Toat? lumea îl ?tia, un soi de vedet? local?! ?i avea o voce c? te ungea pe suflet. L-ar fi invidiat pân? ?i Caruso. Cânta în fiecare duminic? în strana bisericii cu atâta foc c?, bietul popa, s? nu se mai fac? de ru?ine cu glasul s?u hodorogit de la tutun, nu ?tia cum s? mai scape de el. De?i era singur ?i s?rac lipit, toate mamele care aveau fete de m?ritat nu-l sc?pau din ochi. Se îmbulzeau la slujba de duminic? numai pentru el. Visând nostalgic ori p?c?tuind cu gândul, se întreceau care de care s? ?i-l fac? ginere ori… mai ?tii? Dup? liturghie se buluceau, înghiontindu-se pe dedesubt ?i c?lcându-se pe picioare, care s?-l laude mai tare ?i s?-l invite cu busuiocul s? le sfin?easc? casa, acareturile ?i vitele. Dar, mai ales, s? le cunoasc? odraslele.
?i a?a a ajuns Dandu, dintr-un preacucernic dasc?l de ?ar?, un soi de dandi comunal râvnit aproape de toat? tagma muiereasc?. El, îns?, umbla ?an?o?i pe uli?e plin de importan??, chipurile cu treab?. Nu b?ga pe nimeni în seam?, iar la hor? era nelipsit. Îns? nu juca niciodat?! Doar ?edea pe margine ?i privea, superior, cu un aer absent. Din invidie, începuse s?-i cam umble vorba… Deh, gura satului, c? între el ?i coana preoteasa ar fi ni?te chestii nu tocmai curate. C? atunci când p?rintele pleca cu treburi pe la ora?, la patriarhie ori mitropolie, se cam ducea s? aib? grij? de gospod?rie ?i s?-i ?in? de urât noaptea. Lume r?ut?cioas?… Auzi, dumneata, la ce o ducea capul! Ba, unii chiar îndr?zneau s? chicoteasc?, privind a?a chiorâ? într-o parte, c? mezina popii ar cam sem?na cu dasc?lul.
Fie c? o fi sim?it el ceva ori doar pentru c?-i f?cea concuren?? cu glasul lui, p?rintele a f?cut ce a f?cut ?i l-a mutat la cealalt? biseric?. Aici, la noi, în Cotul Morii – zona m?rgina?? ?i mai s?rac?! Nimeni, îns?, nu l-a considerat alungat, a fost primit ca o adev?rat? vedet?. Toate enoria?ele îl urm?reau, abia a?teptând s?-i dea bine?e ?i s?-i intre în vorb?. Ba, unele ajunseser? de se ?ineau dup? el ca oi?ele dup? capul turmei. ?i s? te ?ii încas?ri, duminic? de duminic?, pe popa Ilie al nostru! Pe toate babele le apucase, a?a pe nepus? mas?, pofta împ?rt??aniei. Nevestele mai tinerele sim?eau o subit? nevoie s? se spovedeasc? ori s? li se citeasc? molifta ?i s? fie deslegate de p?cate numai de ele ?tiute. Cât despre junele feti?cane, care alt?dat? nici nu c?lcau pe la biseric?, g?tite cu ce aveau mai de soi în lada de zestre, se înghesuiau acum care s? ajung? prima la liturghie. Dandu era mereu nelipsit lâng? popa, tr?gând cu ochiul spre cele mai ar?toase ?i mai cu stare. Ori, dornic s? ?tie cât mai multe, ciulea urechea la rugile ori m?rturisirile p?c?toaselor neveste. Cum nu po?i sc?pa de gura satului, cârcota?i au continuat ?i pe aici s?-i scoat? tot felul de vorbe. Da’ nimeni nu l-a dovedit, vreodat?, cu ceva!
Descoperind în el o adev?rat? min? de aur, preotul a f?cut ce a f?cut ?i l-a adunat cu o nepoat? de-a neveste-si. Natalia, fat? cur??ic?, cuminte, dar mai ales cu o avere frumu?ic?. ?i nu numai c? l-a cununat în biseric? dup? cre?tinul obicei… Ba, l-a mai ?i n??it chiar! Tot el i-a botezt ?i primul copil, pe Mitic?. I-a crescut ?i salariul, iar pomenile, adic? vinul, coliva ?i colacii din fiecare sâmb?t?, le împ?r?eau aproape fr??e?te. Când veneau neamurile în cimitir la capul mortului, s?-i cânte ve?nica lui pomenire, dup? ce î?i primea onorariul, popa f?cea cu ochiul ?i c?tre dasc?l. ?i de fiecare dat? î?i primea ?i el partea. Ce s? mai vorbim, f?cuse din el om de mare încredere c? îl trimitea, în locul s?u, pe la casele gospodarilor s? adune daniile pentru biseric? ori pomelnicul pentru vii ?i pe cel pentru mor?i. Iar banii de pe clopot îi l?sa pe to?i lui. Plus ce mai scotea de la vânz?rile de icoane, lumân?ri ?i t?mâie! ?i uite a?a u?or, u?or a ajuns Dandu om de mare vaz? în sat.
De la o vreme, împlinit, începuse s?-l cam oboseasc? treaba asta cu slujbele ?i treburile biserice?ti c? abia a?tepta s? g?seasc? nod în papur? ca s? scape. Într-o bun? zi când, dup? o înmormântare, i s-a p?rut c? preotul nu îi d? atât cât i se cuvine, furios foc, a aruncat cheile pe jos, a trântit u?a pronaosului ?i dus a fost. În zadar i-a mai trimis popa Ilie vorb?, s-a deplasat personal la el ?i l-a rugat, i-a f?cut tot felul de promisiuni…?Dandu nu s-a mai întors. Tocmai murise socr?-su, a?a c? a devenit stâlpul familiei. St?pân pe o cas? cât un conac boieresc, cu o curte în care intrai cu c?ru?a pe o parte ?i ie?eai pe ailalt?, p?tule, ?oproane, cazan de ?uic?, doi cai, patru vaci, capre ?i oi, tot felul de lighioane ?i câteva slugi prin ograd?! R?mas? singur? soacr?-sa , s?raca, de unde s? ?tie ea cum e cu problemele gospod?re?ti? A zis bogdaproste c? are cine s? se ocupe de p?mânturi, animale ?i acareturi. Femeie de bun? credin??, i-a l?sat pe mân? totul.
Primul lucru pe care l-a f?cut noul st?pân a fost s? pun? ochii pe cumnat?-sa, sora nevestei. O codan? nurlie ?i plin? de draci, apetisant? ca un butoia? cu vin din ?la mân?stiresc care abia a?teapt? s?-i dai cep. ?i probabil c? i-a cam dat, altfel nu se explic? de ce aceasta a plecat, din senin, la Bucure?ti. Unde, se zicea, c? ar fi ?i n?scut, a?a, de fat? mare! Când scandalul tocmai amenin?a s? se aprind? a izbucnit r?zboiul ?i Dandu a plecat pe front. La cavalerie, c? doar avea cal de la socr?-su; a intrat în rând cu feciorii ?ia de chiabur. O vreme a mai scris, dar apoi nu s-a mai aflat mai nimic despre el. Nici azi nu se ?tie dac? chiar a fost lovit de un ?rapnel ?i ?i-a pierdut cuno?tin?a, a?a cum povestea el, ori a dezertat. A circulat ?i zvonul c? ar fi fugit la ru?i ?i s-ar fi f?cut comunist. Oricum, foarte târziu, aproape de sfâr?itul r?zboiului, când muscalii intraser? în ?ar?, l-au prins jandarmii departe de linia frontului când încerca s? ajung? acas?. Nu a mai apucat s? fie judecat fiindc? s-au schimbat vremurile. Erau în pu?c?rie ?ia care î?i f?cuser? cinstit datoria fa?? de ?ar? ?i, la ordinul Mare?alului, se duseser? s? o reîntregeasc? spre R?s?rit! A?a c? lucrurile au r?mas încurcate, fiecare spunea despre el ce credea. Oricum, dup? liberare, via?a lui a luat-o razna de tot, când nevast?-sa l-a întâmpinat în porti?? în bra?e cu Ilie, al doilea prunc al lor. Nu l-a recunoscut în ruptul capului ?i vai de via?a bietei femei!
Numai el ?tie cum a ajuns primar în sat. A început s? confi?te toate averile celor înst?ri?i, s? adune cu japca cotele ?i s?-i trimit? lega?i la raion pe to?i ?ia de i se opuneau. Bietul domn? Georgescu, om de mare isprav?, directorul ?colii ?i frunta? al liberalilor, nu s-a mai întors niciodat? acas?. Nici, binef?c?torul s?u, popa Ilie – ?ef al ??r?ni?tilor, nu a avut o soart? mai bun?. Amândoi au murit în pu?c?rie, familiile ?i rudele au fost izgonite, zice-se din ordinul lui, din sat, iar de gospod?riile lor s-a ales praful. Nici pe soacr?-sa nu a iertat-o. A damblagit, s?rmana femeie, când ?i-a v?zut ograda pustiit? de adun?tura de o via??. Da’ nici el n-a mai dat pe acolo. ?i-a l?sat nevasta, copii ?i s-a mutat la Prim?rie, unde o ?inea tot în chiolhanuri cu mai marii veni?i de pe la raion ori regiune. Întotdeauna petrecerile erau acompaniate cu vocea lui de neconfundat, ce putea fi recunoscut? pân? departe. S?-l fi auzit cântând “Interna?ionala”, imnul URSS ori “Privesc din Doftana prin gratii de fier”…
S? le fac? pe plac ?efilor, în toiul nop?ii, trimitea mili?ia cu GAZ-ul ?i aducea pe câte una sau mai multe fete pe care îi c??una lui, chipurile pentru cercet?ri. Ce b?taie mai mâncau bie?ii p?rin?i care veneau s? se roage s? li se dea copilele înapoi! Îi primea pe s?rmanii oameni, dispera?i ?i schilodi?i, în biroul lui ?i le vorbea, apoi, mieros c? el a încercat s?-i scape… Da’ nu a avut ce face c? a?a e cu lupta asta de clas?! Tot el a întocmit ?i listele cu ?ia care nu predaser? armele ?i erau h?itui?i de patrule. Ajunseser? unii dintre ei de î?i vindeau c?ma?a ?i umblau înnebuni?i s? cumpere orice ruginitur? de arm?. Numai s? aib? ce preda ?i s? scape de securistul care îi punea cu palmele pe plita încins? a ma?inii de g?tit!
Da’, vezi cum e via?a, tot de la glasul ?la minunat al lui i s-a tras. Taman când era în plin? glorie, c? ?i pe Dumnezeu îl privea pizmuitor de sus, la o chermez? de aia tov?r??asc? de-a lor, beat cri??, a încurcat borcanele ?i a cântat “Tr?iasc? regele”. Cineva din anturaj l-a pârât la mai mari, c? a venit o comisie. L-au cercetat ?i anchetat vreo s?pt?mân?, apoi l-au luat cu ei. Unde? Nu s-a ?tiut niciodat?! A revenit în sat dup? vreo doi ani ?i ceva, într-o var?. Era slab de abia se mai ?inea pe picioare, zdren??ros ?i jig?rit vai de capul lui. Nevast?-sa nici nu a vrut s? aud? de el. Nu l-a mai primit acas?, a?a c? s-a aciuat în clopotni?a bisericii. El ?tie cu ce se hr?nea… Unii îl v?zuser? cum cocea cartofi ?i ?tiule?i de porumb pe malul gârlii în z?voi. Iarna se retr?sese în cimitir într-un cavou p?rasit. Milo?i, oamenii îl cam iertaser?. Dar noul pop? nu l-a mai primit în biseric?. Nu vorbea cu nimeni, parc? era mut, tr?ia din ce-i d?dea lumea, iar din ce aduna, slug?rind cu ziua pe la unul ?i altul, î?i cump?ra b?utur?. Bea s? nu înghe?e ?i când îl apuca urâtul scotea goarna, cu care venise de pe front, ?i se tânguia pân? târziu în noapte. Cei din apropierea cimitirului povesteau c?, deseori, îl auzeau fredonând cu vocea lui inegalabil? cântece interzise, legionare. Da’ nu l-a mai pârât nimeni.
Într-o diminea?? a fost g?sit mort lâng? cavou, bleasc? de sânge ?i cu ?easta cr?pat?. Mili?ia a prins trei ?igani dintr-un sat vecin, care auziser? c? coana Didica a lu’ M?l?ieru abia fusese îngropat?, de c?tre fiic?-sa, cu salba la gât de fric? s? nu îi ia aurul comuni?tii. Au recunoscut c?, tocmai când încercau s? jefuiasc? mormântul, l-au v?zut cum ie?ea împleticindu-se din cavoul al?turat ?i au crezut c? e stafie. De groaz?, l-au pocnit cu cazm?ile pân? l-au l?sat lat ?i apoi au fugit, mâncând p?mântul. A fost îngropat, tot din mila s?tenilor, într-un loc mai izolat la un col? al cimitirului. Ceva vreme se putea citi pe crucea sa, scris cu majuscule, DANDU! Acum nu mai e nici crucea… Da’, ici colo, oamenii tot mai povestesc ?i ast?zi, minunându-se despre vocea aia a lui.?