În fiecare prim?var? punea mama clo?c? pe ou? de ra??. Când începeau s? ciocneasc? ?i s? ias? bobocii nu m? mai dezlipeam de lâng? târn?. Abia a?teptam s? apar? câte unul, cu ciocul lat ?i puf galben auriu, c? nu aveam bucurie mai mare decât s?-l iau între palme, s?-l mângâi ?i s?-l lipesc de obraz ori de buze. Nu m? mai s?turam numarându-i. S?-i fi v?zut cum tr?geau de firul de iarb? ?i c?deau în fund…
Dup? ce cre?teau mai m?ricei ?i clo?ca îi p?r?sea m? trimitea mama, zilnic, cu ei la gârl? la sc?ldat ?i la p?scut iarb? verde. M? b?l?ceam în ap?, împreun? cu ei, pân? uitam de mine ?i mi se f?cea foame. De fiecare dat?, la întoarcere, îi num?ram cu cea mai mare grij? s? nu se fi pierdut vreunul. Ce zarv? mai f?ceau… da’, aproape c? îi cuno?team pe fiecare dup? m?c?it. ?i îi num?ram, îi num?ram… Tata m? privea t?cut ?i îmi spunea, zâmbind c? nu acum, ci toamna se num?r? bobocii.
Atunci nu în?elegeam morala… Dar am crescut mare, am ajuns la casa mea ?i dup? sfatul tatei nu trecea o toamn? s? nu îmi num?r bobocii. Dar, dup? fiecare num?r?toare, constatam, precum bietul Creang?, c? sunt la fel de s?rac ca anul trecut, ca anul de dinaintea lui ?i ca cel?lalt.
Tata ?i mama au plecat demult. Acum sunt prea b?trân s? mai am grij? de boboci. Dar m? privesc uneori în oglind? ?i… doamne câ?i s-au mai adunat! E toamn? ?i în sfâr?it sunt ?i eu bogat. Din curte m? strig? g?l?gios al?i bobocei. Sunt cam pu?inei la num?r, dar poate mai d? ?l de Sus…
– Bunicule, bunicule hai s? te joci cu noi!
– Ba, nu, mai bine spune-ne povestea aia cu gemenii divini!
– M?, n?zdr?vanilor, ia veni?i aici în leag?nul ?sta sub cire?. Da’ s? nu v? prind c? v? ag??a?i de cr?ci pân? nu se pârguiesc bine, c? v? doare burta!
– Uraa, uraaa… Eu sunt primul!
– Ba, eu sunt primul…
– Gata, gata… uite sunte?i la egalitate! Da’ s? ?ti?i c? ce v? spu nu e chiar poveste… ?ine mai mult de mitologie!
– Ce e aia? Nu ne-ai mai spus…
– S? mai cre?te?i… O s? afla?i voi.
– Eu sunt mare… Uite, de la p?mânt… sus, sus… ?i taman pân? aici! Tu e?ti doar atâtica…
– Ba, ?i io sunt mare… Uite!
– Ho, hooo potoli?i-v?! D?-te jos de pe scaun! Sunte?i atât cât trebuie. Ehee… m?, pezevenghilor, o s? v? povestesc despre mo?ul nostru… O poveste pe care mi-a spus-o tata… Când eram a?a cam ca voi.
– Tataie bunicu’… ?la cu basc? ?i cu binoclu de pe cruce…
– Vreu ?i eu binoclu…
– O s?-?i cumpere tac-tu… La fiecare v? ia câte unul… Da’ ia asculta?i ?i ?ine?i minte! Noi ne tragem dintr-un sfânt. Dintr-un c?lug?r r?zboinic… Unul care vea o mantie ?i sub ea purta, atârnându-i de gât, o spad? uria?? sub form? de cruce. Numele lui era Sava Gotul…
– Tataie, mai mare ca spada aia a ta din perete, unde nu ne la?i pe noi s?…
– Mai mare, mult mai mare… ?i mai grea.
– Tataie! Tataie… ?i îl chema cum ai zis tu… A?a cum m? cheam? pe mine Sava Marc?
– Cam a?a… da’ nu tocmai. Got înseamn? c? era din neamul go?ilor un popor aprig… A?a cum erau geto-dacii… romanii… Mai ?ine?i minte despre r?zboiul ?la dintre Decebal ?i Traian?
– Eu ?tiu! A câ?tigat Traian… Da’ Decebal a fost mai viteaz! C? el s-a b?tut pe câmpul de lupt?… ?i Traian ?edea ascuns, mai încolo, în cortu’ ?la al lui.
– ?i cum se numeau o?tenii lui Decebal? Cine ?tie îi dau o cirea??.
– Eu ?tiu… eu ?tiu…
– Ba eu… Daci se chemau!
– Haaa… Las?-m? ?i pe mine! Uite-l tataie… De ce, m?, ai spus tu?
– Gata… gata… Potoli?i-v?! Go?ii erau acela?i neam cu dacii ?i ge?ii. C? li se mai spunea ?i ge?i… Cam la fel cum sunt moldovenii no?tri de ast?zi. Li se mai spune ?i bucovineni, basarabeni, dar cu to?ii sunt români. Cam tot în acele ?inuturi tr?iau, odinioar?.
– Tataie… De acolo de unde a fost Eminescu?
– Da, m?, da… Numai c? se întindeau pân? h?t departe spre r?s?rit ?i spre miaz?noapte. Str?mo?ii foarte îndep?rta?i ai moldovenilor se numeau cimerieni. ?i o parte a lor au plecat într-o expedi?ie de cucerire a lumii. Au luat-o prin estul M?rii Negre, au trecut prin Asia Mic? ?i au ajuns pân? în peninsula Iberic?. De acolo mai departe în Anglia ?i Occidentul de ast?zi. Pe unde treceau li se tot pocea numele, c? au ajuns s? li se spun? cel?i.
– Tataie, ?i au plecat a?a c?l?ri, cu s?bii… Uauuu, ?i au cucerit toat?, toat? lumea!
– Ei, nu chiat toat?, c? lumea era mai mare. Da’ o alt? parte a moldovenilor de atunci, care erau tot geto-daci, ajunseser? pân? departe spre nord, la Baltica ?i în Scandinavia. Din neamul acesta de ge?i, se pare, c? ne tragem noi!
– P?i, ziceai… ziceai c? pe mo?u’ nostru îl chema…
– ?tiu io, tataie… Sava Gotul.
– Taci m?, nu te mai b?ga tu! C?-?i dau una…
– Hohooo… Lini?ti?i-v?, z?p?ucilor… C? acuma plec ?i nu v? mai povestesc nimic!
– Stai, stai tataie… Te rog nu pleca, mai spune!
– Bine, bine. De data asta treac? de la mine… V-am povestit cum au ocupat romanii Dacia. V? spuneam, atunci, c? numai partea de miaz?zi a fost ocupat?. Pân? acolo unde se aflau minele de aur.
– Da, tataie… ?i c? ne-au furat o mie de c?ru?e cu aur… Mam?, ce de bani!
– He, dacii din ?inuturile ocupate au cerut ajutor de la fra?ii lor din r?s?rit s?-i alunge pe romani. ?i cum în partea aia a Moldovei nu mai erau a?a mul?i daci sau ge?i, cum li se mai spunea, au început s? vin? ?ia dinspre nord. De?i erau de acela?i neam… Adic? fra?i cum suntem noi, azi, muntenii cu oltenii, cu ardelenii… Celor care coborau dinspre Scandinavia ?i Baltica lumea le zicea go?i. ?i a?a s-au b?tut geto-daco-go?ii din Dacia liber? cu romanii din teritoriile ocupate vreme de vreo dou? sute de ani… Voiau s?-?i elibereze ?ara.
– ?i… tataie, cine a câ?tigat?
– Taci, m?, ce te bagi? Las?-l s? povesteasc?!
– P?i, pân? la urm?, romanii au fost nevoi?i s? se retrag? dincolo de Dun?re, în Balcani. ?i ca s? nu afle lumea c? au fost învin?i au numit teritoriile de acolo tot Dacia. Da asta e alt? treab?… S? revenim la go?i ?i la mo?ul nostru.
– Tataie, tataie… ?i i-au învins pe romani… ?i le-a luat aurul înapoi!
– M?, piciule, între timp ajunseser? împ?ra?i la Roma generali din rândul legiunilor de daci care luptau, acum, de partea Imperiului. Adic? din neamul nostru.
– P?i, adic?, dacii ocupaser? Roma?
– Se poate spune c? ajunseser? s? st?pâneasc? acolo… Da’ mai era ?i senatul. Important e c? unul dintre ace?ti împ?ra?i de origine geto-dac? a avut doi fii – pe Getula ?i Caracalla. ?i când le-a venit vremea s? ocupe tronul s-au luat la ceart?. Getula, care se numea a?a dup? neamul din care se tr?gea… Exact cum s-ar chema, azi, Românul, de la români… He, Getula ?sta a fost ucis de frate-su.
– Vai, tataie… S?racu…
– Da, dar lumea îl iubea mult pe Getula… ?i a început s? se revolte, s? cear? socoteal?. ?i atunci Caracalla a dat un ordin, edict i se spunea. Ca nimeni s? nu mai pomeneasc? numele fratelui s?u ?i s? nu mai fie folosit în actele oficiale ori în vorbirea obi?nuit? numele de get. Aceasta se chema, în latin?, damna?io memoriae. Adic? condamnare la uitare. Mul?i nu s-au supus ?i au fost omorâ?i… Mii dintre cei care îl iubeau pe Getula!
– Aaa… io m? revolt! Tu l-ai ucis pe Getula… Am venit s? te pedepsesc!
– Ba, nu… Eu sunt Getula! Am înviat ?i am venit s? m? r?zbun.
– Opri?i-v? c? altfel nu v? mai povestesc! M? duc la treaba mea ?i v? las s? v? ciorov?i?i…
– Gata, tataie… Spune, spune, te rog… Uite sunt cuminte!
– ?i a?a, cu timpul, de team? lumea folosea tot mai rar cuvântul get. Pân? când treptat, treptat l-au uitat. În actele oficiale, când se f?cea referire la ge?i li se spunea go?i. ?i a?a ge?ii de?i au continuat s? existe, nemairostindu-li-se numele, str?inii ?i-au închipuit c? au pierit.
– ?i au pierit, bunicule?
– Taci, m?… Cum s? piar?… C? erau viteji!
– Ei, cum s? piar? un asemenea popor? P?i, ei erau b??tina?ii! Li se spunea, în loc de ge?i, go?i. ?i lumea credea c? e vorba de un alt popor… Iar ?ara, în loc de Ge?ia s-a numit Go?ia. La fel ?i mo?ul nostru… În loc s? i se spun? Sava Getul, i s-a spus Gotul.
– Haa, Caracalla… Tiranule, am venit s? m? r?zbun. Ridic? spada dac? ai curaj!
– Ba, nu… Eu sunt Getula… Spune-i, tu, tataie!
– Gata, gata… A venit ora de somn… la culcare!
– Dar, tataie… nu ne-ai terminat povestea. ?i, uite, nu e sear?… Spune-ne despre mo?ul nostru!
– At?dat?… Gata! Încolonaaarea! A?a, mai repede, mai repede… Eu sunt comandantul! Direc?ia dormitor, înainteee mar?! Un doi… un doi… ?ine aproape, o?tene!