Cu toat? notorietatea ?i prestigiul s?u, modelul heideggerian, potrivit p?rerii unor ilu?tri exege?i, las? impresia incompletitudinii în sensul c? fiin?a r?mâne totu?i indefinit?, iar temporalitatea umanului introdus? în problematica timpului induce insurmontabile dificult??i.
Se poate spune c? nu a reu?it, Doamne, s? înl?ture separa?ia dintre Tine ?i om! Din toat? str?dania ilustrului filozof german poate c? cea mai important? contribu?ie e legat? de punerea corect? a întreb?rii. Suntem aceea?i fiin?? ori suntem fiin?e diferite care într-o zi, dup? moarte, devenim una? Tu chiar exi?ti ori e?ti doar o construc?ie, o pl?smuire a mea, ce dispare odat? cu dispari?ia mea? Nu îmi pot imagina c? în sicriu îmi voi mai pune întreb?rile pe care mi le adresez acum. Cum se face c?, în momentul respectiv, Tu dispari doar pentru mine ?i împreun? cu mine, iar pentru ceilal?i vii r?mâi?
Apoi, presupunând c? Tu e?ti muntele, e una dac? eu sunt gr?untele de nisip dornic s? Te cunoasc? ?i alta dac? sunt un cristal! Marea dificultate a întâlnirii noastre e dat? de modalitatea abord?rii problemei cunoa?terii. Filosofia s-a apropiat cel mai mult de rezolvarea ei. Biserica afirm? c? e?ti în afara mea ?i eu pot ajunge la Tine, dup? moarte, dac? am respectat ni?te reguli (cele zece porunci) ?i nu m-am deformat într-atât încât, Tu, s? nu m? mai recuno?ti. Pentru ?tiin?? e?ti ca o uria?? ceap? pe care încearc? s? o dezbrace, foi?? cu foi??, spre a ajunge la miez.
Poate cel mai comod r?mâne s? cred c? suntem una în ceea ce se cheam? Totul ?i e gre?it s?-mi pun problema dac? eu descind din Tine ori dac? Tu e?ti o pl?smuire a mea! S-ar putea ca Lumina s? fie cea care ne une?te pân? la identificare, dar ne ?i separ? totodat?. Ea îmi permite s? arunc o privire c?tre Tine ?i s? ?tiu c? exi?ti, dar m? ?i împiedic? s? te privesc. Cred c? totul, totul se învârte în jurul luminii. Biblia spune c?, în prima zi a Facerii, ai rostit s? se fac? Lumin? ?i s-a f?cut lumin? spre a deveni vizibil? crea?ia Ta. La rândul nostru oamenii, ca fiin?e vii, suntem fii ai luminii solare ?i toat? existen?a noastr? e o continu? str?danie de a ne lumina spre a ne vedea cum suntem ?i a afla cât mai multe despre Tine. Când voi închide ochii ( mi se va t?ia lumina) nici Tu nici eu nu vom mai exista pentru mine. Sau, din contr?, abia atunci voi afla r?spunsurile ce le caut?
P?trunzând, pas cu pas, în întunericul necunoa?terii am ajuns la atom. Pe m?sur? ce am fost în stare s? ne juc?m (mental ?i experimental) cu masa, energia ?i viteza am început s? p?trundem ?i în interiorul lui, descompunându-l particul? cu particul?. La un moment dat am g?sit atât de multe c? cineva, în neputin?a clasific?rii lor, a exclamat c? mai bine se f?cea botanist decât fizician. Avansând îns? în microcosmos, constat?n c? durata fenomenelor se mic?oreaz?, pozi?ia devine incert? aceasta însemnând o deplasare din spa?iul stabilit??ii în cel al efemerului ?i aparen?ei. Fizica, interpretând fotonul – temeiul luminii ne-a l?murit c? aceasta e, deopotriv?, corpuscular? ?i ondulatorie. Dac?, plecând de la formulele lui Planck, Einstein reu?e?te s?-l contrazic? pe Maxwell, pentru care lumina era und? ?i s? demonstreze ?i caracteul ei corpuscular, Broglie reu?e?te, în schimb, demonstra?ia ?i în sens invers. ?i anume, c? particule materiale ce posed? mas?, în anumite circumstan?e, inclusiv misterioasa constant? Planck, se comport? ondulatoriu. Rela?iile Planck – Einstein leag? caracteristicile particulelor (energie, impuls) de m?rimi ce descriu fenomene ondulatorii ( pulsa?ie, vector de und?).
Trecerea de la corpuscular la ondulatoriu ne-o putem imagina drept o infinitate de forme (pachete cuantice), care, deplasându-se succesiv cu viteza apropiat? de a luminii se leag? într-un continuu spa?io-temporal. Deci corporalitatea (materia) la superviteze devine und? (energie). ?i, mergând mai departe, logic, probabil la viteze metaluminice energia devine informa?ie – idee, gând, spirit. În?eles ca mod primordial de organizare – armonie aprioric?, Spiritul reprezint? starea cea mai profund? a Totului, esen?a sa. ?i atunci, cunoa?terea Ta înseamn? cunoa?terea ordinii Tale, iar întâlnirea cu Tine înseamn? întâlnirea cu ordinea Ta. Eu spirit ?i Tu spirit, deci întâlnirea noastr? devine cât se poate de posibil?!
Ea poate fi privit? “dinspre Tine” ?i “c?tre Tine”. Cunoa?terea “dinspre Tine” e drumul ordinii Tale c?tre ordinea mea spre a se afla pe sine, iar cea “c?tre Tine” e drumul ordinii umane c?tre ordinea Ta spre a Te ajuta s? te cuno?ti ?i îmbog??i (dezvolta) ontic ?i gnostic.
Îmi imaginez raportul dintre noi ca pe cel dintre o prism? infinit? ?i o fa?et? tridimensional? a ei – fa?a Ta solar-terran?. Venit cu vitez? superluminic? din infinito-eternitatea Ta în aceast? secven?? tridimensional?, strict limitat?, e?ti nevoit s?-?i relativizezi existen?a ?i mi?carea. Înseamn? o coborâre din ondulatoriu în corpuscular ?i dezv?luirea masei. Aceast? tridimensionalitate – Tat?, Fiu ?i Duh, simbolizate aici x, y ?i z, co-exist? în multidimensionalitatea Ta, fiind afectat? de aceasta. Din Totul care e?ti, pentru noi p?mântenii, vizibil? ?i accesibil? nu ne este decât aceast? existen?? a Ta trinitar?. Ea reprezint? Universul nostru, ordinea c?reia îi apar?inem ?i pe care, pas cu pas, încerc?m s? o cunoa?tem. Restul este acel peste nou?zeci la sut? “materie neagr?”.
Unitate trinitar? a materiei, energiei ?i informa?iei aici, Tu continui s? exi?ti ?i dincolo în alc?tuirea celorlalte fa?ete (universuri) prismatice sub alte înf??i??ri. Dac?, drept Cosmos, e?ti o colosal? mas? ce se învârte cu p?tratul vitezei luminii, interpretat potrivit formulei relativit??ii, înseamn? c? posezi o energie colosal?. Ea se distribuie prin infinitatea de fa?ete ?i aici la noi ajunge s? se manifeste sub forma celor patru for?e – manifest?ri diferite ale aceluia?i fenomen.
Cea mai slab? dintre ele e gravita?ia ?i reprezint? for?a cu care se atrag entit??ile cu mas? între ele. Efectele asupra unui obiect sunt mai puternice dac? acesta se afl? în cîmpul de ac?iune al unui corp mare, cum sunt stelele ?i planetele ?i mai aproape de acesta. Ulterior s-a descoperit c? ea are efect ?i asupra corpurilor cu mas? cinetic?, cum este lumina, pe care o curbeaz?. For?a electromagnetic?, exprimat? drept ac?iune a magnetismului asupra curentului electric, e responsabil? de na?terea ?i deplasarea luminii, cea care face posibil? în creierul uman vederea. For?a nuclear? slab? se manifest? la contactul sau apropierea a dou? particule elementare ?i e responsabil? de fenomenul dezintegr?rii radioactive prin descompunerea unei particule în alta. Exemplu – protonul în neutron, prin determinarea schimb?rii “aromei” (similar? cu sarcina electronului) quarcilor. For?a nuclear? tare e cea mai puternic? ?i men?ine coeziunea atomului.
Gândirea uman? încearc? s? adune, din nou, aceste for?e într-o sinergie care s-ar putea numi Marea Teoria Unificat? a Câmpurilor. Unii spun c? Einstein chiar ar fi reu?it acest lucru, dar omenirea înc? nu e preg?tit? s? gestioneze atâta cunoa?tere ?i putere. De aceea, celebra formul?, prin care am putea ajunge pân? la Tine, Doamne, me?te?ugit codificat?, ar fi p?strat?, cu mare sfin?enie, în taini?ele Vaticanului.
Aceast? realizare pare posibil?, bazându-ne pe presupunerea unui Cosmos, ca ordine armonioas?, îns??i arhetip informa?ional al T?u ce ordoneaz? haosul, reconfigurat în fiin?a uman?. Germina?ie a “semin?ei primordiale”, aceast? for?? ce rode?te în fiin?a uman? ar permite, în fapt, marea unificare a omului cu Tine. Omul este centrul informa?ional ?i împreun? cu corpul energo-material al ceea ce numim Lume formeaz? Fiin?a Ta Trinitar? în universul nostru! Ca matrice a Ta, mintea uman? poate dep??i cenzura tridimensionalit??ii ?i temporalit??ii, având acces ?i dincolo de fa?eta terran?. Deja, ea scormone?te ?i celelalte fa?ete ale Tale, scornind tot felul de ipoteze ?i modele dincolo de observabilul uman. De aceea, acest egocentrism (omul în centrul universului s?u), sus?inut de cre?tinism, nu se afl? în opozi?ie cu heliocentrismul astrofizicii, mai ales dac? se are în vedere c? sistemul nostru solar e plasat undeva la marginea galaxiei. Studii pertinente, bazate pe simul?ri cu 28 de parametri, ce pornesc de la tipul galaxiei pân? la seismicitatea planetar?, au luat în calcul o structur? a universului nostru format dintr-un trilion de galaxii, fiecare cu o medie de o sut? miliarde de stele. Concluzia a fost c? nicio alt? planet? nu întrune?te condi?iile g?zduirii unei civiliza?ii de tipul celei p?mântene. Aceasta nu exclude posibilitatea existen?ei altor tipologii de fiin?e extraterestre, eventual structurate pe alte elemente decât carbonul, dincolo de universul nostru tridimensional.
Pân? ce deschiderile cunoa?terii acestei a cincea for?e îi vor deveni opera?ionale, arhetip al T?u informa?ional, omul ca poten?? infinit? de cunoa?tere, dar limitat? de tridimensionalitatea spa?ialo-temporal? (cenzura transcendental?) – stânga-dreapta, înainte-înapoi, sus-jos nu se poate manifesta decât limitat. În ipostazele sale superluminice divinitatea, urmare a dilat?rii timpului ?i comprim?rii spa?iului, “deseneaz?” diferite arabescuri existen?iale. Limita Omega, despre care se vorbe?te în textele cre?tine drept sfâr?it al lumii poate fi, în fapt, momentul în care timpul devine absolut, iar spa?iul zero. La cap?tul travaliului fenomenologic, aceast? stare echivaleaz? cu întoarcerea divinului în sine, când redevine “atomul primordial originar”, “bosonul Higgs”, Monad?,Ideea Absolut?,Fiin?a ori Marele Anonim. În apropierea acestei st?ri, ca existen?? dual?, se afl? ?i omul, numai c? la polul opus. Manifestare fizic?, cu mas? ?i vitez? limitate, întruchipeaz? o entitate cu energie epuizabil?. Comprimarea timpului s?u existen?ial în spa?ialitatea trinitar? îl plaseaz? în ipostaza de fiin?? muritoare fizic. Dac? “dispari?ia” Ta e provocat? de concentrarea la zero a spa?iului, „dispari?ia” omului e rezultatul ajungerii la momentul zero al timpului s?u.
Optimist din fire, nu îmi fac îns? prea mari griji legate de moartea mea! Ca arhetip informa?ional, ce deruleaz? procese superluminice (viteza gândului), caracterizate prin dilatarea timpului, ?tiu c? pot face saltul dincolo de spa?ialitatea mea limitat? – ie?irea din sine a spiritului. Eliberat? de “amprenta cuantic?” – imaginea chipului T?u, deci aparen??, con?tien?a mea devine und? luminoas? asemenea ?ie – adev?rata realitate. Dincolo de ceea ce numim moarte m? voi supune legit??ilor ce guverneaz? fenomenologia divinului (Spiritului). Deci, abia acolo în ordinea transcendental?, identic? cu fiin?a care sunt (în lumin?), Te întâlnesc, cu adev?rat, în integralitatea Ta, Doamne!
Când noi dorim s?-?i descoperim ordinea cosmic? tridimensional? o facem prin formularea unor principii ?i legi care, în genere, au valabilitate numai aici. Fiin?? p?mântean?, îns? de?in?toare a arhetipului informa?ional cosmic încep s? urzesc dinspre mine, la fel cum ai f?cut-o Tu dinspre Tine c?tre mine atunci când m-ai germinat, o alt? lume (artefactual?) – cultur?, civiliza?ie, umanitate. O numesc lumea antroposului – ad?ugire la marele act al crea?iei Tale, autodezv?luitoare. Dup? efectuarea saltului în lumin?, ca und?, gravitez în jurul acestui antropos împreun? cu celelalte unde, cu care form?m câmpul noetic. Antroposul, înconjurat de câmpul noetic alc?tuiesc noosfera – modalitatea divin? de autocontemplare prin om. Conceptul apar?ine francezului Teilhard de Chardin, potrivit c?ruia, îns?, ar exista o substan?? cerebral? infuz? în material, ce se concentreaz? treptat prin sistemele nervoase ale viului, devenind creierul uman. Agregarea creierelor ?i a con?tiin?elor la nivelul Terrei ar forma noosfera.
O perspectiv? apropiat? ofer? ?i biostructuralismul românului Eugen Macovschi. Viul ar ap?rea datorit? unei capacit??i a materiei de a se organiza, creând progresiv, urmare a unor procese chimice intrinseci (metabolisme), biostructuri de natur? spongioas? prin care circul? materia molecular? lichid? (biotic?). Superior acestui nivel e materia noesic?, ce face posibil? gândirea abstract?. Materia molecular?, împreun? cu materia biostructurat? ?i materia noesistructurat? formeaz? noesiplasma, ce se afl? la baza câmpului noesic. Etapa superioar? a organiz?rii o reprezint? materia enisic? (de la eni – enigm?), ce dep??e?te capacitatea de în?elegere uman? ?i care genereaz? alte nivele mai complexe – supernoesice. În yoga indian? se consider? c?, pentru des?vâr?irea sa – trecerea în samyama, fiin?a uman? ar trebui s? parcurg? ?apte niveluri de evolu?ie. În prezent ne afl?m abia pe treapta a treia. Cum ?i Tu, Doamne, în universul meu te afli în expansiune (autodezv?luire) înseamn? c? mai avem de parcurs împreun? înc? patru etape terrane pân? la autodes?vâr?irea noastr? în cadrul Crea?iei. Abia atunci, probabil, omul va avea acces deplin la secretul celei de-a cincea for?e unificatoare.
Deocamdat?, înclin s? cred c? cea mai apropiat? rezolvare a problemei întâlnirii omului cu divinitatea o ofer? modelul savantului Mihai Dr?g?nescu, cunoscut drept inelul lumii materiale. Cu toat? pregnan?a ?i înc?rc?tura materialist?, viziunea sa ofer? un temei ce permite presim?irea unific?rii transcendentalului cu transcendentul. Primul reprezint? ortoexisten?a primar?, originar? în stare nestructurat? ?i structurabil? prin lumatia (energie) informaterial? – tendin?? genetic?, intrinsec? de organizare. Aceast? tenta?ie a in formei de a se configura (deveni) prin impregnarea în lumatie, ce presimte Con?tiin?a Universal?, duce la constituirea (na?terea) universurilor spa?io-temporale, fiecare cu legi proprii. E vorba de o ordine implicit? în afara spa?io-temporalit??ii, cum ar spune David Bohm, ce se manifest? în ordinea explicit? din lumea noastr?. La cap?tul evolu?iei se afl? fiin?a con?tient? de sine prin care universul ia act de existen?a sa. Fiin?a con?tient? reprezint? cea mai înalt? stare de organizare in formal, stare ce îi permite accesul la ordinea informaterial? a ortoexisten?ei (structurante), pe care o confirm?, semnaleaz? ca existen??. Dar având acelea?i legit??i o ?i semnific?, structureaz? in formal, creând deschiderea gener?rii a noi universuri. Mintea uman? procedeaz? cu ne?tiutul similar magnetismului cu pilitura de fier. Prin amprentarea acestei poten?ialit??i în lumatie, c?r?mida zidirii unei noi lumi, universul se înscrie pe calea devenirii fizice. Apari?ia con?tien?ei închide inelul lumii materiale, dar ca introspec?ie ce permite accesul la informateria structurabil? reprezint? ?i o “introdeschidere” c?tre o alt? devenire dinspre interiorul umanului. În acest mod Tu germinezi în mine, iar eu reproduc s?mân?a Ta, mereu adaptat? la viitor, prin care Te dezv?lui!
Ortosensul în ortoexisten?? înseamn? o inteligibilitate primar? ?i primordial? prin care fenomenologicul primeaz? asupra sistemicului ?i structuralului. Sintacticul informa?ional (lumea anorganic?), prin biotic (plasticitatea informa?ional? a celulei), face saltul, se converte?te în semanticul din mintea uman?. Ortoexiten?a informaterial? predetermin? devenirea ordon?rii structurante pân? la creier, în final. A?a cum exist? gravita?ie ?i electromagnetism exist? informaterializare, ?i cum la temeiul primelor au fost a?ezate fotonul ?i ipoteticul graviton la temelia acestei veritabile geneze este a?ezat “ortobionitul”. El ar putea fi, asemenea celor amintite ?i a quarcului, particula ultim? ce poten?eaz? aceast? a cincea for?? care este inteligibilitatea. Manifestarea sa tare e subiectul cunosc?tor care, în calitatea sa de procesor informa?ional, interac?ioneaz? cu mediul, îl recepteaz? ?i îi confer? în?eles prin interpretare. Totodat?, îns? ?i ac?ioneaz? asupra lui, modelându-l fizic.
Aceast? a cincea for?? permite ?i o rea?ezare a omului – partea explicit? a ei în ordinea onticului, solidarizându-l cu întreaga existen?? (cosmosul). El devine infinit mai mult decât „produs al materiei superior organizate” ori „animal ra?ional”; se întâmpl? o dumnezeire a lui care îl face autor al veritabilei crea?ii, ca rezultat a filtr?rii aparen?ei prin arhetipul originar. Universul s?u informa?ional cap?t? aceea?i demnitate al?turi de celelalte universuri-membran? ale viziunii prefigurate în teoria M a supergravita?iei. În acest mod devine posibil ca omul s? fac? saltul din spa?io-temporalitatea sa trinitar? în cea de-a unsprezecea dimensiune, încheind ciclul unific?rii cu Tine, Doamne! Inelul lumii materiale ar putea fi presim?irea inelului unific?rii (cununiei – împ?c?rii) omului cu zeitatea. Poate c?, dup? ce îi vom dezlega misterele, tocmai prin aceast? a cincea for??, atingem momentul de gra?ie al în?elegerii ?i accept?rii mult c?utatului sens al existen?ei umane. Acesta va fi momentul mântuiri din condi?ia de fiin?? dec?zut? ?i al recuper?rii nemuriri totale.
Modelul dr?g?nescian, logic ?i coerent, ancorat solid în materialism pare mai pu?in atractiv pentru specula?ia metafizic?, se sustrage fascina?iei unor dezvolt?ri hermeneutice, dar el deschide, tocmai prin simplitatea sa, o fertil? perspectiv? unificatoare asupra cunoa?terii ?i devenirii umanului. Poate determina o schimbare în înse?i paradigma cunoa?terii, ce era abordat? drept interrela?ie subiect – obiect, permi?ând o mai corect?, aprofundat? ?i unificatoare comprehensiune între postulatul hegelian: “tot ceea ce e real e ra?ional” ?i cel kantian: “lumea e o reprezentare a mea”. Ortoexisten?a informaterial? reprezint? un mare pas pe calea acredit?rii inteligen?ei originare; pe lâng? dimensiunea ontic? existen?a fiind o subiectitate în sine, care se autodezv?luie evolutiv, în plan terran prin intermediul lumatiei (energiei), pân? la con?tiin?a uman? – însu?i subiectul cunosc?tor. Cunoa?terea nu mai e un raport antagonic, uneori conflictual obiec – subiect, ci o fenomenologie unificatoare între subiec?i. Îns??i devenirea ar putea fi reprezentat? drept un dans al subiec?ilor cunosc?tori înl?n?ui?i pe stringul armonic al existentului. Marele Tot devine o subiectitate ce face posibil, explicativ, uria?ul salt din imperiul sensibilului în cel al spiritualului. Subiectitatea universal? (ra?ionalitatea) ?i subiectivismul uman (experien?a) coexist? în cadrul aceleea?i procesualit??i, sunt unul ?i acela?i. Subiectitatea legitimeaz? deopotriv?, ontic ?i gnostic, subiectivitatea uman?, îi confer? demnitate ?i credibilitate. Lumea e o fenomenologie a fiin?ei autocunosc?toare (Dumnezeu), care, prin om, se întoarce în sine drept con?tien?? de sine. Ortosensul ascuns devine con?tiin?a ce ia act de existen?a ?i de rostul s?u p?mântean ?i poate universal. La rându-i, veritabil creator al unui nou univers – noosfera, omul e însu?i Dumnezeu.
Finalitatea inelului lumii materiale – umanizare a divinit??ii ( fanie a ortosensului) ?i teizare a umanului (demiurgizarea subiectivit??ii) – este antropoteist?. Con?tiin?a creatoare nu doar a obiectualit??ii mentale, ci a universului noetic e a cincea for?? a lumii noastre terrane. Inteligen?a care creeaz? inteligen?a artefactial? (binar?), pe m?sur? ce calculatorul f?r? a fi lucru în sine ajunge s? aib? sine, devine ortosens în ortoexisten?a acestuia.
Dar aceast? problem? a inteligen?ei materiei, chiar dac? nu explicitat? ?i doar poate sugerat? drept a cincea for?? a universului nostru observabil, a fost magistral dezvoltat?, la noi, de c?tre medicul Dumitru Constantin Dulcan în fascinanta sa lucrare cu acela?i nume. În spatele aparen?ei lumii se afl? un principiu energo-informa?ional, care organizeaz? universul în cunoscutele sale forme – natur?, bios, psihe. Aceast? existen?? inefabil? de dincolo de obiectualitatea lumii, greu de cuprins în aparatul conceptual existent, e Dumnezeu – o minte universal? ce ordoneaz? ?i coordoneaz? Totul. Creierul uman e depozitarul acestei min?i, care face din om constiin?? introspectiv? nemuritoare. Prin el divinitatea realizeaz? transferul din planul ontologicului în cel al semanticului. În acest mod con?tiin?a nu mai apare drept efect al cauzei lumii, ci cauz? ce produce efecte ontice – creativitate.
Se poate spune c? nu a reu?it, Doamne, s? înl?ture separa?ia dintre Tine ?i om! Din toat? str?dania ilustrului filozof german poate c? cea mai important? contribu?ie e legat? de punerea corect? a întreb?rii. Suntem aceea?i fiin?? ori suntem fiin?e diferite care într-o zi, dup? moarte, devenim una? Tu chiar exi?ti ori e?ti doar o construc?ie, o pl?smuire a mea, ce dispare odat? cu dispari?ia mea? Nu îmi pot imagina c? în sicriu îmi voi mai pune întreb?rile pe care mi le adresez acum. Cum se face c?, în momentul respectiv, Tu dispari doar pentru mine ?i împreun? cu mine, iar pentru ceilal?i vii r?mâi?
Apoi, presupunând c? Tu e?ti muntele, e una dac? eu sunt gr?untele de nisip dornic s? Te cunoasc? ?i alta dac? sunt un cristal! Marea dificultate a întâlnirii noastre e dat? de modalitatea abord?rii problemei cunoa?terii. Filosofia s-a apropiat cel mai mult de rezolvarea ei. Biserica afirm? c? e?ti în afara mea ?i eu pot ajunge la Tine, dup? moarte, dac? am respectat ni?te reguli (cele zece porunci) ?i nu m-am deformat într-atât încât, Tu, s? nu m? mai recuno?ti. Pentru ?tiin?? e?ti ca o uria?? ceap? pe care încearc? s? o dezbrace, foi?? cu foi??, spre a ajunge la miez.
Poate cel mai comod r?mâne s? cred c? suntem una în ceea ce se cheam? Totul ?i e gre?it s?-mi pun problema dac? eu descind din Tine ori dac? Tu e?ti o pl?smuire a mea! S-ar putea ca Lumina s? fie cea care ne une?te pân? la identificare, dar ne ?i separ? totodat?. Ea îmi permite s? arunc o privire c?tre Tine ?i s? ?tiu c? exi?ti, dar m? ?i împiedic? s? te privesc. Cred c? totul, totul se învârte în jurul luminii. Biblia spune c?, în prima zi a Facerii, ai rostit s? se fac? Lumin? ?i s-a f?cut lumin? spre a deveni vizibil? crea?ia Ta. La rândul nostru oamenii, ca fiin?e vii, suntem fii ai luminii solare ?i toat? existen?a noastr? e o continu? str?danie de a ne lumina spre a ne vedea cum suntem ?i a afla cât mai multe despre Tine. Când voi închide ochii ( mi se va t?ia lumina) nici Tu nici eu nu vom mai exista pentru mine. Sau, din contr?, abia atunci voi afla r?spunsurile ce le caut?
P?trunzând, pas cu pas, în întunericul necunoa?terii am ajuns la atom. Pe m?sur? ce am fost în stare s? ne juc?m (mental ?i experimental) cu masa, energia ?i viteza am început s? p?trundem ?i în interiorul lui, descompunându-l particul? cu particul?. La un moment dat am g?sit atât de multe c? cineva, în neputin?a clasific?rii lor, a exclamat c? mai bine se f?cea botanist decât fizician. Avansând îns? în microcosmos, constat?n c? durata fenomenelor se mic?oreaz?, pozi?ia devine incert? aceasta însemnând o deplasare din spa?iul stabilit??ii în cel al efemerului ?i aparen?ei. Fizica, interpretând fotonul – temeiul luminii ne-a l?murit c? aceasta e, deopotriv?, corpuscular? ?i ondulatorie. Dac?, plecând de la formulele lui Planck, Einstein reu?e?te s?-l contrazic? pe Maxwell, pentru care lumina era und? ?i s? demonstreze ?i caracteul ei corpuscular, Broglie reu?e?te, în schimb, demonstra?ia ?i în sens invers. ?i anume, c? particule materiale ce posed? mas?, în anumite circumstan?e, inclusiv misterioasa constant? Planck, se comport? ondulatoriu. Rela?iile Planck – Einstein leag? caracteristicile particulelor (energie, impuls) de m?rimi ce descriu fenomene ondulatorii ( pulsa?ie, vector de und?).
Trecerea de la corpuscular la ondulatoriu ne-o putem imagina drept o infinitate de forme (pachete cuantice), care, deplasându-se succesiv cu viteza apropiat? de a luminii se leag? într-un continuu spa?io-temporal. Deci corporalitatea (materia) la superviteze devine und? (energie). ?i, mergând mai departe, logic, probabil la viteze metaluminice energia devine informa?ie – idee, gând, spirit. În?eles ca mod primordial de organizare – armonie aprioric?, Spiritul reprezint? starea cea mai profund? a Totului, esen?a sa. ?i atunci, cunoa?terea Ta înseamn? cunoa?terea ordinii Tale, iar întâlnirea cu Tine înseamn? întâlnirea cu ordinea Ta. Eu spirit ?i Tu spirit, deci întâlnirea noastr? devine cât se poate de posibil?!
Ea poate fi privit? “dinspre Tine” ?i “c?tre Tine”. Cunoa?terea “dinspre Tine” e drumul ordinii Tale c?tre ordinea mea spre a se afla pe sine, iar cea “c?tre Tine” e drumul ordinii umane c?tre ordinea Ta spre a Te ajuta s? te cuno?ti ?i îmbog??i (dezvolta) ontic ?i gnostic.
Îmi imaginez raportul dintre noi ca pe cel dintre o prism? infinit? ?i o fa?et? tridimensional? a ei – fa?a Ta solar-terran?. Venit cu vitez? superluminic? din infinito-eternitatea Ta în aceast? secven?? tridimensional?, strict limitat?, e?ti nevoit s?-?i relativizezi existen?a ?i mi?carea. Înseamn? o coborâre din ondulatoriu în corpuscular ?i dezv?luirea masei. Aceast? tridimensionalitate – Tat?, Fiu ?i Duh, simbolizate aici x, y ?i z, co-exist? în multidimensionalitatea Ta, fiind afectat? de aceasta. Din Totul care e?ti, pentru noi p?mântenii, vizibil? ?i accesibil? nu ne este decât aceast? existen?? a Ta trinitar?. Ea reprezint? Universul nostru, ordinea c?reia îi apar?inem ?i pe care, pas cu pas, încerc?m s? o cunoa?tem. Restul este acel peste nou?zeci la sut? “materie neagr?”.
Unitate trinitar? a materiei, energiei ?i informa?iei aici, Tu continui s? exi?ti ?i dincolo în alc?tuirea celorlalte fa?ete (universuri) prismatice sub alte înf??i??ri. Dac?, drept Cosmos, e?ti o colosal? mas? ce se învârte cu p?tratul vitezei luminii, interpretat potrivit formulei relativit??ii, înseamn? c? posezi o energie colosal?. Ea se distribuie prin infinitatea de fa?ete ?i aici la noi ajunge s? se manifeste sub forma celor patru for?e – manifest?ri diferite ale aceluia?i fenomen.
Cea mai slab? dintre ele e gravita?ia ?i reprezint? for?a cu care se atrag entit??ile cu mas? între ele. Efectele asupra unui obiect sunt mai puternice dac? acesta se afl? în cîmpul de ac?iune al unui corp mare, cum sunt stelele ?i planetele ?i mai aproape de acesta. Ulterior s-a descoperit c? ea are efect ?i asupra corpurilor cu mas? cinetic?, cum este lumina, pe care o curbeaz?. For?a electromagnetic?, exprimat? drept ac?iune a magnetismului asupra curentului electric, e responsabil? de na?terea ?i deplasarea luminii, cea care face posibil? în creierul uman vederea. For?a nuclear? slab? se manifest? la contactul sau apropierea a dou? particule elementare ?i e responsabil? de fenomenul dezintegr?rii radioactive prin descompunerea unei particule în alta. Exemplu – protonul în neutron, prin determinarea schimb?rii “aromei” (similar? cu sarcina electronului) quarcilor. For?a nuclear? tare e cea mai puternic? ?i men?ine coeziunea atomului.
Gândirea uman? încearc? s? adune, din nou, aceste for?e într-o sinergie care s-ar putea numi Marea Teoria Unificat? a Câmpurilor. Unii spun c? Einstein chiar ar fi reu?it acest lucru, dar omenirea înc? nu e preg?tit? s? gestioneze atâta cunoa?tere ?i putere. De aceea, celebra formul?, prin care am putea ajunge pân? la Tine, Doamne, me?te?ugit codificat?, ar fi p?strat?, cu mare sfin?enie, în taini?ele Vaticanului.
Aceast? realizare pare posibil?, bazându-ne pe presupunerea unui Cosmos, ca ordine armonioas?, îns??i arhetip informa?ional al T?u ce ordoneaz? haosul, reconfigurat în fiin?a uman?. Germina?ie a “semin?ei primordiale”, aceast? for?? ce rode?te în fiin?a uman? ar permite, în fapt, marea unificare a omului cu Tine. Omul este centrul informa?ional ?i împreun? cu corpul energo-material al ceea ce numim Lume formeaz? Fiin?a Ta Trinitar? în universul nostru! Ca matrice a Ta, mintea uman? poate dep??i cenzura tridimensionalit??ii ?i temporalit??ii, având acces ?i dincolo de fa?eta terran?. Deja, ea scormone?te ?i celelalte fa?ete ale Tale, scornind tot felul de ipoteze ?i modele dincolo de observabilul uman. De aceea, acest egocentrism (omul în centrul universului s?u), sus?inut de cre?tinism, nu se afl? în opozi?ie cu heliocentrismul astrofizicii, mai ales dac? se are în vedere c? sistemul nostru solar e plasat undeva la marginea galaxiei. Studii pertinente, bazate pe simul?ri cu 28 de parametri, ce pornesc de la tipul galaxiei pân? la seismicitatea planetar?, au luat în calcul o structur? a universului nostru format dintr-un trilion de galaxii, fiecare cu o medie de o sut? miliarde de stele. Concluzia a fost c? nicio alt? planet? nu întrune?te condi?iile g?zduirii unei civiliza?ii de tipul celei p?mântene. Aceasta nu exclude posibilitatea existen?ei altor tipologii de fiin?e extraterestre, eventual structurate pe alte elemente decât carbonul, dincolo de universul nostru tridimensional.
Pân? ce deschiderile cunoa?terii acestei a cincea for?e îi vor deveni opera?ionale, arhetip al T?u informa?ional, omul ca poten?? infinit? de cunoa?tere, dar limitat? de tridimensionalitatea spa?ialo-temporal? (cenzura transcendental?) – stânga-dreapta, înainte-înapoi, sus-jos nu se poate manifesta decât limitat. În ipostazele sale superluminice divinitatea, urmare a dilat?rii timpului ?i comprim?rii spa?iului, “deseneaz?” diferite arabescuri existen?iale. Limita Omega, despre care se vorbe?te în textele cre?tine drept sfâr?it al lumii poate fi, în fapt, momentul în care timpul devine absolut, iar spa?iul zero. La cap?tul travaliului fenomenologic, aceast? stare echivaleaz? cu întoarcerea divinului în sine, când redevine “atomul primordial originar”, “bosonul Higgs”, Monad?,Ideea Absolut?,Fiin?a ori Marele Anonim. În apropierea acestei st?ri, ca existen?? dual?, se afl? ?i omul, numai c? la polul opus. Manifestare fizic?, cu mas? ?i vitez? limitate, întruchipeaz? o entitate cu energie epuizabil?. Comprimarea timpului s?u existen?ial în spa?ialitatea trinitar? îl plaseaz? în ipostaza de fiin?? muritoare fizic. Dac? “dispari?ia” Ta e provocat? de concentrarea la zero a spa?iului, „dispari?ia” omului e rezultatul ajungerii la momentul zero al timpului s?u.
Optimist din fire, nu îmi fac îns? prea mari griji legate de moartea mea! Ca arhetip informa?ional, ce deruleaz? procese superluminice (viteza gândului), caracterizate prin dilatarea timpului, ?tiu c? pot face saltul dincolo de spa?ialitatea mea limitat? – ie?irea din sine a spiritului. Eliberat? de “amprenta cuantic?” – imaginea chipului T?u, deci aparen??, con?tien?a mea devine und? luminoas? asemenea ?ie – adev?rata realitate. Dincolo de ceea ce numim moarte m? voi supune legit??ilor ce guverneaz? fenomenologia divinului (Spiritului). Deci, abia acolo în ordinea transcendental?, identic? cu fiin?a care sunt (în lumin?), Te întâlnesc, cu adev?rat, în integralitatea Ta, Doamne!
Când noi dorim s?-?i descoperim ordinea cosmic? tridimensional? o facem prin formularea unor principii ?i legi care, în genere, au valabilitate numai aici. Fiin?? p?mântean?, îns? de?in?toare a arhetipului informa?ional cosmic încep s? urzesc dinspre mine, la fel cum ai f?cut-o Tu dinspre Tine c?tre mine atunci când m-ai germinat, o alt? lume (artefactual?) – cultur?, civiliza?ie, umanitate. O numesc lumea antroposului – ad?ugire la marele act al crea?iei Tale, autodezv?luitoare. Dup? efectuarea saltului în lumin?, ca und?, gravitez în jurul acestui antropos împreun? cu celelalte unde, cu care form?m câmpul noetic. Antroposul, înconjurat de câmpul noetic alc?tuiesc noosfera – modalitatea divin? de autocontemplare prin om. Conceptul apar?ine francezului Teilhard de Chardin, potrivit c?ruia, îns?, ar exista o substan?? cerebral? infuz? în material, ce se concentreaz? treptat prin sistemele nervoase ale viului, devenind creierul uman. Agregarea creierelor ?i a con?tiin?elor la nivelul Terrei ar forma noosfera.
O perspectiv? apropiat? ofer? ?i biostructuralismul românului Eugen Macovschi. Viul ar ap?rea datorit? unei capacit??i a materiei de a se organiza, creând progresiv, urmare a unor procese chimice intrinseci (metabolisme), biostructuri de natur? spongioas? prin care circul? materia molecular? lichid? (biotic?). Superior acestui nivel e materia noesic?, ce face posibil? gândirea abstract?. Materia molecular?, împreun? cu materia biostructurat? ?i materia noesistructurat? formeaz? noesiplasma, ce se afl? la baza câmpului noesic. Etapa superioar? a organiz?rii o reprezint? materia enisic? (de la eni – enigm?), ce dep??e?te capacitatea de în?elegere uman? ?i care genereaz? alte nivele mai complexe – supernoesice. În yoga indian? se consider? c?, pentru des?vâr?irea sa – trecerea în samyama, fiin?a uman? ar trebui s? parcurg? ?apte niveluri de evolu?ie. În prezent ne afl?m abia pe treapta a treia. Cum ?i Tu, Doamne, în universul meu te afli în expansiune (autodezv?luire) înseamn? c? mai avem de parcurs împreun? înc? patru etape terrane pân? la autodes?vâr?irea noastr? în cadrul Crea?iei. Abia atunci, probabil, omul va avea acces deplin la secretul celei de-a cincea for?e unificatoare.
Deocamdat?, înclin s? cred c? cea mai apropiat? rezolvare a problemei întâlnirii omului cu divinitatea o ofer? modelul savantului Mihai Dr?g?nescu, cunoscut drept inelul lumii materiale. Cu toat? pregnan?a ?i înc?rc?tura materialist?, viziunea sa ofer? un temei ce permite presim?irea unific?rii transcendentalului cu transcendentul. Primul reprezint? ortoexisten?a primar?, originar? în stare nestructurat? ?i structurabil? prin lumatia (energie) informaterial? – tendin?? genetic?, intrinsec? de organizare. Aceast? tenta?ie a in formei de a se configura (deveni) prin impregnarea în lumatie, ce presimte Con?tiin?a Universal?, duce la constituirea (na?terea) universurilor spa?io-temporale, fiecare cu legi proprii. E vorba de o ordine implicit? în afara spa?io-temporalit??ii, cum ar spune David Bohm, ce se manifest? în ordinea explicit? din lumea noastr?. La cap?tul evolu?iei se afl? fiin?a con?tient? de sine prin care universul ia act de existen?a sa. Fiin?a con?tient? reprezint? cea mai înalt? stare de organizare in formal, stare ce îi permite accesul la ordinea informaterial? a ortoexisten?ei (structurante), pe care o confirm?, semnaleaz? ca existen??. Dar având acelea?i legit??i o ?i semnific?, structureaz? in formal, creând deschiderea gener?rii a noi universuri. Mintea uman? procedeaz? cu ne?tiutul similar magnetismului cu pilitura de fier. Prin amprentarea acestei poten?ialit??i în lumatie, c?r?mida zidirii unei noi lumi, universul se înscrie pe calea devenirii fizice. Apari?ia con?tien?ei închide inelul lumii materiale, dar ca introspec?ie ce permite accesul la informateria structurabil? reprezint? ?i o “introdeschidere” c?tre o alt? devenire dinspre interiorul umanului. În acest mod Tu germinezi în mine, iar eu reproduc s?mân?a Ta, mereu adaptat? la viitor, prin care Te dezv?lui!
Ortosensul în ortoexisten?? înseamn? o inteligibilitate primar? ?i primordial? prin care fenomenologicul primeaz? asupra sistemicului ?i structuralului. Sintacticul informa?ional (lumea anorganic?), prin biotic (plasticitatea informa?ional? a celulei), face saltul, se converte?te în semanticul din mintea uman?. Ortoexiten?a informaterial? predetermin? devenirea ordon?rii structurante pân? la creier, în final. A?a cum exist? gravita?ie ?i electromagnetism exist? informaterializare, ?i cum la temeiul primelor au fost a?ezate fotonul ?i ipoteticul graviton la temelia acestei veritabile geneze este a?ezat “ortobionitul”. El ar putea fi, asemenea celor amintite ?i a quarcului, particula ultim? ce poten?eaz? aceast? a cincea for?? care este inteligibilitatea. Manifestarea sa tare e subiectul cunosc?tor care, în calitatea sa de procesor informa?ional, interac?ioneaz? cu mediul, îl recepteaz? ?i îi confer? în?eles prin interpretare. Totodat?, îns? ?i ac?ioneaz? asupra lui, modelându-l fizic.
Aceast? a cincea for?? permite ?i o rea?ezare a omului – partea explicit? a ei în ordinea onticului, solidarizându-l cu întreaga existen?? (cosmosul). El devine infinit mai mult decât „produs al materiei superior organizate” ori „animal ra?ional”; se întâmpl? o dumnezeire a lui care îl face autor al veritabilei crea?ii, ca rezultat a filtr?rii aparen?ei prin arhetipul originar. Universul s?u informa?ional cap?t? aceea?i demnitate al?turi de celelalte universuri-membran? ale viziunii prefigurate în teoria M a supergravita?iei. În acest mod devine posibil ca omul s? fac? saltul din spa?io-temporalitatea sa trinitar? în cea de-a unsprezecea dimensiune, încheind ciclul unific?rii cu Tine, Doamne! Inelul lumii materiale ar putea fi presim?irea inelului unific?rii (cununiei – împ?c?rii) omului cu zeitatea. Poate c?, dup? ce îi vom dezlega misterele, tocmai prin aceast? a cincea for??, atingem momentul de gra?ie al în?elegerii ?i accept?rii mult c?utatului sens al existen?ei umane. Acesta va fi momentul mântuiri din condi?ia de fiin?? dec?zut? ?i al recuper?rii nemuriri totale.
Modelul dr?g?nescian, logic ?i coerent, ancorat solid în materialism pare mai pu?in atractiv pentru specula?ia metafizic?, se sustrage fascina?iei unor dezvolt?ri hermeneutice, dar el deschide, tocmai prin simplitatea sa, o fertil? perspectiv? unificatoare asupra cunoa?terii ?i devenirii umanului. Poate determina o schimbare în înse?i paradigma cunoa?terii, ce era abordat? drept interrela?ie subiect – obiect, permi?ând o mai corect?, aprofundat? ?i unificatoare comprehensiune între postulatul hegelian: “tot ceea ce e real e ra?ional” ?i cel kantian: “lumea e o reprezentare a mea”. Ortoexisten?a informaterial? reprezint? un mare pas pe calea acredit?rii inteligen?ei originare; pe lâng? dimensiunea ontic? existen?a fiind o subiectitate în sine, care se autodezv?luie evolutiv, în plan terran prin intermediul lumatiei (energiei), pân? la con?tiin?a uman? – însu?i subiectul cunosc?tor. Cunoa?terea nu mai e un raport antagonic, uneori conflictual obiec – subiect, ci o fenomenologie unificatoare între subiec?i. Îns??i devenirea ar putea fi reprezentat? drept un dans al subiec?ilor cunosc?tori înl?n?ui?i pe stringul armonic al existentului. Marele Tot devine o subiectitate ce face posibil, explicativ, uria?ul salt din imperiul sensibilului în cel al spiritualului. Subiectitatea universal? (ra?ionalitatea) ?i subiectivismul uman (experien?a) coexist? în cadrul aceleea?i procesualit??i, sunt unul ?i acela?i. Subiectitatea legitimeaz? deopotriv?, ontic ?i gnostic, subiectivitatea uman?, îi confer? demnitate ?i credibilitate. Lumea e o fenomenologie a fiin?ei autocunosc?toare (Dumnezeu), care, prin om, se întoarce în sine drept con?tien?? de sine. Ortosensul ascuns devine con?tiin?a ce ia act de existen?a ?i de rostul s?u p?mântean ?i poate universal. La rându-i, veritabil creator al unui nou univers – noosfera, omul e însu?i Dumnezeu.
Finalitatea inelului lumii materiale – umanizare a divinit??ii ( fanie a ortosensului) ?i teizare a umanului (demiurgizarea subiectivit??ii) – este antropoteist?. Con?tiin?a creatoare nu doar a obiectualit??ii mentale, ci a universului noetic e a cincea for?? a lumii noastre terrane. Inteligen?a care creeaz? inteligen?a artefactial? (binar?), pe m?sur? ce calculatorul f?r? a fi lucru în sine ajunge s? aib? sine, devine ortosens în ortoexisten?a acestuia.
Dar aceast? problem? a inteligen?ei materiei, chiar dac? nu explicitat? ?i doar poate sugerat? drept a cincea for?? a universului nostru observabil, a fost magistral dezvoltat?, la noi, de c?tre medicul Dumitru Constantin Dulcan în fascinanta sa lucrare cu acela?i nume. În spatele aparen?ei lumii se afl? un principiu energo-informa?ional, care organizeaz? universul în cunoscutele sale forme – natur?, bios, psihe. Aceast? existen?? inefabil? de dincolo de obiectualitatea lumii, greu de cuprins în aparatul conceptual existent, e Dumnezeu – o minte universal? ce ordoneaz? ?i coordoneaz? Totul. Creierul uman e depozitarul acestei min?i, care face din om constiin?? introspectiv? nemuritoare. Prin el divinitatea realizeaz? transferul din planul ontologicului în cel al semanticului. În acest mod con?tiin?a nu mai apare drept efect al cauzei lumii, ci cauz? ce produce efecte ontice – creativitate.