Pu?ini sunt cei care s? nu fi auzit proverbul: “Ajunge o m?ciuc? la un car de oale!” E vechi, de pe vremea lu’ nea Miric? dateaz?. Auzindu-l, ne gândim la vreun nebun care s-a apucat s? f?râme, cu m?ciuca, marfa bietului me?te?ugar. El ascunde, îns?, sensuri mult mai profunde ?i mai subtile… E suficient s? amintim c?, pe atunci, nea Miric?, neap?rat cioban destoinic, era înzestrat de la str?mo?i, dar ?i de zeu, cu o m?ciuc? care l-a f?cut celebru. Iar despre fiecare femeie se mai zicea c? este o ulcea. Se ?tie c? pe muntele G?ina fetele satului, aspirante la m?riti?, erau aduse cu carul… Iar fl?c?ii înainte de însur?toare î?i testau b?rb??ia pe nuci… ?i acum se mai spune despre câte o femeie, când vrei s-o cucere?ti, c? e nuc? tare…
Multe nuci trebuie s? fi spart nea Miric? la via?a lui. Sigur nu haitele de lupi care veneau la stân?, ci femeile l-au f?cut atâta de celebru! C? de-aia le-a dat Dumnezeu dou? guri… cu una s? ne seduc? ?i cu alta s? bârfeasc?. Faima lui trebuie s? fi ajuns pân? h?t-departe, chiar ?i în Rusia. Altfel, din ce s? inventeze Ceaikovski baletul ?la: “Sp?rg?torul de nuci”? Eu nu l-am v?zut, dar via?a lui nea Miric? trebuie s? fi inspirat subiectul acelei capodopere… S? nu uit, pe vremea aia când un fl?c?u dezvirgina o fecioar? se zicea c? “a spart-o”. Adic?, mai altfel spus, i-a stricat ulceaua! Pe la mine ?i acum se mai folose?te… Dar foarte, foarte rar c? de… De unde s? mai iei, azi, virgine?
S-a dus, bietul om, de multi?or la cele ve?nice. Da’, în bun? tradi?ie de neam, i-a mo?tenit m?ciuca nepot?-su, Victor. Nu prea îl duce capul, s?racu’. C? de… Om fi având noi b?rba?ii dou? capete. Da’ nu po?i s? le ai, neap?rat, pe amândou? bune! Cum a umblat mai mult cu oile, din bruma lui de ?coal? nu a r?mas decât cu povestea spus? de Creang? despre planta?ia aia exotic? la care viseaz? orice femeie, fie ea m?ritat? sau nu.
Poate proverbul ?la, poate povestea humule?teanului ori dispari?ia virginelor s?-l fi influen?at… La ce crede?i c? l-a dus mintea pe n?rod? Auzi, dumneata, dup? fiecare alegere, de asta democratic? de pe la noi… De câte ori ajunge unul, în mod absolut cinstit, în capul statului, Victor ?sta cump?r?, de la bâlci de la Corn??el, o oal?. ?i o a?eaz? la el acas? într-un par din gard, iar mai apoi, în cadrul unui ritual nmai al lui, îi d? numele respectivului. Toate capetele de pre?edin?i ?i prim mini?trii postdecembri?ti sunt în?irate acolo! ?i la ce s? te a?tep?i de la prostu’ satului? Dup? ce criterii le-o fi judecând el presta?ia r?mâne un mister. Cert este c?, dac? ceva nu i-a pl?cut, se duce cu m?ciuca aia a lui ?i sparge oala respectivului. În tot timpul ?sta se o??r??te zdrav?n la ea, strigându-i de-l aud vecinii: „ Nenorocitule… Na, asta meri?i!… Ne-ai condus ca o p… ?i pe noi ?i ?ara. Asta e?ti, o p… ?i cu ea te pedepsesc!”
Stau ?i m? crucesc. F?cur?m revolu?ie, intrar?m în Europa… Da’ ce s-o alege de lumea asta, dac?-am ajuns s-o judec?m cu m?sura lu’ nea Miric?? Nu am mai trecut de mult prin sat ?i nici nu am v?zut cu ochii mei. Îns? se vorbe?te c?, în gardul lui Victor, nu ar mai fi r?mas nicio oal? întreag?… Sunt câteva, care au sc?pat doar ciobite!