Motto:
„Omenirea e urm?rit? de un blestem dac?, pentru a-?i dovedi curajul, e osândit? s? ucid? ve?nic.”
Joures
Gândirea militar? româneasc? se afla la începutul noului mileniu în fa?a unei imense încerc?ri. Ea trebuia s? treac? proba de foc a elabor?rii unor documente doctrinare ?i programatice definitorii pentru validarea poten?elor sale actuale ?i pentru destinul ??rii prin implica?iile de ordin institu?ional ?i practic pe care le determina. Noua genera?ie avea de r?spuns unor întreb?ri de o gravitate excep?ional? ?i, din p?cate, chiar sugestiile experien?ei trecute p?reau pu?in satisf?c?toare ?i în mare m?sur? nevalorificabile. Spiritul novator dublat de competen?? ?i curaj r?mân singurele mobiluri apte s? poten?eze descifrarea corect? a sfid?rilor de tot felul, prognozarea cu satisf?c?toare certitudine a evolu?iilor ?i configurarea, chiar ?i cu aproxima?ie, a solu?iilor. Avântul ?i entuziasmul cu care unii s-au lansat, imediat dup? 1990, în copierea ?i „aclimatizarea” unor modele de import, cele mai multe valabile pentru puterile mondiale, denota doza de oportunism ?i obedien?? a autorilor, dar ?i incon?tien??, s?r?cie ?i în final lene intelectual?. Pentru c? a proiecta atunci strategia de securitate a României, doctrina ?i strategia militar? dup? cele ale SUA, Germaniei, Angliei, Fran?ei, eventual Rusiei sub justificarea raport?rii la ce era mai valoros, subapreciind propriile particularit??i, dificult??ile momentului cu probleme ce solicitau rezolvare inedit? ?i rapid? (creativitate) demonstra doza ridicat? de superficialitate ?i un oarecare snobism ce emana din cosmopolitismul unora dintre cei „lustrui?i” peste noapte la cultura militar? str?in? dar care nu avuseser? timp s? o în?eleag? ?i aprofundeze suficient.
Demersurile gânditorilor militari români au fost frânate mult? vreme ?i de lipsa unor repere general-orientative dinspre mediul civil. În primii ani liderii militari au încearcat în general f?r? succes s? determine partidele ?i forma?iunile politice s?-?i fundamenteze op?iunile privind politica de securitate ?i ap?rare, pozi?ia ?i atitudinea fa?? de armat? pentru c? aproape f?r? excep?ie, programele acestora în respectivul domeniu r?mâneau sumare, formale, dominate de izul electoral. În mod real armata a fost nevoit? s? bâjbâie în proiectarea propriilor op?iuni ?i mai ales în elaborarea unor legi ?i documente normative de importan?? capital? datorit? ignoran?ei ?i incoeren?ei din spa?iul politic ?i lipsei efective a unui program care s? statueze cu suficient? rigoare, concrete?e ?i claritate politica în domeniul ap?r?rii. Mult mai târziu, dup? ce ?i-au ?colit reprezentan?ii la Colegiul Superior de Ap?rare, s-a creat posibilitatea ca în spectrul politicului s? se articuleze o viziune relativ unitar? ?i coerent? privind asigurarea securit??ii în perioada de tranzi?ie ?i s? se proiecteze devenirea acestui domeniu pe coordonata colabor?rii ?i integr?rii euro-atlantice.
Un puternic impact asupra demersului epistemologic în orizontul teoretic al speciali?tilor militari români l-a avut credin?a ?i convingerea aproape unanime a integr?rii în Alian?a Nord-Atlantic? în cadrul primului val. Aceasta a indus falsa speran?? c?, intrând în NATO, grijile ?i fr?mânt?rile noastre legate de vidul de securitate î?i vor g?si rezolvarea ideal?. Toate eforturile au fost concentrate pe acest obiectiv proclamat strategic, finalizarea ?i adoptarea unor legi organice tergiversându-se la nesfâr?it, iar elaborarea unor programe ?i documente de referin?? trecând pe plan secund ?i întârziind nepermis de mult. Opinia factorului politic intern c? în Europa nu mai era posibil un conflict armat major, iar România nu mai era amenin?at? militar a estompat în mare m?sur? preocup?rile pentru cercetarea fenomenului r?zboi. Investiga?iile în acest domeniu aproape au stagnat la viziunea clasic?, studierea fizionomiei ?i con?inutului r?zboiului viitor, strategiilor netradi?ionale (atipice) de agresiune, realizându-se în principal prin efort individual. Scenariile ?i jocurile operativ-strategice ?i tactic-operative, chiar dac? au fost impregnate (colorate) cu unele ac?iuni neconven?ionale, au r?mas în fondul lor tributare viziunii clasice. Efortul profesioni?tilor nu a mai fost canalizat în principal c?tre fundamentarea ripostei armate în varianta cea mai grea (prin noi în?ine) fiind concentrat, mai degrab?, pe g?sirea de solu?ii prin care s? convingem Occidentul de utilitatea ?i necesitatea integr?rii noastre. Interesul major a fost mutat de pe întrebarea: Cum s? ne ap?r?m ?ara cu ceea ce avem? c?tre g?sirea argumentelor în favoarea întreb?rii: Cum s? ne integr?m?
16.1 E?uare în utopie
R?zboiul actual ?i mai ales cel viitor a continuat s? r?mân? marea necunoscut? în spa?iul nostru teoretic ?i din nefericire e?ecurile repetate ale politicii de afiliere la structurile de securitate vest-europene ne-au mobilizat relativ târziu. Integrarea euro-atlantic? r?mânea cuvântul magic la ordinea zilei, de?i tr?iam dezam?girea Madridului ?i Washingtonului, iar studii pertinente (Jonathan Eyal, Extinderea NATO: Anatomia unei decizii) estimau c? probabil ?i al doilea val al extinderii, într-un context geopolitic în curs de stabilizare s-ar putea s? nu mai ajung? pân? la noi. Ne ag??am de NATO cu disperarea refuzatului care nu mai vedea alt? solu?ie salvatoare, îngrozi?i de perspectiva, evident? mai ales dup? primirea „grupului de la Vi?egrad”, de a fi din nou abandona?i. Pentru un cunosc?tor al realit??ilor române?ti situa?ia pare deopotriv? paradoxal? ?i utopic?. Paradoxul const? în faptul c?, dup? ce o întreag? istorie ne-am opus cu înver?unare tentativelor integra?ioniste ce ne amenin?au identitatea, ajunseser?m s? cer?im nu s? negociem integrarea, dar ?i a?a eram refuza?i. Aceasta spune multe, dar cel mai grav era c? respectiva postur? putea exprima gradul de dec?dere al românilor care f?cea ca inten?ia ?i dorin?a de integrare s? par? utopice. Utopia noastr? consta în faptul c? noi, ni?te învin?i, doream s? ne a?ez?m imediat la masa îmbel?ugat? a înving?torilor în r?zboiul rece ?i c? ne hr?neam în continuare cu iluzii, în pofida e?ecurilor; dup? ce evadaser?m dintr-un integra?ionism (estic), care se dovedise falimentar, ne aventuram, am putea spune cu o anume incon?tien??, c?tre un altul (vestic), nu ?tiam cât de sigur ?i cât de solid în perspectiva reconsider?rii raporturilor Europa-SUA. Dar, mai ales, utopia noastr? emana din dec?derea de importan?? la care ajunseser?m. Dac? în trecut eram atractivi prin pozi?ia geografic?, cereale, miere, credin??, prin petrolul, turmele ?i solda?ii no?tri etc. în noul context geopolitic ap?ream din ce în ce mai pu?in ispititori. În timp ce alte na?iuni î?i afirmau puternic identitatea, dup? explozia de demnitate din Decembrie, se p?rea c? noi românii urma s? travers?m din nou o perioad? de „ie?ire din istorie”. Erau semnificative, în acest sens, compara?ia cu: Rusia, care a pus um?rul la pr?bu?irea URSS-ului pentru a-?i recupera identitatea; Cehia, care, din acelea?i motive, se separase de Slovacia; Ungaria, care se impunea în lume prin atotputernica ei emigra?ie; Polonia, care î?i exploata cu succes ?ansa de a-l fi dat pe actualul Pap?. Spunea foarte mult ?i faptul c? în timp ce la Budapesta era un guvern eminamente maghiar, la Moscova unul pur rusesc, la Chi?in?u se practica o guvernare româno-slav?, iar la Bucure?ti, dup? 1990, una considerat? promoscovit?. Dup? alegerile din 1996, se instalase o coali?ie de „minoritari” (români catolici, evrei, unguri) care î?i privatizaser? ?ara potrivit unui algoritm ce avea foarte pu?ine în comun cu interesul na?ional. În timp ce în majoritatea fostelor ??ri socialiste era relansat? cre?terea economic?, dup? o lung? recesiune noi abia reu?eam cre?teri zero. Pare ciudat, dar deveniser?m cel mai interna?ionalist popor european ?i acest lucru în loc s? reprezinte un avantaj se dovedea a fi mai degrab? un handicap. Persistam în orgoliul de a face oferte demne de o Românie Mare unui Vest care vedea în noi o entitate tot mai minuscul?. Aceasta era marea noastr? utopie – cu cât sim?eam c? ne afund?m mai mult, c? devenim mai neînsemna?i ?i nesemnificativi cu atât b?tem mai tare la por?ile Occidentului. Vestul era îns? neinteresat de o Românie slab?, lipsit? de personalitate.
Ar merita s? ne întreb?m: de unde aceast? tenacitate la noi, totu?i latini, de a for?a cu atâta insisten?? ni?te por?i care, dup? mai bine de un deceniu de necontenit asediu, ne r?mâneau închise? ?i aceasta, mai ales, când devenea tot mai limpede c? jocurile erau f?cute ?i c? România nu se afla în c?r?i ; repetatele încuraj?ri ?i promisiuni ?ineau, mai de grab?, locul unui refuz elegant. Aproape toate tentativele de a elucida cauzele acestor e?ecuri duc în mod invariabil la acela?i dezolant r?spuns: exista o în?elegere între marile puteri, la Malta sau în alt? parte, România fiind din nou sacrificat?. Pierdeam îns? din vedere dou? procese fundamentale care se petrec în Europa. În primul rând, era vorba de o revitalizare a elanului na?ional ?i na?ionalist în estul continentului. Odat? cu pr?bu?irea imperiului sovietic se vorbea despre un „triumf al na?iunilor”(Helene Carrere d`Encausse – Politica la zid, vol.I – Imperiul spulberat, vol.II – Triumful na?iunilor) dup? aproape un secol de negare ?i în?bu?ire a lor în noua închisoare a popoarelor care a fost URSS; urmeaz?, firesc, o perioad? în care nevoia de reconfirmare ?i reafirmare a propriei identit??i se manifest? deseori chiar violent, intrând în opozi?ie cu tendin?ele integratorii.
Se afirm? relativ frecvent, cu referire la mondialism, c? principala contradic?ie a epocii o reprezint? confruntarea na?ional – antina?ional. Cei mai mul?i dintre sus?in?tori nu sunt îns? în m?sur? s? identifice ?i s? defineasc? antina?ionalul. Al?ii îl asimileaz? cu imperialismul (globalismul). În realitate confruntarea major? are loc între na?ional ?i statalitate. Vechea ordine mondial? a impus o anumit? configura?ie a statelor care, în numeroase situa?ii, nu se suprapune ?i nu coincide cu sfera na?ionalelor. Sunt na?iuni ce se suprapun pe mai multe state ?i sunt state ce înglobeaz? mai multe na?iuni. Trecerea la noua ordine mondial? a declan?at acest proces obiectiv de rea?ezare ?i reorganizare a spa?iului intercomunitar potrivit tendin?ei de reconfigurare a statalit??ii dup? matricea na?ionalului. Aceast? tendin?? va reprezenta probabil în secolul al XXI-lea principala cauz? a r?zboaielor. Deci vom asista, nu a?a cum se afirm? deseori la „moartea na?iunilor”, ci la o explozie a na?ionalelor care î?i cer recunoa?tere la scar? planetar?. România se afl? pe acest trend, începutul de mileniu trebuind s? consacre un nou stat menit s? integreze în frontierele sale românitatea care în prezent o înconjoar?. Tocmai acest proces obiectiv, natural de regenerare ?i recoagulare a românit??ii nelini?te?te ?i declan?eaz? inamici?ie în spa?iul adiacent. Românismul se afl? în expansiune, reg?sindu-?i ?i recuperându-?i matca, în timp ce alte na?iuni vecine rev?rsate ilegitim în afara m?tcii lor naturale vor trebui s? se restrâng?, iar altele s? r?mân? la actuala configura?ie. În cadrul acestei procesualit??i, reu?ita ?i soliditatea viitorului stat român depind în mare m?sur? de raporturile cu etnostructurile ce vor forma insuli?e în „marea” românit??ii. Al?turi de asigurarea prosperit??ii materiale ?i a unui nivel superior de civiliza?ie, reunificarea ?i refacerea integrit??ii, nu neap?rat teritoriale, r?mâne aspira?ie fundamental?. Aceast? problem? na?ional? nerezolvat? a românilor nelini?te?te ?i înc? descurajeaz? Occidentul. Noi vedem, chiar dac? nu o spunem tran?ant, în integrarea c?tre Vest singurul mijloc viabil de realizare a acestui ideal. Alian?a îns? nu se poate împov?ra cu eventualele consecin?e pe care le poate crea aceast? aspira?ie. Al doilea proces eman? din obsesiile Occidentului legate de capacitatea de absorb?ie pe care o are, în prezent ?i viitorul imediat, modelul propriu de organizare comunitar? ce s-a dovedit viabil pentru o anumit? arie geografic? ?i un anumit timp. Europa post r?zboi rece nu va mai putea r?mâne mult? vreme o remorc? a hegemonismului american. Exist? temerea c?, dac? nu se va g?si formula adecvat? de renovare a modelului comunitar actual, prin integrarea noilor state, acesta poate intra într-o criz? structural?. De aici, re?inerea ?i comportamentul excesiv de selectiv, fa?? de ??rile est-europene ?i în special fa?? de România.
Strategia noastr? de integrare, promovat? cu obstina?ie, se dovedea falimentar? tocmai pentru c? nu ?inea seama de aceste realit??i. Am subapreciat nevoia de ordine ?i stabilitate a Occidentului, fobia lui de entropie. F?când pe stru?ul, ne-am deta?at aproape total de conflictul transnistrean unde, totu?i, românii sunt parte beligerant?. Ba mai mult, ne este team? s? observ?m c? deja o parte din Transilvania aproape se afl? sub administra?ie maghiar? (« ?inutul Secuilor »), cu consecin?e greu de anticipat.
Subaprecierii acestor dou? procese obiective de pe continent li s-a ad?ugat insuficienta descifrare a raporturilor intereuropene ?i euro-atlantice. Evaluarea raporturilor ruso-germano-franceze ar fi trebuit s? ne dea serios de gândit. În fond declara?ia pre?edintelui rus (El?ân) privind constituirea unei axe Moscova-Berlin-Paris, ca ?i trecerea la moneda unic? (euro) avertiza asupra apropierii perspectivei unei „Europe a europenilor”. Tendin?a este cât se poate de legitim? dac? accept?m c?, dup? o jum?tate de secol în care Europa a fost împ?r?it? între sovietici ?i americani, prin încheierea r?zboiului rece, s-au creat premisele realei „eliber?ri” a continentului. Paradoxal, dar în acest proces mai avansat este Estul, care s-a debarasat de „umbrela” Tratatului de la Var?ovia. Dincolo de apologetica interpret?rilor nu se poate nega faptul c? NATO, în forma lui clasic?, tinde s? devin? un corset tot mai stânjenitor pentru vest-europeni. Hegemonia american? în cadrul blocului este permanent erodat? de rena?terea ?i ofensiva politico-economic? a Germaniei ?i „na?ionalismului” francez. SUA risc? s? intre, atât pe continent, cât ?i în lume, în criz? de alia?i. Singura certitudine pentru ele r?mâne Anglia, iar nevoia de a consolida acest cap de pod ?i de a-?i mai crea ?i altele explic?, în mare m?sur?, interesul ?i succesul în rezolvarea problemei irlandeze, ca ?i implicarea masiv? în Balcani. Statutul de unic? superputere mondial? le erodeaz? nord-americanilor prestigiul ?i pozi?ia interna?ional? ?i îi expune la izolare. Singurul aliat credibil, la scar? global?, r?mâne o Europ? puternic?, deci unit?. De aceea dinamica raporturilor americano-europene trebuia s? transcead? actuala diviziune a continentului. SUA vor fi în mod vital nevoite s?-?i „asocieze” Europa ca un întreg, ca o entitate de sine st?t?toare în cadrul noii ordini mondiale, pentru a echilibra raporturile cu asiaticii ?i lumea islamic?. NATO pare predestinat s? devin? un organism americano-paneuropean care, probabil, în momente critice, va „naviga” sub „pavilion” ONU.
Deci, nu ar fi trebuit s? disper?m c? nu intram imediat în NATO ?i Uniunea European? pentru c?, în mod fatal, vom ajunge acolo, ci s? ne fi preg?tit foarte bine pentru ziua când urma s? se întâmple minunea astfel încât s? facem cât mai suportabil impactul. ?i într-adev?r minunea este pe cale s? se produc?. Dup? 11 Septembrie, SUA angajate în campania antiterorist? aveau s? con?tientizeze importan?a României în planurile lor de rezolvare a problemelor Orientului Mijlociu ?i din Asia Central? ?i în tentativa de accedere la resursele M?rii Caspice. Sprijinirea deschis? de c?tre ?ara noastr? a opera?iunilor militare desf?surate de c?tre ei în Balcani ?i mai târziu în alte zone (Afganistan, Irak) ne aducea sprijinul de care aveam atâta nevoie la reuniunea NATO de la Praga, prin rezolu?iile atât de favorabile. Gestul lor avea s? influen?eze ?i atitudinea Uniunii Europene care, urmându-le exemplul, stabilea pentru România calendarul, pâna în anul 2007, al posibilei integr?ri ?i în aceast? structur?.
16.2 Scrutând prin cea??
Marele obstacol în calea proiect?rii ac?iunilor de valoare strategic? în domeniul militar ?i al ap?r?rii este determinat de incapacitatea noastr? actual? de a defini însu?i obiectul ?tiin?ei ?i teoriei militare – r?zboiul. În jurul nostru se întâmpl? lucruri stupefiante pe care aproape nici nu le mai observ?m. Societatea româneasc? se comport? asemeni unui organism grav bolnav ce se sinucide convins?, îns?, c? se vindec?, sorbind continuu, doze mortale, dintr-o licoare otr?vit? oferit? pe post de medicament miraculos. Dup? cunoscuta formul? „Doamne p?ze?te-ne de mai r?u”, cet??eanul simplu, de?i o duce atât de greu, mul?ume?te totu?i Atotputernicului c? l-a ferit de cium?, foamete ?i r?zboi. Are chiar puterea s?-i comp?timeasc? pe albanezi, bosniaci, sârbi, ceceni, afgani, irakieni, etc. pentru nenorocirile c?zute pe capul lor.
Pu?ini con?tientizeaz? propriul dezastru pentru c? totul este înv?luit într-o cea?? mereu mai dens?. Nici noi, osta?ii, nu facem excep?ie. Citim pe al?ii ?i studiem conflicte de aiurea ca s? descoperim înf??i?area r?zboiului actual ?i viitor, asud?m din greu la construc?ia propriei strategii de securitate ?i a doctrinei militare, concepem incitante scenarii ?i jocuri operativ-strategice pe hart? ?i calculator, învingând ipotetici inamici în timp ce în ?ar? r?zboiul este în plin? desf??urare.
Pentru c? ce a fost acea ofensiv? distructiv? concertat?, acea h?r?uial? continu? ?i neobositul asediu de pân? mai acum doi – trei ani împotriva armatei române decât un veritabil r?zboi împotriva ??rii? ?i nici m?car unul special, subtil, ci unul cât se poate de brutal, desf??urat absolut dup? formula clasic?. Orice civil ?tie c? r?zboi este atunci când armata ??rii este atacat? ?i se încearc? distrugerea, anihilarea ei, lucru ce se petrecea pe fa?? cu diabolic? înver?unare ?i profesionalism. C? era vorba de un r?zboi împotriva poporului român este la fel de limpede dac? avem în vedere c? sondaje de opinie pertinente confirmau c? circa 80% din popula?ie are încredere ?i sus?ine armata. Luarea în calcul a procentajului de indiferen?i ?i nehot?râ?i duce la concluzia c? « agresorul » reprezenta în interior o infim? minoritate. Violen?a ?i amploarea campaniei nu poate fi ast?zi explicat? decât prin for?a celor care se aflau în spatele acestei minorit??i ?i ei nu puteau fi decât din afar?. Deci am fost supu?i, pe fa??, ?i probabil mai suntem unei agresiuni de factur? clasic?, doar mijloacele ?i eficacitatea diferind de cele tradi?ionale. Popula?ia, care asociaz? r?zboiul cu sângele ?i mor?ii, în lipsa acestora, nu sesizeaz? dramatismul ?i tragismul situa?iei în care ne afl?m.
Strategia este una cât se poate de veche, fiind formulat?, a?a cum atât de des am afirmat, de b?trânul Sun Tze. În?eleptul strateg chinez eviden?ia c?, într-un r?zboi, „culmea m?iestriei este s?-?i învingi adversarul f?r? lupt?”. El se referea bineîn?eles la evitarea violen?ei armate, a v?rs?rii de sânge ?i pierderilor umane. Celebra stratagem? se pare c? a fost ?i poate mai este înc? magistral aplicat? ?i în cazul nostru. Încercând o succint? interpretare a ei ajungem la urm?toarele concluzii. Po?i controla, st?pâni, aservi un popor f?r? utilizarea for?ei armate. Aceasta presupune îns? câteva lucruri: s? dispui de alte mijloace, nonviolente, aparent pa?nice (nesângeroase) pentru a înfrânge voin?a ostil? a adversarului; s? maschezi pe cât posibil agresiunea, amestecul intern (implicarea, interven?ia etc.) prin cele mai nevinovate formule, gen „ajutor”, „asisten??”, „consiliere”, „ofert? de know-how”, „monitorizare” etc; s? dezactivezi, anihilezi din timp sistemul de ap?rare ?i for?a armat? posibil inamic?, astfel încât acestea s? nu poat? fi folosite nici m?car atunci când se con?tientizeaz?, nu c? „patria e în primejdie” ci, c? ea aproape nu mai exist?; s? anesteziezi voin?a celui agresat, s?-l aduci în starea de a nu mai dori ?i putea s? lupte (evitarea, deci, cu orice pre? a confrunt?rii). În fond aceasta este veritabila „revolu?ie copernican?” în conceperea r?zboiului care se duce ?i împotriva noastr?. Esen?a ei const?, nu în a nimici solda?ii pe câmpul de lupt? ci, în a transforma ?ara în câmp de lupt? f?r? ca noi s? con?tientiz?m ?i f?r? ca armata s? poat? fi utilizat?, de?i sesiz?m distrugerile interne ?i acuz?m ?ocul succesiunii de înfrângeri. Culmea subtilit??ii acestei strategii este aceea c? suntem determina?i s? p?str?m o armat? (pentru ca România s? poat? fi un pion în jocul regional de putere), dar guvernan?ii sunt obliga?i de împrejur?ri s? o pun? în serviciul unor cauze de aiurea care nu au nici o leg?tur? cu idealul na?ional.
Marele avantaj pe care ?i-l creeaz? agresorul, prin utilizarea strategiilor neconven?ionale (nemilitare), este acela c? poate folosi armata statului agresat prin întoarcerea împotriva propriei puteri politice.Deci realizarea saltului c?tre noua viziune asupra r?zboiului implic?, mai întâi, descifrarea schimb?rilor ?i muta?iilor majore în perimetrul modelului clasic al conflictului. Este esen?ial? descoperirea vectorilor majori de impact care fac ca r?zboiul de ast?zi, purtat chiar ?i numai cu mijloace ?i armamente tradi?ionale, s? difere atât de mult de cel studiat ?i pentru care am fost preg?ti?i. Pasul urm?tor îl reprezint? studiul de caz asupra realit??ilor interne, descoperirea modalit??ilor « perverse » prin care se realizeaz? agresiunea.
16.3 Dispari?ia câmpului de lupt?
Imaginea câmpului de lupt? trecut (clasic) era relativ facil de prefigurat. Nivelul armamentelor ?i artei militare, legit??ile ?i principiile consacrate ale luptei armate statuau un anumit cadru spa?io-temporal ?i ac?ional care se men?inea în linii generale aproximativ acela?i. Existau câteva categorii de for?e ?i arme, o concep?ie relativ similar? a beligeran?ilor pentru întrebuin?area lor în func?ie de parametrii tehnico-tactici. Se impuseser? câteva scheme de realizare a dispozitivelor operative ?i de lupt?, câteva procedee tactice, instruc?ia era aproximativ asem?n?toare astfel încât nici unul dintre competitori nu putea aduce inova?ii radicale ?i elemente de surprindere semnificative. Mai concret, confruntarea armat? se desf??ura dup? un film pe care p?r?ile îl cuno?teau, îi anticipau cu relativ? u?urin?? scenele ?i secven?ele principale ?i c?ruia, în cea mai mare m?sur?, i se conformau. M?iestria operativ-tactic? consta în realizarea superiorit??ii în for?e ?i mijloace, în punctele ?i la momentele cheie, pentru a-i produce inamicului pierderi cât mai grele în scopul prelu?rii ini?iativei pe teatrul de ac?iuni ?i men?inerii acesteia cât mai mult. În acest mod adversarului nu i se mai permitea s?-?i revin? ?i s? reechilibreze situa?ia, realizându-se astfel un avantaj decisiv care, exploatat judicios, putea înclina balan?a ?i tran?a pân? la urm? confruntarea.
Una dintre tr?s?turile esen?iale ale conflictului armat modern const? în faptul c? a modificat semnificativ imaginea câmpului de lupt?. Dac? avem în vedere c? perspectiva major? de evolu?ie a r?zboiului vizeaz? trecerea cât mai accentuat? de la utilizarea for?ei (confruntarea armat?) la strategii ?i tehnici de confruntare neconven?ionale (atipice) în care preponderen?? cap?t? mijloacele ?i procedeele nemilitare (r?zboiul diplomatic, economic, ecologic, informa?ional etc.) no?iunea câmp de lupt? î?i disipeaz? ?i treptat î?i pierde con?inutul. Confrunt?rile post r?zboi rece din Golf, Spa?iul Iugoslav, Cecenia, Abhazia, Nagorno-Karabah, Transnistria etc. marcheaz? trecerea printr-o perioad? de tranzi?ie c?tre r?zboiul viitor de tip Al Treilea Val. Convenind s? denumim aceste confrunt?ri, înc? preponderent militare, r?zboi modern, încerc?m s?-i prefigur?m, în continuare, câteva dintre particularit??ile actuale.
16.4 Politicul în prima linie
Una dintre ele ar fi aceea c? factorul politic se implic? sau determin? op?iunea militar? dincolo de nivelul strategic, coborând la planul operativ-tactic. În primul r?zboi din Golf, dup? realizarea coali?iei multina?ionale, s-au negociat politic: nivelul de angajare pe opera?ii a fiec?rui stat; pozi?ia fa?? de ceilal?i membri ai comunit??ii interna?ionale; zonele de opera?ii, modalit??ile de utilizare a for?elor; modul de informare reciproc? ?i rela?iile cu mass-media; conducerea opera?iilor pân? la nivele inferioare; realizarea dispozitivelor operative ?i de lupt?. În Cecenia conducerea politic? s-a implicat pân? la organizarea ?i asigurarea condi?iilor de reu?it? ale celebrelor raiduri teroriste ale cunoscu?ilor Bassaev, Raduiev ?i celorlal?i, adev?rate capodopere ale genului, deci pân? la ac?iuni de nivel batalion, companie. In zona Kandaharului, ?eful politic al talibanilor, mollahul Omar, continu? s? opun? rezisten?? coali?iei interna?ionale luptând efectiv cu arma în mân?, iar în Irakul ocupat Saddam, cel înl?turat de la putere, nu mai scrie note diplimatice ci, organizeaz? efectiv ac?iuni teroriste. ?i în cazul altor conflicte nominalizate a fost penetrat? sfera puterii politice adverse ?i prin intermediul ei au fost influen?ate ?i chiar determinate înse?i evolu?iile opera?iilor de pe front. De pild?, în Azerbaidjan ?i Gruzia conducerea politic? legitim? a fost înlocuit? prin for?? cu lideri politici loiali Moscovei care, ulterior, au ac?ionat conform indica?iilor acesteia, influen?ând desf??urarea luptelor potrivit intereselor ruse?ti. Dup? înfrângeri militare inexplicabile ale azerilor ?i georgienilor, ca urmare a folosirii premeditat necorespunz?toare a propriilor for?e armate angajate în confrunt?ri, treptat conflictele s-au stins. Cele dou? state, de?i aveau superioritate militar? ?i în resurse, aproape absolut?, au pierdut atât în Nagorno-Karabah cât ?i în Abhazia. Potrivit unor informa?ii mass-media lucrurile au stat similar ?i în Transnistria. Se pare c? marile defec?iuni de ordin militar din tab?ra moldoveneasc? au fost orchestrate de persoane loiale Moscovei infiltrate în staff-ul conducerii politice de la Chi?in?u. La rândul lor, liderii politici ucrainieni nu sunt atât de str?ini, pe cât vor s? par?, de invazia voluntarilor cazaci, prezentat? drept o ac?iune spontan? de mas?, necontrolabil?.
16.5 Armatele în c?dere liber?
R?zboiul modern tinde tot mai mult s? devin? un ansamblu ce articuleaz? într-o propor?ie variabil?, potrivit unei finalit??i prestabilite, ac?iunile militare cu cele nemilitare. Lupta armat? are ponderea sa în cadrul confrunt?rii, dar încep s? devin? determinante disputele din domeniile politico-diplomatic, informa?ional, economico-financiar, tehnico-?tiin?ific, cultural-spiritual, ecologic etc. care aduc în prim-plan arme ?i modalit??i noi cu aparen?? de neviolen?? ?i nonletalitate, dar cu efecte distructive de profunzime, ce pân? acum nu erau luate în seam?. Acestea afecteaz? întregul (holis), determinând blocaje, disfunc?ii, dezorganizare, destructurare, disolu?ie, colaps. Speciali?tii occidentali ?i americani (Joseph. S. Nye, Eduard N. Luttwar etc.) aten?ionau, înc? de la începutul anilor ’90, c? amenin?area cu for?a nu mai este mijlocul cel mai fericit, existând altele mai seduc?toare – prestigiul cultural, prosperitatea economic?, nivelul de via??, aderen?a ideologic?, comer?ul etc. S-a ajuns ca procedeele ?i metodele specifice comer?ului s? înlocuiasc? pe cele militare; capitalul disponibil se substituie puterii de foc, inova?ia civil? progresului tehnico-militar, statele fiind invadate prin infuzie de capital ?i pie?e care înlocuiesc garnizoanele de ocupa?ie ?i bazele militare. Se modific?, deci, dimensiunea confrunt?rii în sensul c? aceasta devine holotropic?[1], plasându-se dincolo de nivelul strategic ?i provocând entropie de durat?. Dac? în concep?ia clasic? termenul „câmp de lupt?” era suficient pentru definirea spa?iului de confruntare, acum acesta devine necuprinz?tor. Sfera sa este atât de îngust? încât sunt necesare ?i alte concepte noi pe lâng? cunoscutele „teatru de ac?iuni militare”, „zon? de opera?ii”. Devin opera?ionale conceptele – „spa?iu holotropic”, „domenii de confruntare”, „medii beligene” etc. Confruntarea armat? apare numai ca un segment în cadrul disputei ce îmbrac? forma conflictului generalizat ?i î?i pierde caracterul decisiv de alt?dat?. Se produce o modificare de planuri, soarta b?t?liei nu o mai hot?r?sc armamentele, geniul comandan?ilor ?i eroismul solda?ilor. Asist?m la o „dec?dere de rol”, r?zboiul înceteaz? de a mai fi apanajul exclusiv, profesia militarului. Acesta devine un simplu combatant al?turi de omul de ?tiin??, diplomat, economist, preot, sociolog, ziarist, inginer, informatician etc. Strategul, care alt?dat? era în exclusivitate militar, poate fi civilul cu cea mai înalt? func?ie politic? în stat. Consilierii acestuia se substituie Marelui Stat Major, formând Cartierul General de unde eman? decizia suprem?. Sunt combinate, într-o regie unic?, toate resursele ?i posibilit??ile pentru preg?tirea ?i ducerea r?zboiului sau pentru fundamentarea strategiei de ripost? ?i contracarare a amenin??rilor sau a agresiunii. Confruntarea militar?, ce alt?dat? definea r?zboiul, devine p?rticic? sau poate chiar s? lipseasc? cu des?vâr?ire în cadrul acestuia. Poate p?rea paradoxal, dar ast?z, deja cele mai dure r?zboaie se duc f?r? armamente, f?r? implicarea militarilor. Ne îndrept?m, deci, c?tre r?zboiul f?r? arme de foc ?i f?r? militari.
16.6 Asumarea strategiei
Se produce o deplasare de responsabilitate la nivelul deciziei supreme. În r?zboi nu mai este obligatoriu ca aceasta s? mai fie nici m?car politico-militar?. Conduc?torul suprem nu se mai îmbrac? în uniform? (Stalin, Hitler etc.) pentru a se manifesta ca strateg – omul care gestioneaz? la cel mai înalt nivel ?tiin?a ?i arta r?zboiului. Acesta se r?zboie?te, continuând politica cu alte mijloace, nu în mod obligatoriu militare, pentru realizarea scopului. Întorcându-ne, volens nolens, la Clausewitz trebuie s? constat?m c? se produce o ridicare de nivel a viziunii acestuia despre strategie ?i tactic?. În concep?ia sa, tactica era teoria folosirii for?elor armate în lupt? (b?t?lie), iar strategia – teoria folosirii luptelor (b?t?liilor) pentru realizarea scopului r?zboiului[2]. Acum strategia devine ?tiin?a ?i arta coordon?rii sinergetice în spa?iul holotropic al confrunt?rilor ce angajeaz? toate domeniile socialului, iar tactica – coordonare, în cadrul unei b?t?lii unitare, a opera?iilor din mediile beligene, ceea ce apar?inea în r?zboiul clasic strategiei. Confruntarea militar?, care era esen?a r?zboiului acoperindu-l integral ca sfer? ?i con?inut, de aceast? dat? cap?t? numai dimensiunea unei b?t?lii de importan?? variabil? al?turi de cea informa?ional?, ideologic?, diplomatic?, juridic?, economic?, psihologic?, pentru imagine, etc. Potrivit noului cadru rezult?, deci, c? militarul nu mai elaboreaz? strategia de ansmblu a r?zboiului, el tinzând s? opereze aproximativ la nivelul tacticii, dar r?spunderea pentru evolu?ia de ansamblu a confrunt?rii (e?ecul ei) continu? s? fie îns? transferat?, în virtutea obi?nuin?ei, de cele mai multe ori pe seama sa. Strategia înceteaz? de a mai fi art? a reparti?iei ?i folosirii mijloacelor militare pentru înf?ptuirea scopurilor politicii ca pe vremea lui Liddell Hart[3]. Mai apropiat? de realitatea prezent? ?i mai ales viitoare pare s? fie concep?ia generalului Beaufre, care vede în strategie „art? a dialecticii voin?elor”; viziunea sa r?mânând totu?i reduc?ionist? prin insisten?a exclusiv asupra întrebuin??rii for?ei pentru a rezolva conflictul[4].
Având în vedere tendin?a de mondializare a raporturilor interna?ionale, spa?iul holotropic tinde s? dep??easc? aria unui singur stat, el acoperind zone sau regiuni geografice ?i de interes (ex. Orientul Apropiat, Europa Central? ?i de R?s?rit, spa?iul ex-sovietic, aria caucazian?, lumea islamic? etc). Se produce, deci, o extensie ?i pe orizontal? a strategiei, lucru remarcat de c?tre o serie de cercet?tori înc? din perioada declan??rii r?zboiului rece. Aceasta începe s? dep??easc? limita intereselor particulare ale unei ??ri – Europa Occidental? a sim?it nevoia unei strategii comune de pia?? ?i de securitate; la fel „tigrii asiatici” din zona Pacificului; ??rile Trilateralei (Grupul de la Vi?egrad) ?i-au coordonat judicios ac?iunile în cadrul unei strategii de integrare european?, pân? la urm? încununate de succes.
Concluzionând, se poate spune c? expansiunea pe vertical? ?i pe orizontal? a strategiei militare influen?eaz? ?i produce muta?ii radicale asupra deciziei cel pu?in sub dou? aspecte fundamentale. În primul rând, aceasta nu se mai adreseaz? exclusiv domeniului militar ?i nu mai are rol determinant în desf??urarea opera?iilor pe front ,ci î?i extinde sfera ?i asupra altor domenii care devin beligene. În al doilea rând, succesul ei depinde de gradul în care este corelat? ?i sincronizat? cu ac?iunile ?i manifest?rile din celelalte spa?ii de confruntare ale r?zboiului, ori este integrat? ?i compatibilizat? cu alia?ii (cazul for?elor multina?ionale). În viitor liderul militar inapt s? asambleze într-un scenariu complex ?i flexibil elemente clasice ?i neconven?ionale, s?-?i adapteze comportamentul op?ional evolu?iilor din celelalte sfere ale socialului ?i s? ?i-l articuleze, acordeze demersurilor partenerilor (alia?ilor) se descalific? din punct de vedere decizional. Comunicarea devine o problem? major? în cadrul deciziei militare. Celebra disput? pentru întâietate dintre cancelarie (conducerea politic?) ?i cabinet (conducerea militar?) evolueaz? în favoarea primeia, militarul fiind obligat din ce în ce mai mult s? joace rolul simplului pion pe tabla de ?ah a confrunt?rii. Politicianul î?i va asuma progresiv atributele ?i achizi?iile de ordin metodico-strategic ale conduc?torului militar.
16.7 Pulverizarea paradigmelor
În cadrul r?zboiului modern opera?iile nu mai sunt concepute ?i desf??urate potrivit unor modele, tipare, reguli consacrate ?i impuse în virtutea unei experien?e anterioare. Ele îmbrac? forma unor scenarii, strategii minu?ios elaborate în raport de fiecare situa?ie în parte, reprezentând veritabile momente de crea?ie, inova?ie. Asist?m, deci, la un veritabil moment de „cultur? r?zboinic?” subsumat rela?iei dihotomice, tradi?ie-inova?ie. Pu?ine dintre elementele, modalit??ile ?i procedurile experien?ei trecute mai sunt p?strate. Se produce o pulverizare a paradigmelor. Noul concept de planificare strategic? ?i opera?ional? ofer? suficient? libertate în conceperea ac?iunilor, ?anse mari de reu?it? având acele variante care integreaz? cât mai eficient ?i nea?teptat (surprinz?tor) într-un spa?iu optim ?i la momentul cel mai potrivit vulnerabilitatea adversarului, cu mijloacele ?i resursele la dispozi?ie. Noutatea ?i ineditul scenariului tactic ?i operativ, bazat pe asincronicitate ?i asimetrie, cap?t? valoarea unui adev?rat supliment de putere. Acest lucru impune s? se apeleze cât mai pu?in la tradi?ie, la acei algoritmi accepta?i experimental ?i s? se adopte solu?ii noi (originale) specifice situa?iei ?i momentului. Inteligen?a ?i capacitatea imaginativ? a decidentului militar devin esen?iale în desf??urarea confrunt?rii. Rutina ac?ioneaz? tot mai mult ca un adev?rat balast, inspira?ia ?i fantezia creatoare impunându-se în prim-plan.
Fundamentarea ?i alegerea devin din ce în ce mai mult art?, dar dificultatea const? în faptul c?, dac? în actul de crea?ie artistul poate s? se joace cu materialul sensibil în care lucreaz?, crea?ia liderului militar, angajând vie?i umane, r?mâne supus? unor restric?ii ?i constrângeri în primul rând morale, dar ?i juridice. Aici apare înainte de toate o problem? de responsabilitate personal?. Chiar dac? nivelul de performan??, soarta b?t?liei pot fi determinate de gradul de ingeniozitate ?i creativitate ale comandan?ilor, arta militar? p?streaz? suficient? opacitate în fa?a fanteziei ?i improviza?iei. De?i variantele cele mai îndr?zne?e au cei mai înal?i sor?i de reu?it?, prin caracterul lor surprinz?tor, este totu?i dificil pentru militarul care opteaz? s? se îndep?rteze prea mult de tradi?ie, s? ias? din scheme f?r? ca acest lucru s? devin? periculos, în primul rând, pentru sine. El este tentat s?-?i surclaseze adversarul în plan imaginativ dar, totodat?, se teme de riscurile la care se expune în caz de e?ec datorit? ie?irii din normativitate (dep??irea limitelor regulamentare).
Cel?lalt aspect de dificultate decizional? deriv? din lipsa reperelor la care s? se raporteze cel care hot?r??te. Orice decizie se bazeaz? pe o prezum?ie legat? de fizionomia ?i comportamentul adversarului. Cât timp acesta se manifest? apropiat modelelor clasice cunoscute, deci se plaseaz? la grani?a tradi?ionalului, inten?iile ?i ac?iunile sale r?mân prognozabile, pot fi intuite în m?sur? mai mult sau mai pu?in satisf?c?toare. Cu cât îns? scenariul s?u este mai inedit, mai îndep?rtat de tiparele consacrate, cu cât iese mai mult în afara obi?nuitului, fiind mai surprinz?tor, cu atât devine mai greu de ghicit. De aceea, insuficienta cunoa?tere, interpretare ?i evaluare a inamicului devin principale surse de erori în propria decizie, ce o pot face inoportun? ?i inadecvat? situa?iei reale. Deci una dintre influen?ele perturbatorii majore ale câmpului de lupt? modern ar consta în dificultatea, tot mai accentuat? (chiar neputin?a), în pofida achizi?iilor tehnice ?i metodologice, de a-?i racorda, adecva op?iunea la manifestarea adversarului. Noutatea, excesul de originalitate creativ? încorporate în decizia militar? îi pot conferi acesteia superioritate decisiv?, dar exist? totu?i o limit?, în primul rând uman? ?i apoi tehnic?, în a te juca, a face experimente cu vie?ile oamenilor. Suntem nevoi?i totu?i s? constat?m c? în confrunt?rile cele mai recente actul decizional major devine din ce în ce mai mult un veritabil experiment. A nu avea curajul s? î?i asumi riscul unui asemenea tip de decizie înseamn? a renun?a la singurul instrument posibil de contracarare a poten?ialului avans al competitorului, ceea ce echivaleaz? cu resemnarea ?i acceptarea premeditat? a unui „decalaj decizional” ?i implicit poate a te autocondamna la înfrângere.
16.8 Povara umanului
În pofida performan?elor tehnice ?i a gradului de distrugere la care au ajuns armamentele moderne, confrunt?rile armate tind s? devin? mai pu?in sângeroase. Dac? în ultimele dou? conflagra?ii militare imensele cifre de mor?i ?i r?ni?i, ce se anun?au zilnic de pe front, reprezentau ceva obi?nuit, ast?zi opinia public? manifest? o mare sensibilitate la num?rul victimelor. Conflictele cele mai recente, prin cota relativ redus? a pierderilor umane, au indus o anumit? a?teptare care impune cutuma ca num?rul acceptabil al victimelor s? fie limitat la strictul necesar. Câteva sicrie cu osta?i c?zu?i la datorie, pe care alt?dat? opinia public? aproape c? nu le lua în seam?, pot provoca reac?ii ?i impact în rândul popula?iei aproape cât un dezastru militar. De aceea, nivelul de angajare ?i gradul de expunere a oamenilor au devenit o grav? problem? pentru cel care decide. Variante valide, temeinic fundamentate, ce garanteaz? performan?a asigurând succesul, devin inacceptabile datorit? consumului ridicat de vie?i umane. Decidentul se confrunt? cu o nou? vulnerabilitate, aflându-se mereu în fa?a unui poten?ial conflict intern cu sine. Sentimentul datoriei ?i ispita succesului sigur intr? în opozi?ie cu problemele de con?tiin?? ?i grija pentru imaginea proprie ?i reac?ia public?. Fiecare comandant începe s? fie tot mai mult presat, atunci când decide, de o fatidic? întrebare pe care ?i-o pune aproape înainte de orice: „Ce va zice lumea?”
Nu exist? nic?ieri, cel pu?in din câte cunoa?tem, nici o norm? care s? dimensioneze nivelul pierderilor umane acceptabile în raport cu obiectivul (misiunea). De aceea, una din marile dificult??i op?ionale este legat? de evaluarea corect? ?i armonizarea acestui raport. În momentul deciziei, indiferent de nivelul ierarhic, comandantul era suveran. Ast?zi el îns? nu mai are nici o garan?ie c? misiunea îndeplinit? sau chiar victoria r?sun?toare sunt suficient de acoperitoare pentru decizia luat?, c? nimeni nu-l va întreba ?i judeca pentru sacrificiile umane f?cute. Pot ap?rea serioase repro?uri legate chiar ?i de pierderile provocate inamicului într-o situa?ie dat?. Mentalitatea public? contemporan? ?i dreptul interna?ional umanitar induc ?i aici serioase restric?ii de ordin decizional ce se convertesc în ezit?ri, de fiecare dat?, atunci când alegi. Este u?or de imaginat care ar fi reac?ia fa?? de decizia unui comandant de a folosi mijloace, arme ?i procedee interzise chiar într-o situa?ie extrem?, disperat? pentru sine ?i subordona?i. Principiul de drept, al legitimei ap?r?ri, nu func?ioneaz? ?i nu poate fi invocat pentru a justifica un anumit nivel al victimelor produse din necesitatea de a te salva sau a-?i apropia victoria. Provocarea unor masacre în rândul inamicului sau a popula?iei adverse civile, indiferent de situa?ia de necesitate în care ai fost pus, induce întotdeauna ostilitate din partea oric?rui judec?tor. Ori este foarte dificil s? reglezi riposta pe timpul confrunt?rii armate efective la strictul necesar de pierderi umane din necunoa?terea adversarului, din imposibilitatea controlului absolut asupra subordona?ilor ?i chiar din incapacitatea autocontrolului propriilor reac?ii de r?spuns în fa?a ispitei de r?zbunare. De pild?, legat de conflictul din Iugoslavia, celor care s-au aflat în afara lui le vine u?or s? acuze ?i s? judece, în virtutea unor generoase principii umanitare, pe unii militari, angaja?i efectiv în crâncena confruntare pe via?? ?i pe moarte, pentru atrocit??i ?i chiar crime de r?zboi. Dar, când e?ti implicat într-un veritabil m?cel în care nimic nu mai este sigur, ?i-ai expus propria via?? ?i îns??i fiin?a uman? este redus? la dimensiunea biologic?, când ra?ionalul înceteaz? ?i totul este guvernat de instinctual, din punct de vedere uman, devine practic imposibil de evaluat strictul necesar de pierderi în raport de obiectivul planificat. Aceast? imposibilitate eman? ?i din neputin?a de a te mai desprinde intelectual ?i chiar fizic din încle?tarea oarb? în care e?ti cuprins ?i care tinde s? te cople?easc?. Ce faci când inamicul rezist? ?i riposteaz? pân? la ultimul cartu? ?i ultimul om, iar tu nu ai de ales trebuind s?-?i îndepline?ti cu orice pre? misiunea? Apoi, cine mai poate stabili cu impar?ialitate cum au stat cu adev?rat lucrurile într-o situa?ie atât de complicat? unde cantitatea p?le?te în fa?a tr?irilor psihologice?
16.9 În loc de tancuri…
Chiar dac? lupta armat? propriu-zis?, raportat? la amploarea r?zboiului, începe s? aib? mai mult semnifica?ie ?i valoare operativ-tactic? ?i tactic?, acest lucru nu duce la simplificarea actului decizional al liderului militar a?a cum s-ar putea crede. Decizia militar? î?i diminueaz? ponderea în balan?a deciziei generale a r?zboiului în sensul c? poate s? nu mai fie hot?râtoare pentru evolu?ia conflictului. Politicienii încep s? aib?, tot mai mult, nevoie de sângele militarilor ?i mai pu?in de performan?a în plan ac?ional materializat? în succese militare pe câmpul de lupt?. Duritatea confrunt?rii armate este, din ce în ce mai des, utilizat? ca mijloc de manipulare a opiniei publice în vederea transform?rii ei în factor de presiune pentru înfrângerea voin?ei adversarului ?i determinarea lui s? accepte condi?iile cerute. Situa?ia nu este absolut nou?, cunoscut fiind c? ?i în trecut sângele militarilor a garantat acumularea de capital politic. Acesta a permis deseori, în cadrul tratativelor politice postbelice, convertirea înfrângerilor militare pe câmpul de lupt? în succese ?i chiar victorii la masa negocierii p?cii. B?t?lia, confruntarea armat? propriu-zis? se complic?, noile arme l?rgind sfera tacticii cu mult dincolo de limitele sale consacrate. O opera?ie aero-terestr?, supravegheat? ?i dirijat? din cosmos, cap?t? valen?e strategice. Desf??urarea simultan? a luptelor în mediul aero-cosmic, terestru ?i naval, cre?terea densit??ii confrunt?rii pe unitatea de timp ?i spa?iu, amplificarea ?i cumularea efectelor distructive dincolo de ceea ce alt? dat? reprezenta linia frontului, adic? practic în orice punct al spa?iului de confruntare, fluiditatea ac?iunilor, ritmurile substan?ial accelerate ridic? probleme deosebit de complexe procesului de proiectare, planificare ?i elaborare a scenariilor de confruntare, dar mai ales creeaz? dificult??i ce devin de-a dreptul insurmontabile în selectarea ?i alegerea variantei optime. Raportul de for?e, cândva decisiv în decizia militar?, începe s?-?i diminueze semnifica?ia, fiind eclipsat de al?i factori de ordin calitativ cum sunt adâncimea loviturilor, manevra ?i sincronizarea opera?iilor ?i ac?iunilor, flexibilitatea în concep?ie, rapiditatea ?i viteza de aplicare ?i corectare a ei, acoperirea logistic?, men?inerea ini?iativei etc. Dac? în trecut, pe timpul confrunt?rii, decisiv? în asigurarea superiorit??ii era cantitatea de for?e ?i mijloace, acum esen?ial? devine conducerea. Folosirea combinat? în manier? sinergic? (în comun, simultan, sens unic etc.) a resurselor, cumularea efectelor armelor, schimbarea oportun? a obiectivelor în raport de fluctua?ia câmpului de lupt?, mobilizarea ?i concentrarea rapid? ?i surprinz?toare a poten?ialului conform acestora conserv? cea mai substan?ial? rezerv? de putere.
Deci, dac? decizia militar? de tip clasic se raporta întotdeauna la o experien?? trecut? ?i se fundamenta pe câ?iva invarian?i relativi – un inamic aproximativ cunoscut, o cantitate de mijloace ?i for?e la dispozi?ie, misiune precis? în cadrul concep?iei generale, un segment de responsabilitate definit în dispozitivul operativ etc.- în r?zboiul modern ea nu dispune decât de un reper sigur – variabilitatea, certitudinea c? nimic nu este sigur, c? totul este fluid, schimb?tor, în continu? modificare. Esen?ial? devine capacitatea de a anticipa evolu?iile prin construirea permanent? de variante de reac?ie ?i de a o alege ?i aplica oportun pe cea mai potrivit?. Decisiv în momentul critic al confrunt?rii nu mai este e?alonul doi ?i rezerva de for?e pe care comandantul ?i-o asigur?, ci portofoliul de variante de ac?iune. Golurile, sp?rturile, pierderile în dispozitivul operativ nu se mai acoper?, în primul, rând prin aducerea de înt?riri, for?e proaspete din adâncime, ci prin restructurarea oportun? a dispozitivului ?i regândirea rapid? a variantei de r?spuns adecvate situa?iei ?i momentului. În procesul decizional nu mai exist? pauze, r?gazuri pentru fiecare variant? înainte de a o aplica, impunându-se în mod necesar s? fie deja preg?tit setul de corec?ie.
Elemente ale acestei muta?ii de fond în plan decizional au devenit vizibile înc? din r?zboaiele arabo-israeliene (1967, 1973), pe timpul conflictului din Insulele Falkland (Malvine – 1982), invaziilor israeliene în Liban (Valea Becka, „Pace pentru Galileea”etc.). Sovieticii au pierdut în Afganistan, cu toat? superioritatea tehnic? ?i numeric?, ?i datorit? faptului c? au gândit ?i purtat în manier? clasic? un r?zboi ce nu mai era clasic. În schimb alia?ii (For?ele multina?ionale), gândind modern opera?ia „Furtun? în de?ert”, i-au adus practic pe irakienii, care operau în parametrii clasici, în situa?ia de a nu-?i mai putea utiliza for?ele, de?i acestea erau competitive numeric. Dac? este s? r?mânem pu?in la primul r?zboi din Golf trebuie spus c? acesta a fost poate unicul r?zboi cu adev?rat multidimensional: politic – b?t?lia pentru un front arab comun antiisraelian opus? celei pentru o strategie concertat? a comunit??ii interna?ionale; economic – preluarea resurselor petroliere ale Kuweitului ?i respectiv blocarea celor irakiene; tehnologic – confruntarea armamentelor de ultim? genera?ie cu cele apar?inând ultimului r?zboi mondial; religios – r?zboiul sfânt al adep?ilor lui Allah împotriva „necredincio?ilor”; ecologic -incendierea câmpurilor petrolifere ?i poluarea m?rii; psihologic – influen?area opiniei popula?iei civile proprii ?i adverse; imagologic – ob?inerea simpatiei interna?ionale etc. ?i numai în ultim? instan?? militar. Caracterul decisiv al luptei armate s-a datorat faptului c? în acest plan Irakul putea riposta cel mai eficient, punându-se problema anihil?rii rapide a acestui poten?ial. Poate p?rea paradoxal pentru toat? lumea, care a fost cu ochii pe militari, dar victoriile decisive, alia?ii le-au realizat pe celelalte planuri. De?i s-a f?cut atâta tam-tam despre victoria militar? a for?ei multina?ionale, totu?i aici nu s-au ob?inut succese zdrobitoare. Confruntarea militar? nu a dus la nimicirea armatei considerate învinse ?i la demilitarizarea total? a Irakului. În schimb b?t?liile pentru alia?i, imagine ?i în cadrul „r?zboiului sfânt” s-au încheiat catastrofal pentru irakieni. Saddam Hussein a r?mas cu armata înc? valida de r?zboi, dar f?r? prieteni puternici, rela?ii economice ?i f?r? dreptul de a-?i valorifica principala resurs? – petrolul. Aceast? realitate atest? c? în cadrul concep?iei alia?ilor r?zboiul, de la început, a fost gândit multidimensional, obiectivele militare având numai valoare punctiform? – retragerea irakienilor din Kuweitul ocupat, blocarea utiliz?rii armatei în special împotriva Israelului, lichidarea armelor de nimicire în mas? ?i a celor strategice ale adversarului. Scopul politic al înving?torilor a fost, în fapt, realizat, dac? se poate vorbi de acest lucru, în celelalte planuri. Irakul a r?mas putere militar? în zon? dar, prin izolare interna?ional? ?i în cadrul lumii arabe, a fost lichidat ca putere politic? local?.
[1] holotropie – holis (tot) ?i entropie (dezordine intern?) – haos generalizat
[2] Carl von Clausewitz, Despre r?zboi, Editura Militar?, Bucure?ti, 1982. p. 110.
[3] B.H. Liddell Hart, Strategia. Ac?iunile indirecte, Bucure?ti, 1973, p. 333.
[4] A. Beaufre, Introducere în strategie. Strategia ac?iunii, Bucure?ti, 1974, p. 10-11.