Limba este cronicarul ancestralit??ii umane. Dac?, la fel ca în regresia hipnotic?, ar fi posibil? o regresie lingvistic?, pe baza poten?ei de semnificare personale ?i engramei de neam, similar modului cum astrifizica a ajuns s? sondeze starea de pruncie a universului, am descoperi cine am fost cu mii de ani în urm?. Scufundându-ne în abisul limbajului ne-am putea afla originile p?mântene adev?rate, nu cele pervertite de c?tre memoria istoric?. Deocamdat?, îns?, suntem nevoi?i s? r?mânem în robia ipoteticului.
Riscând totu?i, ce am putea afla, noi românii, coborând c?tre mitogeneza geto-dacic?? E greu, cu mijloacele vremii, s? ne cercet?m prezumtivele r?d?cini atlante, zice-se, îngropate în nisipurile M?rii Negre. Dar, mai încoace, mult dup? potop, în urm? cu numai vreo patru – cinci milenii, centrat pe epoca pitagoreic?, am putea afla lucruri interesante ?i bineîn?eles inedite. Din unele consemn?ri se ?tie c? filozoful era un discipol al în?elepciunii trace. Sistemul s?u numerologic trebuie, deci, s? fi preluat ceva din acea cunoa?tere a belaginelor transmise de c?tre regina-zei?? Hestia lui Zalmoxe. Cum recunoa?te, într-un final, mai pe ocolite ?i Herodot, e pu?in probabil ca zeul get s? fi fost sclavul lui Pitagora, ci, mai degrab?, filozoful a înv??at la ?coala zalmoxian?. Misterele pitagoreice ar putea fi o ocultare a în?elepciunii Kogaionului, bazat? pe cifra zece, temeiul sistemului s?u filozofic.
Num?rul zero exprima, deopotriv?, eternoinfinitatea nev?zut?, latent? a Nimicului, dar ?i pe cea manifest? a Totului. Cercul semnifica ve?nica existen?? în sine, indefinitul gnostic – Divinitatea. Era Cerul cu ordinea sa ierarhic? intrinsec?, oul care germina via?a. Unu – marcheaz? ie?irea din sine a Nimicului (gnozei) ?i manifestare ca Început, Crea?ie – Demiurgul. Este calea (dao) prin care nefiin?a izvor??te din sine ?i începe s? fiin?eze. Zero este Increatul creator, iar unu creatura creativ?. Explozia lui unu din zero, în zilele noastre, ?tiin?a o va numi Big Bang. Aceast? demiurgie, rev?rsare a ierarhiei cere?ti în afar? sub forma ordinii siderale (corpusculare) se chema koga – genez? ori poten?? n?sc?toare, for?a vital?. Koga lui unu, trecerea lui unu din zero (ie?irea din ou), adic? Începutul s-a numit Kogaion (capul lui unu). Ie?irea lui doi – kogadioi, kogatrioi ?i a?a mai departe pân? la a noua koga. Muntele sfânt al str?mo?ilor era, probabil, socotit locul pe unde a început lumea. Tot pe acolo trebuie s? se fi întrupat ?i spiritul mithraic – zeul n?scut din piatr?. Koga mithraic? a devenit mitra matern?, pe care marii preo?i ?i-o pun pe cap sub form? de c?ciul? ritualic? ca pe un simbol al întoarcerii întru spiritualitate. Num?rul nou? semnific? ?i încheierea genezei, sfâr?itul unui ciclu prin întoarcerea în sine (uterul gnostic). Trecerea lui nou? c?tre zero, convertirea corpuscularului c?tre gnoz? (spirit) se chema Nous. Spiritualitatea zalmoxian? trebuie s? fi evoluat, a?adar, dinspre koga c?tre nous pe durata a zece cicluri. Un ciclu însemna împ?r?irea la zece a duratei perioadei solare (26000 de ani) în care P?mântul trece prin toate zodiile, adic? aproximativ dou? mii ?ase sute de ani.
Koga lui unu marcheaz? ie?irea din ve?nicie, începutul timpului ca m?sur? a efemerit??ii. Koga/ion – trecerea timpului, devenirea în afara eternit??ii. În greac? acest „ion” va deveni „eon”. Ionienii, care au migrat din ?inuturile geto-dace sub titulatura de „oameni ai m?rilor”, în spa?iul ce mai târziu va deveni Elada, erau oamenii timpului, oamenii vremii – purt?tori ai viitoarei culturi ?i civiliza?ii clasice a actualei ere. Din rândul lor trebuie s? se fi ridicat întemeietorul ?colii misterelor.
Raportul dintre zero ?i unu a stat la baza opera?iilor matematice. Dac? la unu adaugi zero (nimicul) acesta r?mâne tot unu, dar î?i cre?te poten?a se pozitiveaz? (corpuscularizeaz?). Dac? din zero îl scazi pe unu el se resoarbe, neantizeaz?, negativeaz? (spiritualizeaz?). Orice con?inut al lui zero – x înmul?it cu sine (zero) d? tot zero, adic? se dizolv? (întoarce) în sine. În schimb, orice con?inut – x împ?r?it la zero îmbrac? st?ri contradictorii. Dac? zero este Nimicul, atunci prin împ?r?ire x devine infinitul mare, adic? Totul – vizibilul (lumina), semnific? ie?irea în afar? – na?terea. Dac? zero este Totul, atunci prin împ?r?irea la el x-ul devine infinitul mic, echivalentul întoarcerii în sine, ascunderii (întunericul), al spiritualiz?rii, neantiz?rii – moartea. Deci, zece conserv? dialecticitatea unit??ii noumenului – ascunsului (zeul) cu fenomenul – vizibilul, luminosul (lumea). Exprim? sinteza contradictorie a st?rilor latent? (eternitatea) ?i manifest? (efemeritatea) ale Totului.
Împreun? unu ?i zero semnific? via?a ca tr?ire, moarte ?i rena?tere. Aceast? succesiune de cicluri configureaz? devenirea în nesfâr?itul lan? al vie?ii. Fiecare ciclu al acestui lan? reprezenta o za, care probabil se numea zalmos, a vie?ii. Zalmos ca manifestare a zecismului era temeiul întemeietor al vie?ii p?mântene. Veghetorul ?i ocrotitorul acestui principiu al genezei (koga), dar ?i înv???torul acestei în?elepciuni a nemuririi în cadrul castei de aderen?i se numea zalmoxe – p?str?torul ?i promotorul zalei primordiale a lan?ului vie?ii. De aici, de la moxe ?i cuvântul mo? – întemeietorul lan?ului succesional format din bunic, tat?, nepot, str?nepot etc. Deci, zal/moxe, semnificat religios drept mo?ul primordial, nu era un nume de persoan?, ci era demnitatea suprem? în cadrul institu?ional p?mântean aflat în serviciul înv???turii zeciste. Istoria uitat? a zalmoxianismului –mitogeneza geto-dac?, probabil, consemneaz? un întreg panteon format din zece zalmoxi. Cel din vremea lui Pitagora a fost ultimul, cu el începând dec?derea respectivei spiritualit??i. Fragmente ale ei vor fi p?strate în puzderia de culte religioase ?i de ?coli ale misterelor.
Discipolii acestei în?elepciuni zeciste – deciste se numeau zeci – de?i (ge?i ) – deci (daci). Nu întâmpl?tor ei se considerau nemuritori ?i li se mai spunea „sfin?ii”, iar patriei lor „?ara Zeilor”. Sfin?enia emana din credin?a c? ei, dacii, doar odihneau o vreme în magia teluricului. Ca fiin?e umane (terestre), erau ni?te întruchip?ri trec?toare, apari?ii (aparen?e) – zeit??i terestre, fanii ale misterului în care abia a?teptau s? se întoarc?. Adev?rata lor existen?? se plasa dincolo de imaginea p?mîntean?, ca fiin?e luminoase (eonice), copii (modele) ai (ale) Soarelui Tat?, c?ruia îi spuneau Sarmis (Lumina). Ca tat? spiritual, el era getul za – întemeietorul. De aici numele centrului spiritual al vremii, Sarmisegetuza. „Sarmis e getu’ (de?ul) za” trebuie s? fi fost înscrisul de pe frontispiciul de la intrarea în cetatea sfânt?. Nu Soarele este veriga primordial? a vie?ii? Reflexia p?mântean? a lui Sarmis (Lumina), cel care tr?ia printre muritori, diriguitorul cet??ii terestre era Baal – Focul (care înc?lzea colibele), marele rege-zeu ?i rege al regilor. Fiul lui Dagon (Dragon), cel aflat în conflict cu moartea ?i infertilitatea, avea drept misie perpetuarea speciei umane ?i de aici orgiile sexuale (dionisiace) în preajma focului (purificare) puse sub patronajul s?u. Erau ritualuri ale cur??irii spre a face posibil? o nou? na?tere. De aici balaurul, dragonul care arunc? fl?c?ri pe gur? din folclorul românesc. Semnifica, mai degrab?, falusul din aur ce arunca (d?ruia) focul vie?ii (s?mân?a) femeii – Zero/ashta, preluat ?i în mitul osirian. Forma de balaur cu cap de lup a drapelului dacic ar putea simboliza, cel mai probabil, spermatozoidul prin care irumpe via?a. Solda?ii geto-daci nu erau ni?te cuceritori, ci s?m?n?tori care fertilizau planeta cu înv???tura (s?mîn?a) vie?ii, ni?te misionari (preo?i) ai în?elepciunii deciste (zalmoxiene). Erau ni?te trimi?i ai Marelui Lup Alb (Kogaion), magi ai zalmoxianismului ?i de aceea li se mai spunea ?i „daoi”.
În?elepciunea zecist? (decist?) a apar?inut neamurilor ariene ale tracilor, impunându-se pentru mai multe milenii, sub forma zalmoxianismului, drept spiritualitate planetar?. Ge?ii (de?ii) erau templierii ei, ap?r?torii cet??ii sacre (Templu) a lui Sarmis! Din trunchiul s?u au înmugurit alte înv???turi pe baza c?rora s-au creat noi civiliza?ii. Cei care au conservat, în forma sa pur? (ortodox?), zecismul, cu timpul, au intrat în con?tiin?a vremii ca „cei mai drep?i” sub numele de ge?ii ( de?ii)-deci (zeci), ge?ii-daci. Nu configurau o etnicitate, ci o spiritualitate fiindc? nu leg?tura de sînge îi unea în primul rând, ci credin?a zecist?! Geto-dacii, prin civiliza?ia lor, au conservat adev?rata (originara) spiritualitate zalmoxian?. ?i cum orice st?pânire imperial? avea în spatelei ei o spiritualitate, b?t?lia pentru acapararea planetei a îmbr?cat ?i forma confrunt?rii dintre înv???turi. Asupra zalmoxianismului s-a ab?tut, din toate direc?iile, o ofensiv? generalizat?, fiicele încercând s?-?i devoreze mama. Era semnul c? spiritualitatea decist?, dup? parcurgerea celui de-al nou?lea ciclu, se apropia de final.
De?i tragic pentru noi, dar în perfect acord cu destinul ei doctrinar, cel care a pus serios um?rul la aceast? încheiere (închidere), în forma originar?, a fost al zecile nous – Deceneos (Deceneu). Istoricul spune c? era un „?arlatan” ce colindase p?mântul, trecuse prin Egipt ?i se aciuase, deloc ca un venetic, la curtea împ?ratului Burebista. Ca sf?tuitor al acestuia îl îndeamn? s? ordone distrugerea viilor. Sub form? de vin seva mirificei plante, numite vi?a de vie (noble?ea viului), era elixirul vie?ii, poten?a virilitatea ?i fertilitatea, dar era ?i cel mai eficient leac împotriva bolilor degenerative. Distrugerea ei semnifica un atentat la demografia geto-dacilor. Direc?ia loviturii principale r?mânea, îns?, nimicirea marii înv???turi a nemuririi. Zalmoxe asta îi înv??a pe geto-daci – nemurirea! Aceast? în?elepciune a totului (holism) e f?cut? praf, spart? în cioburi care se vor numi ?tin?e – fizic?, matematici, filozofie, astronomie, logic? etc. Asta le ofer? Deceneu geto-dacilor, fragmente disparate, falsificate spre a nu mai în?elege nimic din marele adev?r al doctrinei zeciste. Însemna condamnarea la moarte a spiritualit??ii lor ancestrale. Dup? ce îi împu?ineaz? numeric, le tulbur? înv???tura ?i min?ile mai organizeaz? ?i complotul prin care le e asasinat conduc?torul – marele Burebista, care tocmai încerca reunificarea politico-spiritual? sub doctrin? de?ic? (getic?) a neamurilor trace, opunându-se expansiunii Romei. Mentor spiritual se instaureaz? ?i rege, f?când praf Marea St?pânire. Cel care încearc? s? limiteze dezastrul geto-dacilor este regele Diurpaneus, supranumit ?i Al Zecelea Baal (Soare) – Decebal. Era ultima r?bufnire a zalmoxianismului înainte de a fi extirpat oficial de c?tre legiunile romane. Comandantul lor suprem – Traian întruchipa pe armaghedonul de(a)cismului ca aduc?tor al unei alte tr?iri, instaurator al modului de via?? numit ast?zi civiliza?ia occidental?.
?i totu?i, s? fi pierit dacii ?i în?elepciunea lor decist? (zalmoxian?)? Dispunem de argumente zdrobitoare ale minciunii despre dispari?ia lor. Dar, totu?i, nu îl folosim ?i suntem chiar pe cale de a-l pierde pe cel mai puternic dintre ele. Nu acord?m aproape deloc aten?ie acelui celebru: „Io, Mircea Voievod…”. Îl alung?m programatic, cu incon?tien??, pe acest „IO” din limb?, substiuindu-l prin Eu. IO înseamn? infinit mai mult, e un certificat de na?tere legitimator prin care se atest? apartenen?a la str?bunii geto-daci. „Io Mircea” înseamn? de?ul (getul) Mircea, atestatul str?vechii ?i înc? nedisp?rutei etnicit??i. Prin el spiritualitatea zecist? (decist?) se manifest? ca etos dacic. De ce oare nu în?elegem c? „Io” reprezint? semnul identitar al românismului, noua fanie sub care se reia ciclul zalmoxian al în?elepciunii deciste? Cifrele unu (1) ?i zero (0) au fost decantate sub forma semelor lingvistice I ?i O în fiin?a noastr? ancestral?. Când rostim „IO” rostim, ocultat, zece (dece). Pe care ni l-am convertit în interoga?ia existen?iala: De ce, tot „odihnind în ortodoxie”, ne complacem în adormire? Chiar dac? ne-am pierdut înv???tura ?i con?tiin?a originii deciste (daciste), incon?tientul colectiv a conservat ?i a scos la suprafa?? pe acest nominativ „IO”. Nu mai ?tim nimic despre for?a magic? a lui Zece, care ne-a pepetuat ocult prin vremile ostile. D(Z)ecii (de?ii-ge?i – decii-daci) din antichitate suntem „IO” (10), zecii (de?ii) de ast?zi care ne zicem români. Prin acest cod genetic ascuns venim de foarte departe, dinspre nemurire. Românismul nu e decât „schimbarea la fa??” a dacit??ii! Descifrându-l am putea accede la cheia str?mo?escului tezaur spiritual, depozitat în fiecare dintre noi. Procesualitatea acestei treziri a decismului zalmoxian (noua er?) configureaz? o veritabil? revolu?ie planetar? a trecerii de la egoismul antropocentric al lui Eu la generozitatea universalist? a lui Io. Dup? ce timp de vreo dou? milenii, cu trei zerouri mai mult decât cerea filozoful discipolilor s?i, ne-am retras din istorie ?i ne-am comportat ca ni?te akustikoi, poate c? a sosit vremea s? redevenim mathematikoi. Ace?ti copii teribili, ni?te hermesieni afla?i abia la a treia întrupare a lui Thot (Trismegistul), duc planeta c?tre nimicire. E imperativ? revenirea noastr?, continuatorii celei de-a zecea întrup?ri a Totului sub forma unui nou Început, spre a aduce lecul salvator pentru r?nile ei letale. La cum ne temem noi de profe?ii pare o nebunie, dar prin victoria globalist? a deja vizibilei revolu?ii planeta ar deveni Zecia – De?ia – Ge?ia – Dacia. Ce altceva decât decism (getism, dacism) ar putea reprezenta acest început al civiliza?iei binare a calculatorului? Omenirea, în ciuda înc? periculoaselor turbulen?e, începe s? fac? pasul de la tr?irismul traianist (criminala rapacitate a lui a avea) c?tre episteme (fiirea gnostic?). Nu sim?i?i cum de „dincolo”, în sfâr?it, ne zâmbe?te Cioran? Suntem un neam profetic, e timpul trezirii, al ie?irii din t?cere! O mai fi existând vreun popor care are drept imn imperativul: „De?teapt?-te din somnul cel de moarte”!?
?i-am scris aceast? epistol? c?tre viitor,
Io, negr?m?ticul Decescu.