Absolut întâmpl?tor, mai deunazi, am întâlnit un fost coleg de pe vremea când buchiseam împreun? meseria armelor într-un liceu militar. Îl ?tiam cam s?rit, lua ?i medicamente s?racul de când cu împu?carea ceau?e?tilor. Era comandant în cazarma unde s-a petrecut întâmplarea. Abia ne-am îmbr??i?at, c? m-a ?i luat la rost. „Ce faci, m?i Mitic?, ai înebunit acum la b?trâne?e, te-ai f?cut scriitor? Te citim ?i eu ?i nevast?-mea pe un site ?i nu ne vine s? credem c? e?ti tu. Noroc cu poza aia mai de demult! M?car de-ai scrie bine, da’ nu-în?elegem aproape nimic.”
De?i, m? credeam un tip spontan, abia am reu?it o bâiguial? c? mi-a t?iat-o scurt. M-a întrebat, tran?ant, câ?i bani fac din afacerea asta. Când i-am spus c?, de fapt, pierd s-a revoltat de-a dreptul. „B?, tu chiar te-ai prostit? P?i, ?tiu atâ?ia care s-au f?cut oameni – vile, ma?ini, conturi ?i plimb?ri în str?in?tate. ?i erau pro?ti, nu ca tine! Se vând pe bani grei, m?, prin Afganistan ?i pe unde mai e pia??. Unii s-au externalizat, au emigrat ?i fac „diploma?ie” militar? pe afar?. Al?ii s-au pus în slujba celor mari, au posturi grase ori fac comer? cu arme, informa?ii, dar mai ales cu influen??.” Degeaba încercam s? îns?ilez ni?te r?spunsuri, se vedea c?-i nevorbit, logoreea lui, extrem de abundent?, nu mi-a permis.
M? gândesc acum la chestia asta cu scriitura. ?i chiar încep s?-i dau, un pic, dreptate. Între atâ?ia farisei, înnebuni?i dup? putere ?i averi, ce î?i declam?, f??arnic doar ca s? î?i aud?, g?l?gioasa retoric? parlamentar? ori de strad?, truditorii ??tia în ale scrisului chiar sunt ni?te nebuni. Ni?te nebuni adev?ra?i, sfio?i, inofensivi. Da, da ni?te nebuni de dorul limbii lor! Care î?i url? revolta, î?i plâng durerea ori î?i sfin?esc iubirea într-o retoric? t?cut?, în singur?tate, pe o coal? de hârtie.
Dac? ?i eu voi fi f?când parte dintre ei, încep s? m? simt mai bine. ?i dac? m? mai gândesc, eu sunt de dou? ori nebun. De dorul limbii ?i de dorul ??rii, de care m-am legat nu doar prin ombilicul etnic, ci ?i prin jur?mânt!
De?i, m? credeam un tip spontan, abia am reu?it o bâiguial? c? mi-a t?iat-o scurt. M-a întrebat, tran?ant, câ?i bani fac din afacerea asta. Când i-am spus c?, de fapt, pierd s-a revoltat de-a dreptul. „B?, tu chiar te-ai prostit? P?i, ?tiu atâ?ia care s-au f?cut oameni – vile, ma?ini, conturi ?i plimb?ri în str?in?tate. ?i erau pro?ti, nu ca tine! Se vând pe bani grei, m?, prin Afganistan ?i pe unde mai e pia??. Unii s-au externalizat, au emigrat ?i fac „diploma?ie” militar? pe afar?. Al?ii s-au pus în slujba celor mari, au posturi grase ori fac comer? cu arme, informa?ii, dar mai ales cu influen??.” Degeaba încercam s? îns?ilez ni?te r?spunsuri, se vedea c?-i nevorbit, logoreea lui, extrem de abundent?, nu mi-a permis.
M? gândesc acum la chestia asta cu scriitura. ?i chiar încep s?-i dau, un pic, dreptate. Între atâ?ia farisei, înnebuni?i dup? putere ?i averi, ce î?i declam?, f??arnic doar ca s? î?i aud?, g?l?gioasa retoric? parlamentar? ori de strad?, truditorii ??tia în ale scrisului chiar sunt ni?te nebuni. Ni?te nebuni adev?ra?i, sfio?i, inofensivi. Da, da ni?te nebuni de dorul limbii lor! Care î?i url? revolta, î?i plâng durerea ori î?i sfin?esc iubirea într-o retoric? t?cut?, în singur?tate, pe o coal? de hârtie.
Dac? ?i eu voi fi f?când parte dintre ei, încep s? m? simt mai bine. ?i dac? m? mai gândesc, eu sunt de dou? ori nebun. De dorul limbii ?i de dorul ??rii, de care m-am legat nu doar prin ombilicul etnic, ci ?i prin jur?mânt!