Dintre toate întreb?rile ?i r?spunsurile pe care ni le adres?m, cele legate de problematica vie?ii ?i a mor?ii sunt cele mai tulbur?toare ?i cu certitudine cele mai dificile. Impactul emo?ional e determinat, poate, nu atât de incapacitatea noastr? cognitiv? de a penetra acest mister, cât de reprezent?rile ?i percep?iile pe care fiecare ni le-am format în func?ie de condi?ia existen?ial? în care ne g?sim. Pentru unii via?a p?mântean? este o escapad? de pl?ceri, un rai care am dori s? nu se mai sfâr?asc?, iar pentru al?ii este o osând? în iad, de unde vom evada într-o zi f?r? a ?ti unde. Problematica vie?ii este, în primul rând, o chestiune de autopercep?ie ?i reprezentare individual? ?i colectiv? a mor?ii. Via?a o avem a?a cum este ea cu bune ?i rele, o tr?im pe o durat? mai lung? ori mai scurt?, dar moartea, prin implacabilul ?i ne?tiutul ei, prin faptul c? e o întrerupere brusc? a modului nostru existen?ial cu care ne-am obi?nuit ne înnegureaz? fiecare zi. Caracterul ei limitat ne induce starea de neputin?? ?i micime prin raportarea la ceva cople?itor, incontrolabil, sentimentul z?d?rniciei ?i al de?ert?ciunii.
Perspectiva cea mai optimist? (cre?tin?) vehiculeaz? existen?a vie?ii dup? moarte, dar cu condi?ia accept?rii unui mod de via?? constrâng?tor al libert??ii. Unora dintre cei afla?i în trans? hedonic? înfrânarea, cump?tarea ?i ascetismul li se par, îns?, mai rele decât moartea. Imposibilitatea experiment?rii senzorial-experen?iale, la modul personal, a momentului plec?rii de lâng? cei dragi, ?ubrezenia dovezilor oferite de c?tre cunoa?tere, ca ?i argumenta?ia mai ales de natur? mitic? ?i mistic? sporesc îndoiala ?i num?rul scepticilor. Unele precepte dogmatice ?i practici religioase, ca ?i manifest?ri de imoralitate a unora dintre reprezentan?ii clerului îi fac pe mul?i s? r?t?ceasc? în afara turmei credulilor.
Accederea la modul de gândire ?i tr?ire antropoteist permite dep??irea acestei neîncrederi prin internalizarea reprezent?rii omului ca un navigator cosmic, aflat într-o infinit? c?l?torie numit? ve?nicie. Omul pare fiin?? trec?toare pentru c? este redus numai la secven?ialitatea spa?io-temporal? p?mîntean?, mentalul comun conferind trupului reprezentativitate primordial? în diferen?ierea de ceilal?i ?i cristalizarea identit??ii. Ne privim în oglind? ca s? vedem cum ar?t?m, nu cât de de?tep?i suntem. Dac? ne-am modifica modul de autopercep?ie ?i am considera determinant pentru fiin?a uman? mentalul ni s-ar deschide noi perspective încât am ajunge, poate, s? nici nu ne mai preocupe ce se întâmpl? cu trupul nostru, iar chestiunea mor?ii s? devin? lipsit? de importan??. Deci, prima condi?ie a eliber?rii de psihoza dispari?iei ar fi s? ne deconcentr?m de pe trup ?i s? ne focaliz?m interesul pe minte, c?p?tând prevalen?? “dubito ergo sum” ?i „cogito ergo sum”. Dac? am lega cele trei secven?e – via?a ca f?t în uterul matern, via?a de dup? na?tere ca existen?? în “uterul” terran ?i via?a de “dincolo” dup? pierderea însufle?irii – într-un continuu spa?io-temporal am c?p?ta o perspectiv? mai larg?, ce ne-ar permite perceperea elementului de continuitate. Am putea ajunge la ideea c? zigotul cu trup de placent?, mintea întrupat? ?i spiritul hologramatic sunt una ?i aceea?i entitate. A?a cum ie?irea zigotului din placent?, ca întrupare, o numim na?tere ?i ie?irea mentalului din existen?a p?mântean? o putem numi tot na?tere ?i nu moarte. Zigotul, mintea, spiritul sunt una ?i aceea?i entitate îmbr?cat? în haine diferite. Omul în trupul s?u pe Terra ar fi precum cosmonautul în costumul cu care a p??it pe lun?. ?i dac? vrem s? sc?p?m de spaima mor?ii cam aceasta ar trebui s? fie semnifica?ia pe care o acord?m valorii trupului – haina noastr? p?mîntean? care se uzeaz? ?i trebuie schimbat?.
Aceast? triad? ar fi expresia Trinit??ii la nivelul s?u p?mântean cel mai înalt, umanul. Zigotul ar fi Tat?l, care germineaz? din sine, mintea l-ar semnifica pe Fiul – modelul potrivit c?ruia se petrece evolu?ia, iar spiritul ar fi Duhul Sfânt, “materia” din care se autoconstruie?te lumea. Via?a ar putea fi interpretat? drept devenire ciclic? a triadei matrice genetic? – con?tiin?? de sine – con?tiin?? universal?. În cadrul sistemului nostru solar acest ciclu ar reprezenta 26 000 de ani p?mânteni, durata unei rota?ii complete a astrului, ce face posibil?, cu lumina ?i c?ldura sa, forma specific? de manifestare a vie?ii. Atât îi trebuie acestei entit??i, numit? om, de la intrarea sa pe orbita solar? pentru a atinge des?vâr?irea, ca specie, spre a reu?i evadarea c?tre o alt? configura?ie astral? ori c?tre un alt univers. Dac?, pentru simplificare, consider?m durata unei genera?ii de o sut? de ani înseamn? c? într-un ciclu solar s-ar succeda 260 de genera?ii. Cam aceasta ar fi vârsta unei civiliza?ii umane. În fiecare zi, arheologii fac descoperiri uimitoare ale urmelor unor civiliza?ii disp?rute. Cele mai multe nu pot fi explicate pentru c? se încearc? a fi atribuite nou?, cei de azi, când de fapt ele apar?in altor cicluri antropologice care ne-au precedat. La venirea aici, matricea genetic? aducea cu sine ordinea tuturor popasurilor sale anterioare extrasolare. Poate c? galaxia în care se afla supa primordial? din care ne-am ivit nici nu mai exist?. Cine poate ?ti câ?i kilometri ?i ani lumin? am str?b?tut pân? am ajuns s? ne privim în oglind? actuala înf??i?are.
Fiecare genera?ie reprezint? procesualitatea trecerii de la matricea genetic? la con?tien?a de sine – autoperceperea ordinii matriciale interne, care e ordinea universului. Aceast? ordine a noastr? pulseaz? continuu, încercând s? se men?in? în rezonan?? vibratorie cu armonia primordial?. ?i poate c? aceast? pulsa?ie, în infinita exprimare a spa?io-temporalit??ii c?reia îi apar?ine este via?a! În cazul actualului nostru antropos menirea fiec?rui individ ?i a genera?iei sale este s? încorporeze (absoarb?) cât e posibil (plinirea) ordinea sistemului solar ?i s? o impregneze pe aceasta cu propria ordine. În secven?a pe care o numim “o via?? de om”, fiecare creem în jurul nostru cîmpuri de energii ce se învârt în sens invers (vortex), producându-ne o iluminare intern?, ca rezultat al alinierii vibratorii a trupului cu inima ?i mintea. Aceast? stare, în egipteana veche, a fost numit? MerKaBa ?i ea reprezint? vehicolul cu care reu?im s? facem saltul c?tre con?tiin?a universal? – evadarea din sistemul solar. Pe parcursul vie?ii, fiecare devenim un vehicul merkaba p?mântean, ne armoniz?m, adic? atingem stadiul muririi prin care ne eliber?m de trup ?i mergem “dincolo” (în armonia solar?) s? „desc?rc?m” în Cartea Vie?ii achizi?ia armonic? a min?ii (frac?ia din autocunoa?terea divin?). Aici, Eul care am transgresat existen?a p?mântean? (con?tiin?? de sine), ne înc?rc?m (plinim), timp de 50 – 200 de ani, cu armonia solar?, perioad? în care ne pierdem con?tien?a de sine ?i redevenim matrice genetic?. În aceast? calitate relu?m ciclul reîncarn?rii p?mîntene de la nivelul superior în cadrul aceleea?i fiin??ri pe care o numim karma. Înainta?ii, precum ?i urma?ii fiec?ruia dintre noi suntem una ?i aceea?i fiin?? în secven?ialit??i spa?io-temporale diferite. A?a cum în univers nimic nu se pierde, nimic nu se câ?tig?, ci totul se transform?, lumea nu se înmul?e?te ?i nici nu scade, ci se petrece mereu aceea?i pe spirala devenirii. Repetându-se aceste cicluri de tr?iri p?mântene, muriri, armonieri solare ?i reîncarn?ri ne des?vâr?im ca fiin?? pân? atingem stadiul MerKaBa, ce ne permite saltul c?tre o alt? galaxie ori dimensiune în calitate de con?tiin?? solar? ori universal?. Ciclul se reia sub forma triadei: matrice genetic? – con?tiin?? solar? – con?tiin?? universal?. Mai departe, cu acest vehicul MerKaBa, triada va c?l?tori prin multivers sub forma: matrice genetic? – con?tiin?? universal? – con?tiin?? cosmic?.
Ce ar fi dac? am considera via?a drept existen??, ca fanie (ar?tare) ?i maniferstare, a Fiin?ei? Neb?nuite sunt deschiderile în?elegerii dinspre ceea ce e numit? geometria sacr?. Pentru c?, dup? Einstein, înc? este la mod? teoria “g?urilor negre” ?i a „g?urilor de vierme” s? ne închipuim cosmosul (ordine a Totului) de forma unui tor format dintr-o infinitate de universuri inelare, legate între ele pe vertical?. Într-o viziune teocentrist?, noi, p?mântenii ne putem imagina c? suntem f?tul înc? nen?scut al cosmosului, iar universul tridimensional este uterul matern. Fiecare individ uman suntem stadii constitutive ale Fiin?ei Universale (tridimensionale). Trupul ne este placenta pe care o abandon?m în momentul na?terii – moarte terran?. Prin desprinderea de trupul-placent? ie?im în afara planetei pentru a intra în consonan?? vibratorie cu armonia ei, iar prin reîncarn?ri revenim pe Terra, repetând aceste cicluri pân? atingem nivelul de evolu?ie al destinului personal. În devenirea ca fiin?? universal? petrecem alte stadii, cu întruchip?ri diferite pe celelalte planete, sisteme solare, galaxii pe parcursul c?rora ne des?vâr?im ?i unific?m întru Fiin??. Universul nostru ar fi geneza (uterul) în care cap?t? fiin?are Omul Universal. Na?terea sa, eliberarea de placenta tridimensionalit??ii, prin atingerea nivelului MerKaBa al des?vâr?irii specifice universului c?ruia îi apar?inem, se produce sub forma trecerii în universul urm?tor. Aici, devenirea continu? prin asimilarea celei de-a patra dimensiuni pân? la atingerea pe inelul respectiv a noului stadiu merkaba – ascensorul cu care se ridic? spre a se na?te în dimensiunea universului superior. MerKaBa ar putea fi în?eleas? în sensul podurilor Einstein-Rosen, ce unesc universurile. Mai concret, un fel de punte luminoas? ce poate fi trecut? numai de c?tre acela care a atins nivelul respectiv de luminiscen?? (iluminare). ?i a?a, din punte în punte (perioade de milioane de ani tere?trii), devenirea continu?, parcurgând întreaga scar? a multiversului, la cap?tul c?reia este Fiin?a Unic? – Dumnezeu. Nu vi se pare c? modelul prezentat seam?n? izbitor cu celebra noastr? spiral? dacic??
Acest infinit parcurs de la particula elementar? la zigotul uman ?i pân? la Fiin?a Suprem? este Via?a. R?mânând la modelul torului (spirala), ea exprim? sensul ascendent al reîntoarceri Fiin?ei la sine, sens pe care îl numim Evolu?ie. Cel?lalt sens, descendent al ie?irii din sine a Indefinitului spre a se autocunoa?te sub înf??i?area sa p?mântean? ultim? – omul, îl numim Crea?ie. Antropoteismul este unitatea celor dou? sensuri ale Devenirii – crea?ie ?i evolu?ie – prin care Indefinitul (Neantul) cap?t? con?tien?? de sine ca Fiin?? (Omul). El este, deopotriv?, realitate ontic?, teorie autoexplicativ? ?i metod? unificatoare a celor dou? perspective – crea?ionist? ?i evolu?ionist?. Valorific? într-o proiec?ie închegat? gândirea speculativ? cu medita?ia cre?tin?, prin decontaminarea ei de misticism, dar ?i cu logica pozitivist? prin decontaminarea ei de empirism.
Filozofia, în special prin reflec?ia ei asupra fiin?ei, se apropie de aceast? proiec?ie, ?tiin?a îns? se cantoneaz? într-o viziune reduc?ionist? dominat? de empiric, reducând via?a la starea de materie însufle?it?. C?ut?rile sunt centrate pe explica?ia modului de apari?ie a ADN-ului, proteinelor (informa?ia ?i c?r?mida primodial?) ?i de unificare a lor. Cele mai reprezentative ipoteze pornesc de la cunoscuta teorie a genera?iei spontanee, care nu poate explica, îns?, existen?a lan?urilor trofice ?i ajung pân? la cea mai recent? ?i mai spectaculoas? – biocentrismul. Se consider? c? supa primordial? a constituit incubatorul mam? unde, prin procesul de abiogenz? (transformarea anorganicului în organic) au ap?rut primii aminoacizi. Experimentul reu?it al lui Miller Urey pare s? confere mai mult? greutate celor care sus?in ipoteza fulgerului – scânteia electric? care a germinat aminoacizi în mediul saturat cu vapori de ap?, metan, amoniac ?i hidrogen. Al?ii sus?in c? argila ar fi cuptorul vie?ii, locul unde au fost posibile procesele termochimice asupra magmei. De mare succes e teoria panspermiei, ce sus?ine provenien?a extraterestr? a vie?ii, c?r?u?ii ei fiind meteori?ii.
Un balon de oxigen pentru spirituali?ti vine dinspre fizica cuantic?, prin incitanta ipotez? a medicului american, Robert Lanza, potrivit c?reia moartea e o iluzie, dispari?ia trupului nefiind punctul terminus al vie?ii. Reactualizând teza fundamental? a idealismului subiectiv, el consider? c? realitatea e doar un construct mintal al st?rii noastre de con?tien??, care nu ar putea exista dac? nu e perceput? de om. Spa?iul ?i timpul nu au existen??, fiind instrumente de percep?ie ale min?ii umane. În viziunea sa biocentrist? via?a nu este o func?ie, manifestare a unei entit??i materiale, ci este creatoarea, n?sc?toarea universului. Afirma?iile sale se bazeaz? pe faptul, demonstrat fizic, c? observatorul modific? starea particulelor. Con?tiin?a omului face ca el s? fie mult mai mult decît fiin?? biologic?. Avînd în vedere capacitatea con?tiin?ei de a modifica realitatea, concluzioneaz? ca ea, con?tiin?a, este via?a ?i premerge realit??ii fizice. În sprijinul celor sus?inute aduce ?i descoperirea c? fiec?rui corp neînsufle?it îi supravie?uie?te un nucleu energetic de 20 de wa?i. Dac? creierul este asemuit unui calculator cuantic, aceast? energie ar fi bateria care îl alimenteaz?. Prin întreruperea respectivei energii (moarte) creierul înceteaz? s? mai func?ioneze, în schimb energia se conserv? pentru c? nu are unde s? se disipeze, neexistând în jur nimic, fiindc? realitatea e creat? tocmai de aceast? energie care reprezint? nucleul con?tien?ei. Ea se poate deplasa într-un alt univers.
Tot în acest spa?iu al fizicii subatomice, la fel de incitant? se dovede?te ?i teoria cuantic? a con?tiin?ei. Ea se bazeaz? pe descoperirea vibra?iilor cuantice în structuri intraneuronale, numite microtubuli, din care deriv? undele cerebrale. Problema care se pune este dac? con?tiin?a e rezultatul acestor interac?iuni vibratorii între microtubuli, determinate de efectul gravita?iei cuantice ori ea preexist? ca o ordine potrivit c?reia se realizeaz? aceste interac?iuni. Descoperirea faptului c? ?i dup? ce microtubulii ies din starea cuantic? informa?ia din interior r?mâne, putând exista în afara structurii cuantice, înt?re?te ipoteza existen?ei con?tiin?ei ?i dup? ce trupul î?i pierde însufle?irea.
Imaginea proiectat? induce percep?ia unui fatalism al vie?ii în sensul c?, vrem nu vrem, cu to?ii suntem nemuritori, osândi?i la ve?nicie. De unde a ap?rut, atunci, aceast? însp?imânt?toare poveste a mor?ii? Este cunoscut c? str?mo?ii no?tri pelasgo-traco-geto-daci se credeau nemuritori, c? plecau râzând la cer ?i î?i trimiteau pe cei mai buni dintre ei, sacrificrificându-le trupul, cu solie la zeu. Zalmoxe, intrând în pe?ter? a f?cut trecerea „dincolo”, de unde a revenit dup? ?ase ani. To?i faraonii egipteni erau, deopotriv?, regi p?mânteni ?i zei. Dup? dispari?ia trupeasc?, corpul lor era p?strat cu mare grij? (vezi Cartea mor?ilor) în piramid?, considerându-se c? prin el, dac? e corect îmb?ls?mat, se men?ine leg?tura cu spiritul faraonului. Osiris tr?ia în cele dou? planuri, iar Phersefona ?edea jum?tate de an în Hades ?i restul pe p?mânt. În tradi?ia noastr? popular? exist? înc? un cult al mor?ilor, crezându-se c? cei pleca?i vegheaz? asupra urma?ilor ?i le vin în ajutor în momente grele.
Probabil potopul, scufundarea Atlantidei, dac? nu or fi unul ?i acela?i episod, turnul Babel, distrugerea Templului, arderea bibliotecii din Alexandria ?i câte multe alte momente catastrofice au f?cut ca omul s? piard? nestemate ale în?elepciunii str?vechi, înstr?inându-se treptat de ea. Ce s-a mai p?strat din acel inestimabil tezaur a fost cu mare grij? ocultat? de c?tre ilumina?ii gnosticismului, misterelor, alchimiei ?i cabalei. Pentru prostime a fost creat iudaismul cu Vechiul Testament, o doctrin? ce se dorea a salv?rii, dar ajunse, într-un final, a r?zvr?tirii omului ?i a r?zboirii zeului cu el. Aceasta a dus la apari?ia unor voci care neag? chiar c? el ar reprezenta cuvântul lui Dumnezeu, mai degrab? fiind considerat produsul unei divinit??i rele. Pentru fiii poporului ales în?elepciunea despre via?? se afl? pe plan secund, esen?ial? fiind f?g?duiala c? Cel de Sus va face din ei un neam numeros ca stelele ?i ca nisipul, care va st?pâni lumea. Interesul este astfel translatat de pe în?elegerea fiin?ei umane în contextul universal pe ob?inerea unei pozi?ii privilegiate printre semeni. Exacerbarea acestei preocup?ri pentru via?a p?mântean? l-a îndep?rtat ?i mai mult pe om de cer, preocuparea lui major? fiind s?-?i tr?iasc? clipa, pentru propriul confort sacrificîndu-i chiar pe cei din jur. Setea de putere ?i domina?ie, l?comia au f?cut din el un perturbator al ordinii divine. Drept urmare, Dumnezeu trimite mai multe pedepse ale?ilor s?i, dar f?r? rezultat; ace?tia continu? s? încalce Legea pentru c?, tr?ind în be?ia patimei trupe?ti ?i-au pierdut interesul pentru via?a ve?nic?.
Trebuia f?cut ceva excep?ional, care s? impresioneze mul?imea, acest trup care îl sedusese pe om ?i f?cuse din om robul s?u, îndep?rtându-l de la comuniunea cu zeul trebuia pedepsit exemplar pentru a determina o schimbare radical? de comportament. ?i acesta este episodul r?stignirii Fiului pe cruce. Totodat?, trebuia s?-i aminteasc? ceea ce omul uitase, anume faptul c? via?a înseamn? mult mai mult decât existen?a trupeasc?. Aceasta e semnifica?ia învierii ?i a în?l??rii, s? arate c? preocuparea excesiv? pentru trup duce la moarte, dar c? în om exist? ?i resursa salv?rii sale. Pornind de la faptul c? omul uitase c? el reprezint? mult mai mult decât trupul s?u ?i sensul existen?ei devenise tr?irea hedonic? prin satisfacerea poftelor trupe?ti, cre?tinismul exploateaz? tocmai acest lucru. Inoculându-i spaima pentru moartea trupului cu care se identifica, cre?tinismul încearc? s?-i retrezeasc? interesul pentru via??. Amenin?area mor?ii trebuia s? reprezinte cel mai serios motiv pentru ca omul s?-?i schimbe obiceiurile ?i s? tr?iasc? în armonie cu ordinea naturii ?i a lumii. Numai c? ispitele se dovedesc mai puternice chiar decât teama de moarte, omul compl?cându-se în vechile sale n?ravuri se obi?nuie?te s?-?i accepte moartea ca pe o fatalitate. Aceast? stare alienant?, transmi?ându-se din genera?ie în genera?ie, devine mod de via?? unanim acceptat ca normalitate. Cu timpul devine convins c? via?a sa înseamn? starea de însufle?ire a trupului s?u ?i c? nu are ce face, e nevoit s?-?i accepte soarta de muritor. Ateismul îi înt?re?te aceast? percep?ie ?i încearc? s?-l consoleze, propunându-i o fericire p?mântean? în condi?ia sa de muritor.
Noul Testament vehiculeaz? conceptul mor?ii, dar în doctrina cristic?, în mod real, moartea nu exist?. Via?a e suflare divin? asupra sculpturii de lut cu chip de om. Tat?l este izvorul vie?ii, Fiul este d?t?tor de duh, iar duhul este îns??i via?a. Moartea e aparent? întrerupere cu izvorul vie?ii, Iisus fiind cel care reface aceast? leg?tur?, redându-i omului posibilitatea ridic?rii din condi?ia de fiin?? dec?zut? dup? sfidarea adamic?. Via?a cre?tin? ar reprezenta apartenen?a la totalitatea divin?, iar moartea ie?irea în afara acestei totalit??i. Apostolul Pavel afirm?: „… pentru mine a tr?i este Hristos!” Deci via?a ar fi identificarea total? cu Fiul, reprezint? tr?irea lui Christos. Cei din afara Lui exist?, dar sunt mor?i. A tr?i înseamn? a fi în a?a fel încât s? apari înscris în Cartea Vie?ii. Biserica este templul p?mântean al vie?ii, spa?iul unde muritorul exerseaz? pentru o clip? nemurirea, locuind în trupul Fiului. În acest mod se încarc? cu misterul ve?niciei ?i î?i d? seama, se convinge de posibilitatea existen?ei sale eterne întru divin. Muritorul din trupul p?mântean, identificându-se prin credin?? (cuminecare) cu Christos î?i dep??e?te condi?ia, f?când saltul din trupul s?u perisabil în trupul sacrului. Ca muritor, într-o via?? de p?mântean, nu pot realiza cur??irea trupeasc? prin care a? putea s? ajung la unirea cu zeul, dar prin Biseric? m? pot bucura de aroma eternit??ii, o pot respira ?i m? pot oxigena cu ea. Pentru atingerea st?rii de cur??enie trupeasc? trebuie s? parcurg întregul ciclu de reîncarn?ri p?mântene. Pân? la al doilea conciliu de la Constantinopol (anul 553) cre?tinismul accepta reîncarnarea, dar s-a renun?at la recunoa?terea ei în urma celebrei dispute cu arianii (catarii).
Exemplul lui Iisus este menit s? retrezeasc? încrederea omului în condi?ia ?i posibilitatea sa de fiin?? nemuritoare. Starea de dec?dere (murire) a p?mânteanului rezulta din faptul c? el se obi?nuise s? tr?iasc? în afara armoniei divine. Prin interesul s?u excesiv pentru trupesc nu mai reu?ea s? rezoneze spiritual cu ordinea cerului. Doctrina cre?tin? e doctrina înv???rii atingerii, prin înfrânare trupeasc?, iubire ?i credin?a în posibilitatea nemuririi, a acelui stadiu de vibra?ie prin care omul s? intre în rezonan?? cu universul. Dup? p?r?sirea trupului p?mântean, ajungând “dincolo”, fiecare î?i creeaz? mental, în func?ie de poten?a propriei con?tiin?e (nivelul de mântuire), un alt trup. Comparându-?i forma ?i culoarea propriei holograme cu modelul prefigurat în destin î?i d? seama de corectitudinea vie?ii sale p?mântene, de m?sura în care s-a înscris în ordinea universal? ori s-a ab?tut de la ea. Starea con?tiin?ei sale reflectate în holograma trupeasc? arat? cât de virtuos ori p?c?tos a tr?it ?i la ce distan?? se afl? de momentul mântuirii. Cel a c?rui hologram? se apropie de modelul predestinat înseamn? c? ?i-a îndeplinit menirea pe calea autodes?vâr?irii ?i intr? în starea de tr?ire paradisiac?, prin care se bucur? de fericirea de a fi asemenea lui Dumnezeu, realizând transmigrarea într-o alt? etap? a devenirii ori într-o alt? dimensiune a existen?ei. În func?ie de abaterile de la model al hologramei personale, fiecare individ reia ciclul reîncarn?rilor p?mântene în cadrul c?rora ce autocorecteaz? pân? atinge nivelul de armonizare a con?tiin?ei potrivit stadiului terran al devenirii, care s?-i permit? continuarea c?l?toriei. Cei care la cap?tul ciclului e?ueaz? nu mor în sensul dispari?iei, ci sunt nevoi?i s?-?i întrerup? c?l?toria ?i s? existe în starea de nefericire specific? infernului. În acest creuzet al arderilor interne unii se pot reconfigura potrivit ordinii pierdute. Vizita lui Christos în iad, dup? r?stignire, las? s? se în?eleag? c? pân? ?i unora dintre cei afla?i aici li se ofer? ?ansa recuper?rii în urma judec??ii de apoi. Cei care datorit? desfrâului trupesc au acumulat dezordine intern? ce îi face irecuperabili regreseaz? c?tre regnul animal ori vegetal. Se poate spune astfel c? pier cei care au acumulat asemenea dezordine intern? încât devin incompatibili cu nivelul evolutiv pe care se aflau, suportând o alt? dec?dere. Raiul ?i iadul nu exist? în sens ontic, nu sunt ni?te loca?ii, ci sunt st?ri extreme, specifice nivelului de evolu?ie a con?tiin?ei, de tr?ire a autoîmplinirii ori a neîmplinirii. Deseori auzim expresiile: “ m? sim?eam în al noulea cer “ ori “via?a mea e un infern!”
Fiin?? trinitar? ca ?i zeul, omul este unitatea func?ional? a trei tipuri de energie: mental? (spiritual?), care face posibil? con?tien?a ?i crea?ia intelectual?; iubirea prin care se întrupeaz? ?i reîntrupeaz? (pro creaz?) ?i voin?a – for?a motivatoare a f?ptuirilor (crearea de artefacte). Vehicul cosmic, datorit? lor, el se manifest? asemenea unei rachete cu trei trepte. Transcenderea vie?ii trupe?ti echivaleaz? cu înscrierea pe o alt? orbit? ?i se realizeaz? prin consumarea energiei volitive – epuizarea elanului vital. De aceea momentul trecerii e înso?it de o mare oboseal?. Când aceast? energie nu e complet consumat?, r?m??i?e ale ei (memoria trupului) determin? cunoscutele apari?ii holografice c?rora le spunem fantome. Energia nu a mai putut fi epuizat? în marea trecere pentru c?, datorit? concentr?rii excesive asupra trupescului (p?c?tuire), s-a produs un dezechilibru între cele trei tipuri, elanul vital – fenotipie a iubirii convertite în egoism, acumulându-se în exces. Drept urmare, individul e atât de legat de trup încât refuz? s?-l p?r?seasc?. Pentru a fi posibil ceea ce numim via?a de dup? via??, ra?iunea ?i iubirea trebuie s? ating? un anumit prag ?i s? intre în consonan??, adic? s? ating? acel stadiu merkaba. Iubirea este elementul reunificator, for?a prin care divinitatea dup? ce s-a cunoscut pe sine sub chip de om se întoarce în sine. În aceast? întoarcere aduce cu sine ?i con?tien?a acumulat?. Indivizii umani sunt scânteieri ale acestei autocunoa?teri care devine autocon?tien?? de sine a divinului – con?tiin??. Iubirea este c?r?u?ul acestei con?tien?e, reprezint? acea vibra?ie intern? ce pulseaz? ca un far c?l?uzitor pe drumul c?tre armonia divin?.
P?c?tuirea, ca orientare predominant? c?tre trupesc, reprezint? un dereglaj, dezechilibru prin care elanul vital se acumuleaz? în exces (egoism) ?i fiind deturnat sensul iubirii ne pierdem farul ?i r?t?cim. Ba mai mult, o parte din aceast? energie vital? excedentar? r?mâne ata?at? ca un lest la binomul iubire-ra?iune. Iubirea fiind slab? nu se mai realizeaz? saltul ?i fiin?a r?mâne ostatic? în orizontul culorii ro?ii, nemaiputând s? continuie evolu?ia prin întregul spectru c?tre ultraviolet ?i alb. Aceast? existen?? în infraro?u este iadul sau moartea! Insisten?a cre?tinismului pentru mântuire prin iubire are în vedere tocmai evitarea acestei situa?ii. Prin credin?? iubirea se men?ine destul de puternic?, iar mentalul acumuleaz? suficient? în?elepciune astfel încât elanul vital (ata?amentul fa?? de trup) s? nu devin? hiperactiv încât s? obstruc?ioneze trecerea. Dac? via?a terestr? e o replicare pe orizontal? prin intermediul proceselor enzimatice, „via?a de dincolo” ar putea fi o replicare de ordin superior, prin intermediul elanului vital, pe vertical?. Eliberat de trup, omul face saltul „dincolo” ca o con?tiin?? iubitoare (spirit). Tocmai aceasta s? fie adev?rata semnifica?ie a crucii, Doamne, – via?a ca o continu? replicare pe orizontal? ?i vertical?? Iar întruchiparea ve?niciei Tale în tridimensionalitate s? fie acest OM ca o cruce? Via?a s? fie ridicarea pe vertical? a acestei cruci, c?reia în?elepciunea egiptean? îi spunea MerKaBa? Adic? Eu, transformându-m? cu fiecare zi în Tine?
Perspectiva cea mai optimist? (cre?tin?) vehiculeaz? existen?a vie?ii dup? moarte, dar cu condi?ia accept?rii unui mod de via?? constrâng?tor al libert??ii. Unora dintre cei afla?i în trans? hedonic? înfrânarea, cump?tarea ?i ascetismul li se par, îns?, mai rele decât moartea. Imposibilitatea experiment?rii senzorial-experen?iale, la modul personal, a momentului plec?rii de lâng? cei dragi, ?ubrezenia dovezilor oferite de c?tre cunoa?tere, ca ?i argumenta?ia mai ales de natur? mitic? ?i mistic? sporesc îndoiala ?i num?rul scepticilor. Unele precepte dogmatice ?i practici religioase, ca ?i manifest?ri de imoralitate a unora dintre reprezentan?ii clerului îi fac pe mul?i s? r?t?ceasc? în afara turmei credulilor.
Accederea la modul de gândire ?i tr?ire antropoteist permite dep??irea acestei neîncrederi prin internalizarea reprezent?rii omului ca un navigator cosmic, aflat într-o infinit? c?l?torie numit? ve?nicie. Omul pare fiin?? trec?toare pentru c? este redus numai la secven?ialitatea spa?io-temporal? p?mîntean?, mentalul comun conferind trupului reprezentativitate primordial? în diferen?ierea de ceilal?i ?i cristalizarea identit??ii. Ne privim în oglind? ca s? vedem cum ar?t?m, nu cât de de?tep?i suntem. Dac? ne-am modifica modul de autopercep?ie ?i am considera determinant pentru fiin?a uman? mentalul ni s-ar deschide noi perspective încât am ajunge, poate, s? nici nu ne mai preocupe ce se întâmpl? cu trupul nostru, iar chestiunea mor?ii s? devin? lipsit? de importan??. Deci, prima condi?ie a eliber?rii de psihoza dispari?iei ar fi s? ne deconcentr?m de pe trup ?i s? ne focaliz?m interesul pe minte, c?p?tând prevalen?? “dubito ergo sum” ?i „cogito ergo sum”. Dac? am lega cele trei secven?e – via?a ca f?t în uterul matern, via?a de dup? na?tere ca existen?? în “uterul” terran ?i via?a de “dincolo” dup? pierderea însufle?irii – într-un continuu spa?io-temporal am c?p?ta o perspectiv? mai larg?, ce ne-ar permite perceperea elementului de continuitate. Am putea ajunge la ideea c? zigotul cu trup de placent?, mintea întrupat? ?i spiritul hologramatic sunt una ?i aceea?i entitate. A?a cum ie?irea zigotului din placent?, ca întrupare, o numim na?tere ?i ie?irea mentalului din existen?a p?mântean? o putem numi tot na?tere ?i nu moarte. Zigotul, mintea, spiritul sunt una ?i aceea?i entitate îmbr?cat? în haine diferite. Omul în trupul s?u pe Terra ar fi precum cosmonautul în costumul cu care a p??it pe lun?. ?i dac? vrem s? sc?p?m de spaima mor?ii cam aceasta ar trebui s? fie semnifica?ia pe care o acord?m valorii trupului – haina noastr? p?mîntean? care se uzeaz? ?i trebuie schimbat?.
Aceast? triad? ar fi expresia Trinit??ii la nivelul s?u p?mântean cel mai înalt, umanul. Zigotul ar fi Tat?l, care germineaz? din sine, mintea l-ar semnifica pe Fiul – modelul potrivit c?ruia se petrece evolu?ia, iar spiritul ar fi Duhul Sfânt, “materia” din care se autoconstruie?te lumea. Via?a ar putea fi interpretat? drept devenire ciclic? a triadei matrice genetic? – con?tiin?? de sine – con?tiin?? universal?. În cadrul sistemului nostru solar acest ciclu ar reprezenta 26 000 de ani p?mânteni, durata unei rota?ii complete a astrului, ce face posibil?, cu lumina ?i c?ldura sa, forma specific? de manifestare a vie?ii. Atât îi trebuie acestei entit??i, numit? om, de la intrarea sa pe orbita solar? pentru a atinge des?vâr?irea, ca specie, spre a reu?i evadarea c?tre o alt? configura?ie astral? ori c?tre un alt univers. Dac?, pentru simplificare, consider?m durata unei genera?ii de o sut? de ani înseamn? c? într-un ciclu solar s-ar succeda 260 de genera?ii. Cam aceasta ar fi vârsta unei civiliza?ii umane. În fiecare zi, arheologii fac descoperiri uimitoare ale urmelor unor civiliza?ii disp?rute. Cele mai multe nu pot fi explicate pentru c? se încearc? a fi atribuite nou?, cei de azi, când de fapt ele apar?in altor cicluri antropologice care ne-au precedat. La venirea aici, matricea genetic? aducea cu sine ordinea tuturor popasurilor sale anterioare extrasolare. Poate c? galaxia în care se afla supa primordial? din care ne-am ivit nici nu mai exist?. Cine poate ?ti câ?i kilometri ?i ani lumin? am str?b?tut pân? am ajuns s? ne privim în oglind? actuala înf??i?are.
Fiecare genera?ie reprezint? procesualitatea trecerii de la matricea genetic? la con?tien?a de sine – autoperceperea ordinii matriciale interne, care e ordinea universului. Aceast? ordine a noastr? pulseaz? continuu, încercând s? se men?in? în rezonan?? vibratorie cu armonia primordial?. ?i poate c? aceast? pulsa?ie, în infinita exprimare a spa?io-temporalit??ii c?reia îi apar?ine este via?a! În cazul actualului nostru antropos menirea fiec?rui individ ?i a genera?iei sale este s? încorporeze (absoarb?) cât e posibil (plinirea) ordinea sistemului solar ?i s? o impregneze pe aceasta cu propria ordine. În secven?a pe care o numim “o via?? de om”, fiecare creem în jurul nostru cîmpuri de energii ce se învârt în sens invers (vortex), producându-ne o iluminare intern?, ca rezultat al alinierii vibratorii a trupului cu inima ?i mintea. Aceast? stare, în egipteana veche, a fost numit? MerKaBa ?i ea reprezint? vehicolul cu care reu?im s? facem saltul c?tre con?tiin?a universal? – evadarea din sistemul solar. Pe parcursul vie?ii, fiecare devenim un vehicul merkaba p?mântean, ne armoniz?m, adic? atingem stadiul muririi prin care ne eliber?m de trup ?i mergem “dincolo” (în armonia solar?) s? „desc?rc?m” în Cartea Vie?ii achizi?ia armonic? a min?ii (frac?ia din autocunoa?terea divin?). Aici, Eul care am transgresat existen?a p?mântean? (con?tiin?? de sine), ne înc?rc?m (plinim), timp de 50 – 200 de ani, cu armonia solar?, perioad? în care ne pierdem con?tien?a de sine ?i redevenim matrice genetic?. În aceast? calitate relu?m ciclul reîncarn?rii p?mîntene de la nivelul superior în cadrul aceleea?i fiin??ri pe care o numim karma. Înainta?ii, precum ?i urma?ii fiec?ruia dintre noi suntem una ?i aceea?i fiin?? în secven?ialit??i spa?io-temporale diferite. A?a cum în univers nimic nu se pierde, nimic nu se câ?tig?, ci totul se transform?, lumea nu se înmul?e?te ?i nici nu scade, ci se petrece mereu aceea?i pe spirala devenirii. Repetându-se aceste cicluri de tr?iri p?mântene, muriri, armonieri solare ?i reîncarn?ri ne des?vâr?im ca fiin?? pân? atingem stadiul MerKaBa, ce ne permite saltul c?tre o alt? galaxie ori dimensiune în calitate de con?tiin?? solar? ori universal?. Ciclul se reia sub forma triadei: matrice genetic? – con?tiin?? solar? – con?tiin?? universal?. Mai departe, cu acest vehicul MerKaBa, triada va c?l?tori prin multivers sub forma: matrice genetic? – con?tiin?? universal? – con?tiin?? cosmic?.
Ce ar fi dac? am considera via?a drept existen??, ca fanie (ar?tare) ?i maniferstare, a Fiin?ei? Neb?nuite sunt deschiderile în?elegerii dinspre ceea ce e numit? geometria sacr?. Pentru c?, dup? Einstein, înc? este la mod? teoria “g?urilor negre” ?i a „g?urilor de vierme” s? ne închipuim cosmosul (ordine a Totului) de forma unui tor format dintr-o infinitate de universuri inelare, legate între ele pe vertical?. Într-o viziune teocentrist?, noi, p?mântenii ne putem imagina c? suntem f?tul înc? nen?scut al cosmosului, iar universul tridimensional este uterul matern. Fiecare individ uman suntem stadii constitutive ale Fiin?ei Universale (tridimensionale). Trupul ne este placenta pe care o abandon?m în momentul na?terii – moarte terran?. Prin desprinderea de trupul-placent? ie?im în afara planetei pentru a intra în consonan?? vibratorie cu armonia ei, iar prin reîncarn?ri revenim pe Terra, repetând aceste cicluri pân? atingem nivelul de evolu?ie al destinului personal. În devenirea ca fiin?? universal? petrecem alte stadii, cu întruchip?ri diferite pe celelalte planete, sisteme solare, galaxii pe parcursul c?rora ne des?vâr?im ?i unific?m întru Fiin??. Universul nostru ar fi geneza (uterul) în care cap?t? fiin?are Omul Universal. Na?terea sa, eliberarea de placenta tridimensionalit??ii, prin atingerea nivelului MerKaBa al des?vâr?irii specifice universului c?ruia îi apar?inem, se produce sub forma trecerii în universul urm?tor. Aici, devenirea continu? prin asimilarea celei de-a patra dimensiuni pân? la atingerea pe inelul respectiv a noului stadiu merkaba – ascensorul cu care se ridic? spre a se na?te în dimensiunea universului superior. MerKaBa ar putea fi în?eleas? în sensul podurilor Einstein-Rosen, ce unesc universurile. Mai concret, un fel de punte luminoas? ce poate fi trecut? numai de c?tre acela care a atins nivelul respectiv de luminiscen?? (iluminare). ?i a?a, din punte în punte (perioade de milioane de ani tere?trii), devenirea continu?, parcurgând întreaga scar? a multiversului, la cap?tul c?reia este Fiin?a Unic? – Dumnezeu. Nu vi se pare c? modelul prezentat seam?n? izbitor cu celebra noastr? spiral? dacic??
Acest infinit parcurs de la particula elementar? la zigotul uman ?i pân? la Fiin?a Suprem? este Via?a. R?mânând la modelul torului (spirala), ea exprim? sensul ascendent al reîntoarceri Fiin?ei la sine, sens pe care îl numim Evolu?ie. Cel?lalt sens, descendent al ie?irii din sine a Indefinitului spre a se autocunoa?te sub înf??i?area sa p?mântean? ultim? – omul, îl numim Crea?ie. Antropoteismul este unitatea celor dou? sensuri ale Devenirii – crea?ie ?i evolu?ie – prin care Indefinitul (Neantul) cap?t? con?tien?? de sine ca Fiin?? (Omul). El este, deopotriv?, realitate ontic?, teorie autoexplicativ? ?i metod? unificatoare a celor dou? perspective – crea?ionist? ?i evolu?ionist?. Valorific? într-o proiec?ie închegat? gândirea speculativ? cu medita?ia cre?tin?, prin decontaminarea ei de misticism, dar ?i cu logica pozitivist? prin decontaminarea ei de empirism.
Filozofia, în special prin reflec?ia ei asupra fiin?ei, se apropie de aceast? proiec?ie, ?tiin?a îns? se cantoneaz? într-o viziune reduc?ionist? dominat? de empiric, reducând via?a la starea de materie însufle?it?. C?ut?rile sunt centrate pe explica?ia modului de apari?ie a ADN-ului, proteinelor (informa?ia ?i c?r?mida primodial?) ?i de unificare a lor. Cele mai reprezentative ipoteze pornesc de la cunoscuta teorie a genera?iei spontanee, care nu poate explica, îns?, existen?a lan?urilor trofice ?i ajung pân? la cea mai recent? ?i mai spectaculoas? – biocentrismul. Se consider? c? supa primordial? a constituit incubatorul mam? unde, prin procesul de abiogenz? (transformarea anorganicului în organic) au ap?rut primii aminoacizi. Experimentul reu?it al lui Miller Urey pare s? confere mai mult? greutate celor care sus?in ipoteza fulgerului – scânteia electric? care a germinat aminoacizi în mediul saturat cu vapori de ap?, metan, amoniac ?i hidrogen. Al?ii sus?in c? argila ar fi cuptorul vie?ii, locul unde au fost posibile procesele termochimice asupra magmei. De mare succes e teoria panspermiei, ce sus?ine provenien?a extraterestr? a vie?ii, c?r?u?ii ei fiind meteori?ii.
Un balon de oxigen pentru spirituali?ti vine dinspre fizica cuantic?, prin incitanta ipotez? a medicului american, Robert Lanza, potrivit c?reia moartea e o iluzie, dispari?ia trupului nefiind punctul terminus al vie?ii. Reactualizând teza fundamental? a idealismului subiectiv, el consider? c? realitatea e doar un construct mintal al st?rii noastre de con?tien??, care nu ar putea exista dac? nu e perceput? de om. Spa?iul ?i timpul nu au existen??, fiind instrumente de percep?ie ale min?ii umane. În viziunea sa biocentrist? via?a nu este o func?ie, manifestare a unei entit??i materiale, ci este creatoarea, n?sc?toarea universului. Afirma?iile sale se bazeaz? pe faptul, demonstrat fizic, c? observatorul modific? starea particulelor. Con?tiin?a omului face ca el s? fie mult mai mult decît fiin?? biologic?. Avînd în vedere capacitatea con?tiin?ei de a modifica realitatea, concluzioneaz? ca ea, con?tiin?a, este via?a ?i premerge realit??ii fizice. În sprijinul celor sus?inute aduce ?i descoperirea c? fiec?rui corp neînsufle?it îi supravie?uie?te un nucleu energetic de 20 de wa?i. Dac? creierul este asemuit unui calculator cuantic, aceast? energie ar fi bateria care îl alimenteaz?. Prin întreruperea respectivei energii (moarte) creierul înceteaz? s? mai func?ioneze, în schimb energia se conserv? pentru c? nu are unde s? se disipeze, neexistând în jur nimic, fiindc? realitatea e creat? tocmai de aceast? energie care reprezint? nucleul con?tien?ei. Ea se poate deplasa într-un alt univers.
Tot în acest spa?iu al fizicii subatomice, la fel de incitant? se dovede?te ?i teoria cuantic? a con?tiin?ei. Ea se bazeaz? pe descoperirea vibra?iilor cuantice în structuri intraneuronale, numite microtubuli, din care deriv? undele cerebrale. Problema care se pune este dac? con?tiin?a e rezultatul acestor interac?iuni vibratorii între microtubuli, determinate de efectul gravita?iei cuantice ori ea preexist? ca o ordine potrivit c?reia se realizeaz? aceste interac?iuni. Descoperirea faptului c? ?i dup? ce microtubulii ies din starea cuantic? informa?ia din interior r?mâne, putând exista în afara structurii cuantice, înt?re?te ipoteza existen?ei con?tiin?ei ?i dup? ce trupul î?i pierde însufle?irea.
Imaginea proiectat? induce percep?ia unui fatalism al vie?ii în sensul c?, vrem nu vrem, cu to?ii suntem nemuritori, osândi?i la ve?nicie. De unde a ap?rut, atunci, aceast? însp?imânt?toare poveste a mor?ii? Este cunoscut c? str?mo?ii no?tri pelasgo-traco-geto-daci se credeau nemuritori, c? plecau râzând la cer ?i î?i trimiteau pe cei mai buni dintre ei, sacrificrificându-le trupul, cu solie la zeu. Zalmoxe, intrând în pe?ter? a f?cut trecerea „dincolo”, de unde a revenit dup? ?ase ani. To?i faraonii egipteni erau, deopotriv?, regi p?mânteni ?i zei. Dup? dispari?ia trupeasc?, corpul lor era p?strat cu mare grij? (vezi Cartea mor?ilor) în piramid?, considerându-se c? prin el, dac? e corect îmb?ls?mat, se men?ine leg?tura cu spiritul faraonului. Osiris tr?ia în cele dou? planuri, iar Phersefona ?edea jum?tate de an în Hades ?i restul pe p?mânt. În tradi?ia noastr? popular? exist? înc? un cult al mor?ilor, crezându-se c? cei pleca?i vegheaz? asupra urma?ilor ?i le vin în ajutor în momente grele.
Probabil potopul, scufundarea Atlantidei, dac? nu or fi unul ?i acela?i episod, turnul Babel, distrugerea Templului, arderea bibliotecii din Alexandria ?i câte multe alte momente catastrofice au f?cut ca omul s? piard? nestemate ale în?elepciunii str?vechi, înstr?inându-se treptat de ea. Ce s-a mai p?strat din acel inestimabil tezaur a fost cu mare grij? ocultat? de c?tre ilumina?ii gnosticismului, misterelor, alchimiei ?i cabalei. Pentru prostime a fost creat iudaismul cu Vechiul Testament, o doctrin? ce se dorea a salv?rii, dar ajunse, într-un final, a r?zvr?tirii omului ?i a r?zboirii zeului cu el. Aceasta a dus la apari?ia unor voci care neag? chiar c? el ar reprezenta cuvântul lui Dumnezeu, mai degrab? fiind considerat produsul unei divinit??i rele. Pentru fiii poporului ales în?elepciunea despre via?? se afl? pe plan secund, esen?ial? fiind f?g?duiala c? Cel de Sus va face din ei un neam numeros ca stelele ?i ca nisipul, care va st?pâni lumea. Interesul este astfel translatat de pe în?elegerea fiin?ei umane în contextul universal pe ob?inerea unei pozi?ii privilegiate printre semeni. Exacerbarea acestei preocup?ri pentru via?a p?mântean? l-a îndep?rtat ?i mai mult pe om de cer, preocuparea lui major? fiind s?-?i tr?iasc? clipa, pentru propriul confort sacrificîndu-i chiar pe cei din jur. Setea de putere ?i domina?ie, l?comia au f?cut din el un perturbator al ordinii divine. Drept urmare, Dumnezeu trimite mai multe pedepse ale?ilor s?i, dar f?r? rezultat; ace?tia continu? s? încalce Legea pentru c?, tr?ind în be?ia patimei trupe?ti ?i-au pierdut interesul pentru via?a ve?nic?.
Trebuia f?cut ceva excep?ional, care s? impresioneze mul?imea, acest trup care îl sedusese pe om ?i f?cuse din om robul s?u, îndep?rtându-l de la comuniunea cu zeul trebuia pedepsit exemplar pentru a determina o schimbare radical? de comportament. ?i acesta este episodul r?stignirii Fiului pe cruce. Totodat?, trebuia s?-i aminteasc? ceea ce omul uitase, anume faptul c? via?a înseamn? mult mai mult decât existen?a trupeasc?. Aceasta e semnifica?ia învierii ?i a în?l??rii, s? arate c? preocuparea excesiv? pentru trup duce la moarte, dar c? în om exist? ?i resursa salv?rii sale. Pornind de la faptul c? omul uitase c? el reprezint? mult mai mult decât trupul s?u ?i sensul existen?ei devenise tr?irea hedonic? prin satisfacerea poftelor trupe?ti, cre?tinismul exploateaz? tocmai acest lucru. Inoculându-i spaima pentru moartea trupului cu care se identifica, cre?tinismul încearc? s?-i retrezeasc? interesul pentru via??. Amenin?area mor?ii trebuia s? reprezinte cel mai serios motiv pentru ca omul s?-?i schimbe obiceiurile ?i s? tr?iasc? în armonie cu ordinea naturii ?i a lumii. Numai c? ispitele se dovedesc mai puternice chiar decât teama de moarte, omul compl?cându-se în vechile sale n?ravuri se obi?nuie?te s?-?i accepte moartea ca pe o fatalitate. Aceast? stare alienant?, transmi?ându-se din genera?ie în genera?ie, devine mod de via?? unanim acceptat ca normalitate. Cu timpul devine convins c? via?a sa înseamn? starea de însufle?ire a trupului s?u ?i c? nu are ce face, e nevoit s?-?i accepte soarta de muritor. Ateismul îi înt?re?te aceast? percep?ie ?i încearc? s?-l consoleze, propunându-i o fericire p?mântean? în condi?ia sa de muritor.
Noul Testament vehiculeaz? conceptul mor?ii, dar în doctrina cristic?, în mod real, moartea nu exist?. Via?a e suflare divin? asupra sculpturii de lut cu chip de om. Tat?l este izvorul vie?ii, Fiul este d?t?tor de duh, iar duhul este îns??i via?a. Moartea e aparent? întrerupere cu izvorul vie?ii, Iisus fiind cel care reface aceast? leg?tur?, redându-i omului posibilitatea ridic?rii din condi?ia de fiin?? dec?zut? dup? sfidarea adamic?. Via?a cre?tin? ar reprezenta apartenen?a la totalitatea divin?, iar moartea ie?irea în afara acestei totalit??i. Apostolul Pavel afirm?: „… pentru mine a tr?i este Hristos!” Deci via?a ar fi identificarea total? cu Fiul, reprezint? tr?irea lui Christos. Cei din afara Lui exist?, dar sunt mor?i. A tr?i înseamn? a fi în a?a fel încât s? apari înscris în Cartea Vie?ii. Biserica este templul p?mântean al vie?ii, spa?iul unde muritorul exerseaz? pentru o clip? nemurirea, locuind în trupul Fiului. În acest mod se încarc? cu misterul ve?niciei ?i î?i d? seama, se convinge de posibilitatea existen?ei sale eterne întru divin. Muritorul din trupul p?mântean, identificându-se prin credin?? (cuminecare) cu Christos î?i dep??e?te condi?ia, f?când saltul din trupul s?u perisabil în trupul sacrului. Ca muritor, într-o via?? de p?mântean, nu pot realiza cur??irea trupeasc? prin care a? putea s? ajung la unirea cu zeul, dar prin Biseric? m? pot bucura de aroma eternit??ii, o pot respira ?i m? pot oxigena cu ea. Pentru atingerea st?rii de cur??enie trupeasc? trebuie s? parcurg întregul ciclu de reîncarn?ri p?mântene. Pân? la al doilea conciliu de la Constantinopol (anul 553) cre?tinismul accepta reîncarnarea, dar s-a renun?at la recunoa?terea ei în urma celebrei dispute cu arianii (catarii).
Exemplul lui Iisus este menit s? retrezeasc? încrederea omului în condi?ia ?i posibilitatea sa de fiin?? nemuritoare. Starea de dec?dere (murire) a p?mânteanului rezulta din faptul c? el se obi?nuise s? tr?iasc? în afara armoniei divine. Prin interesul s?u excesiv pentru trupesc nu mai reu?ea s? rezoneze spiritual cu ordinea cerului. Doctrina cre?tin? e doctrina înv???rii atingerii, prin înfrânare trupeasc?, iubire ?i credin?a în posibilitatea nemuririi, a acelui stadiu de vibra?ie prin care omul s? intre în rezonan?? cu universul. Dup? p?r?sirea trupului p?mântean, ajungând “dincolo”, fiecare î?i creeaz? mental, în func?ie de poten?a propriei con?tiin?e (nivelul de mântuire), un alt trup. Comparându-?i forma ?i culoarea propriei holograme cu modelul prefigurat în destin î?i d? seama de corectitudinea vie?ii sale p?mântene, de m?sura în care s-a înscris în ordinea universal? ori s-a ab?tut de la ea. Starea con?tiin?ei sale reflectate în holograma trupeasc? arat? cât de virtuos ori p?c?tos a tr?it ?i la ce distan?? se afl? de momentul mântuirii. Cel a c?rui hologram? se apropie de modelul predestinat înseamn? c? ?i-a îndeplinit menirea pe calea autodes?vâr?irii ?i intr? în starea de tr?ire paradisiac?, prin care se bucur? de fericirea de a fi asemenea lui Dumnezeu, realizând transmigrarea într-o alt? etap? a devenirii ori într-o alt? dimensiune a existen?ei. În func?ie de abaterile de la model al hologramei personale, fiecare individ reia ciclul reîncarn?rilor p?mântene în cadrul c?rora ce autocorecteaz? pân? atinge nivelul de armonizare a con?tiin?ei potrivit stadiului terran al devenirii, care s?-i permit? continuarea c?l?toriei. Cei care la cap?tul ciclului e?ueaz? nu mor în sensul dispari?iei, ci sunt nevoi?i s?-?i întrerup? c?l?toria ?i s? existe în starea de nefericire specific? infernului. În acest creuzet al arderilor interne unii se pot reconfigura potrivit ordinii pierdute. Vizita lui Christos în iad, dup? r?stignire, las? s? se în?eleag? c? pân? ?i unora dintre cei afla?i aici li se ofer? ?ansa recuper?rii în urma judec??ii de apoi. Cei care datorit? desfrâului trupesc au acumulat dezordine intern? ce îi face irecuperabili regreseaz? c?tre regnul animal ori vegetal. Se poate spune astfel c? pier cei care au acumulat asemenea dezordine intern? încât devin incompatibili cu nivelul evolutiv pe care se aflau, suportând o alt? dec?dere. Raiul ?i iadul nu exist? în sens ontic, nu sunt ni?te loca?ii, ci sunt st?ri extreme, specifice nivelului de evolu?ie a con?tiin?ei, de tr?ire a autoîmplinirii ori a neîmplinirii. Deseori auzim expresiile: “ m? sim?eam în al noulea cer “ ori “via?a mea e un infern!”
Fiin?? trinitar? ca ?i zeul, omul este unitatea func?ional? a trei tipuri de energie: mental? (spiritual?), care face posibil? con?tien?a ?i crea?ia intelectual?; iubirea prin care se întrupeaz? ?i reîntrupeaz? (pro creaz?) ?i voin?a – for?a motivatoare a f?ptuirilor (crearea de artefacte). Vehicul cosmic, datorit? lor, el se manifest? asemenea unei rachete cu trei trepte. Transcenderea vie?ii trupe?ti echivaleaz? cu înscrierea pe o alt? orbit? ?i se realizeaz? prin consumarea energiei volitive – epuizarea elanului vital. De aceea momentul trecerii e înso?it de o mare oboseal?. Când aceast? energie nu e complet consumat?, r?m??i?e ale ei (memoria trupului) determin? cunoscutele apari?ii holografice c?rora le spunem fantome. Energia nu a mai putut fi epuizat? în marea trecere pentru c?, datorit? concentr?rii excesive asupra trupescului (p?c?tuire), s-a produs un dezechilibru între cele trei tipuri, elanul vital – fenotipie a iubirii convertite în egoism, acumulându-se în exces. Drept urmare, individul e atât de legat de trup încât refuz? s?-l p?r?seasc?. Pentru a fi posibil ceea ce numim via?a de dup? via??, ra?iunea ?i iubirea trebuie s? ating? un anumit prag ?i s? intre în consonan??, adic? s? ating? acel stadiu merkaba. Iubirea este elementul reunificator, for?a prin care divinitatea dup? ce s-a cunoscut pe sine sub chip de om se întoarce în sine. În aceast? întoarcere aduce cu sine ?i con?tien?a acumulat?. Indivizii umani sunt scânteieri ale acestei autocunoa?teri care devine autocon?tien?? de sine a divinului – con?tiin??. Iubirea este c?r?u?ul acestei con?tien?e, reprezint? acea vibra?ie intern? ce pulseaz? ca un far c?l?uzitor pe drumul c?tre armonia divin?.
P?c?tuirea, ca orientare predominant? c?tre trupesc, reprezint? un dereglaj, dezechilibru prin care elanul vital se acumuleaz? în exces (egoism) ?i fiind deturnat sensul iubirii ne pierdem farul ?i r?t?cim. Ba mai mult, o parte din aceast? energie vital? excedentar? r?mâne ata?at? ca un lest la binomul iubire-ra?iune. Iubirea fiind slab? nu se mai realizeaz? saltul ?i fiin?a r?mâne ostatic? în orizontul culorii ro?ii, nemaiputând s? continuie evolu?ia prin întregul spectru c?tre ultraviolet ?i alb. Aceast? existen?? în infraro?u este iadul sau moartea! Insisten?a cre?tinismului pentru mântuire prin iubire are în vedere tocmai evitarea acestei situa?ii. Prin credin?? iubirea se men?ine destul de puternic?, iar mentalul acumuleaz? suficient? în?elepciune astfel încât elanul vital (ata?amentul fa?? de trup) s? nu devin? hiperactiv încât s? obstruc?ioneze trecerea. Dac? via?a terestr? e o replicare pe orizontal? prin intermediul proceselor enzimatice, „via?a de dincolo” ar putea fi o replicare de ordin superior, prin intermediul elanului vital, pe vertical?. Eliberat de trup, omul face saltul „dincolo” ca o con?tiin?? iubitoare (spirit). Tocmai aceasta s? fie adev?rata semnifica?ie a crucii, Doamne, – via?a ca o continu? replicare pe orizontal? ?i vertical?? Iar întruchiparea ve?niciei Tale în tridimensionalitate s? fie acest OM ca o cruce? Via?a s? fie ridicarea pe vertical? a acestei cruci, c?reia în?elepciunea egiptean? îi spunea MerKaBa? Adic? Eu, transformându-m? cu fiecare zi în Tine?