Trecut de suta de ani, dup? ce î?i d?rui întreaga via?? slujirii în credin??, iubire ?i smerenie a binelui, epuizându-?i harul b?trânul c?lug?r fu chemat la la Cel de Sus. Aici, potrivit poruncii, se întruni marele sinod al sfin?ilor s? decid? care îi este rostul ?i locul cuvenit în sfânta rânduial? a cerului. Având în vedere cuvio?enia, milostenia ?i tr?irea sa exemplar? totul p?rea o formalitate. ?i totu?i, cercetându-i-se atent faptele, consemnate cu rigurozitate în cartea vie?ii, înaltul juriu r?mase consternat în fa?a unei tenebroase întâmpl?ri din tinere?ea celui judecat. Dup? îndelungi ?i furtunoase dezbateri, neputându-se hot?rî dac? s?-l primeasc? ori nu printre sfin?i, pre?edintele se adres? împricinatului.
– Cuvioase, recuno?ti c? într-o toamn?, tocmai împlinise?i dou?zeci ?i trei de ani ?i pe când te întorceai la m?n?stire, un pic cherchelit, de la agapa organizat? în cinstea ta, aflându-te la volanul ma?inii ai lovit un om?
– A?a e!
– Plin de sânge, zdrobit ?i incon?tient cum era, l-ai luat în ma?in? ?i l-ai dus la spital. Acolo ?i-ai dat seama c? era un diavol travestit, care tocmai s?vâr?ise o fapt? rea ?i ceea ce i se întâmplase era pedeapsa cuvenit?…
– L-am recunoscuuut!
– ?i totu?i, pentru a-l salva i-ai dat sânge de la tine… Apoi, dup? externare, i-ai cump?rat haine noi, l-ai hr?nit ?i l-ai îngrijit pe toat? perioada convalescen?ei.
– Este adev?rat!
– ?i ce mai ?tii despre el?
– Nu-mi mai amintesc tocmai bine… L-am rev?zut dup? mult? vreme, s?vâr?ise iar??i o fapt? rea ?i plângea, î?i smulgea p?rul din cap. Mi s-a f?cut mil? de el, l-am mângâiat…
Cineva din asisten?? nu se mai putu ab?ine ?i revoltat interveni.
– Formidabil! Deci, domnia ta, în loc s? lup?i pentru mântuire, s?-l alungi cu biciul, s?-l strive?ti cu sfânta cruce ai salvat, ajutat ?i protejat r?ul cu harul t?u. Ba, ?i-ai d?ruit chiar ?i sângele pentru el!
– Mdaa…
– Domniile voastre, s? manife?ti compasiune fa?? de r?u e peste puterea mea de în?elegere… E de neiertat! Cred c? trebuie s? v? gândi?i, mai degrab?, la pedeapsa binecuvenit? decât la sfin?enie…
Se f?cu o lini?te mormântal?. Fiecare se fr?mânta, medita care ar fi atitudinea ori pedeapsa potrivit?. F?r? s? mai scoat? o vorb? în ap?rarea sa, c?lug?rul a?tepta lini?tit, gata s? primeasc? decizia marelui juriu, oricare ar fi fost ea.
Când tocmai se apropia momentul decisiv al votului, gr?m?ticul, care se îngrijea de cartea vie?ii, ceru s? fac? o precizare. Dou? foi fuseser? lipte ?i juriul nu mai putuse afla c? la locul nefericitei întâmpl?ri, aproape muribund, fusese ?i copilul dracului accidentat. C?lug?rul îl luase, îl tratase ?i cu harul s?u, s?vâr?ind adev?rat? minune, îl salvase. Iar apoi, închinându-l sfântului duh, îl crescuse în biseric?, ca pe propriul fiu, întru dreptate dup? legea adev?ratei credin?e. Într-o zi fusese chemat la cer, iar acum era pre?edintele juriului care îl judeca.
Întâmplarea nu e consemnat? între pildele biserice?ti ?i, drept urmare, nu se ?tie ce s-a mai ales de s?rmanul c?lug?r. Nici etica nu s-a învrednicit s? extrag? morala… Doar oameni clevetesc, în micimea ?i dup? mintea lor proast?, c? precum pe p?mânt a?a ?i-n cer.