SABIE TĂIOASĂ, DAR MAI ALES, MINTE ASCUŢITĂ…!

By | 6 noiembrie 2016

Modificarea proporţiei factorilor calitativi în defavoarea celor cantitativi în balanţa generală a puterii reprezintă o altă mutaţie majoră în fizionomia războiului modern. Raportul de forţe, evaluat aproape exclusiv sub aspect numeric (cantitativ), încetează, aşa cum am mai afirmat,  de a mai avea rol decisiv. El tinde să fie compensat în primul rând prin organizare, creativitate, nivel tehnologic şi manipulare a opiniilor. Preluarea şi menţinerea iniţiativei devin primordiale, factorul hotărâtor în activitatea decizională. Decizia se afirmă, nu doar ca factor compensator ci, mai ales, multiplicator de potenţial în cadrul raportului de forţe nefavorabil, impunându-se ca un vector major de impact. Poate fi considerat semnificativ în acest sens  celebrul episod intrat în istoria războaielor arabo-israeliene sub denumirea de „surpriza de la Kuneitra[1]. În octombrie 1973, armatele Egiptului şi Siriei declanşează un război fulger, surprinzându-i pe evrei. Forţa de şoc care atacă platoul Înălţimilor Golan, compusă din cinci divizii, care cuprindeau 45.000 oameni, 1.400 tancuri şi circa 1.000 piese de artilerie şi mortiere era net superioară celei israeliene, care totaliza numai două brigăzi, cu un efectiv de circa 6.000 oameni, 170 tancuri şi 60 piese artilerie. În pofida acestei situaţii grele, comandamentul israelian avea să facă încă o dată dovada înaltului său profesionalism prin ingenioasa soluţie care i-a permis să tranşeze deficitul cantitativ în favoarea sa. În loc să aducă forţe din adâncime pentru a întări defensiva celor două brigăzi, opţiune care nu ar fi făcut altceva decât să întârzie finalul dezastruos, a adoptat o formulă în egală măsură surprinzătoare şi salvatoare. Preocupat să nu lase iniţiativa atacatorului şi să nu se limiteze la un comportament defensiv, în plină operaţie de apărare, decide să preia iniţiativa ostilităţilor, opţiune ce avea să se dovedească, nu  doar inspirată, ci de-a dreptul capitală. În plin efort defensiv efectuează o contralovitură de flanc cu două divizii, sprijinite aviatic, ce manevrează prinzând într-un cleşte concentrarea de forţe siriene de la Kuneitra. Deci, evitând o confruntare frontală decisivă, ce nu ar fi fost în avantajul său, preferă să dezechilibreze frontul sirian printr-o lovitură ofensivă surprinzătoare care îi va asigura preluarea iniţiativei confruntării. Dezorganizarea dispozitivului advers avea să producă deruta pe întregul front, ce urma să se încheie cu nimicirea aproape totală a forţelor principale ce trecuseră „Linia Purpurie” (stabilită  între Siria şi Israel după Războiul de Şase Zile din 1967).

Acest episod permitea analiştilor surprinzătoarea constatare că inferioritatea numerică poate fi compensată prin acapararea iniţiativei, adică prin surclasarea inamicului în plan decizional; superioritatea forţei poate fi învinsă de superioritatea deciziei. Preluarea iniţiativei şi valorificarea ei se impune, astfel, drept un factor calitativ cu rol decisiv pe câmpul de luptă modern şi poate asigura victoria (succesul) chiar în cadrul unui raport de forţe nefavorabil. Reprezintă o condiţie esenţială a libertăţii de decizie. Dar, însăşi opţiunea de a acapara iniţiativa într-un moment de o asemenea dificultate reprezintă un act deosebit de riscant. Episodul Kuneitra avertizează, impunând-o drept regulă, că mai important decât tancurile şi numărul ostaşilor este calitatea deciziei.

 

[1] A. Toffler – Război şi antirăzboi, Editura Antet, 1995.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *