Prin fularul strâns legat în jurul gurii ?i nasului, mirosul resping?tor de cadavru în descompunere devenea, oarecum, suportabil. Senza?ia de vom? se men?inea îns?… Apuc? de col?urile p?turii ?i împreun? cu Fane al Gârt?noaiei îl înf??urar?, ca pe un colet, ?i îl aruncar? peste celofanul din c?rucior. Îl împ?turir? din toate p?r?ile ?i, s? nu se desfac?, îl înf??iar?, de la un cap?t la altul, de mai multe ori pân? se termin? ghemul de sfoar?. Legat în cear?af, probabil, ar fi ar?tat ca o mumie antic? de copil. Atâta mai r?m?sese din cel care, sfidându-?i, cu arogan??, umila condi?ie social? î?i zicea „Jupânul”. Oricât de încrâncenat ai fi fost, te apuca râsul când îl vedeai cu cât? emfaz? uzurpa, în orice împrejurare, mult râvnitul blazon negustoresc. Era de-un caraghioslâc savuros!
Venise de nu se ?tie unde, într-o zi de prim?var?, cu al?i copii orfani de soart? s?-?i g?seasc? norocul pe aici pe la noi pe planta?iile de cartofi, varz? ?i pepeni. Nu-l lega nimic de aceste p?mânturi ?i, probabil, numai toleran?a ?i generozitatea localnicilor îl determinaser? s? opteze pentru acest loc, deloc comod, sub soare. A trecut vremea de atunci, timpul mu?când cu cruzime din fl?c?ul mult prea seme? pentru pu?in?tatea lui trupeasc? ?i mintal?, cu o mutr? ce ve?nic cer?ea pumni, care cu indolent? incon?tien?? î?i c?l?rea, pe de?elate anii; întotdeauna pe lâng? drumul înscris în palm?. Avea o abilitate special?, marele s?u secret, de a se aciua la umbra sufletului celor întâlni?i încât marea majoritate reu?au s? se obi?nuiasc? cu antipatia pe care purtarea lui o stârnea la tot pasul.
Îl g?sise Man?oi al lui Fala?toc, când se dusese cu o strachin? de ciorb? ?i o felie de m?m?lig? cald?. Cine ?tie de cât? vreme z?cea a?a chircit în pat sub mormanul de pl?pumi, p?turi ?i haine c?p?tate. Când l-a dezvelit, duhoarea l-a izbit cu o asemenea violen?? c? l-a apucat le?inul. A sc?pat strachina din mân? ?i pân? a reu?it s? ias? afar? a vomitat ?i m?runtaiele din el. Lemnele erau pe prisp?, dar soba înghe?at? semnala c? nu se mai f?cuse cam de multi?or foc. Acum, cu desprim?v?rarea, oamenii se luaser? cu treburile prin gospod?rii ?i pe câmp, nu îi mai b?gaser? de seam? lipsa. ?i a?a se cam s?turaser?… Î?i luaser? belea pe cap de când l-au scos înghe?at din chi?imia aia a lui, nici surl? nici bordei, improvizat? din te miri ce. De-l întrebai unde st?, zicea c? în camping. Dormea acolo, abia ferit de ploaie, pe un morman de zdren?e când l-au adus în casa asta p?r?sit? de când nea Mielache î?i mutase domiciliul în cimitir. Lavinius al lu’ Colonelu’, împreun? cu tac-su au vrut s?-i fac? un bordei în malul ?la unde fusese curtea b?trâneasc?, înainte s? ia gârla casa ?i toate acareturile. Dar asistenta social? de la prim?rie le-a zis c?, potrivit legii, r?spund pentru el ca ?i cum l-ar fi primit în spa?iu drept chiria?. Au renun?at, dar pân? la urm? tot aici lâng? ei a ajuns. He, he, s?-l fi v?zut ce fudul se plimba prin curte cu mâinile la spate. Îl urm?rea pe colonel ?i de fiecare dat? cînd îl prindea ie?ind pe la poart? nu îi mai saluta cu: „S? tr?i?i!”. Îi zicea, plin de el, ca unui egal: „Hai noroc, vecine!”. Zâmbea Colonelu’ ?i îl gratula cu mereu acela?i: „S? tr?ie?ti, vecine!”. Dar, numai el ?i cu ceilal?i din împrejur ?tiu de câte ori le b?tea în poart? pentru una ori pentru alta! Începând de la sare, ap?, chibrituri, gaz… Ce s? mai zici de mâncare, lemne, haine… ?i mai ales, cu orice ocazie, bani. Bani, bani ?i iar bani, parc? era o obsesie! Nu conta cine e?ti, când ?i cât i-ai mai dat, cum te vedea îl auzeai: „D?-mi, boierule, ?i mie de-o pâine!”. Dac? i se p?rea lui c? e?ti mai am?rât, ?i se adresa cu „?efule”.
În documente, satul e pomenit pe mo?ia boierului Lungu. De aici ?i denumirea de Lungule?u! Nu se ?tie ce soi de oameni îl populaser?, dac? mitropolitul Târgovi?tei, Dositei Filiti, un grec, a sim?it nevoia s? întemeieze, aici ?i nu în alt? parte, un a?ez?mânt cultural, care i-a purtat numele. Tot atunci, prin grija lui, s-a înfiin?at pentru prima dat?, în Muntenia, cultura de cartofi, în care lungule?enii au devenit mari speciali?ti. De la ei s-a r?spândit, mai apoi, în tot sudul pân? la Dun?re ?i dincolo în peninsul?. Acum oamenii au nume neao?e române?ti, dar unii zic c?, la întemeierea satului, ar fi fost o amestec?tur? de valahi ?i greci b?jeni?i dup? ce turcii ar fi ocupat Constantinopolul ?i Balcanii. Tare iu?i la mânie î?i rezolvau cu cu?itul diferendele. Cine mai ?ine num?rul celor care s-au t?iat, de cele mai multe ori mortal, pentru o fat? ori vreo v?dan?? Sigur acest temperament ardent i-a descurajat pe venetici, c? nu s-a pomenit picior de ?igan pe aici!
Se poate spune c? prin el s-a rupt tradi?ia. Oamenii din acest col? de sat s-au dovedit mai toleran?i. L-au acceptat, mai întâi, cei pe la care lucrase cu ziua, iar, mai apoi, ?i ceilal?i s-au obi?nuit cu el ?i au început s?-i treac? cu vederea ciud??eniile. S?-l fi v?zut cum se mai seme?ea când îi ziceai “Jupâne”! Parc? i se cuvenea de drept, era monopolul s?u acest apelativ. Ce s? mai spui de modul lui superior, de-a dreptul impertinent, cu care îi trata pe cei care veneau s?-l tocmeasc? la munc?. Îl auzeai: „ Te rezolv? jupânu’, da’ la mine ?sta e pre?u’. Îmi mai dai un pachet d? ?ig?ri ?i o jum?tate d? ?uic?, numai a mea!“. De?i nu muncea cine ?tie ce, întotdeauna era mai scump decât ceilal?i. Îi iertau ?i arogan?a ?i l?comia, ce s? fac? dac? erau prin?i la strânsoare! Ba, dup? ce n-a mai putut s? munceasc?, chiar au încercat s? îi ob?in? ajutor social. Nu s-a putut fiindc? nu avea niciun fel de act. Putea s? fie un criminal ori un r?uf?c?tor ce se ascundea, dar nimeni nu l-a b?nuit de a?a ceva. Marele deranj era prezen?a inoportun? ?i sâcâietoare în vie?ile lor. Modul s?u, chipurile ?mecheresc, de a se b?ga mereu în seam? ?i de a intra în vorb? spre a cere ceva.
Cineva deschise ferestrele s? ias? duhoarea din cas?. O alt? femeie aprinse o lumânare-candel? ?i i-o a?ez? la picioare cu un soi de: „Am?râtule, bine c? s-a îndurat Domnul de tine!”. Procurorul de la jude? f?cuse constatarea ?i surpriza surprizelor! Din mormanul de boarfe a scos o saco?? de plastic, din aceea pentru cump?r?turi, burdu?it? numai cu hârtii mototolite de unul, cinci ?i zece lei. Îndesate a?a cum le scosese din buzunar. O mic? comoar?! ?i el ?i cei doi martori au r?mas stupefia?i. Nu i-a num?rat, a?a legat? la gur? a b?gat-o într-un s?cule? pe care l-a sigilat ?i a întocmit proces verbal. A mai luat câteva declara?ii ?i a plecat gr?bit. Vestea banilor a dep??it-o pe a mor?ii. Consternarea era total? ?i treptat ea începu s? se transforme într-un soi de furie abia controlat?. Sim?indu-se p?c?li?i, unii scrâ?neau înjur?turi printre din?i, iar al?ii începur? de-a dreptul s?-l oc?rasc? în gura mare. Cei mai îng?duitori f?ceau haz, unii pe seama celorlal?i… „ Ce o s? mai faci, vecine, de-acum cu m?run?i?ul din buzunare?”. Ori: „M?, ?sta ne-o fi pl?tit în bani ?i muierile… S-o vedem pe Jana lu’ Flecea dac? mai umbl? a?a g?tit?!”
A?a îl scoaser? pe uli?? ?i pornir? cu el spre cimitir. F?r? pop?, f?r? cruce, f?r? certificat de deces… Doar înso?i?i de poli?aiul comunitar – autoritate suprem?. Neputându-?i învinge stupoarea ?i curiozitatea, pe la por?i, femei, ce cu greu î?i ascundeau sila, îl c?iau cu un soi de ipocrizie ?i se închinau, mul?umind în gând c? sc?paser? de o atât de nedorit? vecin?tate. Parc? îl mai vedeau, înc?, bântuind, ca o stafie, pe la por?ile lor ?i pe uli??… În ultima vreme, mereu cu sticla în buzunarul de la hain? ?i punga de medicamente. Mic ?i pric?jit, de parc? intrase la ap?! Cu cealalt? mân?, mai mult târa prin ??rân? o alt? pung? cu ce c?p?tase. Nu exista înmormântare ?i poman? de care el s? nu fi auzit ?i s? nu fie prezent. Când, potrivit obiceiului, era plimbat mortul prin sat, se repezea primul, ca un uliu, r?sturnând to?i picii care îi f?ceau concuren?? asupra m?run?i?ului aruncat la fiecare r?spântie. Cât era ziulica de mare, cer?ea din poart? în poart? ?i nu pleca pân? nu îi d?deai ceva. ?i, întotdeauna, banii erau pe primul loc! Hainele ?i înc?l??rile primite le vindea altor ?igani, care veneau cu c?ru?ele prin sat dup? fier vechi.
Pu?ini ?i-l mai aminteau cum, pe când era în zaua lui, calic la trup ?i cu ni?te urme de v?rsat pe fa??, trecea ?an?o?i nevoie mare, ca un fante, privindu-i sfid?tor din pantofii lui de lac cu toc italienesc ?i mijlocul strâns în cureaua aia lat? cu broderii. Cu b?rbia ridicat?, s? i se vad? gulerul apretat al c?m??ii albe, c?lca ap?sat ca un jupân ce se imagina. Ziceai c? se îndreapt? spre conac nu spre improviza?ia aia din cartoane, crengi ?i ce se mai g?sea printre gunoaiele din malul gârlii, unde în fiecare noapte se visa cine ?tie ce staroste ori buliba??. ?atra pleca odat? cu toamna, ca s? revin? în fiecare prim?var?, când începea întinsul b?legarului, sortarea ?i punerea la încol?it a cartofilor ori amenajarea straturilor pentru r?sadurile de varz? timpurie. La început pleca ?i el. Spuneau unii c? se ducea la o sor?, într-un sat pe lâng? Ploie?ti. Dar, dup? ce a venit b?rba-su din pu?c?rie, nu au mai înc?put în singura c?m?ru??, împreun? cu liota de copii. Au început certurile… Nici pân? ast?zi autorit??ile nu au reu?it s? afle dac? el ori b?iatul ei cel mare au l?sat-o pe biata femeie v?duv?.
Se apropia Cr?ciunul ?i semnele ar?tau o iarn? cumplit?.Toat? lumea îl îndemna s? se duc? la Bucure?ti ?i s? li se al?ture celorlal?i oameni ai str?zii. Acolo mai erau ad?posturi amenajate… I-au dat ?i bani de drum. Pân? la urm?, un localnic milos l-a urcat în ma?ina lui cu tot calabalâcul ?i l-a dus acolo în sat la sor?-sa. Dup? nici trei zile, se ad?postea de viscol, zgribulit, îmbr?cat numai cu o hain? de var? ?i cu picioarele f?r? ciorapi în ni?te pantofi scâlcia?i în magazia cu l?zi, f?r? u?? ?i ferestre, de la pr?v?lie. Pe acolo î?i f?cea, de obicei, v?leatul. Vânz?toarea îi da, în fiecare diminea??, din ciubucul ei un covrig împletit, dar nu îl primea în magazin c? era împu?it ?i infesta marfa. S?tenii au luat-o de la cap?t, l-au înzestrat, din nou, cu de toate ?i l-au ad?postit în c?su?a asta, ultimul domiciliu al unei vie?i f?r? noroc. Îi aduseser? un aparat de radio ?i f?ceau, lunar, chet? de-i pl?teau lumina. C?, de, vorba tu?i Frusina: „Unde mai g?sea el pro?ti ca aici!”
Nimeni nu-i ?tia numele… Mai la început, când era în vân?, plin de tupeu, la pr?v?lie, bea în rând cu frunta?ii satului. S?-l fi v?zut cum se mai l?uda cu aventurile ?i priceperea lui în toate! Nu exista lucru despre care s? nu-?i dea cu p?rerea. Le ?tia ?i le f?cea pe toate c? doar de aia era jupân! Ajunsese vedet?… To?i c?ld?rarii, rudarii, c?ru?a?ii cu scândur?, samsarii de cai ori ?ia cu târ?uri, care treceau prin sat, învelitorii de case îl cuno?teau ca pe un cal breaz. Îl salutau respectuos ?i îl invidiau ca pe unul dintre ai lor care a reu?it în via??. Boscorodeau împreun?, în indiana aia a lor, încât uitau ?i de negustorie ?i s? mai plece. Numai ei ?tiu ce afaceri puneau la cale. Ancheta poli?iei a concluzionat c? cei care au dezgropat ?i jefuit mor?ii în cimitirul de la Serdanu nu ar fi fost din sat ?i c? ar fi ac?ionat la pont. Dar nu i-a trecut cuiva prin cap s? fac? vreo leg?tur? cu el – jupânul!
Când nu-i mai da nimeni de b?ut, scotea o moned? de cincizeci de bani, o arunca jos, î?i sufleca pantalonii ?i începea s? joace în jurul ei ?i s? fac? tot felul de giumbu?lucuri. Cei din jur râdeau, aplaudau ?i îi aruncau marun?i?, iar mai apoi bancnote, fiecare fudulindu-se cu d?rnicia lui. Strângea ?iganu’ câte un buzunar de bani, dar nimeni nu ?tia ce face cu ei fiindc? ziua urm?toare iar cerea al?ii. Nu ?tia s? citeasc?, dar avea o filozofie numai a lui. Spunea c? toate crimele se fac pentru bani ?i, dac? vrei s? tr?ie?ti, trebuie s? te fere?ti de ei. Nu po?i, zicea, s? te închini când por?i ochiul dracului lâng? inim?, în buzunarul de la piept! ?i cam avea dreptate. Ce s? mai zici de popa… Care, cu o mân? se închin?, iar cu cealalt? î?i pip?ie banii din buzunarul sutanei.
Se l?uda peste tot c? el a fost turn?tor. Cine-l auzea râdea de se pr?p?dea. Dar, specifica repede c? nu din ?la, delator la securitate… Mare me?ter, turn?tor formator în siderurgie! S?-l fi v?zut cum îi mai înjura pe comuni?ti! Fiindc? ei, ?iganii, erau trecu?i mereu la “alte na?ionalit??i”. Dar, dup? ce se îmb?ta, îl blestema pe Iliescu cu ai lui ?i pe ??tilal?i „democra?i” de dup? c? au furat ?ara ?i au l?sat lumea f?r? locuri de munc?. Nu-i pl?cea s? i se zic? rrom, fiindc? el se n?scuse ?igan. Dac? cineva îl repezea ori i se adresa jignitor, spre a-l mai pune la locul lui, nu r?spundea. Se pornea într-un fel de l?l?ial?, plin? de of, of, of ?i mam?, mam?… Apoi se ridica brusc ?i pleca împleticindu-se. Nu ?tiai dac? se jele?te, cânt? ori înjur?.
Milic? al lu’ Ondrocea împinge la c?rucior ?i zâmbe?te: „Al dracu’ „jupânu”, uite c? nu a plecat pân? nu m-a b?gat slug? la el, a?a cum se l?udase. I-am ajuns cal la bri?c?!” Ca un ecou, parc? ?i acum îi mai r?sun? în urechi…
“- Mai ad?, boierule, dac? nu ?i-e cu sup?rare, ?i mie, uite în paharul ?sta, o gur? din sticla aia d? o ?ii între picioare… C? s? uit? fetilii astea, cu jind, la ea d? parc? ar fi altceva. Ai grij? s? nu le înfierbân?i, c? sare p? mata, d? nu poci s? te mai scap… Mai afl? doamna ?i…
– Eu î?i pun… Da’, când se îmbat? comandantul se împr??tie oastea!
– Asta s? fie ultima grij? a dumitale! Bre, nene… Mie îmi place s? muncesc, s? beau, s? m?nânc ?i s? f…! Dac? le am pe-astea sunt cel mai bun om.
– Cu primele trei nu a? avea nimic. Dar cu f…âul acela ar fi bine s? fii tare atent! A mai fost g?sit unul de-?sta ca tine într-o balt? de sânge ?i cu m?dularul în col?ul gurii în loc de trabuc.
– Nu, nenicule c? io nu m? dau la fetili ?i la muierilii oamenilor. Le am pe ale mele, abia le fac fa??! Uite, p? toate astea le-am adus cu mine… Harem, nu alta! Fete tinere, frumoase, puternice. Unele mai are ?i copii pe-acas?… Cu ce s?-i creasc??
– ?i cum dormi?i? A?a claie, gr?mad? unul peste altul la chempingul ?la al vostru?
– Io dorm singur. ?i, oficial, Lia m? înc?lze?te. Când e r?coare, mai vine ?i altele… Da’, restu’, fiecare cu budoarul lor. Se în?eleg ele între ele… Când mai vine câte unul…, ?tii mata! C? io sunt b?iat bun, nu le ?iu pentru mine. Mai dau ?i la al?ii… De ce s? plece în Spania la produs? S? le f… ?ia? ?i pu?tanii ??tia s? fac? laba…
– Ahaa… Tu nu ai venit la munc?. Le-ai adus pe ele la produs!
– Bre, astea-s fete serioase… Curate… nu fac prostii! Vreo dou?, bag mâna în foc, c? e virgine. Una e sor?-mea! C? n-are, s?raca, d?cât patru copii ?i b?rbatu’ la bul?u de ?apte ani. ?i mortu’ iese dân groap? dup? atâta timp… N-ai v?zut ?i matale în filmele alea? C? î?i vine s? ?i bor??ti… O fac ?i ele pentru sufletul lor! Noaptea vesel… C? le-ajunge toat? ziulica, adunând ?i ridicând la sacii cu cartofi pe focul ?sta.
– De, m? b?iete, asta e via?a…
– Ascult?-m? pe mine… În trei ani de zile, cu echipa asta a mea… O s? ajungi mata s? munce?ti la mine!”
Trecuser? ceva ani de atunci, dar profe?ia, uite, c? era pe cale s? se împlineasc?…