Nu g?sesc vorbe destul de mari ?i de frumoase s? te povestesc, nu am nici cuvinte destule s? te vorbesc pân? la cap?t. Doar t?cerea mut? a durerii din inimile celor care te iubim te poate rosti pe tine cel adev?rat. ?tiu c? ai fi vrut s?-?i îns?ilez un necrolog, dar cum puteam prin câteva date aride, fapte, întâmpl?ri s? figurez tulbur?toarea ?i tumultuasa ta personalitate?
Nicolae al lu’ Ion, al lu’ Dumitru, al lu’ Dobre, al lu’ Radu, al lu’ Sava… ?i mai departe, te rog pe tine Doamne s?-i pomene?ti pe to?i ceilal?i, pân? la mo?ul Noe, fiindc? noi i-am cam uitat. Un ?ir de nume ce au l?st?rit ?i au crescut unul din altul ca un arbore infinit. Cred c? acesta este biblicul Pom al Vie?ii, cu r?d?cinile în Cer ?i coroana aici pe P?mânt! ?i tu e?ti o bucat? din trunchiul lui, care acum te scurgi nu în jos, ci în sus c?tre cer, spre r?d?cini. De unde începe ?i unde se întoarce via?a. Nicolae, Nae, Noe… Habar n-aveai c? ai purtat numele str?bunului nostru biblic!
Ai fost un b?rbat falnic, frumos. C? pu?ine erau femeile care nu tres?reau ori nu întorceau capul dup? tine. Ba, chiar ?i destui b?rba?i te priveau cu o incon?tient? ciud?!
Ai fost un om cultivat. Î?i pl?ceau matematica, istoria, religiile, literatura. Despre câte ?i mai câte nu am bârfit noi la umbra unui pahar! Nichita era favoritul t?u. „Emo?ie de toamn?” o rosteai aproape ca pe o mantr?. Cine ?tie ce, înc? arz?toare, doruri ascunse te mai mistuiau. Chiar ?i acum, la vârsta amintirilor, sim?eai nevoia s? ?uieri luna s? o r?sari / ?i s-o prefaci într-o dragoste mare.
Dar mai presus de toate ai fost un soldat credincios jur?mântului dat ?i curajos. Dintre toate încerc?rile la care suntem supu?i în aceast? grea misie, tu le-ai ales pe cele mai temerare. Pilot pe mai toate avioanele militare ale vremii. Te fascina zborul! ?i pentru c? nu ?i se p?rea destul ai ales s? fii ?i para?utist. Nu mai ?tiai num?rul salturilor ?i misiunulor speciale. Para?utist militar în celebrele trupe ale lui Ba?tan, despre care ?i ast?zi camarazi de-ai mei mai cred c?, dac? ar mai fi tr?it, nu eram ocupa?i atunci în decembrie.
Îmi amintesc de o prim?var? foarte timpurie când, zgribulit, ?i Pa?tele întârzia s? coboare pe P?mânt. Eram un pu?ti, dar ?tiam despre tine de la tata ?i de la unchiul Radu, pentru care erai un fel de zeu. Te-ai coco?at ca s? po?i înc?pea pe u?a od?i?ei noastre. Erai un uria?! În mantaua aia lung?, mult peste genunchi, cu lauri în frunte b?tu?i în coifur? ?i cu stelu?ele argintii de locotenent pe epole?i îmi p?reai un arhanghel. M-ai luat de subsuori ?i m-ai ridicat pân? la grind?. M-ai izbit u?or cu cre?tetul de ea, spuneai c? a?a e bine. Te-ai descheiat la manta, te-ai a?ezat pe pat ?i ai scos tabacherea aia lucioas? din care ai întins unchiului t?u, tata, ?ig?ri din alea fine. De care el nici nu v?zuse. Puf?ia tutun uscat pe plita ma?inii, aprins de la amnar. Fuma?i, povestea?i ?i râdea?i… S? fi ars ?igara pân? pe la jum?tate când, din buzunarul interior al vestonului, ai scos un teanc de bancnote. Ai ales una de o sut?, o avere pentru noi în vremea aia, ?i mi-ai întins-o. M-am dus la pr?v?lie la nea Dandu ?i v-am adus o sticl? de rachiu. N-ai mai vrut înapoi restul! Bea?i, fuma?i, povestea?i, râdea?i… ?i eu, mut, în col?i?orul meu te priveam hipnotizat. Atunci în mintea mea de copil s?rman de la ?ar? înflorea visul ?i în inim? îmi încol?ea credin?a c? a? putea s? fiu ?i eu ca tine. Nu ?i-am amintit niciodat? despre acea zi când ai venit s? faci parte din destinul meu ?i nici nu ?i-am mul?umit. Atunci, prin tine, Cel de Sus mi-a schimbat via?a. Prime?te acum, te rog, de la mine mul?umirile copilului de atunci!
?i ca un semn de recuno?tiin?? târzie, î?i pun la picioare acest, cel mai recent volum de versuri al meu. Dumitru Sava – “vis/colind…”, n?scut chiar în aceast? s?pt?mân? a Cr?ciunului. Spune alor no?tri s?-l citeasc?… ?i s? afle c? ne gândim la ei, îi pomenim, îi iubim ?i ne rug?m pentru ei. Dar c?, mai ales, ne str?duim s? îi ducem mai departe. ?i-am scris ?i o dedica?ie: ” Zbor lin prin ve?nicie, pilotule!” Ce ciudat, ce crud… Tu mi-ai d?ruit un destin, iar eu î?i întorc darul, poate, printr-un epitaf. Azi noapte ai venit la mine ?i mi-ai cerut s?-?i împrumut vocea ca s? ne po?i spune, prin acest limbaj atât de drag ?ie, unde te afli. O fac cu pl?cere, te ascult?m.
“Zbor/ m? ?in/ cu amândou? mâinile/ încle?tate de cer/ iar trupul/ stindard cu viitorul decupat/ îmi flutur?/ ciuruit de rafalele timpului/ victoria… învins p?mântul/ se dezghioac? de pe mine/ ?i las? îngerul s? se înal?e.”
Fiecare suntem un m?nunchi de lumini ?i umbre. Facem bune, dar ?i rele pentru c? mai gre?im. Tu, îns?, în aceast? nebuloas? a p?catelor lume?ti la?i o dâr? alb?. Nu ?tiu dac? ai zidit cu mâna ta o cas?, dac? ai s?dit un pom, dac? ai sleit o fântân?… Dar ?i-ai iubit patria, continuând s? vibrezi pentru ea ?i când nu mai erai sub uniform?. Ai iubit, cu patim?, via?a. Dar pe deasupra tuturor, mai mult decât orice, cu o durere adânc?, mistuitoare ?i mut?, ?i-ai iubit copila. Femeia frumoas? de azi, ce-?i seam?n? ca o pic?tur? de ap?, venit? de foarte departe s?-?i fie la c?p?tâi în clipa de pe urm?. S? te vegheze ?i s?-?i strige cu aceea?i jelanie mut? c? ?i ea te-a iubit tot timpul!
Pleci acum dintre noi. La man?a neamului t?u, te duci s?-?i reiei zborul al?turi de ceilal?i camarazi în escadrila româneasc? din infinita flotil? a cerului.
Zbor lin prin ve?nicie, pilotule!
Adio, camarade! La revedere, vere!