nu eu…

de | 14 noiembrie 2018

nu eu sunt păcătosul o știi cel mai bine
biblia mă face vinovatul de serviciu
păcatul s-a născut când ai ieșit din Tine
însăși existența-Ți este supremul viciu

cine e rebelul ce a ucis neantul
atuncea când din flori bastard născu lumina
cea care a făcut să Ți se vadă chipul
zidirii spre a-i fi de toată pomina

de-n fiecare zi mă lași să mor câte un pic
este modul Tău de a pătimi prin mine
făcându-mă să cred că sunt doar un nimic

dar știu că vin de dincolo de rău și bine
și în clipa aceea când mă simt netrebnic
nu eu Tu suferi și plângi strivit de vine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *