Motto:
„Nu te uita, robule, la c?tu?ele tale, ca s? nu recuno?ti c? tu ai lucrat la ele”
N.Iorga
La 9 mai 1945, eu colonelul de ast?zi, nu existam pentru a m? entuziasma la grandioasa defilare, s? zicem, din Alexander Place a glorioasei Armate Ro?ii, eliberatoare a Europei ?i salvatoare a planetei. Un deceniu mai târziu, aveam îns? capul plin de „meresievi”, „olegi” ori „serioji”, c? bietul meu tat? se straduia zadarnic s?-mi povesteasc? cum el, sergent vân?tor de munte de pe plaiuri dâmbovi?ene, împreun? cu camarazii, b?tuser? ca la fasole la „glorioasa armat? ro?ie” atât în Crimeea, la Odessa ?i Sevastopol cât ?i în Mun?ii Caucaz. S?rmanul soldat român încetase s? mai existe, se uitase c? abia venise de pe câmpurile de lupt?, c? r?nile înc? nu i se vindecaser?, fusese scos peste noapte din istorie. Consilieri de pripas, veni?i de prin adâncurile Asiei, încercau s? articuleze o alt? armat? român?, de aceast? dat? mai „popular?”, prostit? îns? pân? la a nu mai ?tii de Decebal ?i de Traian ori de Christos ?i Eminescu, dar docil?, gata s? stea în pozi?ia de drep?i în fa?a Moscovei ?i s? execute întocmai ?i orbe?te ordinele Kremlinului.
A venit îns? 1968 cu „primavara lui de la Praga”, moment de demnitate si rena?tere a soldatului român, când pentru o clip? durerea r?pitelor Basarabie ?i Bucovin? l-a str?fulgerat. A urmat un generos ?i curajos efort de reconstruc?ie a unei armate na?ionale, ce concura la locul doi în Tratat, a c?rei misiune nu mai era s? sprijine exportul de revolu?ie, ci s? apere frontierele României dinspre toate punctele cardinale ?i împotriva oricui. O singur? ipotez? nu luase în calcul Marele Stat Major ?i Consiliul Suprem de Ap?rare a ??rii – posibilitatea ÎN?ELEGERII DE LA MALTA. ?i astfel a ajuns el, soldatul român, s? se bat? de unul singur cu o?tile deghizate ale „atât de prietenului” Pact var?ovian ?i ale NATO-ului inamic. Abia dup? ce a salvat, ca de fiecare dat? în istorie, cu sângele s?u revolu?ia, în fapt integritatea teritorial? a statului român, a aflat c? el, eroul, devenise subit un personaj hidos, un „monstru ceau?ist”, un „na?ional – comunist”, un „criminal neo-cripto”, un „pucist” etc. S?rman victorios învins; în loc s? i se înal?e ode ?i s? i se confere meritatele medalii, i s-au „d?ruit” nedrepte procese, a fost „recompensat” cu umilin?a temni?ei ?i obligat s? se purifice în „democraticul purgatoriu” al unei cumplite ?i nesfâr?ite reforme cu iz antiromânesc. Soldatul român r?m?sese mult prea na?ional pentru o lume ce pornise în mar?ul for?at al mondializ?rii. Transnistria se aprinsese ?i gândul la reîntregire nu putea fi ucis decât printr-o nou? sp?lare a creierului ?i prin „misiuni interna?ionaliste” în serviciul unei alte „noi ordini planetare”.
Dar Dumnezeu e sus, vede ?i nu permite la nesfâr?it nedreptatea. Într-o zi El a luminat min?ile orbite de Krasnaia Zvezda (Steaua ro?ie), ajutându-le s? descopere c? „eliberatoarea” „glorioas? armat? ro?ie” nu era decât for?? de ocupa?ie str?in?. La Berlin, Praga, Budapesta ?i Var?ovia soldatul sovietic î?i face valiza, „misiunea lui istoric?” se încheiase. La fel ca ?i cel din Afganistan se reîntoarce acas?, dar constat? cu stupoare c? pentru el „acas?” nu mai exist?. Imperiul, în slujba c?ruia se afla, trosnea din toate încheieturile ?i se pr?bu?ea f?r? ca el s? apuce s? trag? un singur cartu? în ap?rarea lui. Atotputernicul, însp?imânt?torul ?i imperialul soldat sovietic a r?mas o simpl? amintire. Europa R?s?ritean? s-a eliberat ?i a ren?scut soldatul na?ional, ce jur? din nou pe drapelul ??rii sale, îngenuncheaz? la sfin?ii s?i ?i execut? ordine primite de acas?, în limba str?bun?.
August 1968, Decembrie 1989 – dou? momente grave ale perioadei postbelice în care atât de încercatul soldat român, supravie?uitor dezna?ionaliz?rii bol?evice ca ?i „gloriosului soldat sovietic”, a r?mas mereu la datorie în slujba poporului ?i a ??rii sale. El nu a fost niciodat? ?i nu poate fi un concept efemer; de peste dou? mii de ani el este realitate ?i tocmai prin aceasta incomod. Dar unde se afl? el acum? Cel care nu a fost înc? „demobilizat” prin ordonan?? de urgen?? pribege?te în misiuni interna?ionaliste prin Somalia, Angola, Albania, Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak etc. în timp ce acas? este, de peste un deceniu, vid de securitate, mocnesc inten?ii autonomiste ?i r?zbat pofte separatiste, la frontiera ??rii sale dogore?te înc? jeratecul r?zboiului, iar Basarabia „independent?” se îndep?rteaz? ?i înstr?ineaz? tot mai mult. Ce caut? el acolo? Drumul c?tre un NATO, ce i-a ?inut deschis? u?a atât cât s? nu poat? intra. De ce a fost el mereu dus cu vorba? Probabil pentru c? reforma nu l-a purificat ?i decontaminat îndeajuns, mai p?stra urme de „na?ionalism periculos”. Era înc? prea român ca s? devin? universalul soldat nord-atlantic; mai trebuia ?inut în carantin?.Devenit veteran în atâtea misiuni interna?ionaliste sub drapelul propriu ?i al ONU, dar mai mereu sub comand? str?in?, dup? ce a v?zut ?i a p?timit atâtea, a ajuns s? se întrebe în serviciul cui este el totu?i. Ar mai dori poate s? afle ?i altele. De pild?: cine îi mai ap?r? pe românii de acas? când el este plecat s? moar? pentru al?ii; dar cu Bucovina ?i Basarabia cum r?mâne? Acestea sunt îns?, deocamdat?, întreb?ri interzise. Ele ar putea s? pun? în pericol „misiunea pacificatoare”, „profund umanitar?” a noului osta? superimperial la mod – soldatul NATO, la Bagdad, în Kosovo,în Kandahar, la Basra ?i în restul lumii… Oare Dumnezeu aude nerostitele lui întreb?ri?… S? fie, totu?i, imperiile cu fioro?ii lor solda?i imperiali trec?toare?
Discu?ia implic? minima analiz? a triadei R?ZBOI (CONFLICT) – NA?IUNE (STAT) – MILITAR (OM). Abordarea din perspectiva paradigmelor modelului clasic de confruntare permite urm?toarea evaluare:
- de la apari?ie ?i pân? ast?zi r?zboiul a reprezentat mijlocul fundamental de supravie?uire pe care omul, în dorin?a de a se salva, l-a exersat ?i perfec?ionat permanent în confruntarea cu semenii;
- el a semnificat chintesen?a luptei pentru existen??, constituind, în pofida implic?rii dimensiunii sapiens, cel mai eficient mijloc de selec?ie natural? (Malthus);
- se poate spune c? civiliza?ia de ast?zi este una a r?zboiului; istoria omenirii este istoria r?zboaielor sale. De la structurarea primelor entit??i sociale, prin r?zboi grupurile umane se ap?rau pe sine ?i habitatul propriu de celelalte. La începuturi, cu ajutorul armelor, ?i-au protejat terenurile de vân?toare ?i cele de pe care culegeau ori efectuau incursiuni de prad?. În urma confrunt?rii ?i-au definit ?i afirmat ?i propria identitate;
- în mare m?sura acela?i lucru s-a p?strat ?i în epoca modern?. Numai c? trebuin?ele primare, arhaice au c?p?tat alt? dimensiune ?i semnifica?ie. Acum î?i ap?r? patria, iar victoria ori înfrângerea pe câmpul de lupt? devine ?i o problem? de prestigiu ?i demnitate na?ional?;
- se pare c? acest proces, de reglementare prin for?? (r?zboi) a raporturilor intercomunitare, se apropie de cap?t; se închide un ciclu istoric în cadrul c?ruia militarul apare ca un produs firesc al diviziunii sociale a muncii. Rostul lui este s?-?i protejeze comunitatea în cazul unei agresiuni. Comportamentul s?u r?zboinic a avut mereu la baz? sentimentul apartenen?ei la o structur? socio-organiza?ional? (gint?, trib, etnie, popor, comunitate religioas?, imperiu, na?iune) ?i con?tiin?a unor valori pe care le ap?ra (matricea stilistic?) tocmai pentru c? îi confereau identitate.
Suntem pe cale de a se produce o muta?ie, tranzi?ie c?tre un alt model al rela?iei în cadrul amintitei triade:
- ca rezultat al tehnoinformatiz?rii ?i perfec?ion?rilor organiza?ionale, potrivit cerin?ei legii profitului, societatea tinde s? se autoregleze prin mijloace preponderent pa?nice. Conflictul exprim? stadiul extrem al disfunc?iilor acumulate în cadrul unei socio-structuri, iar r?zboiul mijloc chirurgical de corec?ie. R?mânând un important instrument de autoreglare, r?zboiul, supranumit „postmodern”, î?i va schimba treptat fizionomia, evoluând c?tre forme ?i strategii neconven?ionale;
- conflictul armat va îmbr?ca o dubla semnifica?ie: indicator al gradului de dezordine intern? (entropie); instrument de asanare, strategie socio-terapeutic?. Interesul comunitar (na?ional) nu mai este amenin?at neap?rat de un inamic extern ci de însu?i faptul c? societatea nu mai ?ine pasul, înregistreaz? decalaje care nu-i mai permit s? î?i regleze armonios raporturile cu celelalte comunit??i, intrând în disonan?? cu ele;
- r?zboiul devine o problem? de corec?ie intern? dar ?i de adaptare la mediul intercomunitar (interna?ional). Se schimb? deci statutul ?i rolul militarului. Acesta nu mai este doar element care, în virtutea unei tradi?ii ?i identit??i, conserv? ?i garanteaz? perpetuarea, prin violen??, a unui anume dat socio-organiza?ional ?i cultural. Interven?ia sau noninterven?ia, ca ?i violen?a strategiei utilizate, depind acum, preponderent, de starea entit??ii, performan?ele sale ?i capacitatea de autoadaptare la evolu?ii;
- supravie?uirea entit??ilor sociale se va face prin permanenta înnoire, modernizare ?i dezvoltare. Exact acest lucru pare c? începe s? se produc? în prezent când statele-na?iuni, mult? vreme factor de progres, încep s? fie percepute drept structuri frenatorii. Se consider? c? acestea au devenit, fie „prea mici” pentru a r?spunde eficient marilor provoc?ri ale mileniului trei, fie „prea mari” pentru problemele m?runte din propriul perimetru al frontierelor. R?spunsul l-ar reprezenta mondializarea ?i deplasarea c?tre o alt? ordine interna?ional?. Aceast? megaorganizare la scar? planetar? tinde s?-?i construiasc? o armat? cu rol de „jandarmerie mondial?”. Solda?ii ei, dup? spusele „noilor arhitec?i”, nu vor mai fi în serviciul unei patrii ?i ai unei na?iuni ci în serviciul umanit??ii;
- factorii care blocheaz?, întârzie, perturbeaz? acest proces urmeaz? a fi extirpa?i, la nevoie, pe cale violent?. Pe calea convertirii sale în „jandarm universal”, militarului i se prezerv? rolul de element în cadrul unei strategii complexe cu rol corectiv. Con?tiin?a devenirii istorice ?i „echipamentul” ?tiin?ifico-aptitudinal pentru aceast? nou? misiune apar ca fiind mai importante decât sentimentul apartenen?ei (la o patrie) ori con?tiin?a identit??ii (na?ionale). Clasicul militar în uniform? ce mânuie?te, sub drapelul na?ional, arme tinde s? fie înlocuit de r?zboinicul civil, „tehnocratul” profesionist în inginerie comportamental?, teoria ?i practica prevenirii ?i gestion?rii conflictului social, în utilizarea informa?iei ?i mânuirea celor mai înalte tehnologii distructive.
Embrionul acestui model al militarului viitorului poate fi descifrat în fizionomia soldatului sovietic ?i a soldatului NATO. Primul proiect de acest gen a e?uat, militarul formidabilei armate ro?ii redevenind rapid soldatul rus, cecen, gruzin, ucrainian etc. gata s? se înfrunte cu camaradul din „patria” de pân? mai ieri pentru patria sa real?. R?zboiul pentru Kosovo ?i cel din Iugoslavia, ca ?i confrunt?rile din Irak ?i Afganistan, pot fi considerate drept laboratoare în care s-a confruntat prototipul clasic al militarului, puternic motivat de sentimentul (con?tiin?a) mândriei na?ionale (sârb, albanez etc), ce lupt? pentru patria sa ?i militarul de tip NATO, modelul viitorului soldat universal, pus în serviciul unei cauze transna?ionale.