liniștea mea

eram neştiutorul însă ea mă ştia un naufragiat flămând de dragoste ce înotam agăţat de viaţa mea habar n-aveam und’ mă ducea tocmai când disperarea mi-era mai mare insulă a fericirii din valuri se-nălţa ce dacă scyle şi charibde ademenitor îmi încântau auzul întotdeauna ispită numai ea mi-era trecut-au rele şi războaie peste mine ce… Read More »

Testament

Mă, să ştii că şi pe umerii mei se sprijină Romania Mare! Da’ voi, în loc să o păstraţi ca pe lumina ochilor, vă ciondăniţi cât e ziulica de mare pe te miri ce. Aproape se împlineşte suta de ani de când, ca nişte chiori, unii îl iordăniţi, adică-l ridicaţi în slăvi pe rege şi… Read More »

Omul…

Un proiect în continuă devenire. E firesc să ne întrebăm: și până când? Mai întâi a fost Cuvîntul. Și cuvântul acesta s-a rostit pe sine – AUM! Mantra primordială prin care divinitatea și-a anunțat sieși existența. Încercând să afle cine este s-a pornit Creația. Pe Pământ are chipul lui OM. Cuvântul primordial ce ascunde în… Read More »

Jelanie mută (comandorului Dobre)

Nu găsesc vorbe destul de mari și de frumoase să te povestesc, nu am nici cuvinte destule să te vorbesc până la capăt. Doar tăcerea mută a durerii din inimile celor care te iubim te poate rosti pe tine cel adevărat. Știu că ai fi vrut să-ți însăilez un necrolog, dar cum puteam prin câteva… Read More »

Amnistia

“Mă, băiete, auz că acu’, cu trecerea la vremuri noi, vă dă și vouă, ăstora de la armată, voie să vă cumpărați apartamentul în care locuiți. Și că ai adunat ceva bani, da’ ați mai vrea să vă împrumutați la bancă. Treaba voastră, vă mai ajut și eu cu ce mai am, da’ io zic… Read More »

spune-i

spune-i doamne că sunt al tău și să mă lase-n pace cuvântule prietene rostește-mă în șoaptă să nu se-audă că exist oferă-mă toamnă în ruginiul frunzelor tale ca pe-o podoabă falsă cu foame în pântecul tău mistuie-mă iubire ca pe-o renaștere uită-mă timpule pe cerșetorul de secunde la capul ăstălalt de pod rătăcește-mă drumule-n cerc… Read More »

fructul pământului

să scap de răcoarea eternității și să-ți încălzesc focul la dogoarea păcatului am venit pe lumea asta eu lumină galbenă de viu cum catapeteasma împodobește altarul iubirea-mi pentru tine e o filocalie în care fiecare zi sfințește sămânța ce lutul ne rodește

genomie

chestia asta a lui camus cu sisiful e o prostie viața e un veșnic examen pe care îl luăm mereu cu magna cum laude – moartea probabil singura constantă din univers absurdul existenței eroului are sens doar fiindcă se petrece în inexistent o ciclică confruntare cu thanatos metafora bolovanului ca revoltă a sa e în… Read More »

ruga de pe urmă

pe lângă viață și moarte doamne tu mi-ai dat blesteme să mă vezi ce fac cu ele de le-oi scrie în vreo carte da’ eu le-am iubit pe toate cărunte ori tinerele ca să le scap de păcate de-aia-s nărăvit în rele de-oi veni la judecată spre a mă înălța sfios nu-mi da aripi nici… Read More »