azi-noapte îngerul negru mi-a f?cut o vizit? sper de curtoazie
m-a întrebat cum m? mai simt ce-mi doresc ce mai fac
i-am spus c?-s preg?tit modelul meu filozofic e aproape schi?at
l-or definitiva al?ii nu mai trebuie decât s?-i fac s?-l în?eleag?
curios ori nu ?tiu din ce motive a vrut s?-i spun mai multe
s? priceap? cum îngerii au iste?imea altfel am folosit o alegorie
“ vezi tu cu toat? lec?ia de relativism predat? de c?tre einstein
ne este greu s? accept?m c? spa?iul ?i timpul nu exist?
pentru aceasta d?m vina pe mintea noastr? prea înceat?
dar gândul se deplaseaz? cu vitez? superluminic? – instantaneu
problema e incapacitatea genetic? de a cuprinde necuprinsul
uite m? deplasez cu gândul de aici pân? “acolo” unde ?tiu
dincolo de ceea ce ?tiu este sfâr?itul ?i de aia ne numim muritori
ne na?tem cu o zestre de “?tiut” mare cât mu?c?tura de m?r
dar acest “?tiut’ ereditar e un mister pe care îl descoperim treptat
ca terrani ne hr?nim cu ciosvârta din pomul cunoa?terii
?i pe m?sur? ce tot degust?m din ea ne autoform?m ca om
via?a ne este transformare a misterului în în?elepciune
fiecare ciclu p?mântean al tr?irii e autocunoa?tere de sine
când o atingem ne-am epuizat hrana ?i de „foame” murim
în fapt nu pierim ci ne deplas?m dincolo de “?tiutul” nostru
autocunoa?terea acumulat? e „dantura” pentru o alt? mu?c?tur?
prin murire fiecare rupem o nou? buc??ic? din fructul cunoa?terii
hran? a vie?uirii într-o alt? spa?io-temporalitate ?i a?a mai departe
fiecare reîntrupare e o form? mai cuprinz?toare a necuprinsului
imagina?ia ne permite proiec?ia ontologic? a devenirii întru m?r
s? ne închipuim spa?iul nostru ca pe o deplasare în necuprins
între punctul O (zero) al na?terii ?i punctul M al mor?ii
durata acestei deplas?ri între cele dou? repere ar fi timpul
trecerea dinspre origine (început) c?tre final este efemetitatea
doar vitezei luminice ?i sub îi e specific? spa?io-temporalitatea
pentru c? dincolo de viteza luminic? se afl? instantaneitatea
acel „acolo” inaccesibil unde spa?iul ?i timpul se contopesc –
deplasarea absorbit? în necuprinsul dizolvat în deplasare
unde nemaifiind trecerea înseamn? c? ne afl?m în eternitate
cenzura transcendental? ni-e aceast? limit? antropologizatoare
înseamn? c? în metafora biblic? fiecare om suntem mu?c?tura
ciosvârta ce luând mereu act de sine tinde s? devin? m?r
forma nu ni-i configura?ie în timp ?i spa?iu ci o morfodinamic?
o alc?tuire in form? a Totului în infinit? devenire de sine
vezi cât de explicit ?i simplu de în?eles e antropoteismul meu”
m-a privit lung un pic n?uc s-a închinat ?i a plecat tare gr?bit
în curte nostalgic? toamna rupe petale din ultimul trandafir
o mai veni n-o mai veni o mai veni n-o mai veni o mai