Arhive categorii: Poezie

Beția sufletului ce are nevoie de tămadă.

22 iunie

astăzi e ziua ta Tată ai fi împlinit eheei dar câte nu ai fi împlinit ce păcat cu fiecare an eşti mai uitat şi niciun cofetar nu e în stare să adauge felia lipsă la tortul tău aniversar aş vrea să zbor dincolo de norii acestei veri ploioase să mă înalţ până în cerurile tale… Citește mai mult »

sâmbăta morţilor

anul acesta s-au trezit devreme căci iarna a fost mai blândă şi stau pe marginea gropii ca în nişte tranşee gata să iasă prin vârfurile tăioase ale firelor de iarbă la fel cum odinioară flăcăi la sunetul gornistului să pornească atacul în sfârşit se aude chemarea clopotarului se pornesc nevăzuţi din toate colţurile cimitirului fiecare… Citește mai mult »

liniștea mea

eram neştiutorul însă ea mă ştia un naufragiat flămând de dragoste ce înotam agăţat de viaţa mea habar n-aveam und’ mă ducea tocmai când disperarea mi-era mai mare insulă a fericirii din valuri se-nălţa ce dacă scyle şi charibde ademenitor îmi încântau auzul întotdeauna ispită numai ea mi-era trecut-au rele şi războaie peste mine ce… Citește mai mult »

spune-i

spune-i doamne că sunt al tău și să mă lase-n pace cuvântule prietene rostește-mă în șoaptă să nu se-audă că exist oferă-mă toamnă în ruginiul frunzelor tale ca pe-o podoabă falsă cu foame în pântecul tău mistuie-mă iubire ca pe-o renaștere uită-mă timpule pe cerșetorul de secunde la capul ăstălalt de pod rătăcește-mă drumule-n cerc… Citește mai mult »

fructul pământului

să scap de răcoarea eternității și să-ți încălzesc focul la dogoarea păcatului am venit pe lumea asta eu lumină galbenă de viu cum catapeteasma împodobește altarul iubirea-mi pentru tine e o filocalie în care fiecare zi sfințește sămânța ce lutul ne rodește

genomie

chestia asta a lui camus cu sisiful e o prostie viața e un veșnic examen pe care îl luăm mereu cu magna cum laude – moartea probabil singura constantă din univers absurdul existenței eroului are sens doar fiindcă se petrece în inexistent o ciclică confruntare cu thanatos metafora bolovanului ca revoltă a sa e în… Citește mai mult »

ruga de pe urmă

pe lângă viață și moarte doamne tu mi-ai dat blesteme să mă vezi ce fac cu ele de le-oi scrie în vreo carte da’ eu le-am iubit pe toate cărunte ori tinerele ca să le scap de păcate de-aia-s nărăvit în rele de-oi veni la judecată spre a mă înălța sfios nu-mi da aripi nici… Citește mai mult »

poet

în timp ce zeul sieși se prosterna neputincios frumosul privea cum beat criță infinitul în văzul public își siluia eternitatea cam ăsta-i adevărul și dreptatea nu se inventase chestia cu abuzul lumina era cam ambisexă de-aia muritorii se confecționau din lut și o boare misterioasă îi anima chiar de lumea crede că sunt din …ut… Citește mai mult »

evrika

în sfârșit ceea ce așteptam s-a adeverit au fost descoperite somatoidele “diferențialele divine” nu mai sunt concept filozofic de acum au devenit realitate concretă am ieșit din abstracție deci am avut dreptate antropoteismul meu se confirmă eternoinfinitatea ne curge prin sânge ca o sevă sacră ce ne polimorfizează autoperceptiv deși fiecare dintre muritorii ăștia rămânem… Citește mai mult »

centenar

aflat în retragere privesc trist și neputincios cum în prag de centenar ne joacă pe degete unii care și-au trădat limba și își reneagă sângele de nu mă credeți studiați măcar istoria ungurilor un popor de alogeni desnaționalizați prin voia papei vorbitori de magheară ce și-au băgat în cap că sunt rasă superioară asta merităm… Citește mai mult »