mușcătura de măr

By | 14 noiembrie 2018

azi-noapte îngerul negru mi-a făcut o vizită sper de curtoazie
m-a întrebat cum mă mai simt ce-mi doresc ce mai fac
i-am spus că-s pregătit modelul meu filozofic e aproape schițat
l-or definitiva alții nu mai trebuie decât să-i fac să-l înțeleagă
curios ori nu știu din ce motive a vrut să-i spun mai multe
să priceapă cum îngerii au istețimea altfel am folosit o alegorie

“ vezi tu cu toată lecția de relativism predată de către einstein
ne este greu să acceptăm că spațiul și timpul nu există
pentru aceasta dăm vina pe mintea noastră prea înceată
dar gândul se deplasează cu viteză superluminică – instantaneu
problema e incapacitatea genetică de a cuprinde necuprinsul
uite mă deplasez cu gândul de aici până “acolo” unde știu
dincolo de ceea ce știu este sfârșitul și de aia ne numim muritori
ne naștem cu o zestre de “știut” mare cât mușcătura de măr
dar acest “știut’ ereditar e un mister pe care îl descoperim treptat
ca terrani ne hrănim cu ciosvârta din pomul cunoașterii
și pe măsură ce tot degustăm din ea ne autoformăm ca om
viața ne este transformare a misterului în înțelepciune
fiecare ciclu pământean al trăirii e autocunoaștere de sine
când o atingem ne-am epuizat hrana și de „foame” murim
în fapt nu pierim ci ne deplasăm dincolo de “știutul” nostru
autocunoașterea acumulată e „dantura” pentru o altă mușcătură
prin murire fiecare rupem o nouă bucățică din fructul cunoașterii
hrană a viețuirii într-o altă spațio-temporalitate și așa mai departe
fiecare reîntrupare e o formă mai cuprinzătoare a necuprinsului

imaginația ne permite proiecția ontologică a devenirii întru măr
să ne închipuim spațiul nostru ca pe o deplasare în necuprins
între punctul O (zero) al nașterii și punctul M al morții
durata acestei deplasări între cele două repere ar fi timpul
trecerea dinspre origine (început) către final este efemetitatea
doar vitezei luminice și sub îi e specifică spațio-temporalitatea
pentru că dincolo de viteza luminică se află instantaneitatea
acel „acolo” inaccesibil unde spațiul și timpul se contopesc –
deplasarea absorbită în necuprinsul dizolvat în deplasare
unde nemaifiind trecerea înseamnă că ne aflăm în eternitate
cenzura transcendentală ni-e această limită antropologizatoare
înseamnă că în metafora biblică fiecare om suntem mușcătura
ciosvârta ce luând mereu act de sine tinde să devină măr
forma nu ni-i configurație în timp și spațiu ci o morfodinamică
o alcătuire in formă a Totului în infinită devenire de sine
vezi cât de explicit și simplu de înțeles e antropoteismul meu”

m-a privit lung un pic năuc s-a închinat și a plecat tare grăbit
în curte nostalgică toamna rupe petale din ultimul trandafir
o mai veni n-o mai veni o mai veni n-o mai veni o mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *