Moto:
„Dou? armate care se lupt? una cu alta nu constituie decât o mare armat? care se sinucide”
H.Barbusse
5.1 Al treilea r?zboi mondial
Pacea s-a dovedit a fi cea mai cumplit? nevoie pe care au resim?it-o dintotdeauna popoarele. Aveam s? afl?m cu stupoare c? nici m?car ultima perioad? postbelic?, considerat? de foarte mul?i drept o „oaz?” de lini?te ?i siguran??, nu a f?cut excep?ie de la regul?. Ceea ce în mod obi?nuit denumeam pacea de dup? 1945, ar putea intra în istorie drept „al treilea r?zboi mondial” sau „r?zboiul de cincizeci de ani”. Deocamdat?, pentru definirea acestui înc? misterios arc de timp, s-a consacrat termenul „r?zboi rece”. El a penetrat ?i s-a ancorat solid în mentalul public dar semnifica?ia ?i con?inutul r?mân vagi. Exprim?, îns?, o realitate tumultoas?:
- polarizarea ?i divizarea planetei în dou? lumi ostile(capitalism-socialism) ce ?i-au disputat cu cerbicie spa?iul geopolitic mondial;
- confruntarea între dou? filosofii ireconciliabile ce propuneau moduri de via?? ?i modele de organizare social? radical diferite;
- competi?ia acerb? pentru atragerea în sfera de influen?? a marilor puteri a fostelor colonii, „neutrilor”, „nealinia?ilor” ?i lupta pentru suprema?ie ?i hegemonie mondial?;
- acumularea unor uria?e arsenale militare în cadrul celebrei „curse a înarm?rilor” ?i instaurarea „strategiei terorii nucleare”;
- supravegherea, ?icanarea ?i h?r?uirea reciproc?, permanent? prin ac?iuni ce s-au apropiat, de multe ori, de limita pragului punitiv între cei doi mari centri mondiali de putere (SUA ?i URSS);
- concuren?? economic? dur? dus? pe toate planurile (Pia?a Comun?, C.A.E.R.);
- rivalitate permanent?, dar în condi?iile unui relativ echilibru, între blocurile militare adverse (NATO ?i Tratatul de la Var?ovia), fapt ce a permis prevenirea confrunt?rii armate nemijlocite;
- sondarea ?i testarea reciproc? indirect? a poten?ialelor celor dou? superputeri în spa?iul lumii a treia, pres?rat cu numeroase conflicte locale, mi?c?ri de eliberare, r?zboaie civile, insurgen?e, revolu?ii ?i contrarevolu?ii, lovituri de stat etc., orchestrate, de cele mai multe ori, din afar?;
- înc?lcarea normelor de drept ?i instituirea unei „diploma?ii a violen?ei” în rela?iile interna?ionale;
- interven?ii militare deschise ale marilor puteri în zonele proprii de interes (Fran?a – în Algeria, URSS – în Ungaria, Cehoslovacia ?i Afganistan, China – în Vietnam, SUA – în Coreea, Vietnam, Grenada, Panama, Haiti etc., Anglia – în Insulele Malvine etc.).
În toat? aceast? perioad?, se poate spune c? a func?ionat perfect „bipodul” sovieto-american. Perioadele de confruntare acerb? au alternat cu altele de relativ? destindere, acalmie ?i dezangajare, cu momente de retrageri provizorii dinspre fiecare parte, de relaxare ?i regrup?ri de for?e, urmate de reluarea ac?iunilor ofensive ori contraofensive. A func?ionat un cod tacit, în situa?iile de criz? aplicându-se principiul non-interven?iei în spa?iul de conflict al celuilalt: pentru pre?edintele Johnson, interven?ia sovietic? în Cehoslovacia nu a fost decât un „sup?r?tor incident trec?tor” care nu periclita „destinderea”; la rândul s?u, Leonid Brejnev nu se va implica în ini?iativele americanilor în America Latin? (r?sturnarea, în 1973, a guvernului Salvador Allende în Chile); ambele superputeri nu s-au amestecat nemijlocit nici în conflictele în care erau angaja?i proprii alia?i (r?zboiul din Vietnam, r?zboaiele arabo-israeliene conflictele indo-pakistaneze etc.).
Fiecare dintre cei doi megabeligeran?i au scos în prim plan amenin?area militar?, dar promovarea efectiv? a intereselor în spa?iul geopolitic propriu s-a realizat prin strategii ?i mijloace nemilitare. Panoplia acestora este imens?. URSS ?i-a controlat alia?ii ?i s-a impus în zona sa de influen?? prin: utilizarea Kominternului (la un moment dat acesta avea dou?sprezece sec?ii na?ionale care preg?teau lideri pentru toate continentele); folosirea partidelor comuniste ?i a unor organiza?ii pacifiste, ecologiste, ale oamenilor de ?tiin??, ziari?tilor, studen?ilor etc. pe post de cal troian în diferite state; judecarea pentru „colabora?ionism”, „epurarea antifascist?”, acuza?ia de „devia?ionism burghez” pentru în?bu?irea na?ionalismului mai ales în rândul intelectualilor; antititoismul, destalinizarea ?i denun?area „cultului personalit??ii” pentru înl?turarea liderilor neloiali din propriul bloc etc. În prelungirea acestora s-a apelat la strategii ce au excelat prin subtilitate cum au fost: ?antajul în problema german? (planul Rapacki de unificare, din 1957); construirea imaginii „citadelei asediate”; doctrina „convie?uirii pa?nice” ?i „destinderii” în timp ce se subven?iona lupta contra Occidentului. Nu a ezitat s? adopte îns?, în raport de situa?ie, comportamente deosebit de dure ?i chiar violente cum au fost: convertirea „problemei germane” în „problema corean?”; „problema austriac?”; blocada Berlinului; în?bu?irea revolu?iei maghiare (1956) ?i a „prim?verii de la Praga” (1968); încurajarea Cubei în sus?inerea guerilelor pe continentul american; invazia din Afganistan. La rândul lor americanii ?i occidentalii nu au r?mas datori nici din punctul de vedere al subtilit??ii disimul?rii ac?iunilor, dar nici sub aspectul cinismului ?i violen?ei comportamentale; începând cu refacerea Germaniei Federale ?i acordarea statutului de partener egal, planul Marshall ?i continuând cu psihoza „pericolului ro?u”, amenin?area cu „represalii masive” cât timp au de?inut monopolul nuclear, interven?ii în state din America Latin? ?i din lumea a treia ?i pân? la „criza Caraibelor”, angajarea nemijlocit? în r?zboaiele din Coreea ?i Vietnam etc.
În desf??urarea r?zboiului rece pot fi sesizate trei etape distincte: perioada 1950-1975, a c?rei principal? caracteristic? a fost confruntarea, raporturile interna?ionale fiind marcate de psihoza unui al treilea r?zboi mondial; procesul de destindere („dezghe?ul”), inaugurat de c?tre reuniunea Helsinki (1975), când problemele securit??ii ?i cooper?rii pe continent politica de bloc, începând s? devin? preocupare colectiv? a tuturor statelor semnatare a Actului final; perioada de dup? 1985, influen?at? decisiv de reformismul gorbaciovian, a c?rei not? definitorie a reprezentat-o disolu?ia progresiv? a blocului sovietic ce avea s? duc? la pr?bu?irea comunismului european ?i încheierea efectiv? a r?zboiului rece.
5.2 „Dezghe?ul” – începutul sfâr?itului
Începutul odiseei capitul?rii Estului este legat de întâlnirea la nivel înalt de la Reikjavik (Gorbaciov – Regan), iar finalizarea tratativelor a reprezentat-o, poate, în?elegerea de la Malta (Gorbaciov – Bush). Pe parcursul mai multor ani de taton?ri ?i discu?ii, sovieticii, pentru a-?i dovedi credibilitatea, au f?cut în mod progresiv mai multe concesii, ob?inând în final un acord ce ar fi trebuit s? consfin?easc? „o alt? pace f?r? învin?i ?i înving?tori” (reactualizare a doctrinei Wilson). Evolu?iile ulterioare le-au sc?pat îns? iremediabil de sub control astfel încât, judecând dup? noile realit??i, este greu de estimat în ce m?sur? prevederile prezumtivului „tratat de pace” sovieto-american au mai r?mas opera?ionale. Consecin?ele în tab?ra învin?ilor sugereaz? mai degrab? o capitulare, pân? la urm?, necondi?ionat?.
La fel ca ?i celelalte dou? r?zboaie mondiale ?i r?zboiul rece a fost urmat de un ?ir de „revolu?ii” în ??rile din tab?ra învins?, prin care au fost puse în oper? acordurile încheiate între cele dou? superputeri. Dac? americanii s-au consultat, pe tot timpul acestui proces, cu alia?ii, sovieticii au negociat singuri ?i în numele partenerilor de bloc, hot?rându-le soarta f?r? a discuta cu ace?tia. În fostele state socialiste, unde m?surile au fost acceptate sau au putut fi impuse sub forma „perestroik?i” ?i a „glasnostiului”, tranzi?ia c?tre democra?ie s-a f?cut pa?nic, prin „revolu?ii de catifea”, iar în cele în care s-a întâmpinat opozi?ie, rezisten?? s-a apelat la formule violente. Este semnificativ de urm?rit în acest sens soarta fo?tilor lideri comuni?ti: Gorbaciov – artizanul acestui sfâr?it, a fost onorat cu premiul Nobel; Gyula Horn – care a încurajat procesul, a revenit la conducere; Jaruzelski – care a acceptat o tranzi?ie pa?nic?, a beneficiat de protec?ie ?i libertate; Honecker ?i Jivkov – pentru c? au f?cut opozi?ie, au cunoscut închisoarea; Ceau?escu – care a manifestat ostilitate deschis?, opunându-se schimb?rii, a sfâr?it în fa?a plutonului de execu?ie. Aceast? sentin?? capital? în fapt ?i-o preg?tise printr-o serie de decizii ?i ac?iuni întreprinse în ultima parte a vie?ii: condamnarea restructur?rii sovietice drept, formul? de distrugere a socialismului în lume; cererea deschis? (Congresul al XIV-lea al P.C.R., noiembrie 1989) de a fi lichidate urm?rile pactului Molotov-Ribbentrop; tentativa de a unifica lumea a treia, al c?rei lider începuse s? se considere, în cadrul unui front antiimperialist, Bucure?tiul urmând s? devin? sediul unui nou centru mondial de putere; lichidarea datoriei externe, act prin care a intrat în conflict ?i competi?ie cu Finan?a Mondial?; rela?ii privilegiate cu unii lideri arabi, acuza?i de terorism interna?ional, care l-au pus în postur? de inamici?ie cu oculta evreiasc?; opozi?ia deschis? fa?? de unificarea Germaniei; neinspirata declara?ie c? România este în m?sur? s? produc? arma nuclear? etc.
Încheierea acestui r?zboi aduce modific?ri semnificative la nivel geopolitic, ast?zi, observabile în configura?ia continentului european. Sub aspect spa?ial asist?m la prelungirea Europei înspre Asia, la noi distribuiri teritoriale ?i modific?ri în configura?ia unor state, extinderea zonelor de influen?? ale Occidentului victorios, preponderent, c?tre Est ?i Sud. Tendin?a de rea?ezare a Europei este înc? în curs de materializare ?i va mai continua probabil câ?iva ani. Cele mai semnificative muta?ii r?mânând:
- dispari?ia imperiului sovietic ?i rena?terea unor foste state absorbite în cadrul acestuia (??rile baltice, republicile caucaziene ?i slave);
- apari?ia, ca noi entit??i statale distincte, a unor foste republici unionale (Republica Moldova, republicile musulmane);
- dezmembrarea, prin secesiune, a unor federa?ii (Iugoslavia ?i Cehoslovacia) ?i reafirmarea unor vechi state;
- autonomizarea, mai ales pe criterii etnice dar ?i politice, a unor teritorii (Abhazia, Nagorno-Karabah, Transnistria, G?g?uzia etc.) sau ob?inerea de c?tre ele a unui statut special;
- regruparea regional? a unor state – „grupul de la Vi?egrad” (Polonia, Cehia, Ungaria), republicile slave (Uniunea Rusia-Belarus), caucaziene ?i musulmane, regiunea M?rii Negre , “grupul de la Vilnius” etc.;
- dispari?ia unor state prin reunificare (R.D.G. ?i R.F.G.) ?i rena?terea Germaniei ca mare putere continental? ?i mondial?;
- extinderea ?i accelerarea procesului de integrare prin intrarea în Uniunea European? a noi state ?i asocierea altora din spa?iul ex-sovietic într-o structur? integra?ionist? – Comunitatea Statelor Independente.
Noua realitate avea s? fie oficializat? interna?ional prin reuniunea de la Paris a Conferintei pentru Securitate ?i Cooperare European? (CSCE) ?i prin parteneriatul pentru stabilitate (planul Balladur). Amplele modific?ri teritoriale, petrecute sau înc? în curs de a se produce, atest? c?, la scar? continental?, ne afl?m într-o perioad? postbelic? ?i aceste evolu?ii aveau s? influen?eze ?i România, cam la fel cum s-a întâmplat ?i dup? primele dou? r?zboaie mondiale. Deocamdat? estim?rile legate de viitor r?mân riscante. Eventualele ipoteze sunt nevoite s? ?in? seama de trecutul apropiat. Dup? 1920, când ?ara noastr? se afla totu?i în tab?ra înving?torilor (Germania era învins?, iar Rusia ?arist? se pr?bu?ise), se consfin?ea în tratatele interna?ionale apari?ia României Mari. Rena?terile Germaniei ?i a Rusiei aveau s? ne provoace tragedia teritorial? din 1940. Anul 1945, dup? ce luptaser?m în ambele tabere, f?r? ca înving?torii s? ne acorde statut de cobeligeran??, în condi?iile unei Germanii învinse ?i a unei Rusii (URSS) înving?toare, ne permitea recuperarea p?r?ii de nord-vest a ??rii, dar ne aducea ?i pierderea din nou a Basarabiei ?i Bucovinei. Ulterior ne vom pricopsi, pentru câ?iva ani, cu o Regiune Autonom? Maghiar?. Prin pr?bu?irea URSS ?i na?terea noii Rusii, ce ?i-a salvat statutul de mare putere (membru al Grupului celor 8), apare un nou stat românesc (Republica Moldova) ce regrupeaz? numai o parte din str?vechile teritorii orientale ocupate. Aproape cert ostilitatea Ungariei, evident? mai ales prin campania antiromâneasc? dus? de emigra?ia sa ?i agita?ia minorit??ii maghiare de la noi pe problemele drepturilor etnice ?i autonomiei teritoriale, a avut leg?tur? ?i cu noua ascensiune a Germaniei ca mare putere politic? (amintirea anului 1940). Nu poate fi uitat uit?m mesajul de recuno?tin?? transmis de c?tre cancelarul german, Schroeder, cu ocazia anivers?rii a zece ani de la momentul deschiderii grani?ei Ungariei cu Austria pentru a permite exodul zecilor de mii de est-germani în Germania Federal?, episod ce a gr?bit c?derea Zidului Berlinului. Nu este greu de imaginat, având în minte episodul Dictatului de la Viena, în ce direc?ie ar putea fi canalizat ajutorul promis vecinilor no?tri cu deosebit? generozitate.
5.3 Lumea de dup? …
Situa?ia r?mâne deosebit de complicat? ?i paradoxal?. Sfâr?itul r?zboiului rece, care fusese dezl?n?uit ca o reac?ie la ordinea politic? instituit? prin Conferin?a de pace de la Paris (1947), consfin?e?te intrarea în b?t?lia pentru o nou? ordine european? ?i mondial? menit? s? exprime, comparativ cu cea anterioar?, faptul c? Germania este, de aceast? dat?, înving?toare al?turi de fo?tii alia?i ai URSS din perioada celui de-al doilea r?zboi mondial, iar ultima, învins?, dispare, succedându-i Rusia. Se tinde deci spre revenirea la o situa?ie oarecum similar? celei din perioada interbelic?. Se pare c? istoria se gr?be?te s? se repete, în mod obiectiv, Germania ?i Rusia, dezavantajate comparativ cu 1939, fiind împinse c?tre o nou? politic? de expansiune. Înc? mult timp, amintirea Reichului german ?i nostalgia dup? fosta URSS ar putea influen?a opinia general? ?i spectrul politic intern ale celor dou? state încât acestea s? ajung? din nou în aceea?i barc?, preg?tind un alt pact Molotov – Ribbentrop. În?elegerea dintre Khol ?i Gorbaciov a experimentat cu destul succes aceast? posibilitate.
Se discut? intens despre pace, despre men?inerea ?i impunerea ei când, mai degrab?, ar trebui s? vedem dac? nu a început în realitate un nou r?zboi care se desf??oar?, deocamdat?, sub supravegherea tacit? ori implicarea deschis? a SUA. Rusia, mo?tenitoarea URSS, face eforturi s? dep??easc? starea de recul ?i expectativ? ?i s? se lanseze într-o ofensiv? generalizat? de recuperare prin mijloace diplomatice, economice, psiho-informa?ionale ?i chiar militare a unei p?r?i cât mai întinse ale defunctului Imperiu. Încurajarea îns? de c?tre americani a islamismului în Balcani a stimulat mi?carea de eliberare a popoarelor caucaziene ?i musulmane, Federa?ia fiind serios zgâl?âit? de guerilele teroriste cecene ?i daghestaneze. Germania procedeaz?, înc?, în manier? subtil? pentru „reamenajarea” zonelor ce au reprezentat dintotdeauna „spa?iul s?u vital”, prin eliminarea treptat? a blocajelor ce o împiedic? deocamdat? s? le articuleze într-un nou reich. Noua strategie încorporeaz? experien?a fostului r?zboi rece: promisiuni ?i ac?iuni de sprijinire a intr?rii în Europa prosper? (posibil nou imperiu) ?i de garantare a securit??ii; „ajutoare” de toate tipurile acordate selectiv; promovarea unor experimente falimentare de renovare social? acolo unde se apreciaz? c? nu s-a ob?inut „capitularea” total?; reactivarea ma?inii propagandistice de manipulare informa?ional? ?i influen?are psihologic?; „confec?ionarea” ?i subven?ionarea, în ??rile vizate, a unor lideri, forma?iuni politice ?i grupuri de presiune favorabile; „monitoriz?ri” în probleme ale dezvolt?rii economice, „umanitare”, ale „drepturilor omului”, „minorit??ilor”, precum ?i ale „democratiz?rii” ?i „dreptului interna?ional”; încurajarea unor conflicte interne, în regiunile proprii de interes, ce pot fi escaladate pân? la r?zboi civil ?i interven?ia apoi în calitate de „arbitru”; aplicarea unor restric?ii ?i sanc?iuni, blocarea ?i tergiversarea unor acorduri cu sprijinul unor organisme interna?ionale; elaborarea Constitu?iei viitoarelor State Unite ale Europei; interven?ia militar? sub acoperirea unor misiuni interna?ionaliste „umanitare” ?i „pacificatoare” etc.
Ceea ce, pân? în 1990, se realizase printr-un „r?zboi rece”, de aceast? dat?, se încearc? a fi ob?inut printr-o „pace cald?”. La ad?postul acestei p?ci au fost ori mai sunt strivi?i sub tancuri cecenii, bombarda?i sârbii, vâna?i în întreaga lume kurzii, înfometa?i ?i mitralia?i irakienii ?i afganii, s?r?ci?i românii, înrobi?i financiar ungurii ?i polonezii, slaviza?i moldovenii ; se scriu ?i rescriu istorii, se traseaz? noi h?r?i, dispar ?i apar noi state, sunt „etnicizate” ?i „autonomizate” provincii, se experimenteaz? pe viu noi arme prezentate drept neletale etc.
A fost “r?zboiul rece “ cu adev?rat un r?zboi? Se afl? în prezent lumea ?i implicit Europa în stare de pace sau din nou în r?zboi? Iat? numai dou? întreb?ri de actulitate c?rora este imposibil s? li se r?spund?, judecând dup? paradigma clasic? a conflictului. Încercând un r?spuns la prima întrebare, se poate afirma c? exist? suficiente temeiuri s? accept?m c? într-adev?r se poate vorbi de un r?zboi, dar unul aparte, curios, un r?zboi purtat în umbra p?cii, adic? un r?zboi special. Despre acest tip de conflict, la noi, nu s-a scris în nici un manual sau regulament de lupt?, nu s-a studiat în nici o institu?ie militar? de înv???mânt, iar desf??urarea lui nu a fost jucat? în aplica?ii sau scenarii militare operative. Expresiile – „conflict de mic? intensitate”, „marea strategie”, „strategia ac?iunii indirecte”, „strategia total?”, „r?zboi informa?ional”, „r?zboi imagologic”, „r?zboi mediatic”, „r?zboi psihologic”, „r?zboi radioelectronic”, „r?zboi subconven?ional”, „cyberwar”, „r?zboi cortical”, „r?zboi psihotronic”, „r?zboaie de ni??”, „r?zboi politic”, „r?zboi revolu?ionar”, „r?zboi holotropic” etc. – în trecut nu ne spuneau prea mult. Ast?zi îns? li se confer? o alt? importan?? ?i semnifica?ii mai apropiate de con?inutul ?i dimensiunile lor reale. ?i, acest lucru, nu pentru c? am fi citit neap?rat despre ele în c?r?i, ci pentru c?, între anumite limite, impactul lor îl tr?im ?i resim?im pe propria noastr? piele, consecin?ele ?i efectele ne-au devenind perceptibile, observabile.
Se poate constata de la distan??, cu ochiul liber c?, dup? c?derea cortinei de fier, mult trâmbi?ata Europ? Unit? r?mâne un proiect frumos ce se articuleaza ezitant ?i cu multe victime. Integrarea european? se realizeaz?, dar nu în mod unitar ?i parc? nici în manier? foarte democratic?. La fel, în Est, politicieni ?i militari ru?i, hr?ni?i atâta vreme cu visuri imperiale, recitesc testamentul “T?tucului “, preg?tind o alt? integrare – Comunitatea Statelor Independente (CSI). Înc? nu ?tim când, de c?tre cine ?i pe unde ar putea fi trasat? noua cortin? ?i din ce fel de material va fi confec?ionat?. Se pare, cel pu?in în urma polariz?rii de pân? acum, c? ea o s? fie transparent?, impermeabil? ?i un segment se va sprijini pe Prut. Deja sunt semne c? spa?iul românesc a devenit zon? de difuziune între Est ?i Vest. O parte a grani?ei dintre cei doi poli europeni în formare desparte România orientat? spre Occident, de cel?lalt stat românesc – Republica Moldova, reintrodus? pe orbita Rusiei, ca membru al C.S.I. Poate nu se va reveni la cunoscutele formule de „zon? tampon”, „cordon sanitar”, „spa?iu de securitate”, nu se va construi un alt „zid “ pe Prut, teritoriului românesc rezervându-i-se mai degrab? rolul de cupl? elastic?, leg?tur? între Orient ?i Occident. Afla?i la confluen??, în spa?iul nostru se reflect? toate tensiunile produse de mi?c?rile ?i oscila?iile celor doi poli. Visul reunific?rii ?i reîntregirii se amân? sine die, iar numeroasele „torsion?ri” men?in permanent riscul unor fracturi ?i disloc?ri în aria româneasc?.
Situa?ia ??rii noastre continu? s? fie determinat? de starea ?i evolu?ia rela?iilor dintre centri de putere occidental ?i r?s?ritean. Orice r?cire, încordare a acestora antreneaz? încerc?ri ?i dintr-o parte ?i din cealalt? de a controla situa?ia din zon?. România continu? s? reprezinte un veritabil teren de disput?, confruntare sau h?r?uire reciproc? cu efecte vizibile asupra stabilit??ii interne. Nu este exclus s? ne fi reîntors în istorie, pe o spiral? superioar?, la vremurile când spa?iul românesc era câmp de b?t?lie între armatele ruse, austriece ?i otomane ori între altele venite de aiurea. Vechile confrunt?ri îmbrac?, în prezent ?i viitor , forma disputelor între interesele europenilor, ru?ilor ?i americanilor. La îndemnul pre?edintelui Bush junior am încheiat, în sfâr?it tratatul cu Rusia (înghe?ând o stare litigioas?), dar comisari europeni ne-au criticat chiar în parlamentul românesc pentru proamericanismul nostru afirmat destul de inabil exprimându-?i deschis temerea c? am putea deveni “cal troian” în Uniunea European? .
Probabil c?tre Vest România nu va fi afectat? teritorial de încerc?rile ce se fac pentru lichidarea urm?rilor Trianonului (dispari?ia Iugoslaviei ?i Cehoslovaciei),concesiile ajungând, în cel mai r?u caz, la o limitare de suveranitate. Chiar dup? intrarea în NATO ?i Uniunea European? securitatea sa r?mâne relativ fragil?; orice perturba?ie grav? în raporturile Est – Vest poate declan?a asupra spa?iului românesc ac?iuni de recuperare ?i control , din ambele sensuri, ce se pot traduce chiar în dezmembr?ri teritoriale. Oricând se poate repeta tragica experien?? de la sfâr?itul veacului încheiat, când interven?iile s-au manifestat, preponderent, în atât de cunoscutele forme neclasice: organizarea de presiuni destabilizatoare dinspre interior; influen?area opiniei publice ?i manipularea ei în sensul dorit; controlul institu?iilor statale ?i influen?area deciziei politice la nivel suprem; provocarea ?i între?inerea haosului economic; disloc?ri de ordin cultural – spiritual ?i moral; amenin?area, intimidarea ?i descurajarea prin mijloace nemilitare etc. Sensibilit??ile zonei, riscurile degener?rii, unei noi confrunt?ri în Balcani, într-o explozie ce ar putea sc?pa de sub control, tragismul experiementului iugoslav vor descuraja cu siguran?? o alternativ? violent? în manier? clasic?. Mai probabile vor r?mâne scenariile de presiune continu?, de intimidare ?i izolare atât de caracteristice r?zboiului special, exersate cu succes în lichidarea comunismului în Europa ?i în dezmembrarea unor state.
Deci, un viitor r?zboi, în care s? fie antrenat? România (?int?), este pu?in probabil în varianta sa clasic – tradi?ional?, mult mai posibil?, a?a cum demonstreaz? ?i practica ultimilor ani, fiind agresiunea prin modalit??i neconven?ionale, adic? prin folosirea preponderent? a mijloacelor cu aparen?? pa?nic?. Deocamdat? îns? peripe?iile nesfâr?itei tranzi?i au atras ?i induc în continuare tensiuni, convulsii ?i efecte pe care societatea româneasc? le resimte aproape la dimensiunea unui veritabil r?zboi.