceramic? de renumi?ii me?teri olari, tezaurizat în ornamentele obiectelor de bronz, fier, argint, aur ?i pe pl?cu?ele de p?mânt ori plumb tot mai numeroase ?i mai des descoperite. Sensul lor sacru era descifrat ?i folosit numai de c?tre marii preo?i geto-daci. Nu era suport ori purt?tor de informa?ie ca acum pentru c? pe aceasta o de?ineam inneistic, combina?iile sale citite cu mintea, veritabil? maeutic?, erau chei ce deschideau u?a în?elepciunii primordiale prin “trezirea” con?tien?ei ?i iluminarea, descoperirea unor secven?e ale tezaurului cunoa?terii – zeitatea în sine. În?elegerea era o str?luminare sacr?, numai cei ini?ia?i aveau disponibilitate pentru un asemenea exerci?iu maeutic autodescoperitor al adev?rurilor ancestrale – preo?ii sanctuarelor. Nu era nici un fel de magie; vorba bine cuvântat? – descântecul trezea for?ele benefice ?i avea efect t?m?duitor asupra sufletului, vindecând bolile trupului. Vorba r?u cuvântat? – blestemul, prin combinarea acelor semne, dezl?n?uia for?ele malefice, care îmboln?veau ori puteau ucide.
Toate popoarele de ras? alb? sunt îndrept??ite s?-?i revendice descenden?a dacic? printr-un raport de filia?iune. Noi, în schimb, tr?itorii în epicentrul demografic, servitori ai Sarmisegetusei suntem dacii de la începuturi, conserva?i de energetismul spa?iului carpato-danubiano-pontic. De aici ?i probabil din zona Tibetului s-au produs cele dou? expansionisme demografice majore. Teoria aia nem?easc? cu indoeuropenii e o tâmpenie! Sensul radierii spirituale ?i al migra?iunii demografice al rasei albe a fost de la Sarmisegetuza în toate direc?iile.
Emil Cioran, conform propriei m?rturisiri, în vremea când era „tân?r, orgolios ?i nebun” se revoltase împotriva trecutului nostru, considerând România o ?ar? f?r? destin. Dup? propriile vorbe: „îmb?tat de furie”, cu o „ur? iubitoare”, visa repl?m?direa ei într-un alt neam. Repro?eaz? c? noi nu am ridicat catedrale prin care s? ne în?l??m c?tre cer, c? prea am stat lipi?i de p?mânt, nu am reu?it s? ne desprindem. Realitatea e c? nu am fost nevoi?i s? ne în?l??m pentru c? Cerul s-a coborât ?i, prin noi, s-a unit cu P?mântul. De ce s? confec?ion?m catedrale ale p?catului când avem catedrale naturale, sacre, d?ruite de zeu? Mun?ii sunt catedralele noastre ?i energia lor e infinit?! Noi, dacii, nu trebuie s? intr?m într-o catedral? din aia pompoas? spre a ne înc?rca spiritual ?i a ne ruga s? fim ierta?i pentru c? suntem spirit, ne-am n?scut din energia divin? a mun?ilor ?i p?mânturilor noastre ?i ne hr?nim zilnic cu ea. Sfiiciunea, smerenia, cumin?enia ?i umilin?a noastr? sunt lucrarea acestei spiritualit??i cere?ti în noi. Asta ne ofer? sentimentul plenitudinii, al împ?c?rii cu sine ?i con?tiin?a propriei valori. Cei c?rora le lipse?te aceast? spiritualitate, datorit? tr?irii lor preponderent materialiste, simt nevoia s? o compenseze prin mari lucr?ri, tot materiale ?i deci efemere. Nefiind una cu Cerul, nevoia lor de spiritualitate, pe care ?i-o completeaz? prin manifest?ri demiurgice, le na?te orgoliul de a intra în competi?ie cu Creatorul. Ei nu se înal?? c?tre Cer, ci îl sfideaz? prin monumentalitatea arhitectural?. Acest orgoliu ?i sfidare, c?rora li se spune cultur? major?, este cea mai înalt? expresie a complexului lor de inferioritate, e un strig?t disperat prin care vor s? spun? celorlal?i c? exist? ?i ei. Dar ceea ce fac e simptomul dezert?rii din spiritualitate într-o materialitate pe care ?i-o vor cât mai str?lucitoare. Isihastul, cel care alege tr?irea spiritual?, se retrage într-o pe?ter? ?i are totul. Pofticiosul ?i lacomul de materialitate adun? mereu ?i r?mâne nemul?umit fiindc? nu are, niciodat?, destul. ?i sfâr?e?te fatal prin a nu avea nimic!
Cioran, cel pu?in la tinere?e, nu a avut con?tiin?a profunzimii, ci numai pe a temporalit??ii ?i a vecin?t??ii. De asta ?i dorea s? evadeze din „infernul etniei”, de?i probabil c? e vorba mai mult de o disimulare. A privit în jur ?i i-a v?zut pe francezi, englezi, nem?i, ru?i, adic? pe puternicii vremii. Dacii lui nu mai existau. Dar nu a ?tiut unde s? îi caute, dac? avea presim?irea eternit??ii ?i a istoricit??ii îi descoperea. Trebuia s? plece de la verbul „a ara”, adic? de la energetismul p?mântean. Acolo unde acesta a fost foarte puternic oamenii erau lega?i de p?mânt, nu se puteau desprinde. R?mâneau stabili locului ?i arau glia, adic? erau sedentari ?i arieni. Plasa?i pe axis mundi, dacii au fost întemeietorii sedentarismului ?i arianismului. Energetismul teluric, leg?tura cu cerul, îmbr?ca forma spiritualit??ii zalmoxiene. În jurul acestui centru spiritual cu capitala la Sarmisegetuza a gravitat lumea!
Urmare a expansionismului, dacitatea, ca spiritualitate planetar? arian?, a început s? capete culoarea local? a p?mântului pe care îl ara. Nem?ii ?i popoarele nordice p?streaz? ?i azi con?tiin?a dacit??ii ?i arianismului lor ancestral. Dacitatea, în forma sa pelasg?, a fost prima manifestare a mesianismului terran. Acest mesianism dacic, în nuan?a sa european?, a mai avut dou? exprim?ri majore, care s-au chemat macedonismul ?i romanitatea. Cioran a privit pe orizontal? ?i nu a v?zut aceast? leg?tur? profund?. De aici ?i pesimismul s?u anistoric.
Centrul spiritual zalmoxian, chiar dac? Sarmisegetuza a fost d?râmat?, nu a pierit niciodat?, a r?mas ca o uria?? pepit? aurifer? sub praful istoriei. Omul zalmoxian a plecat din Dacia s? cunoasc? planeta pe care locuia ?i s? o schimbe. Sedentarizându-se geografic a c?p?tat înf??i?area locului ?i a întemeiat culturi ?i civiliza?ii. Zalmoxianismul, cu puritatea aurului ?i a luminii Începuturilor, a r?mas ascuns în subcon?tientul acestui om, la fel cum ascun?i erau ?i dacii în Hiperboreea lor. La exterior, culoarea local? a p?mântului a produs marile culturi ale umanit??ii. Pe m?sura culturaliz?rii, omul acesta, îmbog??it cu experien?a tr?irii terrane, se înal?? spiritual, se ridic? pe verticala cerului. Aceast? ridicare spiritual? înseamn? întoarcerea la origini, la zeul suprem sub forma noului zalmoxianism. Spiritualitate, care, f?r? s? vedem, are poten?a unui nou suflu terestru care va împr??tia praful vremurilor a?ezat peste vechea Dacie, redându-i str?lucirea. Amintirea regatului lui Decebal a r?mas un fel de reper existen?ial, o ancor? în spiritualitatea originar? pentru ca omul modern s? aib? la ce se raporta pentru a nu se r?t?ci în devenirea lui istoric?.
Aici s-a conservat acea ingenuitate ?i ingeniozitate originare! Aurul Daciei furat de romani e expresia simbolic? a str?lucirii zalmoxiene din care s-au lucrat toate bijuteriile culturale ale omenirii. Furtul aurului de c?tre Traian e metafora prometeic? a furtului focului sacru. Atunci, prin foc ni s-a furat c?ldura inimii – iubirea din care s-a n?scut omenirea. Prin noul furt, al aurului, cei n?scu?i din noi au luat ?i în?elepciunea necesar? supravie?uirii în afara Hiperboreei. Dacia ancestral? a r?mas, îns?, un munte aurifer ap?rat de focul sacru care lumineaz? f?r? a fi v?zut. Bog??ia ?i for?a ei sunt infinite dac? raportezi actuala cultur? a umanit??ii la cantitatea de aur furat? de romani ?i acumul?rile de ordin material. S? nu uit?m, în jurul Columnei lui Traian dacii sunt ni?te uria?i încremeni?i la fel ca ?i Dacia, care într-o zi se vor trezi. Statele Unite ale Europei, aceast? construc?ie nu e altceva decât însufle?irea de c?tre zalmoxianismul care a colindat lumea, îmbog??indu-se cu ea, a miilor de statui de daci ?tiute ?i ne?tiute, dar p?strate cu sfin?enie la Vatican, Roma ?i în toate marile metropole ori în colec?ii personale.
Mai e un pas care, istoric, poate însemna înc? mult, pân? când zalmoxianismul va ajunge acas?, aducând cu sine, sub forma unui curcubeu spiritual, culorile întregului P?mânt. Asta se va întâmpla odat? cu apari?ia Statelor Unite ale Lumii, care nu vor fi decât o alt? Dacia Hiperborea cu capitala numai aici în Romania. Dar probabil nu se va mai numi Sarmisegetuza ori Bucure?ti, ci Europolis sau Mondopolis, Terrapolis! ?i, astfel, tot de aici, de la Noul Ierusalim – Str?vechea Sarmisegetuza va porni urm?torul ciclu al spiritualiz?rii planetei. Pentru c? acesta este rostul omului primordial, s? fac? din P?mânt un glob str?lucitor care s? iradieze în jur divinitate. Fiecare ciclu umanitar e o dezv?luire de sine a zeului întru autocunoa?terea sa.
. Dacitatea e acel fond primordial, ancestral care, de la Începuturi, î?i caut? forma. ?i aceast? form? la momentul actual e umanitatea în întregul ei! Atâtea sute de ani dacii nu au avut o patrie cu contururi delimitate, au fost mereu un spa?iu deschis. Neamurile trace sunt expresia manifest? a acestui fond, o magm? care a erupt, cristalizându-se politic sub forma macedonismului ?i a romanit??ii, dar nu s-a solidificat decât la suprafa??. Ne-am obi?nuit s? identific?m forma dacit??ii în st?pânirea lui Burebista ?i regatul lui Decebal. Niciuna dintre aceste structuri politico- militare nu a acoperit întreaga arie dacic?. Nu am mai auzit pe nimeni vorbind de marele regat al Capadociei de unde st?pâneam Asia. Purt?toare a zalmoxianismului, dacitatea nu e o for?? politico-militar?, ci una spiritual?. Privit? în oglinda devenirii noastre, ea a avut o existen?? subteran?, prin suferin??, umilin?e ?i înfrângeri s-a cristalizat în asemenea m?sur? încât a devenit indestructibil?. A acumulat atâta rezerv? de via?? încât noi ne suntem ast?zi suficien?i nou? în?ine. Noi nu suntem nevoi?i s? ne strig?m existen?a precum ceilal?i, nevoi?i s? se preteze la tot felul de giumbu?lucuri istorice ca lumea s? afle c? exist? ?i ei. Suntem existen?a îns??i, e suficient s? exist?m chiar ?i ori mai ales în subteranitatea noastr? pentru ca lumea s? se salveze prin noi.
Daco-zalmoxianismul s-a tot schimbat la fa?? cu fiecare crust? care s-a prins peste el, r?mânând în fondul s?u ereditar mereu acela?i, indestructibil. Sub metisajul de deasupra se afl? nucleul dur, imuabil al etnicit??ii originare ancestrale. Acesta s-a salvat practicând, în situa?ii extreme, un mimetism de suprafa??. Na?ionalismul nostru nu e unul de tip expansiv, ci e centrat pe conservarea specificului etnic. De regul?, na?ionalismele neag? cre?tinismul ca interna?ionalism, dar noi ne-am f?cut din el o tr?s?tur? dominant? pentru c? l-am perceput, chiar a?a cu deform?rile sale, ca apar?inându-ne pentru c? e spiritualitate zalmoxian?. Na?ionalismul nostru nu s-a bazat pe primatul statului ca în cazul fascismului ori pe primatul rasei ca la nazism, ci a fost etnocratic ?i teocratic. Incapabili de utopii, ne-am tr?it apocalipsa istoriei ca pe un destin, vremuind incon?tient în zalmoxianism. Specificitatea noastr? eman? ?i din modul cum ne-am în?eles mântuirea. Dac? ceilal?i lucreaz? asupra lor pentru a-i fi pe plac zeului, de la daci noi am l?sat ca zeul s? lucreze prin noi.
Nu suntem produsul unui sincretism pentru c? tot ce am imitat ?i asimilat le-am coagulat într-un strat exterior din care ne-am f?cut blindaj protector. Lipsi?i de megalomanie ?i instinctul materialit??ii ne repugn? imperialismul politic, construc?ie exterioar? bazat? pe for??, dar de la noi izvor??te ?i radiaz? un imperialism spiritual ocult, care a ie?it tot timpul la suprafa?? sub forma zalmoxianismului, despre care înc? nu putem ?tii ce nume va purta dup? cre?tinism.
Ne diferen?iem radical de evrei, poate suntem extrema cealalt?. Ei se consider? popor ales, dar neputându-se arieniza sunt condamna?i s? r?mân? o crust? peste alte neamuri, adic? o form? f?r? fond care se poate f?râmi?a ?i spulbera. Mitul travers?rii, timp de patruzeci de ani, a de?ertului spune totul despre firea ?i destinul lor. În?elep?ii iudei au întrev?zut aceast? perspectiv? ?i de aia ?i-au inventat istoria din Vechiul Testament, iar sionismul e atât de preocupat s? salveze actualul stat, Israel. Dup? ce au tr?it pe spinarea altora, r?mâne de v?zut dac? m?car acum vor fi în stare s? existe pe propriile picioare.Exclusivismul lor rasial ?i religios îi men?ine în afara oric?rui sincretism ?i din aceast? cauz? ei, ca na?ie, nu pot interac?iona cu niciun fond genetic. Sunt predestina?i (în forma extremist-ortodox?) s? r?mân? o pelicul? de ulei deasupra apei, salvarea lor fiind în iudaism pentru c?, probabil, etnic ar fi disp?rut deja dac? nu-i încorporau pe kazari. Nu le cunosc profe?iile, dar, din câte îmi dau seama, visul lor e s? se refugieze în viitoarea suprastructur? a lumii globale. Poart? îns? cu ei, ca pe o piatr? de gât, povara imoralit??ii, care ar putea fi organic?, a urii provocate de umilin?ele istoriei ?i de invidia fa?? de celelalte neamuri.
Românitatea zalmoxian? e un copac cu r?d?cinile adânc înfipte în solul ancestral al ??rii Havila ( Valahia – ?ara Zeilor), din care au l?st?rit sub form? de ramuri toate neamurile ce formeaz? rasa alb? – miticul Pom al Vie?ii care ?i-a schimbat mereu frunza, r?mânând acela?i. Seva care l-a hr?nit ?i îl hr?ne?te înc?, de?i acum are culoarea cre?tinismului, e zalmoxianismul (în?elepciunea primordial?) – Pomul Cunoa?terii. Etnicitatea românit??ii e unitatea celor dou? esen?e ce îi formeaz? ADN-ul, via?a însemnând cunoa?tere sacr? ?i cunoa?terea via??. Pân? c?tre vremea împ?ratului Constantin cel Mare, cei care îi purtau sângele arian erau preponderent cunoscu?i drept vlahi, traci, geto-daci, ramani. Odat? cu Imperiul de R?s?rit, pentru c? majoritatea popula?iei avea aceast? origine, limba oficial? era dacolatina (româna), care se diferen?ia de sora ei cult? – latinoromana vorbit? la Roma, iar dinastiile care au urmat, firesc, au fost din acela?i neam. În cadrul noii spiritualit??i ce se n??tea, precre?tinismul zalmoxian avea preponderen??, conserva spiritualitatea carpatin?, dar cu inova?iile de natur? teologic? ?i dogmatic? impuse de c?tre împ?rat sub presiunea episcopilor greci ?i alexandrine ori latinoromani la conciliu. Grecii de?ineau o pondere important? în cancelarie ?i demnit??ile imperiale ?i erau foarte activi, prin ierarhii lor ?i limba cult?, în prefigurarea fizionomiei noii credin?e, mai ales în direc?ia idolatriz?rii, misticiz?rii ?i accentu?rii componentei represive! De pe aceste pozi?ii ei au manevrat abil, exploatând în favoarea lor toate greut??ile, amenin??rile externe la adresa Imperiului ?i toate sl?biciunile; ei vor fi marii profitori ai invaziei barbarilor!
S? încerc?m o sintez? . Suntem, deci, la confluen??. Se închide un ciclu ?i se deschide un altul. Polul Getic na?te zalmoxianismul – spiritualitatea celui mai numeros neam dup? al inzilor, vatra de na?tere ?i expansiune a rasei albe. Are la baz? mitologia Marelui Dragon Alb ?i toate ritualurile bazate pe ?arpe sunt de sorginte ?i inspira?ie zalmoxian?. În urma expansiunii, entit??ile se desprind de Centrul politic si spiritual. Î?i formeaz? noi centri politici care se întorc împotriva Polului getic ?i rup din el; î?i creaz? ?i suport spiritual, adaptând zalmoxianismul la specificul local. Pentru Împ?ra?ie se contureaz? trei amenin??ri majore – latinitatea roman?, elenismul ?i mozaismul. Ceva mai târziu slavii, maghiarii, germanii, mongolii.
Elenii, reinterpretând zeit??ile dacice î?i inventeaz? o mitologie politeist? din care evadeaz? printr-o spiritualitate tot de inspira?ie zalmoxian? – gnosticismul. Minimalizeaz? ?i apoi neag? total primordialitatea ?i apartenen?a la spiritualitatea carpatino-balcanic?, declarându-se ?i impunându-se drept centru de iradiere. Tentativei politico-militare ?i culturale de acaparare a spa?iului lor traco-ge?ii îi r?spund, trimi?ând împotriva acestora pe regele Dorin, cu dorienii lui ?i pe regele Ion, cu ionienii lui în încercarea de a contracara ?i limita pierderile. Lanseaz? ini?iative de recuperare politico-diplomatic? ?i militar? a spa?iului getic. Totodat?, sunt trimi?i preo?i zalmoxieni în toat? lumea pentru informare asupra situa?iei ?i influen?are spiritual? în vederea men?inerii ?i readucerii în matc? a celor r?t?ci?i.
Mozaicii, la rându-le, î?i construiesc o organizare politic? ?i spiritual? de tip rasist, bazat? pe Vechiul Testament – confiscare a mitologiei ?i istoriei de dinaintea lor. Se declar? inventatorii monoteismului, care e în fapt o r?sturnare a zalmoxianismului. Marele Dragon e numit Satana, iar Zalmoxe înlocuit cu Yahve – Demiurgul. Nes?buin?a lor e consecin?? a „r?zboiul din cer” dintre Fiin?a Suprem? ?i Demiurg, cu reflexii pe p?mânt. Satanizarea lui Zalmoxe prin inventarea mitului biblic – ?arpele care o ademene?te pe Eva, e la originea r?ului primordial. Credin?a bazat? pe ?arpe, energia Kundalinii a vie?ii, procrea?iei ?i principiu al binelui – iluminrea cunosc?toare, e r?sturnat?. Yahve îndeamn? la zdrobirea capului ?arpelui, simbolul Tat?lui Ceresc. M?re?ia Soarelui este transferat? asupra demonicului Lucifer ! Grecii preiau aceast? pervertire ?i tr?ind în mijlocul ?i sub st?pânirea dacoromânilor (împ?ra?ii erau ai lor), care aveau dragonul pe drapel, î?i aleg drept emblem? eliberatoare pe Sfântul Gheorghe, ucigând balaurul latinoromân. ?i noi, naivii, înc? ne închin?m ?i ast?zi la acest simbol antiromânesc !
Pentru c? ?arpele lor are capul zdrobit, ge?ii r?spund, punându-?i pe stindard dragonul cu cap de lup – simbolul supravie?uirii prin cunoa?tere ?i puritate sufleteasc?. Lupul este sanitarul, cel care cur??? lumea de tot ce e r?u ?i în descompunere. Când este Alb c?l?uze?te spiritele pure, curate pe t?râmul nemuririi. Devenit ?acal, îngurgiteaz? tot ce e cadaveric, stric?ciune ?i conduce spiritele dec?zute acolo unde le este locul. Drapelul geto-dac-român e simbolul eliber?rii, prin t?ria ?i ferocitatea col?ilor de lup ?i purific?rii p?mântului, prin focul sacru din pântecul dragonului, de cei care au abdicat de la în?elepciunea Belaginelor.
Ca o parantez?, dac? nem?ii au Mein Kampf, ru?ii au Testamentul lui Petru cel Mare, noi, românii avem Belaginele. Ele sunt legile firii ?i obiceiurilor p?mântului – vorbele frumoase care nasc în suflet în?elepciunea, reprezint? testamentul sacru al str?mo?ilor. Frumuse?ea lor îi apropia de cer ?i îi f?cea s? tr?iasc? în cinste ?i dreptate pe p?mânt; erau puse în versuri ?i se cântau, la fel ca psalmii de mai târziu. Platon afirm? c? ”în regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divin? scrise cu litere, pe o column? de aram?”. Iordanes vorbe?te în “Getica” despre ele, iar c?lug?rul daco-român Dionisie Exigul, bibliotecar al arhivelor sinodale ale Bisericii din Constantinopol, inventatorul calendarului cre?tin, le-ar fi avut în p?strare. Mai târziu, în Banat ele se vor numi Jus Walachie, iar în celelalte ??ri române?ti Lex Valachorum, Lex Antiqua Valachorum. Ele stau la baza civiliza?iei umane, sunt expresie a d?inuirii noastre multimilenare ?i nu s-au pierdut, exist? în fiecare dintre noi, incon?tientul se manifest? potrivit lor, trebuie doar s? le redescoperim.
Revenind la cursul expunerii, Zalmoxe îl trimite pe înv??atul Eli s? corecteze minciuna rabinilor mozaici prin care urm?reau s? disloce spiritualitatea dominant? la Roma ?i în spa?iul arab. Evreii se revoltau mereu împotriva autorit??ii divinit??ii lor, pentru c? o presim?eau fals? ?i str?in?. De aceea, aveau nevoie de ajutor pentru a se elibera de sub tirania r?ului, manifestat prin legiuitori, profe?i ?i rabini. Preo?ii mozaici ai Demiurgului, firesc, îl identific? drept falsul Mesia inamic ?i îl ucid ca pe oricare alt antidemiurgian ?i pornesc prigoana împotriva grup?rii esenienilor, care îl sus?ineau. Totodat?, încearc? s? ofere mul?imii o explica?ie a celor întâmplate. Bunele inten?ii ?i ac?iuni ale zalmoxianului Eli, devenit Iisus, sunt r?st?lm?cite în Noul Testament. Acesta, în loc s? fie o rena?tere a zalmoxianismului, devine adversarul ce va încerca s?-l disloce din interior.
Grecii intuiesc rapid viitoarele consecin?e ?i se al?tur? rabinilor, militând pentru impunerea con?inutului Noului Testament drept credin?? a Romei. Buna inten?ie a Sarmisegetuzei e?ueaz? ?i a?a iudeo-cre?tinismul se grecizeaz? ca o continuare a demiurgismului mozaic (Vechiul Testament). Rabinii ?i episcopii le fur? preo?ilor ge?i din nou religia, deformând-o. Cre?tinismul, care ar fi trebuit s? se cheme în regiune elianism, de la Eli, ori esenianism nu mai e continuare a zalmoxianismului, preluând numai unele elemente ale acestuia. Grecii ?i latino-romanii se pun în fruntea lui ?i p?storesc un cre?tinism demiurgian, care va bântui, dou? milenii, planeta ca o stafie a r?ului.
De atunci r?uvoitorii ?in ascuns, printr-o conjura?ie a tr?d?rii, ingratitudinii ?i minciunii, un neam de a c?rui m?re?ie se tem pentru c? l-au furat ?i îl vor cu orice chip îngenuncheat. În mare parte, conjura?ii de?i se trag din el, n?r?vi?i în rele, nu î?i mai recunosc descenden?a ?i în ingratitudinea lor l-au declarat disp?rut, pref?cându-se c? nu observ? cum el î?i mai locuie?te o parte din ?ara d?ruit? de zeu, î?i p?streaz? cu mândr? sfio?enie portul ?i î?i vorbe?te limba sa arian?. I-au furat cea mai mare parte a teritoriului, i-au furat zeii ?i eroii, i-au furat aurul ?i i-au furat cuvintele din care ?i-au f?cut alte limbi, pe unele dintre ele declarându-le sacre ?i universale. Dar cel mai cumplit, i-au furat sau, mai corect spus, i-au extirpat identitatea nativ?, care era daco-zalmoxian?. I s-a confec?ionat, pe post de istorie ?i cultur? na?ional?, o alt? carte de identitate, scris? în latino-iudeo-greco-slav?, în care cite?te c?, în locul daco-ramanului – românul de la începuturi, el este roman cre?tin. Adic? un fel de bastard, care nu mai are nicio leg?tur? ori una foarte vag? cu str?mo?ii, cu p?rin?ii naturali ?i p?mântul în care s-a pl?m?dit. Cualiza?ii în r?u au dus împotriva lui, de veacuri, un r?zboi devastator în cadrul c?ruia aproape toate celelalte nemenii fr??e?ti au pierit.
To?i veneticii de aiurea care s-au a?ezat peste b??tina?ii pelasgo-valaho-traco-daco-geto-români, i-au trecut în subsolul istoriei ori i-au scos din ea ?i au st?pânit în locul lor. Firesc, pentru a se legitima ?i justifica, ?i-au construit propria apologie, aruncându-i în uitare pe cei care au mai reu?it s? supravie?uiasc? ?i formeaz? ast?zi nu clasa guvernant?, înc? str?in? ?i corupt?, ci Romania profund? numit? cândva Dacia. Dup? ce spa?iul nostru ancestral a fost denumit pe rând Avaria, Cumania, Gepizia, Go?ia, Slavia o crust? greco-slavo-evreiasc?, ce î?i zice românitate, s-a a?ezat ca praful peste fondul dacic. Românii str?vechi, p?str?tori ai identit??ii geto-dace, mai mereu da?i disp?ru?i la apelul istoriei, suntem într-un final declara?i popor romanizat ?i cre?tinat; dar se poate u?or constata c?, dup? peste dou? milenii, iudeo-cre?tinismul lor, aplicat uneori chiar în forma sa cea mai agresiv? (cu tunurile), a r?mas o coaj? peste etosul geto-dac nativ. Sub dogma consacrat? persist? ritualuri, obiceiuri, tradi?ii ?i practici a c?ror semnifica?ie s-a pierdut ori abia dac? se mai intuie?te (zalmoxianismul arhaic), pe care Biserica oficial? nu a reu?it s? le în?bu?e ori confi?te. Dup? atâta timp înc? nu se poate vorbi de o sintez?, un sincretism între cre?tinism ?i spiritualitatea arian? tipic carpatin?, între Noul lor Testament ?i „p?gânitatea” autohton? ancestral?; iudeo sau mai corect greco ?i papalo-cre?tinismul paraziteaz? peste fondul spiritual geto-daco-român. La nivelul psihologiei de mas?, diamantul arhaic înc? str?luce?te nev?zut în poleiala asta cosmopolit?!
Trendul major al evolu?iilor din lume anun?? îns? zorii unei Noi Ere. Ea va marca încheierea unui str?vechi ciclu, n?scut în Carpa?i, care se va închide ca o nou? deschidere tot de aici. Spiritualitatea carpatin? a colindat ca o fantom? ?tiut? de unii, ne?tiut? de c?tre cei mai mul?i lumea ?i urmeaz? s? se întoarc? acas?. În aceast? „c?l?torie” misterele zalmoxiene, la care aveau acces numai ini?ia?ii preo?i, ce vegheau asupra lor ?i le decodificau cu m?sur? în func?ie de posibilit??ie mul?imii de a le recepta, s-au autodezv?luit treptat sub forma credin?elor, filosofiilor ?i a ?tiin?elor. Înf??i?area lumii actuale, cu bunele ?i relele ei, este expresia materializ?rii vremelnice a proiectelor ocultismului acelor ini?ia?i aduna?i în societ??i ezoterice, fr??ii secrete ori în ordine cavalere?ti. Autodezv?luirea misterelor face posibil stadiul în care cunoa?terea devine bun de mas?, credin?a ?i specula?ia filosofic?, fiind înlocuite de ?tiin??. Este de a?teptat s? se produc? saltul din imperialismul credin?ei în imperiul cunoa?terii. Se va instaura o nou? Împ?ra?ie cu noul ei „Ierusalim”, în cadrul c?reia va deveni posibil? împ?carea dintre imperativul gnostic: „Cunoa?te-te pe tine însu?i!” ?i îndemnul cristic: „Eu sunt Calea, Adev?rul ?i Via?a!”
Noua spiritualitate va sintetiza într-o nou? tr?ire demersul rece, logic al gânditorului care cerceteaz?, desacralizând pas cu pas tainele divinit??ii cu c?ldura sufleteasc? ?i iubirea omului care se sacralizeaz?, ajungând s? semene tot mai mult zeului prin acest travaliu cunosc?tor autodescoperitor. Modul de via?? institu?ionalizat va deveni, cu adev?rat, uman pentru c? omul va descoperi în sine, în propor?ii mereu crescânde, sacrul. Îl vom reg?si pe Dumnezeul de la Începuturi, care nu avea nimic mistic în el, tr?ia printre oameni ?i era sursa în?elepciunii ?i iubirii; se afla mereu în noi ?i printre noi îns?, datorit? modului nostru de via?? excesiv materialist ?i deform?rilor iudeo-cre?tine, nu mai eram în m?sur? s?-l vedem. Aceast? refacere a unit??ii omului cu divinitatea într-o nou? sintez? va fi esen?a viitoarei spiritualit??i. Omul, mai pu?in dirijat de dorin?e materiale ?i mai mult de curiozitatea afl?rii, va fi tot mai pu?in expus gre?elii ?i p?catului, construind astfel o alt? lume mai apropiat? de voin?a divin? ?i implicit mai bun? ?i mai dreapt?. Toate modelele organiza?ionale bazate pe puterea banului, a violen?ei ?i asuprire (demiurgiene), în manifestarea lor, fie ?i numai sub form? simbolic?, î?i vor diminua influen?a pân? vor disp?rea. Epoca rabinilor, imamilor, a papilor ?i patriarhilor a ajuns la final, omenirea trezindu-se ca dup? un somn lung, obositor ?i dominat de co?maruri. În noii zori, ei oamenii, eonii ori ionii, fiin?ele n?scute din lumin?, vor afla vestea cea mare – c? Demiurgul a fost nu învins, ci convins de c?tre Fiin?a Suprem? c? împreun? sunt Unu ?i acest Unu e Totul, iar sufletul divin al omului începe s? coabiteze cu trupul din ce în ce mai pu?in p?c?tos. Via?a nu mai e b?t?lia sufletului pentru evadare prin ruinarea trupului (moarte), ci str?danie de a-l vindeca. Adic? exact a?a cum procedau preo?ii-medici zalmoxieni! Marele secret al zeului va fi dezv?luit ?i accesul omului c?tre nemurire devine, în mod real, posibil.
Noua întreprindere sacr? a divinului, de aceast? dat? planetar? ?i decisiv?, nu prin preo?ii de odinioar?, ci prin intermediul omului în?l?at spiritual, pentru recuperarea demiurgicului ascuns în sine, în fapt un proces de „eonizare”, „iluminare”, „omanizare”, de la muntele Omul, am numit-o „antropoteizare”. Noua spiritualitate, fiind rezultatul acestei procesualit??i probabil, dup? obiceiul nostru de a cristaliza în „isme”, se va numi antropoteism. S? ne imagin?m universul ca o prism? cu o infinitate de fa?ete! Eu, cel adev?rat, sunt reflexia Sinelui divin în aceast? multitudine de oglinzi. Fa?eta mea terran? m? limiteaz? doar la imaginea spa?io-temporal? vizibil? cu posibilit??ile p?mânteanului (tridimensional?). Capacit??ile mele de cunoa?tere ?i f?ptuire sunt grav afectate de opozi?ia, uneori contradictorie ?i conflictual?, dintre inim? ?i minte.Prin autocontempla?ie reu?esc s? intru într-o stare în care s? le împac, logica ajungând s? rezoneze cu intui?ia. Atunci mi se treze?te ?i deschide ochiul pineal, aflat în somnolen?? ?i îmi activeaz? aura sub forma unei ilumin?ri circulare cu diametrul de circa dou?zeci de metri. Aceast? iluminare e ca o anten?, care îmi permite s? m? conectez cu unele din imaginile mele de pe celelalte fa?ete ale prismei. M? încarc, astfel, cu informa?ia ?i cunoa?terea specific? a acestora – alter egouri, des?vâr?indu-m? pe mine ca fiin?? universal?. Altfel spus, asta înseamn? un salt din fiin?area mea tridimensional? într-o stare cu mai multe dimensiuni ce îmi permite s? „v?d” mai departe ?i în timp, ?i în spa?iu.
Reu?esc s? sparg, astfel, cenzura terran?, în fapt cenzura materialit??ii ?i s? cunosc mult mai multe aspecte ale divinului care sunt. Prin aceast? în?l?are cunosc?toare fa?eta mea ajunge s? afle mult mai multe despre mine, cel adev?rat – infinitate de egouri ?i implicit despre zeu (manifestat prin mine) ?i s?-l interiorizeze într-o fiin?are mai bogat?. Adunând în mine, interiorizând alte înc?rc?turi ale fa?etelor divinului m? identific, din ce în ce mai mult, cu el. Prin aceast? continu? procesualitate autocunosc?toare a celorlalte dimensiuni ale mele refac divinul, asta însemnând o „teizare” a „antroposului”. Fiind posibil? aceast? reformare a umanului prin sine apocalipsa nu mai are niciun sens. E descoperirea de c?tre fiecare a divinului din sine, autopurificarea prin focul sacru al autocunoa?terii ?i reg?sirea, prin aceasta, a c?ii adev?rului, drept??ii ?i binelui, adic? a vie?ii adev?rate! Apocalipsa e aceast? cumplit? facere de sine spiritual? a omului de la începuturi pân? ast?zi ?i în continuare; e îns??i istoria umanit??ii, un r?zboi al insului cu semenii, dar mai ales cu sine în cadrul c?ruia, dup? milenii de suferin?? în ceea ce numim p?cat, s-au creat condi?iile reu?itei sufletului de a se dezrobi de sub p?timirea trupescului. În aceast? devenire permisiv? zbaterile sale pentru a se elibera, prin ruinarea trupului, nu vor mai fi atât de distructive ?i se va produce o cre?tere a duratei de via??, reîntorcându-ne la starea când str?vechii oameni atingeau vârste ce se apropiau ori dep??au mia de ani. Prelungirea duratei individuale de via?? e unul dintre indicatorii importan?i, ce ne permite s? evalu?m apropierea ?i distan?a în timp pân? la des?vâr?irea Noii Împ?r??i.
În cadrul acestui travaliu, noi – “autohtonii primordiali” ne vom debarasa de falsul orgoliu-speran?? c? „românul” e un „romanus” ?i ne vom întoarce la sensurile sale adânci ?i str?vechi de unde venim nu tremurând ori resemna?i, ci f?când haz de necaz. Începuturile în valorizarea corect? a limbii sanscrite, traducerea manuscriselor de la Marea Moart?, desecretizarea arhivelor Vaticanului, prelucrarea fondului documentar Hurmuzachi, recuperarea ?i descifrarea inestimabilului tezaur informa?ional de pe pl?cu?ele de la Sinaia, dar mai ales dezgroparea mo?tenirii de sub satele ?i ora?ele noastre, cercetarea mun?ilor ne va încuraja s? ne recunoa?tem pe noi cei care suntem cu adev?rat. Este de-a dreptul fabulos s? afl?m c?, de?i ne situ?m la mii de kilometri distan??, secven?e, informa?ii ori reprezent?ri grafice descifrate de pe pl?cu?ele noastre se reg?sesc descrise ori povestite întocmai în manuscrisele eseniene.
A început deja s? se cristalizeze un curent autohton neinstitu?ionalizat, constituit din oameni cura?i ?i entuzia?ti, cu forma?ii intelectuale foarte diverse, unii cu studii la mari universit??i ale lumii, ce confer? pluridiciplinaritate demersului investiga?ional. În ciuda criticilor, dacologia se afirm? puternic drept mi?care cultural? originar? ?i original? de recuperare a istoriei ?i spiritualit??ii zalmoxiene. De prea mult? vreme lingvistica ?i istoria ni le scriu venetici ?i alogeni, care au principal? grij? s? ne bage în cap c? noi am ajuns în patria noastr? de aiurea, c? suntem orice numai geto-daco-ramani nu ?i c? graiul nostru, atât de armonios, unitar ?i arhaic prin care ne vorbe?te întreaga natur? ?i însu?i zeul, e un melanj din vorbe împrumutate de la unii ?i al?ii, fiind predestina?i s? r?mânem cultur? minor?. Poate c?, dup? ce vom afla ce suflete stau îngropate la temelia Romaniei de azi, nu va mai fi chiar a?a departe momentul în care ne vom învinge acest p?gubos complex de inferioritate, indus din afar? prin tot felul de cai troieni ?i cozile de topor interne. Lumea va fi nu doar nevoit?, ci ?i mândr? s? ne recunoasc? primordialitatea existen?ial? ?i d?inuirea multimilenar? în spa?iul în care suntem b??tina?i, rolul de colonizator ?i civilizator planetar al str?românilor ?i c? în limba noastr?, cea de la Începuturi, nu este nici ur? nici minciun? ?i se pot întoarce ?i în?elege în bun? pace toate graiurile p?mântului, ca acas?. Celor care ne privesc, înc?, de sus nu li se va mai pune un nod în gât când vor fi nevoi?i s? accepte c? Hermes e de fapt numele lui Sarmis; c? ?coala misterelor pitagoreice, pe al c?rei mentor marele Aristotel îl considera un Apollo al hiperboreenilor, era o filial? a Academiei zalmoxiene; c? druizii cel?i erau preo?i cimerieni pleca?i de aici, de la Pontul Euxin s? construiasc? megalitul de la Stonehenge. Vor accepta ?i c?, deloc întâmpl?tor, toponimia vedic? nu se mai reg?se?te decât la noi, c? misterio?ii sci?i erau geto-dacii care l-au obligat pe invincibilul Darius, în epoca maximei extinderi ahemenide, s? fac? cale întoars?, c? romanii se trag de la Rîm, c? toate templele, turnurile ?i catedralele P?mântului sunt doar copii în miniatur? ale sanctuarului ascuns în pântecele Kogaionului – Athosul duhovniciei geto-daco-române?ti; c? Sfinxul de?ertului e o biat? replic? a Sfinxului – Om din Bucegi ?i c? diferen?a între Marea Piramid? Carpatin? ?i Marea Piramid? egiptean? exprim? cel mai bine distan?a dintre ceea ce poate d?rui Ziditorul ?i ceea ce poate face muritorul.
Dumnezeu a avut de ales între dou? neamuri ale sale. A fost impresionat de vitalitatea evreilor, de încrâncenarea cu care au îndurat sclavia, prigoana ?i for?a lor de a traversa ?i învia de?ertul ?i a-?i face din el cas?. ?ara F?g?duin?ei nu era Edenul, ci un loc neprimitor de pe p?mânt pe care ei s? ?i-l transforme în gr?din?. Românii au reprezentat varianta opus?. Lor le-a d?ruit chiar Raiul p?mântean, „Gr?dina Maicii Domnului”, dar nu i-a l?sat s? se bucure de el, fiind nevoi?i s? tr?iasc? ca ni?te str?ini ?i uneori ca sclavi în propria ?ar?, alte neamuri bucurându-se de bog??ia ?i frumuse?ile d?ruite lor.
Dar, pe m?sur? ce evreii au cunoscut bucuria îndestul?rii ?i ?i-au probat puterea, au început, dup? exemplul elitei, s? se l?comeasc? ?i s?-?i doreasc? mult mai mult decât le trebuia. Prin mijloace necinstite – în?l?ciune, furt, cam?t?, minciun?, crim? ?i-au însu?it de la al?ii ?i ceea ce nu li se cuvenea. Când au descoperit for?a banului ?i poten?ialitatea lor demiurgic? au devenit sfid?tori, neascult?tori ?i ?i-au propus s? st?pâneasc? lumea. Ispita l?comiei le-a stricat caracterul ?i intrând în conflict deschis cu preceptele divine s-au pus în serviciul r?ului. Pentru a-l stârpi zeul i-a împr??tiat în lume, dar r?ul în loc s? piar? a proliferat prin ei ?i s-a ajuns la o lume a banului!
Românii au evoluat exact invers, au înv??at s? supravie?uiasc? în s?r?cie, l?sând ?i pe al?ii s? se înfrupte din roadele h?r?zite lor, ?i-au f?cut din comuniunea cu zeitatea valoare suprem?, mult mai de pre? decât aurul, mierea ?i livezile roditoare. Ei au fost în stare s?-?i p?streze omenia, s? se sustrag? ispitei materiale, reu?ind s? r?mân? îng?duitori ?i buni chiar ?i cu cei care le f?ceau r?u. Aceasta este morala baladei „Miori?a”- ?tiu c? încerci s? îmi furi turma ?i s? m? ucizi îns? eu r?mân cel fericit, pentru c? în acest timp tu, devenit mai bogat, vei ajunge un biet orfan de Tat?l, eu, s?r?citul ?i prigonitul de tine, m? voi refugia în bra?ele Lui iubitoare ?i ocrotitoare! Prin asta, românii, f?r? a face mare caz de înv???turile divine, pe care zilnic evreii atâta ?i le mai îndeas? în cap, ?i le-au interiorizat afectiv-natural, convertindu-le în modul lor de via?? umil, dar sincer, cinstit ?i curat, f?r? a mai trebui s? le citeasc? zilnic ca pe o peniten??, uneori în mod ipocrit, spre a nu le uita; au r?mas în fondul lor poporul eminamente spiritual de la Începuturi. Adic? ?i-au acceptat un mod de via?? ce nu presupunea ob?inerea, cu orice pre?, a fericirii p?mântene – efemere ?i iluzorii pentru a accede la adev?rata fericire cereasc?! ?i aceasta e adev?rata în?elepciune, nu inventivitatea în serviciul r?ului pentru glorie, privilegii, bun?stare ?i putere r?spl?tit? ?i cu substan?iale premii Nobel.
Am fost neamul cel mai oropsit, mai nefericit în sens material, exploatat, amenin?at, invadat, terorizat, vândut ?i cump?rat la tarab? dup? fiecare confruntare între puternicii vremii; mereu obiect de târguial? ?i împ?r?eal? între str?inii care se r?zboiau, furându-i recoltele, ucigându-i copiii ?i incendiindu-i casele. Totu?i, cred c? urma?ii dacilor au fost prefera?i, în primul rând, pentru cur??enia lor sufleteasc? din care s-a n?scut însu?i Eli, cel cunoscut drept Iisus ?i apoi pentru c?, în pofida asupririlor ?i umilin?elor de tot felul venite dinspre toate punctele cardinale, a avut t?ria de a rezista ?i a supravie?ui în propria ?ar?, de a nu râvni niciodat? la ce nu era al lor, continuând s? r?mân?, în fondul originar, avii dintotdeauna – „cei mai drep?i dintre muritori”. A? mai ad?uga cucernicia, umilin?a ?i smerenia omului simplu în rela?ia sa cu divinitatea; într-o statistic? în care s-ar raporta num?rul isiha?trilor, al l?ca?elor de cult ?i de rug?ciuni la totalul popula?iei, sigur, ne-am plasa pe primul loc pe planet?.
Ar mai fi ?i aspectul c?, d?ruit de Dumnezeu cu toate bog??iile ?i frumuse?ile p?mântului, acestea au reprezentat, dup? invazia roman?, un adev?rat blestem, atr?gând mereu hoardele de n?v?litori. Am devenit stâna de miei a planetei, asaltate din toate p?r?ile de c?tre haite de ?acali. Între atâtea bog??ii am fost nevoi?i s? tr?im în s?r?cie, înv??ând pe propria piele re?inerea de la ispita material? ?i toleran?a care ne definesc acea „cumin?enie” nemaiîntâlnit? la al?ii. Am ajuns ast?zi ca, în pofida relelor ce s-au ab?tut asupra noastr?, s? fim nu doar cel mai rezistent, ci, poate, ?i cel mai în?eleg?tor, cump?tat ?i ospitalier popor, c?ruia îi repugn? sentimentul de invidie ori de ur? fa?? de alte neamuri.
Pe aceste daturi se întemeiaz? ?i profe?ia înv??atului indian Sundar Singh, care, într-un periplu ini?iatic, dup? ce vizitase mai multe ??ri cre?tine, printre care ?i Romania, are o uimitoare viziune, ascuns? cu mare grij? de c?tre cei interesa?i s? nu ajung? la urechile popoarelor. E vorba despre ni?te schimb?ri uluitoare care se vor produce pe planet? ?i în urma c?rora Vechea Dacie va redeveni centrul spiritual al lumii, un model de urmat de c?tre celelalte popoare. Pare absurd, dar cel care a început marea punere în oper? a infrastructurii necesare îndeplinirii acestei meniri a fost Nicolae Ceau?escu – primul martir al profe?iei – prin zidirea viitorului sediu administrativ al omenirii, cea mai mare construc?ie civil? a planetei; denumit? ini?ial, spre a nu-i dreanja pe mai marii lumii, “Casa Poporului”, ea va avea menirea de a fi „Casa Neamurilor”. Chiar inten?iona ca la inaugurarea ei s? invite liderii lumii a treia ?i evreimii mondiale, ca un semn al împ?c?rii între Zeu ?i Demiurg; dup? unele p?reri îns? oligarhia sionist? ar fi perceput-o drept o umilin?? ?i respective inten?ie i-ar fi gr?bit moartea.
Pentru a deveni mare metropol? a lumii, începuse sistematizarea Bucure?tiului, exact dup? modelul din profe?ie, având la baz? construirea a patru magistrale spre fiecare punct cardinal; pornind din centru formau o cruce cu patru bra?e egale (celebra cruce zalmoxian?), la cap?tul c?rora se f?cea intrarea în ora? prin patru por?i monumentale. Unii oculti?ti nu se sfiesc s? afirme c? acesta ar fi fost motivul real pentru care el a ajuns în fa?a plutonului de execu?ie. Profe?ia îns? î?i urmeaz? împlinirea, în prezent este în construc?ie Catedrala Mântuirii, care va deveni la fel a Neamurilor – sediul acelei conduceri sinodale ce se va succeda puterii papale ?i a patriarhilor.
Exist? de mult? vreme un plan ocult, „Ordo ab Chao” se cheam? ?i în traducere româneasc?: „Ordine în Haos”, pus pe seama lui Mazzini ?i a ilumina?ilor. Esen?a sa const? în crearea de haos planetar prin r?zboaie, revolu?ii ?i crize de tot felul în urma c?rora s? se instituie noi ordini regionale ?i continentale, ce vor nivela drumul c?tre scopul final. Profe?ia privind România se înscrie perfect în viziunea respectivului proiect planetar. Planul cuprinde trei etape ?i derularea lui a început mai demult prin inventarea ocultei ?i mi?c?rii sioniste ca agent-for?? în realizarea lui. Primul r?zboi mondial a avut drept scop dispari?ia imperiilor prin revolta na?ionalismelor, reu?indu-se lichidarea celor habsburgic, otoman ?i ?arist ca urmare a submin?rii fundamentului lor religios ?i a dus la punerea în oper? a expansionismului sionist sub forma comunismului ateu.
A urmat aducerea în scen? a fascismului ?i confruntarea lui cu sionismul în cadrul celui de-al doilea r?zboi mondial pentru lichidarea celorlalte imperii r?mase ?i constituirea în Palestina a statului Israel, embrionul preg?titor al etapei finale. Merit? re?inut cum Rezerva Federal?, înc?put? pe mâna oligarhilor Sionului prin mituirea unui pre?edinte american, a provocat marea depresie a economiei germane. Datorit? ei a ajuns Hitler la putere ?i în câ?iva ani, eliminând total finan?a evreiasc? cu c?m?t?ria ?i ghi?efturile ei, a f?cut din Germania cel mai prosper stat. Modelul german de atunci inten?iona fostul pre?edinte martir s? îl aplice în Romania ?i de aia se gr?bise s? lichideze datoria extern?. Pe Hitler, atunci, l-au înl?turat prin r?zboi, pe el printr-o lovitur? de stat de tip terorist.
Acum, dup? ce comunismul a fost resorbit în matca sionist? urmeaz? al treilea r?zboi mondial între sionism ?i islamism. Cele dou? se vor distruge reciproc, iar în cadrul ordinii instituite se va impune o nou? spiritualitate, numit? luciferic?, dar neavând nimic satanic în ea pentru c? va semnifica reîntoarcerea la modul de via?? natural, ocrotit de c?ldura ?i lumina astrului zilei, care se va asem?na izbitor cu str?vechea spiritualitate carpatin?. Se va împlini astfel ?i mai vechea previziune a lui Nostradamus, care afirma c?: „Mesopotamia Europei a fost ?i va fi str?lucitoare!”