Ceasul arată că este trecut bine de ora douăzeci şi trei. În cabinetul generalului Ilie Ceauşescu, fratele cel mai mic al preşedintelui, aflat într-una din clădirile Ministerului Apărării, şedinţa Biroului Consiliului Politic Superior al Armatei încă nu s-a încheiat. Participarea este foarte restrânsă. Lipsesc ministrul, plecat în concediu în străinătate, şi generalul Stănculescu. Cu mai puțin de o lună în urmă s-au încheiat inspecţiile la Armatele a 2-a şi a 3-a, iar acum sunt prezentate concluziile. Nelinişte şi încordare se citeşte pe feţele celor convocaţi. Rămas la comandă, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, se apropie de încheierea prezentării situaţiei operativ-strategice.
– Așadar evoluţiile politico-militare în regiune ne plasează în coordonatele generale ale scenariului jucat în aplicaţia « Carpaţi-85 ». Numai că, de această dată, vă reţin foarte serios atenţia, nu mai avem în faţă un inamic ipotetic. Este unul cât se poate de real şi gata de a trece la acţiune în orice moment. Şi, în plus, ne găsim într-un raport de forţe net nefavorabil. La frontiera de est, Armata a 14-a sovietică îşi reconsideră dispozitivul şi, în general, în toată Basarabia s-au observat mişcări de trupe. Pe malul celălalt al Prutului au apărut formaţiuni de pontonieri. Organele de contrainformaţii au semnalat că judeţele din Moldova sânt împânzite cu grupuri de turişti şi sportivi veniţi de peste Prut. Sunt cazaţi în mai toate marile hoteluri ori, pur şi simplu, dorm, peste noapte, în maşini « Lada » noi nouţe. Foarte ciudat, cu numere mici de înmatriculare și aproape succesive.
În partea de vest, campania antiromâneascădusă, prin mijloace propagandistice şi nu numai, de către « tovarăşii maghiari », a ajuns la paroxism. Şi aici, sub pretextul desfăşurării unor aplicaţii, se efectuează deplasări de trupe către frontiera noastră. Fapt neobişnuit: în apropiere, au fost amplasate numeroase mijloace de transmisiuni. Nu se semnalează niciun fel de trafic radio, probabil se află pe frecvenţe de ascultare. Şi, lucrul cel mai curios, granicerii unguri, de obicei foarte ostili, au devenit subit extrem de cooperanţi: zilnic ne « repatriază » grupuri masive de transfugi care au părăsit ţara cu mai multe luni în urmă, unii cu peste un an. Chestionați, aceştia spun că se reîntorc de bunăvoie, deoarece nu mai suportă tratamentul la care au fost supuşi în ţara vecină. Şi mai curios, e faptul că majoritatea celor care revin sunt maghiari. Ştim că au efectuat pregătire militară în tabere şi centre specializate. Dinspre partea bulgară, având în vedere nostalgia lor istorică pentru Dobrogea, ne putem aştepta oricînd la surprize.
Chiar şi prietenii sârbi parcă au luat-o razna: televiziunea din Novi Sad nu mai conteneşte cu glumiţe, ironii ori comentarii răutăcioase privind politica noastră de dezvoltare în profil teritorial şi în problema minorităţilor. S-au înmulţit maşinile cu număr străin care circulă în toată ţara. Membri ai ambasadelor occidentale efectuează adevărate turnee, în special în Transilvania. Se observă o agitaţie suspectă, un continuu du-te vino…
Toate elementele prezentate duc la concluzia că, împotriva ţării noastre, se pregăteşte ceva. E greu de spus dacă e vorba de o agresiune aşa cum s-a făcut în ‘68 în Cehoslovacia. Poate că ne-a venit vremea! Invazia la care ne aşteptam atunci a fost numai amânată.
Armata română a trecut la pregătirea apărării în condiţiile « Ipotezei Z »: s-au transmis dispoziţiuni preliminare; toate convorbirile radio se desfăşoară în secret; a fost ridicată capacitatea de luptă a unităţilor şi marilor unităţi operative cu o treaptă; forţele de apărare antiaeriană a teritoriului se găsesc în dispozitiv permanent şi în stare de pregătire de luptă numărul unu; au fost alertate trupele de grăniceri şi s-a intensificat cercetarea în adâncime am întărit apărarea aerodromurilor, inclusiv a celor pentru zboruri utilitare; în aer s-a instituit serviciul de patrulare permanentă; sunt actualizate planurile de mobilizare.
Să o scurtez tovarăşi, că şi aşa am vorbit mult: se aplică măsurile pe care le cunoaşteţi. Mă opresc aici şi vă reamintesc că toate informaţiile pe care vi le-am comunicat sunt strict confidenţiale. De aceea am convocat un număr atât de restrâns de tovarăşi. Voi mai interveni când va mai fi cazul! Tovarăşe general Ilie Ceauşescu, eu am terminat prezentarea!
– Mulţumesc! Ei, ce e ? Gata… v-aţi speriat ? Observ pe feţele unor tovarăşi îngrijorare, preocupare. Asta nu e rău, dar nu este cazul să ne panicăm! Suntem militari, deci pregătiţi pentru astfel de situaţii. Destul cu angajamente, se apropie vremea faptelor. Ne facem datoria faţă de ţară şi meseria pentru care ne-am pregătit toată viața! Așa e tovarășu Dândăreanu? Văd că ați amuțit cu toții. Tovarăşe Guşe, i-ai speriat rău de tot! Eu ce să vă mai spun, fără să vă sporesc şi mai mult neliniştea ? Nu e cazul să dramatizăm, dar nici să ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru!
Putem afirma, tovarăşi, că situaţia este cât se poate de gravă. Similară, din multe puncte de vedere, celei din august 1968. Cunoaşteţi că, de mai multă vreme, se fac presiuni asupra noastră în legătură cu perestroica. Nu mai este cazul să vă reamintesc despre vizita tovarăşului Gorbaciov aici. Părerea partidului nostru vă este cunoscută. Ceea ce se face la Moscova duce la slăbirea şi poate chiar prăbuşirea socialismului. Însuşi primul ministru al Angliei a recunoscut că perestroika înseamnă capitalism curat. Să sperăm că la Kremlin mai sunt destui tovarăşi lucizi. Aşa cum aţi aflat şi din prezentarea şefului Direcţiei Informaţii, împotriva României se pregăteşte un uriaş complot cu largi ramificaţii internaţionale. În faţa acestei agresiuni, aş numi-o deocamdată disimulate, suntem singuri. Deci, trebuie să facem faţă exclusiv cu forţe proprii. Abia acum, după atâţia ani, putem constata pe viu cât de importantă a fost adoptarea doctrinei naţionale de apărare. Inamicii noştri vor avea parte de un război al întregului popor. De la șoimii patriei până la cei aflați în retragere, în formele organizatorice prevăzute în Legea 14, ne vom servi patria. Cu propriul sacrificiu dacă situația o va cere, tovarăși! Şeful Marelui Stat Major, persoana cea mai autorizată, v-a informat destul de amănunţit cum stăm.
Vă asigur că nu este vorba de niciun fel de exagerare, lucrurile au fost prezentate cu multă grijă. Invazia este iminentă, dar, probabil, nu se va mai face ca în Cehoslovacia. Ne aşteptăm la provocarea unor tulburări în interiorul ţării pentru a se crea dezordine şi haos. Adică pretextul ideal pentru o intervenţie militară « frăţească »! Mă gândesc la unele grupuri şovine şi iredentiste din rândul populaţiei maghiare, la unele zone miniere ori… Și în Moldova e posibil să se încerce ceva. Nu este exclus, chiar de ziua naţională! Serviciile de contrainformaţii apreciază drept zone sensibile Timişoara, Târgu Mureș şi Iaşi. Dar mai pot fi și altele. Bineînţeles că se lucrează pentru detensionarea acestor potenţiale focare şi a altora, prin mijloace politice şi prin cele ale muncii informative. Se fac şi în afară eforturi diplomatice. Armata va interveni numai dacă frontierele ne vor fi forțate. Și, eventual, dacă nu se va reuşi menţinerea sub control a situaţiei interne. În zonele proprii de responsabilitate, conform regulamentelor în vigoare, armata va prelua conducerea asupra forțelor locale. Acum o să vedem pe viu materializarea conceptului “fiecare localitate – cetate de muncă, luptă și apărare|”. În zonele pe care temporar nu le vom mai putea controla se va activa sistemul de rezistență națională. Dar repet, încă mai sunt speranţe de prevenire, de rezolvare pe alte căi. Să fim, totuşi, pregătiţi pentru orice eventualitate.
– Mă scuzați… foarte bine aţi punctat, tovarăşe general! Vreau să atrag din nou, în cel mai serios mod posibil, atenţia ca unităţile militare să nu se lase antrenate în posibile tulburări sociale. Nu este exclus să fim provocaţi. Să nu ne lăsăm antrenaţi, tovarăși! Răspundem absolut regulamentar, în condiţiile legii și ale consemnului, în fiecare caz în parte, doar dacă suntem atacaţi. În caz de tulburări intervin forţele de ordine, gărzile patriotice și ceilalți. Sunt cu ochii pe noi, tovarăşi, atâta se aşteaptă ! Să nu greşim şi să creăm pretextul… Vă rog să faceți totul ca să nu le dăm motive de intervenţie. V-aţi dat seama că nu întâmplător zonele cele mai sensibile sunt Timişoara şi Iaşi. Gândiţi-vă şi dumneavoastră, ele se află în ariile de responsabilitate ale celor două armate cu care participăm la Tratatul de la Varşovia.
– Aveţi dreptate, tovarăşe Guşe ! Deci aţi reţinut, tovarăşe general Roşu şi tovarăşe general Dândăreanu. Armatele dumneavoastră vor fi probabil în prima linie. Bine ar fi să nu fie cazul. Dar pregătirile trebuie făcute din timp şi în cele mai mici amănunte. Cu grija necesară, bineînţeles, fără zarvă, în cel mai desăvârşit secret. Să nu atragem prin nimic atenţia. Nu informaţi şi nu avertizaţi personalul până nu este cazul. Deocamdată procedaţi ca la exerciţiu şi atât. Revedeţi planurile pentru alarma de luptă, faceţi antrenamente discrete pentru aducerea rapidă a cadrelor, dar nu ne apucăm acum să panicăm lumea ! Vor veni să vă ajute şi generali şi ofiţeri superiori din Minister. Nu mai e vorba de un control şi, în niciun caz, ei nu vi se vor substitui dumneavoastră! Răspunderea este a fiecăruia!
– Tovarăşe colonel Sava, dumneavoastră până acum, aţi fost direcţional pentru Armata de la Craiova. Am discutat şi cu tovarăşul Guşe şi am căzut de acord să mergeţi la Iaşi. Aţi mai fost acolo, cunoaşteţi unităţile şi sunteţi cunoscut. Dacă am trimite un general am atrage atenţia. Veţi avea toate împuternicirile necesare. Mâine, deja, să fiţi acolo ! Îmi raportaţi, numai mie personal, prin TO! Inainte de plecare o să mai stăm de vorbă.
– Ştie ce are de făcut, tovarăşe general Ilie! Am discutat personal cu dumnealui, e pus în temă ! Detaliile le va primi la momentul potrivit.
– În cazul ăsta… ia uite cât ne-am lungit ! Da… Ar fi bine să mergeţi să vă pregătiţi şi mîine dimineaţă… cu primul tren. Nu vă luați armament asupra dumneavoastră. La nevoie veti primi în zonă! Vedeţi că o să vină acolo şi cineva de la Comitetul Central!
– Am înţeles !
– Gata… mergeţi şi să ne revedem sănătoşi ! Mai aveţi ceva, tovarăşe Guşe ?
– Să facă ce i-am spus eu! La momentul potrivit o să primească noi precizări.
– Aţi reţinut… Drum bun!
– Servesc patria !
A trecut pe la ofiţerul de serviciu şi a chemat o maşină. La ora aceea, autobuzele şi tramvaiele nu mai circulau. Străzile erau aproape pustii. Ici – colo cîte o luminiţă mai spărgea bezna. « Parcă ne-am afla sub asediu. Doamne ce-o fi? Chiar nu va mai apuca Crăciunul ? Voi mai revedea Capitala ? Nevasta… copiii… poate îi îmbrăţişez pentru ultima oară. Ce le voi spune ? Trebuia să-i fi dus la ţară. Nu am apucat măcar să-i mai vizitez pe bătrâneii mei! Tata va înţelege, dar mama… Bine că, totuşi, am recunoscut zona. Sau… nu e bine deloc. Altfel poate trimiteau pe altcineva. »
Gândul îi zbură repede către ceea ce avea de făcut: trebuia mutat urgent regimentul de infanterie, redislocate tancurile… Nici nu-i anunţase pe cei de la Iaşi să-i trimită o maşină la gară. Erau atâtea probleme de rezolvat. Îi va mai ajunge timpul ? Îi reveni în minte întâlnirea de la Buzău cu şeful Marelui Stat Major…
“- Aoleeoo, dacă n-aveai santinelă la uşă te fura inamicu’ cu documente secrete cu tot!
– Am onoarea, domn’ general ! Nu-mi fac griji, mă păzesc băieţii mai dihai ca pe moaştele sfântului Dumitru.
– Poate vrei să spui Sfântu’ Sava, mă… patronul spiritual al Buzăului. Sunteţi cumva neamuri ? Da, ai dreptate, am uitat că te mai cheamă şi Dumitru. Lasă, mă, că ai timp să ajungi şi moaşte!
– Doamne fereşte! La cât sunt de păcătos… Am copiii mici, nevasta încă tânără… Nici nu ştiu să-mi scriu testamentul. Şi aşa nu am ce lăsa…
– Să-i ţină ăl de sus sănătoşi! Zi… concret, ce faci tu aici ? Încă nu ai aflat că am trecut pe economie la curent ? Ai aprobare să lucrezi peste program ? Cine plătește lumina…
-Ce altceva ştiu să fac ! Servesc patria !
– Şi, mă rog, cum o serveşti ? La foc cu foc… Ori la foc automat ?
– Raportez: la foc continuu de când mă ştiu. Și sâmbăta şi duminica şi în zi de sărbătoare…
– Ahaa! Da’… mai prăjită sau mai în sânge ?
– O servesc în uniformă!
– Ei naa ! Şi dacă ar trebui să-ţi dai uniforma jos şi să o serveşti aşa, puţin mai în sânge ?
– M-aţi înţeles greşit. Voi fi eu din stirpea lui Dracula, da’ vampir nu sunt ! Am priceput, însă, aluzia. Voiaţi să spuneţi… puţin însângerată. Să ne ferească cel de sus, da’, dacă alţii o vor face, « bucuroşi le-om duce toate » !
– Ai mare dreptate, vampiri sânt alţii. Mulţi ai dracu’… « câtă frunză şi câtă iarbă »! Şi nu ştiu cum i-om stârpi.
– Tovarăşu’ v-ar răspunde: ca la Rovine, ca la Călugăreni…
– Mai bine să n-ajungem! Da, pe bune, aici la Buzău sânt cele mai frumoase femei de pe pământ… Și tu stai ca un călugăr în chilia asta… Tare mândră ar fi nevastă-ta dacă ar şti ce bărbat are! Măi, chiar nu te tentează nimic?
– Om sunt şi eu, da’ ce să facem… Etica proletară, tovarăşe general! Codul…
– Mai dă-o dracului de etică, ne trece viaţa… Ce ştim noi, ăştia din popor, care am ajuns, ce-am ajuns de la coada vacii despre ea… Noi suntem oameni normali, măi! Etica e pentru ăia cu sânge albastru.
-Aşa o fi … da’ dacă află tovarăşu’!
– Cred că încep să te pricep! Văd că munceşti, munceşti… Da’, măcar ştii ce faci aici? Ori eşti şi tu vreun soi de Sisif, din ăsta modern… Doamne ce nu-i pot suferii pe cazarmagii!
– Da… dar cu alde ăștia se face cincinalu’ în patru ani şi jumătate! Cred că mi se potriveşte de minune gluma aia cu: „Doamne, fereşte-mă de prostul harnic!” Încerc să împac şi capra, şi varza şi să adun la un loc, într-o formă cât de cât coerentă, apa şi uleiul!
– Aşa să faci!Că de-aia te-a-nvăţat partidu’ filozofie și logică… și etică! Chiar aşa de rău e, măi?
– Ei, nu! Știţi cum se spune: “ Doamne, fereşte de mai rău!”
– Pe bune! Tu ştii de ce eşti aici?
– Sigur! Ca să negociez cu colegul meu de la capătul celălalt al firului! Noroc că s-a inventat telefonul…
– Eşti prea subtil pentru mine. Bă, tu chiar ai uitat că, chiar dacă am ajuns inginer, eu tot tanchist am rămas?
– Da’ da un tanchist care a zburat până în varful piramidei! Era vorba despre colegul meu de la Craiova care, în timpul acesta, face exact ceea ce fac eu, dar cu armata de care răspund. Îmi creionează, într-un fel, viitoarea biografie. Că, dacă ăla scrie aiurea, mă trece tovarăşu’ Ilie Carpaţii!
– Extraordinar! Şi tu poate procedezi la fel cu armata lui… Ce să-i faci, mă? Încurcate sânt cărările politicii de cadre. N-ai auzit şi tu de rotirea aia… pe care n-o pricepe nimeni?
– Ba da… Dar şi mie îmi depăşeşte posibilităţile. În cazul de faţă, chiar e ceva paranormal la mijloc. Un rachetist şi un aviator hotărăsc, din condei, soarta a două armate de uscat!
– Haa… haa… ha! Stai, bă, că nu-i cel mai rău! Să vezi când o încăpea aviaţia pe mâna unui tanchist! Că doar ştii că noi ăştia sântem “blindaţi” la cap şi „vedem lumea prin vizor”! Tu măcar ai făcut filozofia… Ăla,aviatoru’… a văzut lumea de la înălţime.
-No coment! Da’ rămân în ceaţă.
– Bă băiatule, tu nici măcar nu ai deschis uşa frigiderului să vezi ce minunăţie ai aici. N-ai auzit despre ospitalitatea buzoienilor? Ia fă o pauză şi să degustăm din licoarea asta! Uite că ai şi pahare… Îţi garantez eu că e de pe vremea dacilor! De via de aici i s-a făcut milă chiar şi lui Deceneu: a iertat-o!
– Am onoarea dom’ general! În cinstea dumneavoastră şi… pentru rezultate superioare în pregătirea de luptă şi politică!
-Aşa, aşa! Eh, am dreptate? Cum e?
– Sincer… nu mă prea pricep! Licoarea care se bea pe la mine şi cu care se aghezmuieşte, din când în când şi tata, se face din zarzăre și dude.
– Hai, măi omule, ia mai cu spor! Doar aşa îi simţi gustul. Când s-o termina, o să-ţi pară rău. Da’, dacă vrei să înjuri pe cineva pentru că eşti acum aici poţi să o faci. Îl ai în faţă pe vinovat. Eu te-am cerut pentru misiunea asta! Ştii cum e: din raţiuni de ordin superior! Mai e ceva neclar?
– Sânt luminat ca întunericul de la baza lămpii. Încerc să înţeleg, da’ tot nu pricep: de ce vreţi neapărat acuma să mă mai şi îmbătaţi?
– Păi… cum e aia, mă? Vorba franţuzului, ca să trăiești „la vie en rose”! Hei, tinere, face parte din pregătirea ta pentru viitor. Ştiu că vă ţine tovarăşu’ Ilie ca pe nişte călugări. De, sânteţi elita armatei, măi! Vă creşte să ne luaţi locul. Fiecare mare comandant trebuie să fie şi om politic… Mi se pare că nu întâmplător ai ajuns colonel cu vreo patru cinci ani mai devreme.
– Preţul este însă uriaş. Ni se servesc zilnic, în doze substanţiale, „critici constructive”, dar, mai ales „etică şi echitate socialistă”… Cât cuprinde!
– Aiurea, dacă şi voi vă mai lăsaţi îndoctrinaţi… Apropo, la orele alea târzii când te convoacă la, cum le ziceai, măi? Ahaa!… „dezbateri ideologice”… Vrei să spui că o faceţi aşa… pe uscat?
– Nu chiar pe uscat. “Dezbatem” în faţa unei cafele şi a unui gius.
– Asta trebuie să te flateze, măi! Înseamnă că are planuri mari cu tine. Nu vrea să te strice.
– Ştiţi treaba aia cu oamenii care fac planuri şi Dumnezeu râde! Până atunci mă cocoşează cu sarcini. Și, cum spuneam, cu critici cât să nu pot duce! Îmi pune în cârcă tot ce se întâmplă în armată, de parcă eu aş fi ministru.
– Te pregăteşte, tinere, te pregăteşte! Sau, mai bine spus, te căleşte! Cine ştie ce vremuri or să vină… Noi ăştia ne cam ducem.
– Vorbiţi de parcă aţi fi uitat că sânteţi cel mai tânăr general din armata română. Dar aveţi dreptate: ne căleşte! Exact aşa cum se căleşte şi pe dumnealui la minus douăj’ de grade, ziulica întreagă, cu mantaua pe umeri în honănăul ăla de birou. Asta în timp ce, în cabinetul de sub el, generalul Stănculescu şi-a băgat toate „utilajele”, aduse din străinătate, în priză. Și şade în cămaşă ca în saună. Ce să-i faci, dumnealui e… de viţă! Prostimea să economisească!
– Ce vrei, măi, ăsta e şmecher mare! A pus tovarăşa ochii pe el şi din Victoraş nu-l mai scoate. Dar, mă rog, fiecare cum îşi aşterne aşa doarme!
– La câţi bani aduce de pe arme… Probabil că îşi mai permite şi câte o mică atenţie de pe-afară. Şi ştiţi cum e: femeile sânt sensibile! O hăinuţă de blană, un parfum bun, o bijuterie…
– Am mai auzit şi eu câte ceva… da’ parcă tot nu-mi vine să cred.
– Da’ lăsaţi, că nici dumneavoastră nu staţi rău! Proaspăt membru în Comitetul Central… Cred că şi acolo sânteţi cel mai tânăr! Măcar despre asta nu se mai poate bârfi. Că de, în vârful partidului nu mai avea cum să vă propulseze năşicu’ Milea!
– Aha, ştiu unde baţi! Dar ai dreptate, nici nu am avut timp să-ţi mulţumesc… Măi, să ştii că nu am schimbat un cuvinţel din discursul ăla. Aaa, ce m-am mai chinuit să-l citesc! M-am antrenat la oglindă… aşa cu intonaţie! Aproape l-am recitat. Da’… uite! Ca recunoştinţă, hai să mai luăm câte un păhărel din pietroasa asta grozavă!
– Să trăiţi! Însă iar mă surprindeţi! Credeam că le aveţi mai mult cu tăria. Spuneaţi, cândva, că aţi făcut antrenament special ca să rezistaţi la întâlnirile alea cu ruşii… Ne cam bagă şi acum sub masă cu palinca noastră cu tot!
– Dă-i, măi, în pizda mamii lor! Înghit pastile cu pumnul, de-aia se dau mari… Cu tăria am luat-o cât am fost la Târgu Mureş. Îţi dai seama, s-au pus ăia cu pălinca pe mine… A trebuit să mă adaptez, da’ tot nu pot spune că mă compar cu campionii. Da’, stai aşa că mi-am amintit: abia așteptam să mai discutăm despre teoria aia a ta… cu psihologia poporului român. Îl contraziceai pe… cum îl cheamă mă? Pe Drăghicescu!
– Dacă ar fi să am dreptate…Şi pe el şi pe Motru. Dar văd că nu aţi uitat-o! Atunci nu prea eraţi de acord…
– Ei, nu chiar aşa… Nu prea pricepeam: de ce-i consideri pe ardeleni „inteligenţa neamului”? Ştii că ei cujetă aşa… mai la relanti. Da’ abordarea aia a poporului român ca o fiinţă unică mi se pare formidabilă. N-am mai întâlnit-o la nimeni așa explicitată.
– Da… spuneam că formăm o singură fiinţă: ardelenii sânt mintea, moldovenii afectivitatea… mai bine zis sufletul, iar muntenii voinţa. Între timp, am mai reflectat şi, poate, mai corect ar fi să spunem despre ardeleni că reprezintă înţelepciunea. Au învăţat atâta supravieţuire cât au stat, sărmanii, sub ocupaţie că acum îşi rumegă, cu atâta grijă, fiecare gând înainte de a-l rosti…
– Ai dreptate, poate că ei sunt înţelepţii, moldovenii sunt mai sentimentali… Porumbescu, Enescu, Eminescu, Luchian… Noi sântem, dracu, mai zăltaţi, mai explozivi. Nu întâmplător ne zic ardelenii, în special ungurii, sudişti, regăţeni. Suntem mai năvalnici, mai intempestivi… Ai mare dreptate: sântem voinţa neamului! De la noi a pornit elanul din care s-a născut România Mare. Mihai Viteazul numai în sud putea să apară. Numai nişte nebuni puteau să treacă Carpaţii şi să facă ce au făcut la Alba Iulia…
– Dumneavoastră, în schimb, buzoienii reprezentaţi un tip mai aparte de oameni. Mai echilibraţi… Sunteţi la confluenţă… la Întorsură.
– Şmechere… Nu e nevoie să mă perii!
– Nu, pe bune… Dar nu ştiu dacă la altceva v-aţi gândit. De pildă, de ce e capitala la Bucureşti?
– Ei, na, pentru că de-aici răsare soarele! Pentru că de-aici s-au făcut toate Unirile! Dacă noi, muntenii, nu-l alegeam pe Cuza, adio Unire!
– E adevărat, dar mai este ceva la care poate nu v-aţi gândit: fără să ne umflăm în pene, sântem singurii care ne-am păstrat, hai să zicem, legitimitatea politică. Ia gândiţi-vă: din ce le-a lăsat Ştefan, moldovenii au pierdut mai mult de jumătate. Cine ştie când vom mai recupera Basarabia şi Bucovina. E drept că au şi ei o palidă satisfacţie: Kremlinul este păzit de divizia „Dimitrie Cantemir”. Ştiaţi?
– Pe bune? Habar n-aveam…
– Ardelenii, la rândul lor, au pierdut Maramureşul istoric și jumătate din Banat.
– Vezi mă cum e și politica asta… Cât i-au datorat austriecii lu’ Maniu, îi păpa Bella Kun… Iar dictatul s-a semnat la ei.
– Mda… Singurii care şi-au păstrat tot ce au avut şi au mai adus ceva la trupul ţării, e vorba de Dobrogea, sântem noi, muntenii. Deci…
– Ai mare dreptate, bă! Nu-mi trecea prin cap. Să bem atunci pentru asta! Ce chestie… Uite, bă, chiar nu mă gândisem! Ştiam eu că eşti deştept, da’ asta mi-a plăcut, cu asta m-ai făcut zob. Mă surprinzi, de fiecare dată, cu ceva, tipule! De-aia te ţine în braţe tovarăşu’ general Ilie. Eşti tânăr, şcolit… înfipt bine, la vârful armatei. Îţi vine curând şi ţie rândul! Ştii cum e cu rezerva de cadre… Numai că, dracu’ ştie, dacă o să mai ai peste ce să ajungi ministru.
– Hopa, căzurăm în canțarola cu melancolie! Dacă aş fi nepoliticos, v-aş ruga să fiţi mai explicit.
– Cum, mă, vrei să spui că nu te-a instruit, tovarăşu Ilie, la plecare, cu ce o să faci aici?
– Ba da, mi-a explicat cât de grozavi sunt istoricii şi cât de… inutili sunt filozofii!
– Ha, ha,haaa… una dintre celebrele confruntări! Şi… l-ai pus cu botul pe labe, că doar tu eşti… stai cum spuneai? Da, da… slujbaş în serviciul înţelepciunii!
– Atât mi-ar fi trebuit! Deşi, să ştiţi, că nu e ranchiunos. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am zis, în schimb, că, dacă eu eram generalul, îl trimiteam să înveţe filozofie!
– Bravo bă!… Încep să te recunosc amice! Da’ nu uita că el va rămâne drept părinte al istoriei militare a poporului român.
– Dacă îl lasă Pericle!
– Aha, cred că pricep unde baţi!
– La poarta Destinului! Dar cred că voi sta, aşteptând ca prostul, să mi se deschidă. La fel ca personajul ăla al lui Kafka…
– Hmm! Şi în timpul ăsta dumnealui termină de scris cronica, după chipul, asemănarea şi la ordinul lui…
– Pericle, bineînţeles! Da… numai să mai apuce. Dacă află tovarăşa cât de mult o iubeşte…
– Ei, nu mai spune… Ăştia chiar nu se înghit deloc! Mai ştiam şi eu câte ceva. Din cauza lui Stănculescu? Ăsta îi dă, când vrea el, cu tifla şi ministrului…
– Nu cred, personajul e totuşi o biată slugă… Mai degrabă, mici ciondăneli, ca între cumnaţi. La mesele festive, cumnăţica o aşează lângă ea pe madam Găinuşe…
– Aha, m-am prins! Şi firesc, soţul, subordonatul frăţiorului preşedintelui, şade aproape în capul mesei.
– Exact! În acest timp dumnealui, domnul general, ditamai omul prin care partidul conduce Armata, îşi caută un loc, împreună cu consoarta, pe undeva pe la vreun colţișor de masă.
– Ce să faci, aşa e când cumnăţelele nu se suferă. Şi… pe bune: când ai fost trimis aici, tovarăşul general Ilie nu a discutat nimic cu tine?
– Nici nu era în ţară.
– Atunci mai gustă un pic, o să ai nevoie… Hai să-ţi zic eu câte ceva! Inspecţia asta nu e una din aia clasică, obişnuită. Ezit un pic, pentru că nu ştiu cât de mult ai tu acces la informaţie.
– Cred că mai mult decât mi-aş fi dorit. În ultima “dezbatere” în doi, cu vreo lună înainte de Congres, am încercat să descifrăm viitorul socialismului. Nu am căzut de acord asupra unui singur lucru. Dacă Gorbaciov o să-i pună sau nu gornişti când va fi îngropat!
– Dacă ar fi după Gorbaciov… Eşti nebun! Chiar în termenii ăştia discutaţi?
– Dincolo de morga oficială, să ştiţi că e un tip surprinzător de deschis. De pildă: i-am povestit vreo două ore despre convergenţa sistemelor. El o ţinea una şi bună cu eurocomunismul şi modelul chinez ca variante la formula clasică.
– Şi… Ai răspuns: „Să trăiţi am înţeles!”
– Ba deloc! Mi-am dat seama că mă provoca. Îi plăcea ce scotea de la mine. Se pare că, la un moment dat, i-am atins o coardă sensibilă, n-am aflat care… S-a înfuriat! A umblat prin unul din fişierele alea ale lui şi mi-a pus în braţe un maldăr de sinteze de la Direcţia Informaţii. Cred că nici nu le citise pe toate, fiindcă mi-a cerut să i le povestesc a doua zi.
– Aha, deci ai aflat despre ce este vorba!
– Nu eram nici eu coborât din Eden. Mai umblasem pe ici, pe colea. Dar mi s-a făcut totuşi părul măciucă. Mai bine nu aflam! Știti chestia cu, fericiți cei săraci cu duhul! Da popii nu o interpretează corect.
– Ai lasă-mă! Iar mă minunezi cu vreo cugetare a ta.
– Serios! E vorba doar de ceva mai mult de o virgulă. Tradus corect e „fericiți ăia săraci, dar care au duh”. Deci sărac dar nu prost!
– Cred că te definește. Deși voi ăștia… Stai nu-mi spune… Na, că nu-mi aduc aminte!
– Noi, dâmbovițenii… lungulețenii…
– Așa, așa… cartofari, vărzari… Aveți niște case pe-acolo! Bă, da să știi că sămânța dă varză o luați de la Buzău!
– Bineânțeles! V-am mai zis că aici e centrul energetic al lumii…
– Cine știe… Deci, revenind la oile noastre, cam așa stăm.
– Din contră, eu nu stau de loc. De aici mi se trage! A început alergătura… A trebuit să mă pun în fruntea unor brigăzi ştiinţifice şi să cutreier toată armata. Săli arhipline… Îi provocam şi apoi începeau întrebările şi comentariile. Ne-a prins şi ora unşpe noaptea şi oamenii nu se mai îndurau să plece. Ascultam ce spun. Încercam să descifrez starea de spirit. Au urmat ieşiri afară… M-am trezit trimis, aiurea, aşa de unul singur pe la polonezi, cehi, bulgari, nemţi…
– Ce să faci acolo?
– Să înţeleg, dincolo de îmbrăcămintea oficială, ce sentimente îi animă faţă de noi. Formal, m-am dus să le explic de ce am fost nevoiţi să adoptăm arhicunoscuta noastră poziţie în Tratat. Le-am arătat harta României Mari… Și le-am povestit cum ungurii, ruşii şi bulgarii, sârbii şi-au tăiat câte o felie din „pâinea” românească. Când le-am arătat slovacilor o hartă cu planurile revizionismului maghiar, nu mă mai lăsau să plec.
– Eşti mare tipule! Şi eu care nu prea ştiam cum să te iau. Da’ nu le-oi fi ştiind tu chiar pe toate!
– Numai prostul le ştie pe toate. Învăţatul are o părere, iar înţeleptul numai un punct de vedere.
– Şi, mă rog… Care e punctul tău de vedere?
– Dacă informațiile sunt reale: că e posibil să intrăm într-un rahat mare de tot. Din care nu vom ştim cum să mai ieşim. În urmă cu vreo două săptămâni, am fost pe la ţară la ai mei. Era fierbere mare printre ţărani… Circula, aşa din gură în gură şi pe şoptite, zvonul că Pericle nu ar mai apuca să mănânce şorici de Crăciun.
– Vezi, mă? Deci a şi început… Cred că o să avem serios de lucru.
– Pe undeva prin vârfurile geopoliticii planetare ne-o fi iubind și pe noi cineva…
– Pe dracu!
– Eu m-am născut la coada vacii, nu profet! Dacă nu veneau comuniştii, cu posibilităţile lu’ tata, ajungeam, în cel mai bun caz, cultivator fruntaş de cartofi. E clar că lumea se schimbă… Cineva, undeva, se pare, a redesenat harta lumii. Mă întreb dacă pe noi nu va fi uitat să ne treacă…
– Ce să spun! Văd că eşti mai “optimist” chiar şi decât mine. Şi ce făcem, mă? Ne lăsăm duşi aşa ca vita la tăiere? Iar hotărăsc alţii pentru noi?
– Nu ştiu şi-mi cer scuze… Nu sunt nici ministru, nici şeful Marelui Stat Major. Cred că în curând acestea or să fie cele mai nenorocite funcţii. Ştiţi bancul care circulă după vizita lui Gorbaciov…
– Ăla în care tovarăşa îl întreabă de ce îl pupa aşa afectuos rusul… Şi el îi răspunde: „Eu de ce te pup pe tine seara, înainte de culcare?”
– E nevoie de ceva mai multă intonaţie…
– E tragic ce se întâmplă. Da’ îţi spun eu ce o să facem… Mă, eu sânt buzoian… Mama, nu o fi fost ea chiar Vrâncioaia, dar mi-a dat să sug nu numai lapte, ci şi sânge de-ăsta. Licoarea din paharu’ asta e sângele dacilor, şi al lu’ tata mare, şi al lu’ tata… Și n-or să-l bea, mă, ruşii! O să murim cu ei de gât!Ţara şi poporul ăsta nu au cum să piară! Au trecut atâţia peste noi şi sântem tot aici. Da, ştiu că azi numai cu vitejia nu faci mare brânză… Că e nevoie de minte. Trebuie doar să fim mai deştepţi ca ei, mă! Sânt oameni, ca noi, ce dacă e superputere… Şi am început să ne pregătim, mă, să-i aşteptăm. O să-i primim cum se cuvine! Discutam că noi, muntenii, am făcut România Mare. Şi o s-o ţinem cu dinţii, mă! Da… da, am început pregătirile. Asta voiam să-ţi spun!
– Să mai gustăm atunci din sângele strămoşilor! Aveau dreptate ăia, cu Dracula, că sântem un pic vampiri.
– Mă, de ce crezi tu că am inspectat aşa, deodată, armatele astea două?
– Nu-mi dau seama, le venise rândul… Să aibă vreo legătură cu faptul că sunt în Tratat?
– Aha, aha… începi să te deştepţi! Da, mă… pe aici or să vină! Şi ştii de ce? Pentru că le cunosc, le ştiu toată organizarea, dotarea şi dispunerea. Dracu ştie… Nici nu vreau să-mi imaginez! Or fi având şi oameni băgaţi pe undeva. Trebuie să schimbăm rapid totul.
– Cu efectivele actuale… cu soldaţi în economie… Cu împuterniciți la comandă, fără motorină şi piese de schimb…
– Nu contează, mă! Important e să luptăm, să nu mai facem cum am făcut! Două zile, două ore dacă rezistăm e bine! Istoria va consemna şi lumea va vedea că ne-am bătut. De data asta să facem ca finlandezii, mă! Mai devreme sau mai târziu, fiecare murim. Da’ acum măcar să o facem cu folos.
– De-ar gândi toţi ca dumneavoastră…
– Nu contează, măi! Or să fie şi trădători… şi dezertări. De când e lumea, ăştia n-au pierit. Poate vor trece tancurile ruseşti peste noi şi nu le putem opri. Dizolvăm unităţile, măi, le disipăm în masa populaţiei.
– Bine c-am făcut încorporările pe plan local: se duc băieţii cu armamentul la casele lor…
– Aşa e, măi! Intră în funcţiune sistemul de rezistenţă naţională. Nicăieri şi pretutindeni! Asta e strategia. Îi lovim cu formaţiuni mici din toate părţile. Îţi spun eu, de data asta n-o să le mai meargă… Ce faci mâine?
– Păi, să termin hârtiile astea… Mai am nişte date de primit.
– Lasă-le dracu’! Exact asta faci tu… Ţara arde şi baba se piaptănă! Dă-le la unul din băieţii ăia isteţi pe care îi ai cu tine! Mergi cu mine… Să cutreierăm Moldova de la un cap la altul. Să vorbim cu fiecare soldat în parte. Să vedem cu ochii noştri pe unde or să vină! Să luăm măsuri la faţa locului, măi!”…
Simţi o atingere uşoară pe umăr. Tresări şi deschise ochii. Ajunseseră în faţa blocului. Şoferul coborâse, deschisese portiera masinii şi stingherit, nu ştia cum să mai procedeze…