Mă, să ştii că şi pe umerii mei se sprijină Romania Mare! Da’ voi, în loc să o păstraţi ca pe lumina ochilor, vă ciondăniţi cât e ziulica de mare pe te miri ce. Aproape se împlineşte suta de ani de când, ca nişte chiori, unii îl iordăniţi, adică-l ridicaţi în slăvi pe rege şi ceilalţi îl înjuraţi. Proştilor, un rege a făcut-o Mare şi tot un rege a făcut-o mică. Unde e, mă, jumătate de Moldovă, jumătate de Bucovină, trei sferturi de Maramureş, nici nu mai ştiu cât din Partium când toată Panonia era a noastră, o treime din Banat (despre Kraina acum sârbească nu mai pomenesc), o treime din Dobrogea? Sângele nostru, nepoate, al băştinaşilor (sute şi sute de holocausturi) nu al veneticilor e mortarul din care a fost zidită! Cu lumânarea să cauţi nu ai să găseşti picătură de sânge regesc la temelia ei. Fiindcă noi am avut doar domni – domini, adică împăraţi. Toată istoria noastră nescrisă am fost nu regat, ci Împărăţie!
Mulţumesc popor al meu geto-dac, ce azi îţi zici român! Pentru că ai avut încredere în mine când m-ai trimis pe câmpul de onoare sub drapelul tău. Nu m-am mai întors acasă ca să te văd triumfător, dar ţi i-am lăsat pe cei patru orfani ai mei să se bucure ori să lupte mai departe ei şi în locul meu. Asemenea strămoşilor m-am dus râzând la zeu să-l rog să-i ierte pe flămânzii ce-au muşcat din pământul nostru sfânt. Ca lupii la stână au venit! Şi de atunci le tot rupem colţii. Poate că toate relele astea vin peste noi fiindcă moartea, cea mai mare dintre nenorociri, nu ne sperie. Vai de cei ce nu pot să înţeleagă Mioriţa! Din păcate, nu ştiam că şi sărăcia, lăcomia, prostituţia politică, migraţia…
Eu n-am mai avut parte de onoruri, am rămas erou necunoscut, iar oasele-mi, de-atâta trudă şi secerate de gloanţe, n-au mai putut să-ajungă în mausoleu. Spune-le că pensia asta, pe care unii ţi-o taie iar alţii ţi-o tot recalculează, e şi solda mea neîncasată, din care poate-mi mai faci o slujbă de pomenire. Că monumentul acela ciobit, pe unde nu mai treceţi niciunul măcar să-mi citiţi numele, s-a înclinat şi o să cadă. Văd că acuma, când camarazii tăi mor prin Afganistan în timp ce armata rusă prinde rădăcini în pământurile noastre, te-ai apucat să cauţi civilizaţii dispărute. Lasă-i, mă, pe alţii şi povesteşte-le alor tăi despre noi, că încep să nu mai ştie cine sunt. Să înveţe din izbânzile trecute şi să nu mai repete greşelile. Nu pierim că aşa vor duşmanii noştri, pierim că ne uitaţi voi!
Off… De o mitologie întreagă tu, neam al meu, învesteşti în nemurire. Chiar dacă, după eşecul dacilor (sacrificiu) care plecat-au fericiţi să se bată cu Traian şi ai lui, analiştii ar numi efortul tău nestemate (mărgăritare) aruncate la porci! Nu contează porcii… ori contează enorm când eşti creştin şi se apropie Crăciunul. Creştin era şi cel care, pe Horea îl trăgea pe roată şi cel care l-a hăcuit pe slugerul din Vladimiri. Chiar şi mincinosul (“bunul”) împărat, cel care, ipocrit, îi preschimba lui Iancu scârba-n nebunie! Leopold al doilea , cel care, în elanul său civilizator, a masacrat peste zece milioane (un holocaust şi jumătate) de „negrotei” are statuie în buricul capitalei atât de Unitei şi Democratice Europe. Dar nouă, românilor, în ţara noastră, aici la periferie, în Bucureşti sau oricare alt loc, alţi români (parlamentari ai cui?) ne interzic prin lege de ei votată să scriem MAREŞAL lângă cuvântul Antonescu. Din păcate, astăzi purtat de atâţia nedemni. Ce să mai pomenim despre statui ori măcar o pagină de mulţumire în istoria neamului… Putem să cântăm cât ne ţine gura: „În grădina lui Ion…”, dar, doamne fereşte, să recităm: „Ridică-te Ioane…! ” Ce să mai zic de cei care credeau, în prostia lor, că te umileau, exact în ZIUA SFÎNTĂ, prefăcându-l pe cel mai …escu (român), dintre ai tăi, în martir. Bieţii de ei, cum te-ar putea înţelege dacă, în majoritate, sunt doar nişte „emanaţi”… “tehnocraţi”… „birocraţi”… „democraţi” cominterno-mondializaţi ce n-au nimic comun cu sângele tău!
Viitorul ar putea declara, însă, că strămoşii mei, barbari (oameni cu barbă), au sădit în spirit cea mai bună investiţie. Păcatul lor, pentru ce-au făcut ori n-au făcut pentru tine acei în care se pompează, de o istorie întreagă, speranţe divine! Nu contează că se numesc astăzi BOR ori MUNTELE ATHOS. După Constantinopole islamizat, CASA POPORULUI e capitala strămoşescului nostru Imperiu Roman de Răsărit (iliro-traco-dac)! Şi tocmai de aia, după “revoluţie”, atâţia „binevoitori” culturnici o proclamau o monstruozitate ce trebuia neapărat să dispară, eventual îngropată. Câţi şi-o mai amintesc pe isterica „doamnă”, ce părea că-şi dă duhul pe ecranul TV, îndemnându-ne s-o dinamităm? Pentru ei, acei români neromâni, era la fel de periculoasă precum Cernobâlul! Înfuriaţi că nu le-a ieşit mârşevia ne-au transformat industria în „mormane de fier vechi” şi ne-au făcut praf economia. Şi să-l vezi pe ideologul acestei crime, cu câtă neruşinare îşi etalează, zilnic, mutra pe câte un ecran de televiziune. Cu el trebuia să-şi înceapă treaba DNA-ul. Dar la noi trădarea, devenită mod de prosperitate pentru orice lichea, nu se incriminează! Tot ei sunt cei cărora li s-a pus pata pe această Catedrală a Mântuirii, ce de o sută de ani ne chinuim s-o înălţăm. Se tem ca dracul de tămâie să nu fie mântuiţi. Dar JUDECATA DE APOI tot îi va întreba ce-au făcut cu harta, aurul şi cu sîngele neamului meu. Cineva le va cere să răspundă pentru hăcuirea istoriei şi a Marii Stăpâniri a lui Burebista ori să explice de ce au îngropat sanscrita şi-au deromânizat Balcanii şi Asia Mică. Vai lor, că nu vor găsi vorbele cu care nu să se apere, ci măcar să mintă ori să amăgească cum ştiu ei mai bine. Spre a se salva! Se va revolta în ei limba sacră a ta, neam al meu din “Ţara Zeilor”. Istoria, etimologia şi dicţionarele, deocamdată, tot ei ni le mai scriu! Ei, cei veniţi aici, stăpâni în locul nostru, să ne “culturalizeze” şi „civilizeze”! Ca şi cum cineva ne-ar mai putea învăţa, pe cei care ne mai simţim băştinaşi, mai mult decât ne-a învăţat marele Zalmoxe, cel care prin unirea lui „zal” cu „moxe” dăruieşte VIAŢĂ, şi profetul său Deceneu… Care a stârpit viile fiindcă prin ele curgea atâta viaţă cât nu o încăpea Pământul. Misteriosul monument din Georgia (SUA), al Noii Ordini Mondiale, astăzi, după două milenii, îi dă dreptate. Dacă programul ocultiştilor va da roade, tu trebuie să dispari pentru ca “poporul ales”, pe pământul tău recunoscut de papa drept Grădina Maicii Domnului, să înalţe Noul Ierusalim.
Mai am speranţe, însă, când am văzut această minunată ridicare de la Chişinău. Simţeam cu mă furnică lutul în noua înflorire, că-mi venea să mă duc şi eu acolo ca o mireasmă de libertate şi reîntregire. Mă, basarabenii ăştia sub două secole de stăpânire rusească au rămas mai români ca voi! Mi-e o frică cumplită să nu se repete aici, la Bucureşti, trădarea din anii ’90 şi să ne înecăm iarăşi pe poduri de flori. Dar, de data asta, de nu s-o afla un altul mai de soi, mă proclam eu Alesul mântuirii tale, renunţ la nemurire şi mă întorc acasă să duc eu în spate crucea până în vârful golgotei. Acolo am să sărut picioarele Sfinxului şi-am să mă prefac în piatră spre a mă contopi cu Kogaion-ul. Am să strălucesc până vă voi lumina minţile ca să vedeţi ce aveţi de făcut!