Smeritul

By | 14 noiembrie 2018
Ăsta al lu’ Puțică… I se spune așa pentru că a moștenit-o din neam, de la tac-su mare mică, miiică. Săracul n-are nicio vină. Nu auzise el de Adler, dar complexul de inferioritate îl rodea. De înciudat ce era, i se opăreau măruntaiele în el. Mai rău ca o cobră scuipa venin. Așa pricăjit se voia, ca tot omul de soi, și el mare. Iar pentru asta îi tot mușca pe ceilalți din jur. De pe unde putea, de preferință din dos. Să-i mai micșoreze și astfel să devină și el vizibil.
Se ruga, biata mă-sa, de el să se astâmpere. Ba, chiar s-a dus la biserică să dea acatist poate, poate s-o liniști. Nevasta îl amenința și ea că îl lasă… Și așa ședea, săraca, cam degeaba cu el. Că de, de unde nu e ce pretenții să ai? Noroc cu vecinii, oameni de treabă! Cu ei își mai răcorea și ea din când în când pe unde putea, prin zăvoi, prin porumburi, așa pe apucate, oful! Da’, căpos nevoie mare, bărba-su nimic. Nu renunța, domnule, la obiceiul ăsta nici să-l pici cu ceară!
Însă, de atâta întrebuințare, cu timpul i s-au tocit dinții. Ba, chiar au început să-i cadă. Până a rămas chel, chel precum căpșorul ăla mititel, mititel dintre cele două c…e. Că nici cu alea nu se poate lăuda.Ultimii doi dinți i i-a scos cu un pumn, într-o seară pe șanț la prăvălie, ăla mare al lu’ Labie. Ehee, când oi avea io timp… Și cu ăsta e de povestit!
De atunci nu mai iese de pe uliță. Și-a făcut un scaun la poartă. Și de dimineață până seara nu se mișcă de pe el. Nici cu tractorul nu poți să-l târăști de acolo. Nu e unul să treacă pe drum fără să-l umple el de zoaie. De data asta, însă, numai în gând.
Dar… ca lumea să creadă că e încă puternic, însă pașnic. Atribulul înțeleptului. Și-a cumpărat o cutie de scobitori. Și toată ziulica rumegă câte una între gingii. Cu economie, că la banii lui și alea sunt scumpe. Se scobește așa fudul, în văzul public, ca după cine știe ce friptură savuroasă. Lumea știe că e sărac lipit. Trăiește din pensia lu’ socră-su, pe care se laudă că-l întreține. Să-l vezi cum pleoscăie din buze, cu scobitoarea în colțul gurii! Cine trece să își închipuie că încă mai poate, are cu ce să muște. Da’ nu vrea!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *